Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2012

un copac cu flori... nu, cu guguștiuci

Sâmbătă seara, când mă întorsesem de la cumpărăturile for ză christmas și pusesem de încălzit un ceai văd, pe geamul bucătăriei, în dudul din spatele blocului, o priveliște rară: o grămadă de porumbei. Întâi am văzut 3. Apoi am văzut că mai zburătăcește ceva. 4. După care mă uit mai bine, mă apuc să număr... 6! nu, 7! Și, mare minune, nu se băteau între ei (că de obicei perechea "stăpână" a locului îi gonește pe toți intrușii. Vreo doi erau sigur pui, că erau mai micuți și mai prostuți, adica se încâlceau în crenguțe, se așezau pe crenguțe prea subțiri. Iar câte un părinte îi supraveghea îndeaproape. Dudul nostru era împodobit de porumbei. Dimineața - nici urmă de porumbei, plecaseră cu toții. PS. Deși părea a fi o întâmplare întâmplătoare, se pare că nu e așa. De atunci i-am vazut in fiecare seara, înainte de a se întuneca, puzderie de guguștiuci vin pe rând și se adună în dud.

De iarnă

Miros de brad proaspăt tăiat, de crenguțe de brad rupte, de cetină, de joagăr, de excursie la munte prin pădurea de brad. Amestecat cu miros de parizer (stranie combinație!) amintind de prânzul comun de la All, când ne adunam și mergeam la magazinul de mezeluri de peste drum de Frigocom, luam parizer, mușchiuleț sau/și pastramă, pâine și muștar și luam masa cu toții la locul de muncă, pe unul dintre birouri... Tot în 300, seara. Fulgii ne potopesc, mărunt și persistent. Văd pe balconul biroului cum se depune zăpada, ușor-ușor, fulg cu fulg se face stratul gros de omăt. E frumos. Albit, orașul pare mai frumos, mizeria e acoperită. Cerul pufos cerne încontinuu fulgi mărunței. Pe străduțele înguste peisajul e ca de-o poveste de spus la gura sobei în miezul iernii, în timp ce afară ninge și e viscol iar la ferestre au înflorit florile de gheață, poveste spusă în altă poveste a poveștii spuse la nesfîrșit.

O zi plină

Sună mobilul deșteptarea. Ochii mi se dezlipesc cu greu, aș mai dormi încă câteva ore... Sar din pat, gata, repede-repede, că azi sunt multe în program, n-am idee cum să o scot la capăt. Afară iar frig - și ce frig! - când respir îmi vine să tușesc de rece ce e aerul. Precipitare câtre troleibuz, l-am ratat, da' mai bine întârzii decât să cad pe gheață. Aștept, vine altul, arhiplin, ei, asta e, azi nu citesc finalul cărții. Traseul obișnuit, troleibuz-tramvai-troleibuz, iar pe drumeagul printre nămeți înghețați și mațini în mers pe ulița îngustă mă gândeam că, la cum țopăiam pe-acolo eram ca o păpușă stricată, care dă din mâini și picioare aiurea, gata-gata să cadă. Am ajuns, ia să văd cum e cafeaua asta grecească luată aseară din megaimage, mda, cam nașpa, are aroma aia care mie nu-mi place, parcă arsă, în fine, lasă că merge. Muncă, modificări peste modificări, agitație, la ora 1 gata, hai la evenimentul cu copiii. La o școală din Crângași, în sala de sport, copilașii de la cent

Fulgi

Capital la aniversarea a 20 de ani, eveniment condimentat de prima ninsoare zdravănă de anul ăsta din București. Peripeții la dus, două ore pe drum, prin trafic. Și surpriza absolută după ce intrai la palatul Ghika și deschideai a doua ușă, unde te așteptai să intri într-o sală... daaar ieșeai iar în viscol preț de câteva trepte coborâte până la cortul în care se desfășura party-ul Capital. Fulgi deși, vânt, vreme de poveste. Azi, în stația lui 96 de la Afi, o cioara își făcea de lucru prin zăpadă, țopăia, s-a cocoțat apoi pe gard, de unde studia lumea cu atenție. Până când a venit un nene care s-a oprit să se holbeze la ea. Cioara s-a uitat și ea la el, s-a gândit, a plecat.

ochean întors

Ciudată perioadă. Am o stare stranie. Ciudata maimuță. Cred că-i ca și vremea de afară. Ba soare, ba nor, ba cald, ba frig, ba senin, ba ploaie și vânt. Cetăți de ceață clădite pe aer. Destrămarea destrămării. Da, cred că pot spune că am o dispoziție morbido-autumnală. Haotico-psihedelică. Nimic nu se leagă, nu are consistență, chiar și gândurile au tendința de a se risipi în cețurile exterioare. Neliniști liniștite. Calm agitat. Contraste contradictorii. Iar nimic n-are sens. Iar sunt paralelă cu lumile exterioare și cu cele interioare - la fel. Stranie senzație... parcă sunt in mai multe lumi diferite concomitent, fără a fi undeva cu totul și cu adevărat. Iar nu reușesc să mă bucur cu adevărat. Iar sunt străină de toți, toate și de mine. Nu mă recunosc - cine e ființa asta care nu mai știe să se bucure? sau așa eram și mai demult și nu-mi mai aduc aminte? parcă totuși nu. mă antrenam în discuții despre nimicuri, slujbe, probleme mărunte și nu mi se păreau lipsite de importanță. Acum

Scurte povestiri miraculoase

Curgerea poveștii mari, cu manuscrisul, legătura dintre povestirile mici, fiecare povestire în parte. Chestii general umane, chestii care-s și la ei ca și la noi, circuitul șpăgii în natură, obsesia de a avea totul programat, puterea cărților, atracția dintre un bărbat matur și o tânără frumoasă dar cu care n-are ce vorbi... Ironii, realitate, ireal, o îmbinare surprinzătoare, umor, haz de necaz.. http://www.cinemagia.ro/filme/short-stories-578586/

Frunze

Gânduri răzlețe stau agățate de un trunchi firav. Apoi o pală de vânt le smulge, le învârtejește, le spulberă și le dă de pământ. Gânduri galbene, roșii, cărămizii, verzui, maronii, albastre, mov, roz, de tot felul. Decor ireal, ba luminos, ba întunecat, ploaie, nor, curcubeu, soare, lună, stele. Toate grămadă. Din când în când trece câte o umbră a realității și stârnește furtuni colorate. Și apoi toate cele cad și se așează într-o nouă configurație, ca la caleidoscop. Mai mișună uneori câte o fantomă zăpăcită prin toată nebunia asta, apoi se destramă. De fapt toată această lume ireală și personală e în continuă schimbare, așa că uneori nimic nu mai e ce-a fost, ci cu totul altceva, devenire devenită trecută dar și viitor concomitent, prezentul ca un miriapod al oglinzilor lumilor paralelelor și bisectoarelor la intersecțiile lumilor străvezii, translucide sau opace, reale și înșelătoare. Orice în această lume e și contrariul său, contradicție totală și perfectă, un întreg de neînțeles

Mirosuri

Parfum cu sex incert, teoretic masculin, practic nu prea. Vag familiar, aduce a ceva, nu știu a ce. La mișcările omului se înviora și parfumul. Nici foarte neplăcut, nici plăcut. Amestecat cu miros de plastic încălzit. Și de ceară de lumânare topită. Și haina mea pute a fum de țigară de Que Pasa. Un cocktail de mirosuri foarte straniu. Miros de 300 la ora 11 noaptea.

Eu sunt Charlotte Simmons

Alex, de-ai mai trăi, te-ai bucura! A apărut, în sfârșit "Eu sunt Charlotte Simmons", ultima ta traducere. Azi m-a sunat cineva pe vechiul tău număr de telefon, și a cerut să vorbească cu tine. I-am spus sec că nu mai ești și... atât. Acum la câteva ore după, văzând newsletterul cu aparițiile Polirom, unde se anunța, în sfârșit, apariția romanului "Eu sunt Charlotte Simmons" m-am gândit... să vezi că erau cei de la Polirom... Posibil voiau să te anunțe c-a apărut cartea, poate și ca să îți dea cele câteva volume ca drept de autor al traducerii... Asta e. Oricum nu cred c-aveam vreun drept (legal vorbind) să le primesc eu. Deci la târgul de carte o sa cumpăr cartea, eventual în câteva exemplare, să le fac cadou rudelor tale. Și când mă gândesc câte certuri ai avut cu redactorul... iar eu nu mai am nici măcar documentul word cu traducerea originală, nemasacrată... Al naibii hard-disk bușit!

retrospectivă apatică

Nu am chef. Se pare că ăsta e firul roșu al zilelor astea. Ceva, un drăcușor, un nu-știu-ce mă face să nu mă bucur parcă de nimic. Și asta e grav. Mai ales că weekendul ăsta, de vineri seara începând și până duminică spre seară chiar a fost super. Seară dansantă deosebit de reușită de ziua lui Rali în Oldies, cu Dana costumată în măicuță și Maria în vampir... Muzică bună, antren. Sâmbătă - tradiționala petrecere la moșia lui Ottu de ziua lui. Vreme cețoasă și de speriat dimineața, apoi frumos, cald, soare, o bucurie să stai prin curte la aer curat, în liniște, împreună cu gașca de prieteni... Varză acră cu coaste la ceaun - o nebunie de să te lingi pe degete... Vin la discreție, voie bună, relaxare. Gașca a fost mai mică anul ăsta față de cum era de obicei... Am adăstat până duminică, nu ne mai dădeam duși... Dragii mei prieteni n-au uitat ca era ziua mea, cu toate că, din motive strict financiare anul ăsta, m-am făcut că plouă și n-am mai organizat nimic, și mi-au tras o cântare de la

Gîndire cu premeditare...

Am citit azi un articolaș care poate da de gândit: http://totb.ro/in-ce-mai-crede-lumea-i-don%E2%80%99t-give-a-shit?utm_source=news-2012-11-02&utm_medium=email&utm_campaign=Campanie_02.11.2012 Ca în orice teorie, sunt aspecte pozitive, pe care cel ce-o susține le vede cu precădere, și alte aspecte mai puțin pozitive sau chiar negative, pe care le văd mai ales oponenții teoriei. De ce? pentru că orice teorie, de om fiind generată, are imperfecțiuni, este cu alte cuvinte omenească. Și testarea ei se poate face ducând-o la extreme. Iar validitatea ei de fapt e relativă, și anume doar într-un anumit context. Wow, ce exprimare pseudo-științifico-fantastică! Mă mir ce aberații născu mintea mea de om gripat. De fapt, ce naiba voiam sa spun? A, da. Că pe de o parte mi se pare oarecum ok chestia aia cu apatheismul, numai că doar ideea de apatie mi se pare respingătoare. Și cumva termenul pendulează între apatia asumată și cea leneșă, indolentă și egoistă. Iar extrema (negativă) a aces

November rain

Noiembrie pornește la drum zgribulit, cu ploaia-n oase, cu guturai, nas curgător și durere-n gît. Nu este un noiembrie din cele bune. Ăsta e rece, umed și neprietenos. Sau doar ne dă cu ploaie-n ochi și se va face frumos mai încolo? Cine știe...

Agape

Mi se părea mie că n-am mai scris demult nimic... Ca de obicei, cand sunt multe de povesti, n-apuci. Deci, pe scurt muncă-muncă-muncă-muncă, dar și distracție-distracție-distracție-distracție. Adică nici nu-i rău. Doar cu timpul stau prost, n-apuc să fac mai nimic. Ei, și ce dacă! La muncă învăț chestii noi, reînvăț chestii pe care le uitasem parțial, e interesant. Am avut și supliment de viteză, adică niște colaborări - modificări pentru un site și paginarea unei reviste a școlii. Din păcate am atît de puțin timp disponibil, e frustrant. Și sunt în urmă cu somnul. Grătar cu fetele noastre de la dansuri la Cristina - minunat. Apoi o iesire pe nepusă masă în Oaia Neagră, unde am nimerit fix cand se sărbătorea Codrina, adică iar prilej de băut și de distrat, ba chiar și de cântat. Apoi ieșirea la Fântâna Doamnei, la o chermeză cu ied la groapa cu jar. Fantastic. Mi-a plăcut mult peisajul locului. Iar satul... un loc de retragere ideal pentru alcoolicii anonimi care vor să se lase de

De la capăt & aberații de vară indiană

Și o luăm frumușel de la capăt... Ce va fi, cum, om trăi și om vedea. Am pus murături - castraveți și gogoșari. O să pun și varză, dar mai încolo nițel. Oricum ai da-o și ai întoarce-o, tot murăturile proprii sunt ză best. Anu' trecut n-am prea avut chef, cu mutarea și tot necazul, dar odată terminată tevatura mutării zugrăvelii și a nervilor cu meșterii lui pește, am zis, mai mult la picătura chinezească a sfaturilor materne, hai să pun totuși ceva-ceva acolo - și ce bine a fost, am avut varză murată și gogonele asortate până spre vară. Mă bătea gîndul să pun și de-o zacuscă, dar de-acum va fi mai complicat cu cumpăratul. Da, visam frumos și la un magiun, dar gata, e tardiv, terminatu-s-a bogăția de prune și se scumpiră de zici că-s fructe exotice. Zilele astea din urmă au fost foarte dinamice - adică ultimele două săptămâni din septembrie. Ca un montaigne-russe. Ba sus, ba jos. Ba așa, ba invers. Și în cele din urmă și câteva ieșiri la bere, binevenite după o vară de secetă

Gânduri grele

Azi am dat peste niște articole care mi-au plăcut tare mult. Sunt lungi, n-are rost sa dau copy-paste, pentru cei interesati gasiți mai jos linkurile. Cu dedicație pentru toți cei care-și pun probleme și întrebări despre chestiuni "banale" cum ar fi fericirea, viața, lumea de azi, "democrația": Viața noastră "fericită" cea de toate zilele: http://constiinte.ro/falsa-independenta-si-viata-ca-produs - dincolo de limbajul intelectualist prea împănat de termeni culți și de unele exprimări cam teoretice autoarea spune adevăruri grele. Pentru cine reușește să treacă peste formă și savurează esența mesajului și ajunge până la comentarii, are și-acolo ceva de savurat, o luptă de idei între comentatori. Fericirea și ghidurile fericirii: http://bantonbhuttu.blogspot.ro/2012/09/arta-cere-exercitii.html Democrația de astăzi: http://karamazov.ro/index.php/polemici/263-intre-ciocanul-dictaturii-majoritii-i-nicovala-dictaturii-minoritii-tehnocrate.html

Mărgele colorate

Senzația, fiorul pe care îl simți când te aruci în valurile mării după o absență de 4-5 ani. Mai știu să înot? că deja nu mai cred nimic din legendele urbane tip "e ca mersul pe bicicletă" - că după ce-am învățat, greu, cu multe vânătăi la gambe să merg pe bicicletă, acum 3 ani, după o pauză de 2, când m-am suit, plină de încredere pe bicicletă, să constat că sunt fix ca la-nceput, adică nu mai știu nimic... o oră și ceva mi-a luat să reușesc să mă țin cât de cât, vai steaua mea. Ei, și totuși mai știam să înot. Sărituri peste valuri, fior de plăcere și veselie. Un concert de violoncel pe seară, pe malul Dâmboviței care sclipea liniștită în lumina felinarelor, a reclamelor gigantice, a farurilor... Un vânt subțire care înfioară pletele. Acorduri de Bach care te duc între două lumi. Fior de frumusețe și de vremelnică fericire. Un somn târziu, trezire cu sentimentul că nu trebuie să te grăbești niciunde, că azi ai timp pentru toate. Mică desfătare leneșă.

Fără sens, fără rost, fără cauză

Calm, șșșșt! Nu te enerva. S-or rezolva toate... cică. nu zău. Aștept. Și ma apucă pandaliile de atâta așteptat! În puii ei de treabă, trece naibii viața și eu tre' s-aștept. Că și dacă mă dau cu capul de pereți, fac, dreg, mă agit, rezultatul final e tot ala, doar că însoțit de mai multe cucuie. Sunt ca-n anii de tinerețe, cand nu suportam sa stau s-aștept. La o vreme mă cică înțelepțisem, am văzut că sunt unele momente când absolut orice ai face, te agiți degeaba, ba poate îți faci mai mult rău, pe principiul celui căzut în mlaștină. Dușmanul ăsta, Timpul. De trecut el trece, ne trece, prin noi trece, prin el ne trecem, ne petrecem. Și așa mai departe. Timpul n-are nicio treabă, doar noi ne terminăm la un moment dat. Și brusc, hop, a expirat abonamentul, ești fumat, dus, dead and gone și te trezești că n-ai făcut nimic nemaipomenit, că ai așteptat să... ceva, orice, mereu ceva... și nimic. Da' și dacă ai făcut, ce să zic, ce mare chestie ai făcut. Ai dus eventual o viață

Buline

Pete de culoare, tușe vesele ale pictorului distrat numit generic soartă, sau Dumnezeu, sau cum poftiți: trei broaște țestoase de Herăstrău pe-o bucată de lemn ieșite să se încălzească la soare; un copac plin-ochi de rândunele agitate, zburătoare, țipătoare; un gândăcel colorat aparte; rațe înșirate ca mărgelele pe malul lacului; un nor; vântul de seară prin frunze... câteva idei, niște culori. Buline vii pe fond întunecat.

The nothing

sau Nimicul. Așa încep să simt uneori că devin. Mă rog, nu e ceva nou, din când ăn când mă bântuie senzația asta. Astă seară, fără niciun motiv concret, am simțit Nimicul că-mi înghite brusc, ivit de nicăieri, speranțele, gândurile, viitorurile. Și brusc, nimic nu mai are sens, nimeni nu mai spune nimic relevant sau profund, fundamental, toți suntem marionete lipsite de esență jucând un teatru absurd și de neînțeles, mânuiți de păpușari ireali, sau ne suntem unii altora păpușari și marionete totodată... Orice fac e inutil, de prisos. Orice gândesc se înscrie într-un cerc vicios limitat de neștiință, prostie și micime. Mă simt mică, inutilă, de prisos mie, lumii, universului. Ce caut eu în viața mea?! Vechea întrebare. Străină de eul meu obișnuit, cel așa-zis înțelept, străină de oricine și orice. Toată lumea în jurul meu e funcțională, relativ normală, vorbesc despre lucruri care mie de o oarecare vreme îmi sunt absolut străine... M-am înfuriat azi pe mine însămi când mi-am dat s

Șomaj de vară

Nu aveam de gând să mai scriu pe enervanta temă a șomajului decât eventual după ce se încheia etapa asta de viață. Dar am dat peste un blog fantastic, pe care o să-l citesc cu plăcere de-acum, mă rog, mai întâi am dat de un articol de pe blog, cu un titlu bestial: nici-mama-nu-m-ar-angaja-pe-mine/ . Am savurat fiecare cuvințel. Și am apreciat și sinceritatea frustă, și revolta, și talentul literar al autoarei. Și m-am gândit că, totuși, cât m-aș înfuria eu pe viață, sunt poate un caz fericit (sau nefericit, din perspectiva "standard"). N-am avut niciodată "fericirea" de a mă identifica atât de mult cu "fișa postului" încât să uit să savurez un apus sau un răsărit de soare, încât să nu apuc să mă văd cu cei dragi sau să mă schimb atît de mult încât să-mi devin mie însămi străină. Poate și din cauză că am fost și sunt enervant de ne-fixistă. Adică am și eu fixuri, dar, din fericire pentru mine, din când în când aceste bibelanuri de porțelou se sparg și atu

Minciunian

Minciunianul este un exemplar ieșit din comun prin îndemânarea deosebită în mânuirea vorbelor. Tipic mitoman, vrea să apară în fața celorlalți impresionant. Cum biografia sa nu are nimic deosebit, se apucă și brodează povești credibile pe acele părți care nu pot fi foarte ușor verificate. De fapt, cu cât mai anostă și mai jalnică îi e viața, cu atât mai colorată și mai palpitantă va fi povestea vieții lui. Poate vrea să pară un erou căzut, un luptător, un om care a suferit mult din motive onorabile și admirabile. Creează în mințile celor care îl ascultă lumi paralele cu realitatea, oarecum verosimile. Prin repetare iar și iar, ajunge chiar și el să se convingă de realitatea rolurilor pe care le joacă, astfel devenind sincer în minciuna sa - pentru că se transpune complet în pielea personajului de sine inventat. Suspiciuni încep să apară în mintea ascultătorilor abia după câteva întâlniri. Apar mici neconcordanțe, unele afirmații se cam bat cap în cap... E normal când nici tu nu mai

"și e foarte bine că-i așa"

Nu e așa de simplu să-ți găsești ceva potrivit de muncă în zilele noastre. Anunțuri sunt, găsești. mă rog, acu' spre vară mai puțin - exceptând IT-ul, care "duduie". Zîu că regret că nu mi-am dat la momentul potrivit șuturi în fund ca să mă îndrept către o astfel de carieră. Da, am fost io mai deșteaptă, ha, DTP, ziaristică, publicitate, design... bullshit. Cred că dacă mă făceam mașinist tipograf eram (poate) mare șmecheră acum, dacă reușeam să mă pun la punct cu tehnologiile noi, să mă perfecționea prin străinătățuri... mă rog, acu' asta e, stai fato și fierbi de nervi în suc propriu că degeaba se pare c-ai învățat atâtea rahaturi. A, dar cum e cu joburile? Păi simplu. Deci anunțuri - gârlă. Aplici la alea la care ai tangență, la alea care sunt fix pe profilul tău, la unele care au vaaagi tangențe, dar poate-poate. La alea unde ești fix candidatul ideal, cu experiență, știi tot ce le trebuie ba chiar în plus... nimic. CV-ul nu este nici măcar citit. Ai mai multe șan

Vacanță șomeră

Dacă perioada asta nu s-ar prelungi prea mult, pe bune că șomajul ăsta ar fi ca o vacanță la vatră. Dacă nu m-am dat cu rolele, cu bicicleta, dacă nu m-am plimbat o săptămînă jumate... Asta după ce prima jumătate de săptămână imediat după terminarea preavizului era cât pe ce să accept un job care oferea muuuult prea multe dezavantaje față de avantaje. Am lucrat la editare video la Giga TV... 3 zile. După care m-am lămurit care-s condițiile și am preferat să îi anunț că nu le accept condițiile și nu mai vin. Dezavantajul cel mai mare și mai grav era că voiau să mă plătească numai pe SRL sau PFA, deci trebuia să-mi fac firmă pe cheltuiala mea ca să încasez un salariu de mizerie, pe care de altfel, din experiența colegilor, nici nu-l prea plăteau. Adică riscul major era să îmi fac firmă și să rămân cu paguba, și cu plăți întârziate la infinit. Adică risc major de țeapă. Am zis că nu merită să-mi irosesc timpul cu astfel de inginerii financiare dubioase, mai bine îmi mai caut și timpul as

Bolboci, OstFest, șomaj

Sambăta trecută - nunta Mariei și-a lui Tudor, la Bolboci. Frumos, foarte frumos. Peripeții la ducere, ratat biserica, dar ok și-așa. Petrecere până spre dimineață - eu m-am retras mai devreme, nu eram în cea mai bună formă, se făcuse frig iar oamenii erau din ce în ce mai beți iar eu din ce în ce mai puțin. Iar acest sfârșit de săptămână... OstFest. Încercasem la un moment dat sa vând abonamentul, dar cum nu s-au prezentat doritori, l-am păstrat și m-am dus în fiecare zi. Vineri și sâmbătă m-am aciuat pe lângă Gabi și Radu, duminică am mers cu gașca. Frumos. Parcă sâmbătă mi-a plăcut cel mai puțin, Europe nu m-au prea încântat, deși teoretic aveam o părere mai bună despre ei... Manowar au fost ok, dar nuș' de ce parcă nu mi-au mers la suflet. Tot așa și Megadeth, n-am rezonat cu ei. În rest, nimic de comentat (în afară de lipsa coșurilor și în consecință mizeria care se crea - oricât voiai, nu putea s-arunci paharele de plastic goale altundeva decât pe jos). Faza de vineri sear

Errare humanum est, perseverare diabolicum

Într-o bună zi o să scriu o mică (sau mare) culegere de minciuni și invenții care aparțin unor persoane în viață... Săptămânile astea am avut parte de-atâtea, cât nu-mi mai trebuie încă o viață de-acum încolo. Unii au atâta imaginație încât le e absolut imposibil să trăiască în lumea reală. Păcat că nu își folosesc imaginația pentru a scrie cărți pentru copii și adolescenți (gen Winnetou șamd - chiar, nu degeaba îmi povestea despre Karl May ... ) Pune măi băiete mâna și scrie!

Cool down, take it easy

Gata cu zăpăceala și deruta. Focul de paie s-a stins, lăsând priveliștea clară. Just another lemon tree - orice experiență e bună, măcar prin faptul că mai descoperi ceva - la tine însuți/însăți, la alții, alte obiceiuri, alte mentalități...

O istorie diferită - școala din Șcheii Brașovului

Încă de la weekend-ul de 1 mai de la Arcuș voiam sa caut mai multe informații despre școala din Șcheii Brașovului. M-a impresionat prezentarea preotului prof. dr. Vasile Oltean - atâtea date despre care istoria oficială nu suflă o vorbuliță. Pur și simplu nu mai înțelegi nimic - de ce sistemul de învățământ predă o istorie perimată și tendențioasă, atâta vreme cât există documente atestate care demonstrează altceva? Preotul Vasile Oltean este un om plin de viață, care încearcă să ne transmită nouă, celorlalți, puținilor vizitatori ai școlii din Șcheii Brașovului, frânturi de istorie "neagreată" de sistem din motive obscure. Acest om e o enciclopedie ambulantă, este incredibil câte lucruri știe... câteva exemple găsite pe net: redau mai jos continutul unui articol, in care autorul exprimă mai bine decât mine acele minute de neuitat petrecute cumva accidental când am intrat în vechea clădire a școlii din Șcheii Brașovului: -------- Vasile Oltean - pastratorul tezaur

O săptămână ciudată

A fost o săptămână extrem de ciudată, plină de diverse peripeții, de chestii neașteptate. Neprevăzutul lovește din nou! Îmi spunea Petre de o urare chinezească, cică: "Să ai o viață interesantă!". Cu siguranță, numai de neinteresantă c-ar fi nu mă pot plânge. Oare ce-o mai fi?

Re-struc-tu-rare!

Ieri mă întrebam ce se întâmplă, ce se va întâmpla... ei bine, am aflat. Ne-au restructurat, cu tot cu departament. Și toată lumea care trece prin birou se minunează că ne vede așa de bine-dispuși. E și puțin haz de necaz, dar și amuzament, că am văzut că joburi ar fi. Acum să vedem și ce-o ieși din toată treaba asta.

blur

N-am mai avut chef să scriu pe blog. Nici acum nu pot să zic c-aș avea. Cred că ne-cheful este starea definitorie de ceva vreme încoace. Sunt și puțintel asocială. Adica am din când în când chef să ies, particip la diverse activități socio-culturale și pe urmă mi se ia iarăși cheful. Am fost, în weekendul de după Paște, la botezul Karinei (fiica cea mică a surorii lui Alex). Tare nu m-aș fi dus, dacă era după chef. Dar nu puteam să nu mă duc. Oricum, cu certitudine, prea curând n-am să mă mai duc la botezuri, o să le evit cu grație. La nunta Mariei și-a lui Tudor nu cred să mă simt așa aiurea, că acolo suntem mai în gașcă, mai ai cu cine schimba o vorbă, cu cine abera la o bere (la botez doar Petre și Diana erau de bază, dar ei fiind gazdele, întrețineau oaspeții). Apoi o săptămână de muncă intensivă de dimineață până seara, de simțeam că nu mai pot. Și din cauza unei colaborări și a aglomerării de la serviciu, n-am mai apucat să fac nimic la alte câteva proiecte care mă așteaptă. Cre

porcărioare

De Paște a fost bine. Doar că prea scurt. Simt nevoia de un concediu în care să fac orice, numai să nu văd calculator în fața ochilor. Să mă dau cu rolele, cu bicicleta, să mă plimb, să pierd vremea cu sau fără folos. Sâmbăta am fost într-o mișcare continuă, pregătiri de Paște, 1000 de chestii de făcut. Duminică m-am odihnit, și am reușit să ies cu maică-mea la o plimbare între ploi. Luni am făcut o plimbare lungă, profitând de vremea bună. Apoi de marți hop înapoi la muncă. N-am avut chef de nimic, dar absolut de nimic. Am ma primit de lucru o tranșă pentru colaborarea mea... Dar cum lucrurile au cam luat-o razna cu corecturile pe proiectul ăsta - practic sunt atâtea corecturi de făcut, atâtea 100 demodificări de care trebuie să ținem cont, încăt m-a demoralizat complet. Și pe drept cuvânt, căci miercuri au început să sară în sus și ceilalți dtp-iști din proiect. Deh, aia e, leneșul mai mult aleargă. Dacă n-au plătit pe careva care să unifice traducerea și care să ne dea textul ca lum

aberații de primăvară

Au fost câteva săptămâni tare sucite și agitate, de nu știam ce sa fac mai întâi, cum să termin mai repede... Îm principiu mi-am cam făcut treaba, am reușit s-o scot la capăt. Ba chiar am reușit să fac ceva curățenie de primăvară. Evident că n-am reușit s-o și termin, dar cât de cât e ok. Am mai reușit să ies și cu prietenii, am mai fost și la DanceMasters și la încă o petrecere dansantă împreună cu fetele (gașca noastră de la dansuri). Încă mă întreb cum de-am reușit. Evident, am și câteva restanțe (site-ul pentru Vali, fata cu imprimeurile...) mai ales în comunicarea cu prietenii (n-am mai sunat pe nimeni, n-am mai scris, n-am mai inițiat nicio vizită, nicio ieșire - evenimentele la care am fost au fost de alții propuse, organizate, eu doar am dat curs invitațiilor). Am reușit în schimb să termin de dat hainele lui Alex, prin lucrurigratis.ro, unor oameni care chiar aveau nevoie. O perioadă cam haotică, la drept vorbind.

O văzui și p-asta

Alaltăieri am ajuns acasa mai devreme (adica la 8 seara, nu la 9-10 ca de regulă) așa că m-am dus în Penny să mai cumpăr niște nimicuri. Am luat troleibuzul două stații până la intersecția cu Pajurei. Ei, și ce-mi văzură ochii? O mașină dintr-alea care de regula stropesc inutil carosabilul pe marginea șoselei. Și un lucrător al salubrității, poate chiar șoferul, spăla trotuarul cu furtunul dotat cu un dispozitiv care împrăștia apa cu presiune mare. Și chiar curăța! Am căscat ochii ca la a nu-știu-câta minune a lumii. auzisem de așa ceva, cum c-ar exista în Occident. Mă rog, fac cumpărăturile și mă întorc. Surpriză! Încă o mașină, cu alt om și același dispozitiv, pe trotuarul ăstălalt. Mă mai minunez o dată și-mi văd de drum. Ok, bine, un caz izolat. Ieri, când mă întorceam din centru după ce băusem o bere cu gașca în Argentin, din 300 văd, între intersecția cu Turda și Ciuperca (deci pe întinderea a trei stații) nu mai puțin de 8 (opt!) mașini dotate cu om și țâșnitoare cu presiune ca

Micul guguștiuc poznaș

În dosul blocului, în dreptul bucătăriei, a crescut, în mai mulți ani, un dud. Care acum e măricel. Și o pereche de guguștiuci l-au găsit interesant. Și l-au adjudecat. Locuiesc în acel dud de vreo doi ani. Abia anul ăsta, de când m-am mutat înapoi la mama, i-am avut sub ochi în fiecare zi. Așa, cu voie, fără voie, i-am văzut mereu. Iarna au stat tot timpul cocoțați în dud, băgați unul în altul, ca să-și țină de cald. Mai zburau un pic să se dezmorțească din când în când. Unul mai cenușiu, altul cu o vagă nuanță mai maronie. În zilele când a nins și totul era acoperit cu zăpadă nici nu s-au mișcat de pe creangă. Dormitau acolo, și din când în când se mai scuturau de zăpadă. Și mi-a trecut atunci prin minte: dar ce-or să mănânce amărâții ăia? Totul sub ditai nămeții... Și le-am pus niște firimituri de la o lipie care se uscase. A avut mare succes. Și le-am mai tot dat câte ceva, ba grăunțe, ba firimituri, toată perioada cât totul era înzăpezit. Apoi brusc unul dintre ei a dispărut. Un

Vremuri și oameni

Hei, tramvai... Așa începe un cântecel de Pasărea Colibri. Mă gândeam zilele astea cum s-au schimbat vremurile, oamenii, percepția despre normalitate... Am avut de făcut câteva filmulețe cu oameni "de pe vremuri"... am citit câteva interviuri... Și, inevitabil, m-am gândit cât de mult s-au schimbat și timpurile, și oamenii. E greu de zis daca oamenii au modelat timpurile sau timpurile i-au schimbat pe oameni - cauză și efect, oul sau găina. Cert e că ceea ce constituia "anormalitate" acum zeci de ani (de la 30 în sus) ajunga astăzi a fi "normal". Cu cât ne depărtăm în timp, cu atât mai mare e inversiunea. Nonvalori de odinioară, lucruri reprobabile, astăzi ajung să devină regulă. Citind în perioada asta Gide "Falsificatorii de bani" îmi dau seamaă că, într-o anumită măsură, și atunci, și probabil în orice alt timp, în decursul a 50-100 de ani se petreceau schimbări ale oamenilor, mentalităților, vremurilor. Poate doar că erau mai lente, mai puți

Un pas înainte și doi înapoi

Ăsta e ritmul vieții în perioada asta. Ba îmi iese câte ceva, ba brusc se dă totul peste cap și se anulează ce s-a început. De unde mă băgaseră în corzi cu munca de nu mai știam pe unde să scot cămașa, brusc marea firmă și-a schimbat responsabilul de proiect, așa ca n-a mai avut cine sa îmi mai dea de muncă. Organizare beton, frate! Ba hei-rup, haos, ba ciao și la revedere. Mă rog, nu-i treaba mea, habar n-am cum funcționează marea firmă de traduceri, așa că descurcă-se în ograda lor. Cert e că se pare că a fost un proiect manageriat în sistem de panică și urgență - deci supus unor mari riscuri. Bun, asta-i prima. Pe urmă, dansurile. Grupa de la hobbydance a suferit de lipsă de participanți, nu s-au ținut cursurile (mi-a fost o ciudă imensă că am plătit și pe urmă mai mult de jumătate din cursuri nu s-au ținut). În fine, ieri, în sfârșit, am putut să ajung și eu la curs, și, culmea! s-a ținut și cursul - samba am făcut, greu cu reamintitul, nici acum nu-mi ies pașii cum îmi ieșeau pe

munci

munca ai vrut? na, poftim, ia de-aici de nu poți duce! cine mă puse, cine mă puse să colaborez cu oamenii ăștia? o las mai moale că nu se mai poate-așa. ce fraiera eu să cred că ț-șpe pagini cu tabele traduse-n alte limbi se aranjeaza ușor? Și-mi mai și dau de lucu târziu și vor repede-repede. Am pierdut și jumătate de ora la o singura pagina tot tragând de tabele, strângând textul etc, doar-doar să încapă. oribil. deci la faza asta am cam luat țeapă. de unde îmi făcusem eu socoteala că o pagină o fac în 5 maxim 10 minute, la 1 euro pagina... în vreo 2-3 ore pe zi (că mai mult imp disponibin n-am) timp de-o lună se-adună ceva parale... nu mult, dar cât să mai rezolv câte ceva prin casă... se dovedește încă o dată vorba din bătrâni că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Am început un alt curs de dans, la școala lui Teo Chiliment. Școală de tango. Plănuisem împreună cu Dana B să mergem când pornesc un nou curs de începători, și, din fericire, am și reușit. La cursul de