BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

joi, 19 septembrie 2013

Sonată

O sonată din concertul de ieri.


miercuri, 18 septembrie 2013

cică



stare incertă.
Ba m-apucă chef sa scriu chestii profunde. Ba poetisme. Vad că mă molipsi Maria cu pasa ei poetică. Da' io nu şi nu. Nu sciu nimic. Nici deep, nici poetic. Na!

tot aşa cu muzica.
Un haos general.

vreau să încep 1000 de chestii şi evident nu m-apuc de niciuna.

aşa că...

Vântul se zbuciumă turbat.

Gânduri se învălmăşesc prin unghere, măturate fără milă.
Stopi inexistenţi zboară pe aripile amintirii. E o zi ciudată. E 18. Cineva ar fi putut împlini 41 de ani. Ce-ar fi fost dacă...


Aş..

Dar nu.

Am citit ieri un articol cum că s-a demonstrat că exprimarea în scris a trăirilor, situaţiilor traumatice etc e terapeutică. Se pare că am descoperit asta by myself de ani de zile, de când am început blogul ăsta. De unde rezultă o chestie de bun-simţ: dacă simţi că ceva îţi face bine, înseamnă că aşa e.



Imagini. Un cer de aur. Cărăbuş metalic. Urletul vântului. Porumbel călător. Metafore nenăscute. Versuri neîncepute. nerostite. negândite încă.



Oare unde se duc gândurile când se duc? Mai ales gândurile semigândite...

Un final minunat al acestei zile, viori îmi răsună încă în minte, o stare rară. Mulțumită lui Alexandru Tomescu, care ne-a încântat în piața Festivalului Enescu. Sonatele de Bach le mai știam, vag. Dar de Isaye habar n-aveam. Mi-au plăcut ambele sonate. Iar din ultima diverse acorduri mi-au răsunat în minte tot drumul spre casă. Și încă nu mi-a trecut. Am găsit definiția unei seri perfecte: repertoriul de la concertul de astă-seară și un pahar de vin.





luni, 16 septembrie 2013

Fără titlu, deocamdată

O perioadă agitată, asta ar defini cel mai bine săptămânile astea. Pe fundal, Roşia Montană cu toate cele, agitaţie, speranţe, dezamăgiri, informaţii din ce în ce mai multe, controverse cu şi fără rost.
În prim-plan, agitaţiile obişnuite. Pe la muncă, pe ici, pe colo. Vineri-sâmbătă-duminică am avut abonament la Balkanik Festival. Evident, în acelaşi timp au început concertele din piaţa Festivalului Enescu, şi, cum altfel, nu puteam fi în două locuri în celaşi timp. Aşa se întâmplă mereu, fir-ar să fie! Ba nu e nimic, ba  sunt toate deodată! Ba a mai fost şi ziua lui Petre... aşa că sâmbătă nu am fost nici la Balkanik, nici la Enescu. Oricum dimineaţă alergasem prin Herăstrău şi pe urmă mă luase o răcealo-sinuzito-ceva, aşa că nu eram deloc în formă.







marți, 10 septembrie 2013

Prin munți: Jepii mici - cabana Caraiman - Omu - Bucsoiu - Poiana Izvoarelor - Gura Diham

Şi a fost sfârşit de săptămână. Şi ne-am dus la munte. 11. Urcat pe Jepii mici.




Frumos. Cer senin, soare cald dar nu excesiv. Spectaculos.
O capră neagră. Multă lume pe traseu. Lume de tot felul.

Cabana Caraiman. Popas. O bere, o gustare. Apoi uşurel, către Omu, fără să ne abatem pe la Babe. Le-am salutat din depărtare. Pe platou - furnicar. Incredibil de mulţi oameni, mergând care încotro, spre Crucea Caraiman, spre Coştila, spre Babele, spre Omu.

Încă vreo trei ore până la Omu. Spectaculos, mai ales porţiunea de trecere de pe un masiv pe altul. O turmă de oi în vale, un behăit, o talangă. Ne întâlnim cu mulţi oameni care veneau dinspre Omu. În fine, ajungem la cabană. Ne întâmpină un vânt rece, tăios, constant, care te face să îngheţi instantaneu, stând în plin soare.

Ne instalăm la cabană. Până ne schimbăm de hainele transpirate, până începem să desfacem haleala camera începe să se populeze. Uşor-uşor se umple de tot. Se ocupa cele circa 40 de locuri de la prici. Nu prea aveai unde arunca un ac. Noroc ca unii se duc în sala de mese, alţii ies şi se mai plimbă. Oricum, aglomeraţia s-a simţit noaptea. Sufocant. Nu puteai decât cu greu şi fereală să te întorci de pe-o parte pe alta. Am dormit tare prost, mai şi sforăiau unii, dar ce să faci.
Dimineaţa halim, încercăm să lichidăm greutăţile din rucsaci. Pe la un 10 jumate pornim. Traseul, ales în necunoştinţă de cauză, a fost Bucşoiu - Poiana Izvoarelor - Gura Diham.





Cerul era pâclos, aşa că pozele au ieşit cam şterse. Cert e că de pe Bucşoiu priveliştea era incredibil de frumoasă. Se vedeau de jur-împrejur toţi munţii, era o panoramă fantastică. Aparatul foto mă încurca, oricum abia mă târâiam. Aşa că m-am energat pe el şi l-am băgat în rucsac. Păcat, că aş mai fi avut multe de pozat pe parcursul coborârii. Bine, pentru c-a fost a naibii de grea. Lungă, abruptă, dificilă, pe terenuri de tot soiul - grohotiş, grohotiş + stânci, stânci abrupte cu lanţuri rupte (deh, traseu neumbalt + toată coborârea dacă am întâlnit 2 mini-grupuri), apoi prin jnepeniş, pământ + grohoriş, pământ umed, pante abrupte. Coborâre continuă, abruptă, nu se mai termina. Ne-a luat 5-6 ore. Şi când te gândeşti că ziceam că nu coborâm pe Jepii mici că e prea greu! Ar fi fost joacă de copii pe lângă chestia asta.

marți, 3 septembrie 2013

Nori purpurii



Astă seară cerul s-a împurpurat. Norii amenințători s-au lățit peste cer, ca niște pături pufoase groase. Iar lumina cernută dinspre apus i-a iluminat feeric dar puțin creepy, culoarea purpurie-grena îți cam dădea fiori. Nu-i de colo să vezi cerul atât de însângerat. Alergam către epicentrul norilor, vântul se zbuciuma, dar parcă ceva-mi spunea că n-o să plouă. Așa c-am reușit și de data asta să termin alergarea neplouată. Se pare că, până la urmă, o s-o înlocuiesc pe Irina în proba de ștafetă 4x10km de la Maratonul București. Mi-e nițel nu-știu-cum, că n-am mai alergat 10 km până acum. Duminică, la crosul gala societății civile din Herăstrău am alergat 7km și am fost ok. astă seară am făcut o alergare de 8,6km. Poate o să reușesc, chit că nu mă prea încântă ideea să alerg în centrul orașului, printre betoane, în soare. Dar hai s-o fac și pe-asta.

luni, 2 septembrie 2013

Tristeti de toamna

Mi-e că și de data asta toată agitația cu protestele o să dea chix cumva. Că cineva, cumva, manipulează ceva și noi suntem, ca de obicei, marionetele. Că mizele sunt altele și noi habar n-avem. Urăsc să am iar acest sentiment că orice-aș face, tot degeaba. Ok, ieși în stradă. Și cu asta ce-ai făcut, cum bine spunea un coleg de muncă. Protestezi. Și? Da, te simți oarecum cu sufletul împăcat că ai făcut și tu ceva, că ai luat poziție, nu doar ai semnat petiții pe net, ai dat like-uri și ai scris vorbe-n vânt. Dar lipsește finalitatea. Mă tem că nu se va schimba nimic. Si, poate mai rău, pentru cei ce visează revoluții - amintiți-vă de decembrie '89. Ce s-a sperat și unde s-a ajuns. Niște șmecheri care știau ce fac s-au înscăunat în locul ălor vechi, ne-au păcălit big time. Mereu sunt unii care trag niște sfori și întorc orice s-ar întâmpla în folosul lor. Băsescu probabil visează să fie dat jos Ponta, Ponta visează să scape de Băsescu și probabil sunt alții care tare îți doresc să scape de amândoi ca să-și facă ei loc în frunte. Și nici unii n-ar pregeta să se folosească de orice, de Roșia Montană, de Smurd, de Siria, de mama măsii ca să le iasă pasiența. D-aia zic, când e cu ieșit în stradă, e bine să nu te lași dus de val. Bine-ar fi ca fiecare să gândească cu mintea proprie și să nu se lase târât în cine știe ce mișculații...

Pe de altă parte, mass media boicotează treaba asta. Și, în lumea de azi, dacă nu e la TV, nu există. Și nu poți zice că nu ieșea de-o știre senzațională, cum le place lor. Ieșea, dar nu era politically corect. Deci nu e pe TV, nu există.
În concluzie, nu există o concluzie. Șansele să se schimbe ceva în bine sunt minime. Presa mușamalizează rahatul care a început a mirosi - e și ăsta un semn, cum că undeva, cuiva i se pare periculos să se arate că sunt mulți cei care zic că treaba e nasoală rău, probabil ca să nu înceapă și mai mulți să își pună întrebări, să nu se amplifice agitația. Există deci o luptă pentru întâietate între mass media tradițională, aservită mogulașilor și implicit clanurilor politice, și mass media nouă - new media - care e liberă și haotică (slăbiciune și punct forte în același timp).
Realitatea de afară reflectă această situația. Majoritatea - dacă nu totalitatea - celor care protestează se informează pe net. Cei care stau liniștiți la locurile lor consumă preponderent media clasice sau refuză informația oferită de media în general. Și oricum consideră că ori n-ai ce face, n-are rost, și oricum e departe de ei, roșia montană e departe, dă-i dracului, să ia aurul și să ne lase în pace, să nu ne mai tulbure liniștea cu nori amenințători cu cianuri și alte fantasmagorii, și de altfel e bine să le dea de muncă ălora de-acolo, ce atâta tevatură, oricum o să câștige ceva și statul român, deci e de bine. Asta zic din cazurile pe care le știu, or fi și altele.
Deci? Ne agităm fără speranță? Stăm liniștiți în lumea noastră mică -că oricum nu ne afectează ce se întâmplă, credem noi?  O fi existând vreo a treia cale? sper să existe...

Related Posts with Thumbnails