Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2016

tremurici de pregătiri

Da, se apropie momentul călătoriei și încep să am mici emoții, palpitații, d-astea. Cei ce călătoresc frecvent în toate părțile probabil nu mai au demult nicio neliniște deosebită... dar eu, neumblată prin lume, am. Ei, o fi ca și cu călătoriile la munte... când mergi rar, sau la început, ti se pare așa o ditamai chestia... dar cu cât mergi mai des totul devine mai simplu, știi exact care-s lucrurile esențiale, le ai grupate undeva și făcutul bagajului ia maxim o oră cu totul. Iar emoțiile sunt legate mai degrabă de condiții meteo, de periculozitatea traseului, de niște parametri pe care-i ai clar în minte.

Amestec de sport, călătorii cu epifanii

Pe o vreme amestecată, ba nor, ba soare, ba vânt, ba cald, ba rece, ba agonie, ba extaz, am mers de dimineață la spinning, ora de race de sâmbătă, ne-a muncit instructorul vreme de 70 de minute de ne-a ieșit toată apa din noi - suntem leoarcă după fiecare oră, dar de astă dată a fost ieșit din comun. Am fost împărțiți pe echipe, unii pe dreapta, ceilalți pe stânga și era competiție, care echipă se coordonează mai bine și trage mai tare. A ieșit egalitate, cu toate că la început ceilalți au pornit mai bine. Ei erau ceva mai buni pe coordonare, noi pe sprinturi. Cert e că a fost o oră foarte solicitantă. Mai demult mi-a încolțit în minte ideea să scriu oarece ceva despre spinning, dar abia azi, după ora matinală ni s-a coagulat ceva în minte. Legat de efort, de perseverența cu care unii oameni aleargă, fac spinning sau orice altceva care te solicită intens de se miră ceilalți că ce te-a găsit de te chinui singur așa... Unii, prin sport, reușesc să iasă din depresii cumplite... Unii devin

Dacă e de Therme... apăi să îmi dau și eu cu părerea

După cum ziceam, am fost în fine și eu la Therme, cu gașca de fete de la dansuri. A fost o demult plănuită. Citind cronicile, comentariile, am ajuns la concluzia că trebuie să mergem într-o zi din săptămână, nu în weekend. Așa că ne-am luat toate o zi de concediu, ne-am îmbarcat în mașina Denisei și am pornit. Noroc că văzusem cu câteva zile exact în urmă unde era intrarea spre Therme, altfel cred că Denisa trecea de ea. Ca marcaj - un grup de steaguri pe care scrie Therme. O bretea șerpuită ne-a dus în parcare. Parcarea - cam plină. Ups! Am debarcat, am făcut poze în fața intrării și am intrat. Era o coadă incredibilă, ni s-a făcut părul măciucă. La o estimare sumară, părea a fi cam o oră de așteptat. N-a picat fisa, cam târziu dar deh... Era vacanță școlară. Noroc că Era o fată din staff pe care am întrebat-o daca coada e unică, ne-a întrebat dacă avem copii cu noi, am zis nu, și atunci ne-a ghidat spre partea dreaptă a intrării, unde erau doar câteva persoane. Acolo erau două post

Trei într-o barcă

Din vremea Corintului, când primeam cu toții câte un exemplar din fiecare carte apărută, aveam un teanc de cărți pe care musai voiam să le citesc și din care încet-încet mai ajung să citesc câte una. Am ajuns și la Jerome K. Jerome, cu a sa „Trei într-o barcă” (mai am în perspectivă și „Trei pe două biciclete”). Am descoperit un umor fin, autoironic, pe alocuri aducandu-mi aminte de „Cronicile clubului Pickwick”. Cine zicea că englezii n-au umor? Un umor specific, pe un ton foarte serios. Contrastul între ce se povestește și cum se spune povestea. M-am amuzat la culme, și mi-a prins bine o pauză de zâmbete între atâtea lucruri serioase și grave de zi cu zi. Din câte am observat, de cele mai multe ori treci mai ușor peste o situație nașpa dacă reușești să o privești cu umor. Dacă reușești să nu o iei în tragic, ci mai așa, oarecum peste picior, parcă își pierde din monumentalitate și se micșorează... până ajunge la proporțiile reale. Nu vorbesc de bagatelizare. Doar de „tăierea” surpl

Ziua în care nu s-a întâmplat nimic

Sunt multe dintr-astea. De obicei zile mai de rahat, nu excepțional de nasoale, dar nici deosebite prin ceva bun. Voiam să trântesc un titlu mai „interesant - literar”: ziua în care soarele nu a răsărit. Dar e prea dramatic pentru conținutul ipotetic și posibil. Zile cenușii, zile în care n-ai chef, când te calcă ceva pe nervi de dimineață și-ți stică cheful. Dacă vii la muncă și cu un autobuz arhiplin, cari chestii grele și stai lipit de geam, într-un picior, murind și de cald și neavând cum să scoți vreo haină de pe tine că n-ai loc nici mâni... și eventual ai și o vagă senzație de disconfort fizic nu se știe de unde și de ce apărută... așa ar fi portretul robot al unei zile care e nașpa deși nu e nimic grav, nimic foarte negru. dar lăsând la o parte zilele astea lipsite de semnificație, să trecem la zilele cu semnificație. Am fost la Therme, mi-a plăcut partea de piscineală. Din apă pare mai mult, mai mare, mai frumos. De pe uscat, cam înghesuit. Dar cum am stat 90% din timp în ap

petale de soare

Mai ales după o zi întunecată, rece, cețoasă și mohorâtă, când vine dimineața și te înțeapă în glumă cu raze de soare, totul parcă devine mai vesel. De când m-am decis să merg la orele de spinning de cu noaptea-n cap am văzut cum zi de zi soarele răsare mai devreme. Pe la final de decembrie și început de ianuarie ieșeam din casă pe noapte, și abia pe la mijlocul orei se lumina. Apoi, de câteva săptămâni arată deja a dimineață când plec. Iar azi, înainte să intru în sală am văzut cerul dimineții de pe care fugeau negurile nopții lăsând dâre largi violet pe fundalul strălucitor înspicat cu tușe roz către pre-răsăritul obturat de peisajul citadin. Acum ar fi cazul să aberez nițel despre spinning, măcar fie și numai pentru că datorită lui am ajuns să mă trezesc devreme și să mai văd un răsărit și să mă energizez, în urma orei de dimineață, mai ceva ca după o cafea espresso. Carevasăzică prin noiembrie mi-am făcut abonament la o sală care-i relativ aproape de mine. Am zis că musai o să me

alergări

În scrierea anterioară am uitat să trec pe-acolo pe la posibile cauze ale coagulării unor concluzii pur și simplu mi-a scăpat să zic de Murakami. Care oricum ar fi, m-a pus pe direcție cu gândirea. Îmi place Murakami de când i-am citit prima carte. Pentru mine, a fost În căutarea oii fantastice. Apoi la un moment dat am cumpărat Cronica păsării arc (la distanță de ceva ani). Care și ea mi-a plăcut mult. Și tot așa, lasă lucrurile oarecum în aer. Și anul trecut cu nu știu ce ocazie era mare reducere la cărți pe Elefant și mi-am mai luat câteva cărți de Murakami plus alți autori africani, chinezi, indieni. A fost o fază asiatică, aș zice. Și apoi mai prin toamnă-iarnă mi-am mai luat de la polirom încă câteva romane de Murakami. Le-a venit rândul la citit cred că destul de curând după această ultimă achiziție. Și am tot citit Murakami până am simțit nevoia să mai variez, să mai ies nițel din pasa fantastică. Dar înainte de asta am zis hai, musai să citesc Portretul scriitorului ca alerg

clarificări. când se ridică ceața

Ziceam în diversele cugetări ale mele despre viitor, posibilități și ce pot să fac, ce-aș vrea să fac, ce-mi place cel mai mult să fac... Și aveam numeroase dileme între micile posibile ocupații - biju-uri handmade, crosetat-tricotat, gătit, cosmeticale hand-made... ce-ar fi să aleg ca să nu mai trag la jug pentru alții, și să fie și cu folos, nu cu murit de foame. Ei, nu știu exact, de-o lună sau poate puțin mai mult cumva mi s-a limpezit mintea. Primul declic a fost un articol, îmi pare rău că nu mai știu al cui era și de pe ce blog, unde, rezum mesajul... oricine are multe preocupari, dar o singură pasiune. Cum o deosebești? E acel ceva fără de care nu poți. Dacă îți lipsește o perioadă îndelungată îi simți lipsa rău de tot, ca și cum ar lipsi o parte din tine. La momentul ăla am cugetat nițel, pe urmă m-am gândit că ha, ușor de zis, greu de făcut... Și am uitat. Apoi, într-o dimineață rece de duminică, când alergam pe bandă (eram răcită și nu am vrut să risc să alerg pe afară) și

Drumeții și gânduri

În ianuarie ăsta am fost mai puțin plimbăreață?! Parcă un pic. Ia să vedem. A fost plimbarea cu Arhiva de geografie la amfiteatrul părăsit din Orășelul copiilor și pe la lacul Văcărești. Friguț, lume multă, dar multă, frate, au fost și destui din gașca plimbăreților cu Terra, au fost și două foste colege de la pastel, Anda, care locuiește chiar foarte aproape de lacul Văcărești și Irina mică (IGU). Ar fi fost tare mișto dacă reușea să vină și Irina (IGI), păcat că n-a putut. Mi-a plăcut amfiteatrul ăla, mare păcat că e lăsat de izbeliște, ar merge bine de tot un concert, o piesă de teatru în aer liber (pe vreme caldă, evident). Pe urmă sunt mulțumită de plimbarea pe conturul parcului Văcărești, chit că plimbatul pe margine nu a fost chiar așa extraordinară, cu vremea mohorâtă, iarna semitrecută și culorile ofilite. Dar partea cu traversatul în diagonală a fost mișto. E clar că pe lângă bălți, prin stuf e altă viață, e pitoresc, ai ce vedea. Bălțile erau înghețate tun, ne-am și plimb