BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

sâmbătă, 14 martie 2015

Timpi, timpuri și tâmpenii

Am trântit un așa titlu a la marketing-publicitate. O aparență interesantă pentru un conținut mai mult sau mai puțin consistent. Dar asta e altă pâine de mâncat și alt subiect de dezbătut, de bătut apa-n piuă și de aberat la un moment dat.
Dar ce voiam să spun? Aha, da. Că uneori e timpul să stai să cugeți la diverse chestii profunde. Că uneori e timpul să exorcizezi demonii scriind. Că alteori e timpul să îți plângi de milă. Că alteori e timpul să îți pansezi rănile. Și că alteori e cazul să te scuturi de gânduri grele și să scoți ochelarii întunecați. Și că alteori e cazul ca pur și simplu să acționezi. Să faci ceva, chiar pași mici, minusculi, dar în direcția dorită. Există un timp pentru ascultat povești și povestiri... Există un timp pentru călătorit... Există un timp pentru joacă... Există un timp pentru orice.

Așa, și timpurile? Păi desigur, timpurile noastre. Versus... paleolitic, să zicem. Că am trecut azi prin diverse timpuri istorice, superficial, desigur, dar le-am atins, tangențial. Cum își percepeau viața și sensul ei, ocupația și pe ei înșiși drăguții de oameni de Neanderthal? Naiba știe. Cert e că, cel puțin cei înfățișați la muzeul arheologic din Târgoviște erau vânători. Vânau reni și mamuți. Locuiau în corturi, ciopleau unelte, făceau focul, se îmbrăcau în piei de animale... aveau o viață cam ca a indienilor din America de Nord. S-or fi gândit ei vreodată să aibă crize existențiale că nu mai suportă viața asta nenorocită?
Pe urmă alte timpuri, și gânduri totul pornind de la o discuție de oameni din branșa tipo-dtp. Cum era tipografia în vremurile de început, cu presă, cu litere mobile, mai înainte cu litere sculptate în negativ... Cum noi ne plictisim azi, dăm din butoane, printăm digital... iar ăia din vremea lui Coresi sau Macarie culegeau o săptămână la ca să imprime o foaie... iar mai înainte, alții, ca să transmită informația în scris, scriau de mână... cu penița, cu pana... iar predecesorii lor egipteni sumerieni și careor fi fost zgâriau pe tăblițe le lut... sau și mai greu, ciopleau litere sau semne în piatră... Pare un progres remarcabil al tehnologiei, și chiar este. Toate epocile astea de mii sau sute de ani ne permit nouă azi să lucrăm rapid, eficient, să avem la dispoziție x modalități tehnice să transmitem informația. Și, totuși, cred că noi suntem mai nemulțumiți de ce facem decât erau scribii din antichitate... decât caligrafiii... sau decât primii tipografi. E cam straniu, luând fenomenul ăsta strict izolat de tot contextul. Și totuși firesc, dacă punem totul în context.
De ce? pentru că tehnologizând, avansând, făcând lucrurile tot mai bine, mai mult, mai ușor, începem să devalorizăm, în capul nostru, ceea ce facem. Mă tem că tehnologia a avansat enorm, pe când noi, oamenii, ca ființe, am cam bătut pasul pe loc în ce privește evoluția personală - psihologică, spirituală... nu am devenit mai buni. Nici mai înțelepți. Tot ne urâm unii pe alții. Tot ne omorâm. Tot îi ignorăm/discriminăm/ pe alții. Tot ne pizmuim pentru averi, putere, fericire, frumusețe și câte și mai câte. Tot credem în unele ficțiuni atât de tare încât l-am omorî pe ăla care zice că ficțiunea noastră e falsă, nu adevăr absolut.
Revenind din divagație, avem mijloace tot mai multe, facem tot mai multe lucruri și suntem tot mai nemulțumiți. Clar e ceva putred pe undeva în ecuația asta. Eu cred că totul e în capul nostru. Adică făcând mereu mai mult, mai repede pierdem valoarea percepută a ceea ce facem. Am vrea să facem cu totul altceva. Sau mai mult altceva. Pentru că mintea noastră aleargă de nebună, competiție, competiție... iar nouă ne lipsește; sau de la un moment dat începe să ne lipsească plăcerea de a face ceva-ul pe care îl facem. Că se aplică nu doar pentru job, ocupație&stuff, ci la mult mai multe. Mă rog, acum ca să fiu în ton cu stilul meu sucit - evident că aberez. Că poate și scribul ăla care toată viața cioplea litere în piatră sau le zgâria pe tăblițe poate se sictirea complet la um moment dat și și-ar fi luat câmpii. Dar nu prea avea cum, era sclav. Poate unii chiar își luau câmpii și fugeau și aveau baftă să nu îi prindă. Cine știe...

Tâmpeniile? păi așa mi-a flicărit în minte titlul, așa mi-a sunat bine. Și oricum, orice cugetare e supusă clauzei de tâmpenie. Adică știu că aberez, doar d-aia mi-am numit jurnalul-blogul-schițo-cevaul ăsta unde mă defulez de ani de zile. Sunt conștientă că, oricât de super gândiri mi-ar părea niște chestii care-mi trec prin cap la un moment dat, peste x timp pot să îmi pară niște idioțenii fără seamăn - nu mai zic ce-or crede alții. Mă rog, ce cred alții e doar parțial important.. doar și azi am văzut că doi oameni pot să se uite la același lucru și să vadă fiecare altceva...

miercuri, 4 martie 2015

Gripă, clădirea BNR, martie, bere pentru sărbătoriți, babe, buburuze

Duminică, cum era 1 martie, mă așteptasem cumva să fie o zi mai însorită. Când colo - mizerabilă. Pâclă, nor, vânt cam rece și pătrunzător. Dacă nu era musai să mă văd cu Nora pentru corecturi, jur că nu scoteam nici vârful nasului din casă. Cum, de altfel, am făcut sâmbătă, ca recuperare după a naibii gripă viroză fir-ar ea să fie afurisită. Deci, cum n-am mai avut încotro și eram ceva mai bine după ziua de stat acasă, m-am aventurat până la Foișor, noroc c-am prins un 86 care m-a transportat direct și fără transbordări. M-am felicitat că am înșfăcat pe drum o floricică drăguță pentru ea. Mă rog, trăncăneală, corecturi, chestii. La întoarcere iar am prins un 86. Fapt divers drăguț - la Romană, cât stătea troleul la stop, bag de seamă un grup de motocicliști care se organizaseră și stăteau prin intersecție și dădeau zambile fetelor. Drăguț din partea lor, Black Helmets scria pe gecile de piele.
Luni îmi luasem zi liberă ca să nu am emoții la vizitatul BNR. Și ce bine a fost! Mi-a plăcut mult clădirea BNR, e de văzut, merită. După care am mai stat la o cafea cu Elena să ne mai povestim tristețile... După care, dacă tot mă simțeam destul de ok, am riscat să merg la Decathlon - aveam ceasul ăla în garanție căruia i s-a bulit partea unde se prindea cureaua și am reușit - deși nu aveam foarte mari speranțe - să îl schimb. Și am mai luat câteva chestii, inevitabil. Am ajuns acasă, am apucat doar să halesc că a și trebuit să o iau din loc, la mica serbare (la Domi) a Conului&Baftei cu lumile care n-au fost la sarbautorirea din Cozia. A fost fain, ne-am hăhăit și m-am bucurat că ne-am văzut (chiar mă temeam că deh, dacă n-am fost in cozia și i-am ratat, acuma cine știe când prin vară ne-om revedea)...
Dar să revenim la eveminentul marcant al perioadei, și anume minunata gripă. Asta începuse să își facă de cap dinante de excursia în Cozia, simțisem eu că ne e de bine și-am avut inspirația să nu mă duc... Am fost, e drept, la Irina la adunarea de după serviciu - deși cred că, de nu se nimerea să fie destule mașini, mă fofilam și mă duceam să zac acasă... A fost fain, nimic de zis... Dar a doua zi m-am trezit cu o durere în gât cam nasoală și o stare de parcă eram bătută, dureri de oase, porcării d-astea. Am pornit spre casă, unde am insistat să halesc ceva rapid și să profit de soarele frumos de afară și s-o scot pe mama prin parc. Ceea ce am și făcut, chit că mă cam târâiam. Ei, și cam de atunci pot spune că gripa s-a manifestat plenar. Și toată săptămâna am fost vai steaua mea, varză varză... muci, tuse, dureri de cap, de oase, de de toate, stare febrilă și tot tacâmul. Nu mi-am luat liber cred că de sictir la ideea de a sta la coadă la medicul de familie - după ce aflasem data trecută când am fost gripată că dacă vreau concediu medical nu e suficient să iau adeverință de la medicul de medlife, că trebuie de la medicul de familie. Dar data viitoare pe bune că așa trebuie să fac.

Mă rog, una peste alta, și dincolo de starea gripală, clar nu-s în apele mele. Totul îmi pare fals, superficial, degeaba și-mi vine să-mi iau câmpii. Seara pic lată, semn că stau prost de tot cu energia. Iar aseara aveam o stare așa de agitată de nu-mi venea să cred, m-am potolit abia după ce-am luat niște magneziu. Nu îmi place de loc de mine când sunt așa. E clar că trebuie să ies cumva din starea asta.

Citesc tot soiul de chestii inteligente pe net care ar trebui să mă motiveze... dar cam ciuciu. Am o stare prea ciudată. E cam haos în capul meu.

Azi ne-am îmbrăcat toți în roșu cu negru și ne-am pozat cu antene de buburuze. vom fi felicitarea către clienți de 8 martie.

Ceva ceva trebuie să fac...

Related Posts with Thumbnails