BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 18 decembrie 2013

Țara lui Papură Vodă

Asta cu Papură Vodă se bazează pe ceva istoric, culmea! Mai multe aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Craiovei#1735-1770_.C8.9Aara_lui_Papur.C4.83_Vod.C4.83
Mă întreb cum o să se numească epoca actuală în istorie, peste vreo sută-două de ani. Pentru mine e tot un soi de țara lui Papură. Legi fărădelege, democrație doar în sensul periorativ al cuvântului, capitalism socialist, hoție de stat...

Mă gândeam la un moment dat, în timp ce citeam Lacunarele lui Conu, unde vorbea într-un fragment despre în ce hal s-a ajuns în zilele noastre... oare chiar așa e? sau doar așa resimțim noi, părtinitor, că doar alte vremuri n-am trăit, în afară de astea?! Oare pe vremea Imperiului x sau Y era mai bine? Oamenii or fi dus-o mai bine? Să fi avut valori mai înalte? Parcă, dacă mă gândesc mai bine, parcă nu. Adică marea majoritate, masa, era la fel, doar că ghidată de alte legi, alte cutume... dar în esență la fel. Sau nu? E tare greu de spus. Poate tineretul studios să fi fost animat de valori mai înalte, cum au fost, să zicem, pașoptiștii. Mă rog, cred că mă bag pe un teritoriu ce nu-mi este suficient de bine cunoscut, mai ales că istoria e diferită, în funcție de cine o scrie. Din perspectiva asta cică e tare distractiv să citești despre luptele noastre cu turcii în interpretarea turcilor. Ce învață ei la școală despre asta.
Alunecând pe toboganul gândirii, poate și ca să-mi autojustific lipsa de acțiune, mă gândeam la protestele de la noi, astea actuale. Elena s-a dus duminica asta. Eu am zis că nu, deși chiar aș vrea să-i văd în pușcărie pe toți politicienii corupți, tot parlamentul & the gang. Dar chiar nu văd cum. Desigur, într-o țară democratică, după scandalul cu legea supraimunității ar fi trebuit să-și dea toți demisia. Da' ce, doar nu-s proști să dea drumul ciolanului. Dar știm bine că la noi democrația e doar o vorbă care ți se aruncă în față când nu mai ești de acord cu ce se întâmplă. Și atunci? Cum dai jos scroafa din pod? Acu-i atunci. Votam să dam jos scroafa, dar scroafa e scroafă și nu știe să vorbească românește și nici nu e proastă să plece. Partea nașpa e că cu scroafa e simplu, cu clasa politică e mai greu. Că n-ai cu ce-o schimba. Că toți sunt la fel, corupți și/sau coruptibili.
Într-o vreme mă gândeam că poate unii, priviți actualmente ca niște paria, ar putea fi ceva. Dar nu. Oamenii sunt oameni, toți au, toți avem lipsuri... Diferența, e, cred, că unii ajung să și le conștientizeze și să se chinuie să le remedieze ușor-ușor. Păcat că prea puțini.



vineri, 13 decembrie 2013

untitled +n

Ia să vedem... Am fost la "Vițelul de aur" la ARCUB - asta ar fi trebuit sa scriu data trecută, dar uitasem... A fost mișto, mi-a plăcut mult, și mi-a deschis apetitul să recitesc Ilf și Petrov. Drept care, daca de black friday colegii au facut comanda de pe elefant.ro, am comandat și 12 scaune, și Vițelul de aur - e bine ca ambele sunt edițiile necenzurate, ce citisem eu în secolul trecut avea pe ici pe colo pasaje ce se terminau cu puncte puncte.


Așa... a mai fost serbarea de după ziua lui Ionel... în Stuf, joia. Chitiți să dansăm. La locul faptei - surpriză! Era concert Ada Milea. Canci dans. Concertul s-a terminat abia pe la 12 și ceva. Am mai dansat ce-am mai dansat după... doar până pe la ora 2... și ceva. Iar a doua zi, cum era musai s-ajung la 9 pentru Happy Friday, am ajuns, nu-i vorbă, dar am fost zombi toată ziua.

A fost mini-agitațiile black-friday-ene, mărturisesc c-am comis-o și eu, am comandat condimente de pe pastaidevanilie și cărți de pe elefant.ro. Și țoale de pe miniprix, dar acolo mi-am folosit voucherele de retur, am scăpat chiar ieftin. Oricum, în concluzie am spart niște bani pe niște chestii pe care le voiam, dar pe care nu era musai sa le iau toate deodata și chiar acum. Deci tot fraieră se cheamă că sunt.

A mai fost o seară de miercuri în care am reușit, după lupte seculare, să ajung, cu Irina, la concertele asociației ACCUMM de la Șuțu. Am nimerit concert de pian la patru mâini, a fost fain, dar cum eram obosită moartă, mă cam trăgea la somn. În program a fost Schumann, Fauré și Satie. De ultimul nu auzisem, habar n-aveam. În interpretarea aceea, mi s-a părut cam ciudățel, ca să nu zic nașpet pe alocuri. Azi, într-unul dintre rarele momente de răgaz din ultimele luni, când mă chinuiam să îmi amintesc cum îl chema pe nenea compozitorul, am dat căutări pe Google. Nu mai țineam minte decât că una dintre piese se chema ciudat, "trei piese în formă de pară" și am început căutarea de la asta. N-am găsit din prima, am dat de un link pe Wikipedia către Erik Satie, acolo totuți nu scria nimic de forma de pară, doar de Gymnopedie și Gnossienne. Aici a început să îmi sclipească ceva-ceva, de Gymnopedye parcă-parcă... Am dat peste un clip pe youtube pe muzica Gymnopedies & Gnossiennes. Și am rămas mască. Pentru că suna cu totul altfel! Ce îmi sunase discordant și disonant la Șuțu, aici era altceva, exprima altceva, tristețe, melancolie... Mi-a plăcut enorm. Și m-am bucurat că am descoperit și ascultat ceva frumos.



Oboseală, multă. Nervi. Porcărele și porcărioare.

Din când în când, câte ceva frumos. Ba un apus roz-mov, ba un răsărit în aceleași culori - dacă nu mă înșel cumva, au aparținut chiar aceleiași zile, și răsăritul cald, oranj-roz, și apusul, oranj-roz-mov. A mai fost un răsărit spectaculos, cu nori întunecați și amenințători târându-se dinspre 1 mai spre gara de nord, iar de deasupra lor, decapitându-i cu razele sale aurite se ridica maiestuos soarele. Iar pasajul basarab se bucura de o belvedere incredibilă.

Update:
Și era să uit, Ioana Alistar și-a lansat florăria online - Sympa Fleurs. Am fost, cu emoții că n-o să ajungem, la evenimentul de lansare de la Coftale. A fost tare frumos, atmosferă faină, decorațiunile de craciun ale Ioanei foarte frumoase. M-am bucurat mult pentru ea, sunt sigură că va avea succes!

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

biet blog neglijat

Parcă n-am mai scris pe blog de nu știu când. Și cică, de fapt, de pe 11 noiembrie. Dar zău, parcă au trecut ani de-atunci. Munca e di vină. Mda. Imediat după ce-am isprăvit naibii cu serbările am constatat c-am rămas cu sechele de stres. Parcă eram mereu în priză, că trebuie să fac aia, ailaltă, mama măsii. Și de fapt, "trebuia musai" era doar în capul meu. Luasem "to do"- urile mult prea în serios, și au fost căcălău. Până mi-am dat seama că o luasem naibii pe arătură, de parcă puii mei, agenția ar fi fost a mea și totul depindea de mine. Căcat. M-am trezit, dar de muncit pe brânci n-am scăpat, că deh, e final de ani și apar fel de fel de super-extra-mega urgențe de la clienți care brusc își dau seama că le trebuie nu-știu-ce acum, dar acum, am zis! Așa că stai, frățică și muncește în fiecare zi peste program, treyește-te dimineața ca bătut, cu un ne-chef total și ia-o de la capăt. Ba, colac peste pupăză, m-am trezit și cu o colaborare. M-am bucurat. Dar acum mă calcă pe nervi, că și așa puținul timp pe care-l am se duce pe apa sâmbetei în fața calculatorului. Și suma totală pentru cele două cărțulii de copii e mică a naibii, și zău, parcă nu merită efortul. Eh, acuma na, aia e.
Mda... Și ce-a mai fost? Ia să ne amintim. M-am văzut cu Elena și Oana din gașca de la master, Anca a tras chiulul din cauză de copil bolnav. A fost miștone-am întâlnit la Cafepedia, ne-am bucurat pentru veștile bune ale Elenei, care și-a găsit în sfârșit pe cineva... Ne-am propus să ne vedem mai des. Ceea ce s-a și întâmplat, incredibil dar adevărat, de astă dată la Camera din față, unde am ajuns târziu și n-am mai prins-o pe Anca.
A mai fost un eveniment - party pentru publicitari, unde ne-am dus toată creația, cu cățel cu purcel - cred că e prima dată când am ieșit toți șase, sigur, plus o vagă reprezentare a accounților - doar Lexy și Mădă. Chestiunea a fost într-un loc numit Atelierul de Creație, undeva pe Splai, zona Timpuri Noi. Era o fostă hală industrială atinsă de tușe publicitare haioase. Petrecerea în sine a fost... jălnicuță, cel puțin cât am stat noi. Conceptul primordial a fost "Creație fără producție nu se poate", iar, în concluzie, toate cele, de la A la Z, erau oarecum haioase dar... dezamăgitoare. Bungee jumpung orizontal - îți puneai ham și cască de bungee, fugeai sau mergeai cât puteai până nu mai permitea coarda și te trăgea înapoi. Cabina foto cu gravitație zero - o mică trambulină pe care săreai pe loc și cineva cocoțat îți făcea poză de sus. Am apreciat însă maxim mâncarea și băutura. Și oricum noi am fost în perioada cât am stat pe-acolo, cel mai haios grup - întâi au jucat ai noștri fussball cu chiuturi de se uitau cu jind și alții la masa de fussball... Pe urmă, când s-au terminat fisele am migrat mai încolo, careva a descoperit artificiile - bețișoare d-alea care fac steluțe de anul nou. Și așa distracția-i gata. Ne-am bucurat să le vedem și pe Alistar și pe Banea, am mai trancănit și cu ele... Pe fundal, pe scenă se încinsese o dezbatere despre relația creație-producție pe care n-o asculta nimeni... S-a făcut târziu și ne-am cărat. Dar per total a fost mișto.
Altă chestie a fost lansarea cărții lui Conu, Lacunare, la editura Vremea. Lansare la Gaudeamus. A fost o dublă lansare, o carte de poezii a lui Daian și cartea de cugetări a lui Conu. Lume multă, frumos. Și mai frumos a fost după, că ne-am cărăbănit la Dominic, unde am stat la taclale și băutură până târziu, spre 3-4 dimineața. a fost ca-n vremurile bune.
Altfel... Mă bucur că până de curând vremea a fost bună, caldă, tomnatică. Au fost zilele cețoase, când vâsleam prin ceață dimineața spre serviciu și seara, spre casă. Ți o dimineață de pe podul Basarab, plutind în cețuri, o altă dimineață semi-cețoasă, cu o semi-rază de soare proiectând umbre calde strălucitoare pe un parapet... Și o dimineață ninsă, cu acoperișul curbat al stației de tramvai întunecat de stratul de zăpadă adunată, care din când în când aluneca - mică avalanșă locală. Și o lună plină strălucind cețos. Și un copac singuratic cu frunze galbene dansându-și ramurile pe albastrul miezului zilei. Și porumbei care au revenit în dud. Și un câine nou în cartier, alb, care patrulează mereu grăbit, preocupat, ba încolo, ba încoace.
O budincă de conopidă. O varză dulce cu o relicvă de ied uitat prin congelator. Planuri pentru gătit chestii sănătoase din materii prime cu nume ciudate. Condimente. Black friday care este de rahat. Cărți, un blender, bullshitulețe.
Oboseală. Și mai ales gripă. Cam de după party-ul publicitarilor, unde am băut chestii reci, cu gheață, s-a declanșat gripo-răceala. În seara aia, când am ajuns acasă nici mu mai aveam voce. Ei și de-atunci distracție maximă, muci, tuse și o stare de căcat. Abia de ieri parcă-parcă s-ar îmbunătăți și starea mea.
Citesc Lacunarele lui Conu, îmi place. Și multe din chestiile pe care le-a gândit și scris el le-am gândit și le gândesc și eu. Sunt și unele care-mi par exagerate sau insuficient aprofundate, oarecum flori de stil aruncate din... cum naiba se scrie... poanie se pronunță, franțuzism a la Dominic, mă rog... na, căutai pe goagle, inculta naibii ce sunt, "din poignet" se scrie.

luni, 11 noiembrie 2013

Multe, multe, multe

Au fost atât de multe evenimente în ultima vreme încât nici nu le mai știu... a fost agitația cu pusul termopanelor, urmat de găsitul unui zugrav care să repare dupî pusul termopanelor... o odisee care s-a încheiat fix de ziua mea...

Petrecerile au început cu anunțul-fulger al lui Dog de reîntoarcere in the city și băuta din Anton Pub... Drăguț clubul, doar că muzica urla prea tare, nu te puteai auzi decât strict cu cine era imediat lângă tine... fiind Haloween, prin centrul vechi și prin oraș umblau diverși costumați...


Apoi vineri, de 1 noiembrie, a fost party cu fetele de la dansuri in Oldies, de ziua lui Rali și a mea, cu tematică de Haloween... nebunie, distracție, păcat că se închide clubul... cică aia a fost ultima petrecere pe care-au mai găzduit-o.
... petrecere precedată, de altfel, de o serbare (în aceeași seară) de ziua Cătălinei, de la care n-am vrut să lipsesc...

... urmată, a doua zi, de tradiționala serbare la moșia lui Ottu de ziua lui (care a ținut două zile)...

apoi luni, chiar de ziua mea, sărbătorire la muncă...
a, și am uitat să zic, mi-am făcut cadou- mi-am luat mașină de cusut... am planuri mărețe legate de ea...
da, iar de ziua mea, seara, am avut parte de cea mai nașpa "serbare"... întâi că la 6 m-a sunat maică-mea că se simte rău, să vin mai repede acasă și să-i iau ceva de la farmacie... Am ajuns acasă repede și cu stresu-n gât... Din fericire începuse să-și revină, n-a fost ceva așa de grav... În schimb, cum era ea țâfnoasă și prost dispusă, a început să facă militărie cu mine - tocmai în ziua aia terminase nea zugravul lucrările de reparație și zugrăvitul - și m-a cicălit grav fă aia fă ailalltă, du aia afară, du ailaltă afară, m-a terorizat. Mai că-mi venea să o mușc de nervi. Noroc că mi-am ținut gura, totuși. Și nervii i-am folosit la ceva constructiv, așa că în seara aceea minunată, până la 12 noaptea am dat cu mătura, cu aspiratorul, cu mopul și-am lichidat praful și moloazele din casă. Per total, cea mai nașpa zi de naștere de nu știu câți ani încoace. Bine c-a trecut.

A, și tot luni am decis să-mi serbez ziua cu gașca, în Piranha, am anunțat, am făcut rezervare. Și la juma' de oră după, numa' ce-i aud pe ăștia de la muncă că tot vineri 8 noiembrie (când tocmai ce antameasem treburile în Piranha) ieș cu toată firma (cu colegii actuali și foști) în club să danseze. Aia e , mi-am zis, astea chiar n-am cum să le împac.

Și tot luni m-am hotărât să mini-serbez și cu Diana, Petre și Mirela-Mirel, inițial nu știam dacă marți-miercuri sau în weekend, marți s-a clarificat că duminică.

Ei, șu numai ce-au trecut și aceste două serbări. Au fost foarte reușite ambele, nimic de zis.


luni, 21 octombrie 2013

Tomnatice




O ceață dens-lăptoasă sclipitoare târându-se pe câmpii și pe văi.

Soare, cer albastru de voroneț pictat cu fruzișuri colorate pe dealuri.

Mere, gutui licărind prin pomii încă încărcați.

Miros de toamnă. Frunze căzute, răcoare. Și da, acum miroase a toamnă adevărată.

Frumusețe efemeră. Apusul turcoaz-portocaliu-roz-mov se oglindea transfigurat fantastic în apele lacului, înfiorate de o briză subțire. Era incredibil de frumos. Și în două minute culorile s-au stins, totul a virat în mov tern. Parcă cineva a astins lumina în sala de bal.

miercuri, 16 octombrie 2013

Altă săptămână nebună

Iarăşi o săptămână în care se întâmplă atâtea de nu mai am vreme (psihic) de nimic.

Sâmbătă-duminică - excursie în Iezer-Păpuşa. Dormit la Cabana Cuca, drumeţie către vârful Păpuşa. Vreme superbă. Toamnă adevărată, ceţuri dense, apoi soare, apoi nor, apoi iar soare. Frunze colorate.


Luni aflu că vin termopanagiii marţi dimineaţa. Aşa că luni seara dă-i şi strânge tot ce se poate în cutii şi saci, până târziu. Cu tocmai aflasem că săptămâna asta e jale cât o să fie de muncă la job, am anunţat că o să vin la muncă după ce scap de termopani. Ăştia ziseseră ca vin pe la 9-10.
Marţi dimineaţa cu noaptea-n cap am mutat toate cele ca să aibă loc să îşi facă treaba. Şi stăm şi stăm, trece 9, trece 10, se face 11. Vorbim, ne sfătuim, hotărâm să stea acasă doar maică-mea, în ideea că ăia oricum nu se ştie când or veni ((şi dacă or veni). Au apărut spre ora 1, au pus termopanele. La muncă - muncă grămadă, am stat până târziu. Şi ajunsă acasă m-am apucat să strâng moloaze, tencuieli bucăţi de chestii, ce lăsaseră ăia. Şi lăsaseră o grămadă. Maică-mea apucase sa strângă niţel doar în bucătărie.

Iar azi, iar muncă multă, plus, colac peste pupăză, Cupa agenţiilor la gătit.
A fost distractiv şi ne-am descurcat bine. Nu ne-am calificat în finală, dar nu-i bai.

luni, 7 octombrie 2013

Run, baby, run...


Şi-o făcui şi p-asta! Am participat la cursa de ştafetă la Bucharest International Maraton. Am reuşit să alerg 10,5 km în 66 de minute. Nu-i chiar rău, o oră şi 6 minute, mă aşteptam să fac mult mai mult. Mai ales că nu pot să zic caş fi alergat cel mai bine din ce-am alergat vreodată în lunile astea de alergat, ba chiar dimpotrivă. N-a fost uşor, şi mi s-a părut că nu se mai termină odată. Dar iaca, o făcui şi pe-asta! Colegii de ştafetă au fost super! Şi când te gândeşti c-am ajuns la concurs mai mult prin forţa împrejurărilor decât c-aş fi ţinut morţiş... aşa am alergat cu numele Irinei pe numărul de concurs, practic am trăit visul ei. Păcat că s-a accidentat, păcat că n-a putut participa, ar fi meritat, la cât s-a chinuit, la cât s-a antrenat şi la cât şi-a dorit să participe. Dar măcar n-am făcut-o de ruşine, am reprezentat-o foarte onorabil. Oricum, alergatul ăsta chiar a fost o experienţă! Hmmm, poate la anu' pe vremea asta voi participa la semimaraton.

Iar vineri am sărbătorit-o pe Dana, la Berăria Bragadiru (fosta berărie germană, mi-am amintit când am ajuns că acolo şi-a serbat Virgil ziua de naştere, acum mult timp). A fost foarte mişto, şi culmea că, deşi nu ne-am aşteptat, am şi dansat la greu!

Per total, un weekend foarte tare!

vineri, 4 octombrie 2013

Forever autumn. Toamnă eternă



Stare de toamnă. Emoţie de toamnă. Octombrie care-a intrat în scenă cu două zile mai devreme furtunos, cu frig, ploaie şi vreme de final de noiembrie, diluvian, apocaliptic la modul soft. Miros mai degrabă de iarnă decât de toamnă. Dar va veni şi toamna colorată, caldă, uneori ceţoasă, uneori friguroasă.
Iubesc toamna!

joi, 3 octombrie 2013

ghiveci


De toate amestecate. A fost în piaţa Enescu Barbera Quarteto, a fost Cobzality, mi-au plăcut, fiecare în alt fel. Am ajuns mult mai rar decât mi-aş fi dorit.
Au fost două ieşiri cu fetele, prima la berăria Gambrinus, a doua la Cristina la curte, la un grătar (al nostru octobergrătaren ediţia a doua).
A fost o seară când am plecat de la serviciu, cerul era înnorat iar apusul arăta de parcă cerul ardea în flăcări împietrite într-un timp dilatat la infinit.
A fost ploaie trei zile în continuu. A fost o vreme o lume lacustră, care - culmea - nu m-a deprimat. Chiar m-am distrat cu ploaia, mi-a plăcut oarecum, în ciuda vântului furtunos.
Sâmbătă a venit un nene la la firma care a reabilitat blocul şi a mai făcut măsurători încă o dată la ferestre - poate se apropie momentul când ne-or schimmba şi nouă lemnăria şi ne-or pune termopane, la... vreo 5-6 luni de când au terminat tot blocul...
Am descoperit că n-am citit Idiotul, deşi l-am cumpărat demult, m-am apucat să-l citesc şi-mi place tare mult.
Duminică trebuia - de fapt voiam eu tare - să alerg la crosul loteriei, dar când m-am trezit şi m-am uitat pe geam ce plouă şi ce bate vântul mi s-a dus orice chef, aşa că m-am culcat la loc şi-am dormit până hăăăt! la 12.
Dar în schimb mi-am luat inima-n dinţi şi am alergat aseară, cu toate că începuse o bură de ploaie. M-am blindat bine - poate chiar prea bine şi-am alergat bine-mersi. Merge, lejer până încă mult încolo, numa' să nu plouă torenţial şi să nu vină crivăţul, zăpezile albastre etc.

joi, 19 septembrie 2013

Sonată

O sonată din concertul de ieri.


miercuri, 18 septembrie 2013

cică



stare incertă.
Ba m-apucă chef sa scriu chestii profunde. Ba poetisme. Vad că mă molipsi Maria cu pasa ei poetică. Da' io nu şi nu. Nu sciu nimic. Nici deep, nici poetic. Na!

tot aşa cu muzica.
Un haos general.

vreau să încep 1000 de chestii şi evident nu m-apuc de niciuna.

aşa că...

Vântul se zbuciumă turbat.

Gânduri se învălmăşesc prin unghere, măturate fără milă.
Stopi inexistenţi zboară pe aripile amintirii. E o zi ciudată. E 18. Cineva ar fi putut împlini 41 de ani. Ce-ar fi fost dacă...


Aş..

Dar nu.

Am citit ieri un articol cum că s-a demonstrat că exprimarea în scris a trăirilor, situaţiilor traumatice etc e terapeutică. Se pare că am descoperit asta by myself de ani de zile, de când am început blogul ăsta. De unde rezultă o chestie de bun-simţ: dacă simţi că ceva îţi face bine, înseamnă că aşa e.



Imagini. Un cer de aur. Cărăbuş metalic. Urletul vântului. Porumbel călător. Metafore nenăscute. Versuri neîncepute. nerostite. negândite încă.



Oare unde se duc gândurile când se duc? Mai ales gândurile semigândite...

Un final minunat al acestei zile, viori îmi răsună încă în minte, o stare rară. Mulțumită lui Alexandru Tomescu, care ne-a încântat în piața Festivalului Enescu. Sonatele de Bach le mai știam, vag. Dar de Isaye habar n-aveam. Mi-au plăcut ambele sonate. Iar din ultima diverse acorduri mi-au răsunat în minte tot drumul spre casă. Și încă nu mi-a trecut. Am găsit definiția unei seri perfecte: repertoriul de la concertul de astă-seară și un pahar de vin.





luni, 16 septembrie 2013

Fără titlu, deocamdată

O perioadă agitată, asta ar defini cel mai bine săptămânile astea. Pe fundal, Roşia Montană cu toate cele, agitaţie, speranţe, dezamăgiri, informaţii din ce în ce mai multe, controverse cu şi fără rost.
În prim-plan, agitaţiile obişnuite. Pe la muncă, pe ici, pe colo. Vineri-sâmbătă-duminică am avut abonament la Balkanik Festival. Evident, în acelaşi timp au început concertele din piaţa Festivalului Enescu, şi, cum altfel, nu puteam fi în două locuri în celaşi timp. Aşa se întâmplă mereu, fir-ar să fie! Ba nu e nimic, ba  sunt toate deodată! Ba a mai fost şi ziua lui Petre... aşa că sâmbătă nu am fost nici la Balkanik, nici la Enescu. Oricum dimineaţă alergasem prin Herăstrău şi pe urmă mă luase o răcealo-sinuzito-ceva, aşa că nu eram deloc în formă.







marți, 10 septembrie 2013

Prin munți: Jepii mici - cabana Caraiman - Omu - Bucsoiu - Poiana Izvoarelor - Gura Diham

Şi a fost sfârşit de săptămână. Şi ne-am dus la munte. 11. Urcat pe Jepii mici.




Frumos. Cer senin, soare cald dar nu excesiv. Spectaculos.
O capră neagră. Multă lume pe traseu. Lume de tot felul.

Cabana Caraiman. Popas. O bere, o gustare. Apoi uşurel, către Omu, fără să ne abatem pe la Babe. Le-am salutat din depărtare. Pe platou - furnicar. Incredibil de mulţi oameni, mergând care încotro, spre Crucea Caraiman, spre Coştila, spre Babele, spre Omu.

Încă vreo trei ore până la Omu. Spectaculos, mai ales porţiunea de trecere de pe un masiv pe altul. O turmă de oi în vale, un behăit, o talangă. Ne întâlnim cu mulţi oameni care veneau dinspre Omu. În fine, ajungem la cabană. Ne întâmpină un vânt rece, tăios, constant, care te face să îngheţi instantaneu, stând în plin soare.

Ne instalăm la cabană. Până ne schimbăm de hainele transpirate, până începem să desfacem haleala camera începe să se populeze. Uşor-uşor se umple de tot. Se ocupa cele circa 40 de locuri de la prici. Nu prea aveai unde arunca un ac. Noroc ca unii se duc în sala de mese, alţii ies şi se mai plimbă. Oricum, aglomeraţia s-a simţit noaptea. Sufocant. Nu puteai decât cu greu şi fereală să te întorci de pe-o parte pe alta. Am dormit tare prost, mai şi sforăiau unii, dar ce să faci.
Dimineaţa halim, încercăm să lichidăm greutăţile din rucsaci. Pe la un 10 jumate pornim. Traseul, ales în necunoştinţă de cauză, a fost Bucşoiu - Poiana Izvoarelor - Gura Diham.





Cerul era pâclos, aşa că pozele au ieşit cam şterse. Cert e că de pe Bucşoiu priveliştea era incredibil de frumoasă. Se vedeau de jur-împrejur toţi munţii, era o panoramă fantastică. Aparatul foto mă încurca, oricum abia mă târâiam. Aşa că m-am energat pe el şi l-am băgat în rucsac. Păcat, că aş mai fi avut multe de pozat pe parcursul coborârii. Bine, pentru c-a fost a naibii de grea. Lungă, abruptă, dificilă, pe terenuri de tot soiul - grohotiş, grohotiş + stânci, stânci abrupte cu lanţuri rupte (deh, traseu neumbalt + toată coborârea dacă am întâlnit 2 mini-grupuri), apoi prin jnepeniş, pământ + grohoriş, pământ umed, pante abrupte. Coborâre continuă, abruptă, nu se mai termina. Ne-a luat 5-6 ore. Şi când te gândeşti că ziceam că nu coborâm pe Jepii mici că e prea greu! Ar fi fost joacă de copii pe lângă chestia asta.

marți, 3 septembrie 2013

Nori purpurii



Astă seară cerul s-a împurpurat. Norii amenințători s-au lățit peste cer, ca niște pături pufoase groase. Iar lumina cernută dinspre apus i-a iluminat feeric dar puțin creepy, culoarea purpurie-grena îți cam dădea fiori. Nu-i de colo să vezi cerul atât de însângerat. Alergam către epicentrul norilor, vântul se zbuciuma, dar parcă ceva-mi spunea că n-o să plouă. Așa c-am reușit și de data asta să termin alergarea neplouată. Se pare că, până la urmă, o s-o înlocuiesc pe Irina în proba de ștafetă 4x10km de la Maratonul București. Mi-e nițel nu-știu-cum, că n-am mai alergat 10 km până acum. Duminică, la crosul gala societății civile din Herăstrău am alergat 7km și am fost ok. astă seară am făcut o alergare de 8,6km. Poate o să reușesc, chit că nu mă prea încântă ideea să alerg în centrul orașului, printre betoane, în soare. Dar hai s-o fac și pe-asta.

luni, 2 septembrie 2013

Tristeti de toamna

Mi-e că și de data asta toată agitația cu protestele o să dea chix cumva. Că cineva, cumva, manipulează ceva și noi suntem, ca de obicei, marionetele. Că mizele sunt altele și noi habar n-avem. Urăsc să am iar acest sentiment că orice-aș face, tot degeaba. Ok, ieși în stradă. Și cu asta ce-ai făcut, cum bine spunea un coleg de muncă. Protestezi. Și? Da, te simți oarecum cu sufletul împăcat că ai făcut și tu ceva, că ai luat poziție, nu doar ai semnat petiții pe net, ai dat like-uri și ai scris vorbe-n vânt. Dar lipsește finalitatea. Mă tem că nu se va schimba nimic. Si, poate mai rău, pentru cei ce visează revoluții - amintiți-vă de decembrie '89. Ce s-a sperat și unde s-a ajuns. Niște șmecheri care știau ce fac s-au înscăunat în locul ălor vechi, ne-au păcălit big time. Mereu sunt unii care trag niște sfori și întorc orice s-ar întâmpla în folosul lor. Băsescu probabil visează să fie dat jos Ponta, Ponta visează să scape de Băsescu și probabil sunt alții care tare îți doresc să scape de amândoi ca să-și facă ei loc în frunte. Și nici unii n-ar pregeta să se folosească de orice, de Roșia Montană, de Smurd, de Siria, de mama măsii ca să le iasă pasiența. D-aia zic, când e cu ieșit în stradă, e bine să nu te lași dus de val. Bine-ar fi ca fiecare să gândească cu mintea proprie și să nu se lase târât în cine știe ce mișculații...

Pe de altă parte, mass media boicotează treaba asta. Și, în lumea de azi, dacă nu e la TV, nu există. Și nu poți zice că nu ieșea de-o știre senzațională, cum le place lor. Ieșea, dar nu era politically corect. Deci nu e pe TV, nu există.
În concluzie, nu există o concluzie. Șansele să se schimbe ceva în bine sunt minime. Presa mușamalizează rahatul care a început a mirosi - e și ăsta un semn, cum că undeva, cuiva i se pare periculos să se arate că sunt mulți cei care zic că treaba e nasoală rău, probabil ca să nu înceapă și mai mulți să își pună întrebări, să nu se amplifice agitația. Există deci o luptă pentru întâietate între mass media tradițională, aservită mogulașilor și implicit clanurilor politice, și mass media nouă - new media - care e liberă și haotică (slăbiciune și punct forte în același timp).
Realitatea de afară reflectă această situația. Majoritatea - dacă nu totalitatea - celor care protestează se informează pe net. Cei care stau liniștiți la locurile lor consumă preponderent media clasice sau refuză informația oferită de media în general. Și oricum consideră că ori n-ai ce face, n-are rost, și oricum e departe de ei, roșia montană e departe, dă-i dracului, să ia aurul și să ne lase în pace, să nu ne mai tulbure liniștea cu nori amenințători cu cianuri și alte fantasmagorii, și de altfel e bine să le dea de muncă ălora de-acolo, ce atâta tevatură, oricum o să câștige ceva și statul român, deci e de bine. Asta zic din cazurile pe care le știu, or fi și altele.
Deci? Ne agităm fără speranță? Stăm liniștiți în lumea noastră mică -că oricum nu ne afectează ce se întâmplă, credem noi?  O fi existând vreo a treia cale? sper să existe...

joi, 29 august 2013

Despre ziduri

Atâtea feluri de ziduri... Sociale, personale... Practic orice poate fi un zid. Asta ne-a reamintit Roger Waters cu The Wall. Un show fantastic, din toate punctele de vedere: muzică, scenografie, proiecții, sunet, mesaj.

Zidul din cărămizi umane, al urii de stat, format prin războaie calde și reci, motivat prin religii, ideologii și alți monștri, zid alimentat din fragedă pruncie de educația dată, de îndoctrinare...

Zidul dintre sexe, ridicat de suferințele personale și dezamăgirile trăite, pe bazele puse tot de educație, de societate, de anturaj...

Zidul pe care-l ridicăm ca să ne apărăm față de ceilalți, zid ale cărui baze se pun din copilărie... Zid pe care-l ridică mamele ca să izoleze copilul, să-l răpească lumii și să-l păstreze pentru sine... (legat de asta, un articol aici: http://agenda.liternet.ro/articol/17062/Iuliana-Iustina-Stanculescu/Ciocanul-sau-despre-dependenta-materna-a-barbatilor-The-Wall-la-Bucuresti-2013.html. Sincer, cred că nu e doar asta - the evil mothers spălătoare pe creier.)

Și câte și mai câte ziduri de toate felurile, ridicate de noi, ridicate de altii, născute din intoleranță, din preconcepții, din egoism, din frică.

sursa foto http://aestheticsofthemind.wordpress.com/2012/05/30/concert-review-roger-waters-the-wall-tour-bc-place-may-26-2012/

marți, 27 august 2013

untitled

Muncă, zile de naștere, beri, iar munci, iar beri, workin' overtime, haos, haos. O săptămână care parc-a durat o lună. Cu bune și rele. Iar săptămâna de dinainte... abia dacă mai știu ce-a fost. Sunt obosită.


Și mâine... The wall.

luni, 19 august 2013

Apuseni 2013 - satul dispărut Geamăna

Ştiam ceva, vag de un sat acoperit de steril, de un lac colorat ireal, dar habar n-aveam ca e unul şi acelaşi lucru. De nume, ce sa mai zic. Habar n-aveam.

Noroc că ai noştri s-au documentat cu obiectivele de vizitat prin zonă şi stabiliseră să mergem să vedem satul dispărut, Geamăna am aflat că se numeşte.
Am ajuns. Prima imagine - un câmp selenar gri uscat. Am început să dăm ocol lacului. Mai încolo a apărut si apa în culori ireale. Şi urmele existenţei satului - turla bisericii.
O biserică care a fost frumoasă, înghiţită de nămol, cu tot cu sat...
au scris alţii lucruri foarte frumoase:
http://areyouready.ro/calatorii-in-romania/geamana-legenda-bisericii-scufundate/
Ca în poza alăturată arăta satul scufundat...
sursa: http://www.bogdanbalaban.ro/index.php?action=articole_full&id=346
Iar acum... un loc selenar, într-o parte steril uscat, crăpat, mai încolo ape portocalii brăzdate de vinişoare albe, dincolo îngemănate cu ape de un turcoaz imposibil, sub un cer arzător de albastru de august. Priveşti şi nu îţi vine să crezi.
Frumos, teoretic. Mare lucru chimia asta! Oare cum o fi să faci o baie în lacul ăsta? Cu cât ţi-ar scădea durata vieţii, mă întreb...
http://mihai.papuc.org/2013/05/acesta-a-fost-candva-locul-meu-de-joaca/

Am dat ocol aproape complet lacului... Mai sunt case pe coasta dealurilor... Oameni care trăiesc acolo... Cu toate că nivelul lacului creşte an de an...

Am găsit pe net un articol de acum nu ştiu câţi ani despre satul Geamăna când era încă turistic: http://www.vacantesicalatorii.ro/modules/revista/articole/articol.php?artID=2182. M-au trecut fiori.


Spre coada lacului, dincolo de baraj, (n-am poze) apa era roşie, ca un sânge învechit.

Am citit mult de când m-am întors din Apuseni despre acest sat, despre steril şi de cât de „nepericulos”este... Iar concluzia mea e tristă. La cât de inconştienţi suntem în lăcomia noastră, se pare că ne merităm soarta.
http://www.formula-as.ro/2013/1064/societate-37/certej-locul-care-a-intalnit-moartea-16293
http://www.dw.de/iadul-de-la-boz%C3%A2nta/a-5177371
http://www.emaramures.ro/stiri/85803/DEZVALUIRI-Aur-cianura-si-interese-in-Baia-Mare-partea-I-

miercuri, 14 august 2013

Apuseni, 2013 - Roşia Montană

Şi a fost o săptămână minunată, cu cortul prin Apuseni. Primul popas - la Roşia montană, lângă Tăul Ţapului. De câţi ani mă tot gândeam cum sa fac, să dreg şi sa ajung la Roşia Montană! Dacă nu era accidentul, aş fi ajuns acolo din 2011, spre finalul lui august. N-a fost să fie atunci, a fost să fie acum. Roşia Montană, cu vechea denumire romană - Alburnus Maior. Abrudul se numea la acea vreme Alburnus Minor. Provenite din cuvântul dacic abrudiom, însemnând aur.


Cum e Roşia Montană? Un sătuc pitoresc, plin de verdeaţă, cu elemente contrastante.
Lucrurile valoroase nu sar în ochi, ba sunt chiar puţin ferite de ochii lumii. Vorbesc despre Muzeul Mineritului din Roşia Montană , care pe net e depăşit ca vizibilitate de Muzeul Aurul Apusenilor al celor de la RMGC, care folosesc şi ei în denumire sintagma Muzeul mineritului.
Deşi am aşteptat multicel să intrăm, din cauză că se arseseră nişte becuri în galeriile de vizitat, a meritat cu vârf şi îndesat. Domnul inginer Dorin Rus, care ne-a fost ghid, merită numai cuvinte de laudă. Un om entuziast, tobă de informaţii, pe care ştie să le şi prezinte într-un mod captivant.
Am aflat o grămadă de chestii fascinante despre vechimea minelor de la Roşia Montană, respectiv că exploatarile de aur datează din vremea dacilor, totul bine argumentat, metode de extracţie în diferite epoci, tot soiul de date istorice despre care n-aveam habar...
Galeriile romane, sapate cu dalta şi ciocanul, în formă de trapez, ca să disipe forţele rocilor de deasupra...
Cum minerii din vremea aceea aveau câte un mini-opaiţ cu seu pe post de lămpaş...
şi munceau cât dura combustibilul din lămpaş, între jumătate de oră şi o oră, apoi, când lămpaşul se stingea, veanea alt miner cu un lămpaş proaspăt şi se apuca de săpat mai departe...
Ne-a arătat în pereţii săpaţi ici şi colo câte o mică scobitură - fusese un loc în care un miner din vremea aceea îşi pusese lămpaşul-cronometru.
Pentru curioşi, am găsit o carte unde sunt prezentate multe informaţii interesante despre mineritul din perioada romana din zonă: www.taramotilor.ro/cap4.html
După ieşirea la suprafaţă, am vizitat colecţia de utilaje pentru minerit folosite de+a lungul vremurilor.
Mi-a placut mult şi galeria foto.
Galerie foto ce cuprinde multe fotografii de epoca cu aspecte din viaţa minerilor de odinioara.
Alţii din gaşcă au vizitat Muzeul Apusenilor, interesant şi el, într-o stare mult mai luxoasă, se vede că aici au fonduri.
Personal îmi pare rău că din cauza timpului limitat n-am apucat să îl văd şi pe acesta.
Dar mi-ar fi părut mult mai rău să fie invers, adică să-l vizitez pe ăsta şi să nu văd galeriile de la Muzeul Mineritului.










Discrepanţele de care vorbeam la început sunt vizibile pentru un ochi atent în tot şi-n toate: Muzeul Mineritului Roşia Montană (nu are site propiu, dar info se pot gasi aici http://mihai.papuc.org/2012/08/vizita-la-rosia-montana-pentru-ce/ şi aici http://www.alba.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=2184 acest al doilea link funcţiona perfect mai devreme, acum, ca începe FânFest  vad ca da erori, poate de la prea mult trafic...) este lipsit de fonduri, de curând i-au lăsat şi fără pază proprie, nimeni nu mai investeşte nimic pentru îmbunătăţirea sau măcar conservarea în condiţii propice a muzeului. Din spusele inginerului, dacă ar fi fonduri, s-ar putea amenaja pentru turism mult mai multe galerii, şi, mă gândesc eu, spaţiul alocat colecţiilor s-ar putea mări, obiectele expuse ar putea fi mult mai multe şi ar putea fi puse în evidenţă cum merită. De cealaltă parte, muzeul Aurul Apusenilor Expoziţie de istorie a mineritului din Rosia Montană, deschis de RMGC e un muzeu care dispune de fonduri, dispune de condiţii rivalizând cu orice muzeu modern. Nu mă pot pronunţa în privinţa exponatelor, dar sunt convinsă că sunt interesante. Cu mare siguranţă, dacă şi-ar fi investit fondurile în îmbunătăţirea muzeului existent în loc să facă altul pe râu în jos, altul mai falnic şi mai frumos (era cu podul de piatră cântecelul, dar îmi place cum sună) ar fi rezultat ceva deosebit. Altă observaţie personală legată de viitorul muzeal al Roşiei Montane... Din spusele inginerului de mină care ne-a condus prin muzeul mineritului, RMCG are de gând să exploateze şi zona pe care e amplasat acum muzeul, deci... toate galeriile pe care le-am vizitat (plus multele care nu sunt incluse în circuitul de vizitare, şi în plan orizontal, şi vertical, ne-a spus o cifră ameţitoare când a pomenit de lungimea galeriilor din masivul Orlea) vor dispărea, vor fi măcinate, supuse procesului de extracţie şi translormate în cantităţi imense de steril. Şi de aceea au deschis un nou muzeu, pe o zonă care nu va fi afectată. Şi au găsit, tot într-o zonă safe o porţiune cu galerii pe care muncesc să le amenajeze pentru vizitare în locul celor existente. Numai că sunt mai greu accesibile, cu probleme de surpări, în orice caz greu de amenajat pentru circuitul turistic. Informaţia se confirmă şi din cele scrise pe site-ul RMGC.
A, şi încă o chestie. Inginerul ne+a spus că anul ăsta, 2013, a fost anunţată vizita la Roşia Montană a ministrului secretar de stat la ministerul culturii. S-au pregătit, că deh, vine un oficial de rang înalt. Şi a venit ziua respectivă, timpul trecea şi ministrul subsecretar de stat nu mai venea. Ca după aceea să afle că omul se dusese direct la muzeul Aurul Apusenilor, l-a vizitat şi-a plecat. Pe la muzeul Mineritului nici n-a trecut. Chiar, de ce ar fi trecut?

Sătucul e pitoresc, case frumoase, multe căzute în paragină, unele pavoazate cu bannere ce anunţă că RMGC va reabilita casa respectivă. Un teren de fotbal pentru copii în plin soare, cu mochetă verde pe jos. O bisericuţă frumoasă, ne apropiem s-o vedem mai de aproape... era duminică, ora 14, cred. Ferecată cu lacăt. Şi în faţa bisericii o cruce mare de neon.
Mai multe case vechi, cu mulţi ani de istorie în spate, coşcovite şi căzute în paragină. Din loc în loc câte o casă proaspăt renovată, pusă la punct. Oameni ca toţi oamenii. Un pruni, meri, mulţi pomi.
Din părăginire, câte un detaliu ne vorbeşte despre frumuseţea de odinioară.

Cai frumoşi pe lângă case părăsite pasc liniştiţi.
Cruci sau monumente funerare vechi cu forme diverse pot fi văzute ici şi colo.



Urmează episodul Geamăna.

Related Posts with Thumbnails