Mi-am pierdut exercițiul de a scrie de câte ori îmi tuna și mă apucă pofta de a filosofa sau de a îmi pune în scris niște trăiri sau păreri sau doar să scriu în jurnal ce am mai făcut. Poate voi relua, poate nu. Nu știu de ce, dar am impresia că sunt într-un moment de cumpănă. Viața se întâmplă, totul se schimbă. Acum ceea ce am construit fir cu fir de câțiva ani stă sub semnul schimbării nedorite și neașteptate. Nu îmi e prea clar ce cale voi alege, opiniile specialiștilor sunt diferite, și deciziile sunt la mine. Am doar nevoie să îmi ascult... ființa, inima, viața ca să fiu împăcată cu mine. Și nu e ușor. Mintea, rațiunea dau o soluție. Doar că... mi se pare că restul ființei nu e chiar de acord. Am nevoie sa mă distanțez și să privesc lucrurile ca pe un tablou. * Învăț, sau mă rog, îmi iese uneori, să am răbdare și mai ales încredere. Ultima lecție a fost în excursia în Muntenegru și Kosovo. O lecție în două acte (poate mai multe, dar la restul am picat). Prima a fost momentul în