BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

joi, 22 septembrie 2016

O Coastă de Azur - Nisa, Cannes și Monte Carlo (1)

O excursie mult așteptată, încă de când bagase Răzvan un teaser pe tema asta. Așa că, atunci când  a anunțat-o, m-am înscris imediat. Și încă n-am prins loc din prima, deși am reacționat în primele 15 minute. Dar a mai crescut numărul de locuri și așa am prins și eu loc pe lista.
M-a prins cam pe picior greșit cu finanțele, dar vorba aceea, norocul și-l face omul cu mâna lui, așa că am ignorat realitatea și m-am dus - oricum cale de întors nu era, c-aș fi pierdut avansul de 100 de euro.
Și timpul a trecut ca vântul și ca gândul șiii... iată că a venit și data călătoriei: 15 septembrie. Și chiar mă gândeam că pe 18 o să comemorez călătorind. Și cred că i-ar fi plăcut colecția de mașini a prințului de Monaco.
So, cele trei zile între Sozopol și Nisa au fost o nebunie completă, nici nu știam ce să fac mai repede ca s-o scot la capăt și să reușesc să plec fără restanțe de vreun fel. Am reuțit în ultima clipă să schimb și euro, să iau și călătorii pentru linia expres, așa că la ora 7 dimineața eram în 780-ul către Otopeni. Am ajuns repede. Ne-am adunat în aeroport, m-am alipit de Celiana și Ana și ne-am dus către poarta de îmbarcare, via freeshopuri. Așa m-am căpătuit și cu un rimel L'Oreal la un preț de nerefuzat.

În fine, ne-am urcat în avionul Ryanair și am decolat. La dus parcă a durat ceva mai mult ca la întors. Am avut și niște turbulențe minore la jumătate de oră înainte de aterizare. Aterizarea la Bergamo - pe ploaie torențială. Ploua cu clăbuci și am cam luat apă în fuga până la autobuzul spre aeroport. Din aeroport am luat un shuttle bus până la Milano - și ăsta a făcut o grămadă, o oră sau două. Partea bună e că pe parcurs s-a oprit ploaia.

Am coborât la gara centrală din Milano, și, până la venirea trenului, am avut vreo oră liberă să căutăm d-ale gurii prin Milano. Urmând-o pe Celiana împreună cu alte câteva fete am nimerit o patiserie de unde ne-am luat felii de pizza - eu am optat pentru una cu roșii și măsline, care s-a dovedit a fi bestială. Apoi am găsit un supermarket (Pam sau cam așa ceva) de unde ne-am luat provizii - apă, bere, chestii de ronțăit pe drum etc. la super prețuri.

Apoi ne-am urcat în tren. Călătoria a durat 5 ore, întâi până la Genova, unde s-a schimbat sensul de mers și am luat-o pe țărmul Italiei către Franța. Un peisaj foarte pitoresc, golfulețe, portulețe de bărci și yachturi, orășele terasate, mare, nori și soare, o combinație fantastică de culori, lumini și umbre fotogenice. Dar poze n-am reușit să fac, pentru că până porneai telefonul sau aparatul intrai în tunel. Am trecut prin zeci de tunele, care mai lungi, care mai scurte, și un efect neașteptat a fost că ni se înfundau mereu urechile din cauza asta.






După multe tuneluri, după trecerea din Italia în Franța și apoi prin Monte Carlo am ajuns la Nisa. Era deja cam întuneric. Gara - frumușică, iar trenurile mai colorate ca la italieni. Din fața gării am luat autobuzul 12 cu care am meeeeers până unde ne zice Răzvan: aici coborâm, ocazie cu care s-a golit autobuzul de 33 de călători. Pe o străduță la dreapta și gata, am ajuns la Hotel Ibis (pe avenue de Californie). Pe strada din fața hotelului se lucra, mă simțeam ca la București - trafic îngustat, jaloane albe și roșii, gropi delimitate de gărdulețe.
Odată cazați am coborât rapid ca să mergem la supermarketul din apropiere (Răzvan știa unde e) să prindem deschis (acolo la 10 maxim se închid toate). Am reușit - am invadat acel mic Carrefour City de cred că s-au cam speriat bieții angajați. Pentru că erau invadați, de la 10 fără un sfert nu le-au mai permis accesul bieților întârziați locali. Sper că nu i-am ținut peste ora de închidere, totuși, poate doar ca să facă casa. Ne-am găsit de-ale gurii și de-ale băuturii. Totuși, față de magazinele mari, oferta era mai modestă ca variație. Aprovizionați fiind, ne-am retras în vastele apartamente (hotel budget, deci nu vă imaginați cine știe ce spații. Dar curat și îngrijit, am doar cuvinte de laudă). Apoi am ieșit pe Promenade des Anglais să ne plimbăm și să facem apoi cunoștință cu plaja. N-am reușit să ne sincronizăm, așa că ne-am preumblat doar cu fetele din cameră. Fiind joi noaptea, după ora 23, era destul de pustiu, șirul de hoteluri de pe margine aveau luminile stinse, mai alergau câțiva, alții se dădeau cu bicla, așa că prima impresie a fost „hm, parcă nu-i prea grozav”. Părea totul rece, impersonal, neon. Apoi am coborât pe plajă. Apropo, la Nisa plaja n-are nisip. Doar pietre. Mai mici, mai mari, cenușii și șlefuite de mare, rotunjite. Ne-am așezat pe mal, privind valurile ce se spărgeau zgomotos de țărm, stropind. Aici se simțea mirosul de mare și ne-a redat speranța că va fi frumos aici.
Dimineata, în minigrupul nostru de 6 fete cucuiete (2 camere) rămăsese stabilit că mergem la Cannes (Răzvan propusese această zi doar pentru Nisa, dar noi ne-am gândit că le putem cutreiera pe ambele), cu ora de plecare 8 dimineața. Ne-am adunat, am întrebat la recepție ce autobuz duce la Cannes, am aflat că linia 200, care se putea lua chiar din stația de unde coborâserăm seara precedentă. Nici n-am ajuns în stație bine că a soiot autobuzul, de-a trebuit să beau dintr-o suflare cafeluța (excelentă!) de la coffee shop-ul de lângă hotel. Ne-am așezat comod și am pornit. Ne așteptau 2 ore interesante - și ieșirea din Nisa, aeroportul, marea, norii iluminați de soarele din spatele lor, apoi tot felul de localități frumoase, pitorești, oamenii care începuseră să mișune spre treburile lor.



Am ajuns la ora 10 în Cannes, în fața gării. Aici am votat să luăm un mic dejun la o boulangerie locală. Am găsit una tare drăguță.
Și ne-am luat care ce-a vrut, care ceva dulce, care cafea, care tartă etc. Știu că eu mi-am luat o bucată de quiche  pe care am păstrat-o pentru mai încolo, o cafea și o împletitură cu ciocolată pentru la fața locului.

Cu forțele refăcute și orientându-ne după hărțile de la Răzvan am stabilit să mergem întâi spre Cazino și la Palais des Festivals, lângă care se găsea și un infopoint. Am descoperit că puteam ajunge imediat, pe-o străduță și dădeam direct pe faleză, chiar în dreptul „covorului roșu”. Poze, zeci de poze, ieșise soarele strălucitor, cerul era albastru intens iar norii tare fotogenici.


Am pus ochii pe un trenuleț ce făcea turul orașului și ne-am propus să-l luăm pe următorul. În timpul ăsta am mers pe faleză pe lângă portul cu yacht-uri făcând poze.
Apoi ne-am întors și-am urcat în trenuleț. Am făcut o plimbărică pe cinste, iar în căști am ascultat o frumoasă prezentare a obiectivelor importante, combinată cu o selecție muzicală foarte reușită. Am mers întâi pe faleză, admirând pe o parte marea cu plajele frumoase, cu parcuri și puzderie de pietoni și bicicliști, iar pe cealaltă hotelurile și magazinele luxoase, apoi am intrat pe străduțele din interiorul orașului, mai înguste, cu magazine de firmă, cu restaurante, cafenele, magazinașe etc, api am urcat pe o colină în vârful căreia se găsea un castel cu biserică. Aici am făcut și un popas de 10 minute pentru admirat priveliștea (fantastică!) și pentru făcut poze.




Ne-am reluat parcursul, am coborât colina și ne-am afundat din nou pe străduțe, am luat-o chiar și pe o străduță pietonală pitorească și am ieșit pe malul portului cu iacht-uri, căruia i-am dat ocol și am ajuns înapoi la punctul de îmbarcare.
Aici am mai făcut 1000 de poze, după care am zis că mergem per pedes pe faleză, după care ne întoarcem, mai bântuim pe la boulangerie și apoi țuști în autobuz spre Nisa.
Zis și făcut. Ne-am luat apă de la un market arăbesc, am băut un suc de portocale de la un pub si apoi am luat autobuzul spre Nisa. Din nou 2 ore, de data asta pe soare, peisajul arăta altfel decât dimineața.



Am ajuns la Nisa și de data asta am mers cu 200 până în capăt, în centru. Aici ne-am mai întâlnit cu colegii de excursie, am schimbat impresii și apoi am pornit să descoperim și Nisa. Am văzut că era și aici un trenuleș, dar nu știam exact de unde să-l luăm. Am găsit un panou pe care scria de el și ora de plecare următoare. Ne-am dus la un infopoint din zonă și ne-am lămurit, am luat și hartă. Ne-am întors la timp ca să ne îmbarcăm în trenuleț și am pornit în micul tur al Nisei.
Ne-am învârtit pe străduțe pitorești, printre magazinașe, restaurante, terase până am ieșit pe faleză, în capătul dinspre port. Am mers pe marginea portului și am urcat cu trenulețul la castelul din vârful munțișorului. Aici era și un parc extraordinar de frumos, Parc de la Colline du Chateau. De aici, chiar din mers, Nisa se vedea inimaginabil de frumos, printre nori și soare. În vârf am avut 15 minute pentru poze. Nicio poză n-a putut cuprinde ceea ce vedea ochiul, peisajele amețitoare și de o frumusețe blândă, aurie, a razelor asfințitului filtrate printre norii amenințători.







Și pe partea dreaptă, cu promenada și marea, și pe stânga, cu portul, totul arăta splendid. Dar cele 15 minute s-au terminat și ne-am urcat în trenuleț. Am coborât din nou pe lângă port, apoi am mers o porțiune pe faleză, pe Quai des Estats-Unis, unde am prins aglomerație. Era vineri seara! Dar asta ne-a permis să facem niște poze minunate cu faleza, palmierii și marea în lumina apusului.



Ne-am întors în centru, la punctul de plecare. De acolo am luat-o pur și simplu la pas pe străzi, trecând întâi pe la galeriile Lafayette. Mergând așa am descoperit un magazin numit Monoprix, (noi îi ziceam Miniprix) care s-a dovedit un supermarket imens cu de toate, de unde ne-am luat de-ale gurii pentru cină și mic dejun. Aici am luat și o bere artizanală, despre care auzisem de curând, Mort Subite pe nume, cu aromă de cireșe - Kriek Lambic, care s-a dovedit nemaipomenită, s-o bei și să mori de plăcere.
Ne-am mai învârtit pe străzi până la căderea nopții, prin centrul vechi, care arăta ca centrul vechi de la noi, dar mai mare, plin de oameni, de restaurante, terase, prăvălii, vânzători ambulanți etc. Am ieșit în cele din urmă pe Promenade des Anglais pe faleză, am pozat Hotel Negresco pe noapte apoi am coborât pe plajă. Asta după o scurtă trecere pe la hotel. Ne-am oprit pe plaja cea mai apropiată de hotel, și fiind 6 fete, ne-am așezat cu tupeu pe șezlongurile unei terase acum închise de pe plajă. Ana a făcut și baie în mare. Noi resul făceam poze lunii - ale mele au ieșit foarte prost, n-a ieșit nimic din ce se vedea. Treceau zeci de avioane în perioada asta, care aterizau, care decolau. Apoi, orele fiind înaintate și cum urma încă o zi plină, ne-am retras în camerele noastre.

miercuri, 21 septembrie 2016

O Bulgarie frumoasă - Șumen, insula Anastasia, Sozopol, delta Ropotamo, sanctuarul trac Beglik Tash, Sinemoreț, Ravadinovo, Burgas

Din seria „Bulgaria e o țară frumoasă”, începută cu Veliko Târnovo, după care am bifat Nikopol, Boroveț și Musala, am ajuns de astă dată și spre mare. Cu vesela gașcă Călătorește Haihui a lui Narcis ne-am îmbarcat cu destinația Sozopol cu mic, cu mare și cu chitară.
Primul obiectiv a fost monumentul fondatorilor Bulgariei de la Șumen (Shumen). Urcat pe un deal, domină peisajul și veghează asupra orașului. Impresionant și modern, în stil oarecum cubist, cu muchii pătrățoase și unghiuri ce duc cu gândul la zbor, Narcis le-a găsit un supranume foarte potrivit - Transformers - pentru că așa păreau. Și povestea simbolizată în acest monument, relatată de Narcis, ne-a luminat cu privire la semnificațiile necunoscute nouă. Prima figură care ne iese în cale este Hanul Asparuh, cel cu calul în spate și cu sabia înfiptă în pământ.


Apoi un triptic al hanilor Tervel, Krum și Omurtag. Apoi un spațiu generos alocat perioadei de aur a țaratului bulgar sub Simeon cel Mare ilustrat prin acest conducător și o întreagă panoplie de curteni-cărturari.
Pe partea opusă, un triptic de mozaic, format din trei secțiuni cu înclinații diferite, simbolizând evoluția culturală graduală și modificarea alfabetului - cel runic folosit de protobulgari și de slavi, cel glagolitic, urmat de alfabetul chirilic.

Deasupra tuturor acestora tronează masivul leu - simbol ce apărea și pe stema steagului bulgar până în 1990, și pe verso-ul monedelor.
Nu știu cum e în alte momente, dar când am fost noi, monumentul era invadat de mii de rândunele ce roiau în jur iar unele aveau și cuiburi pe monument.
Am continuat călătoria spre Burgas, de unde aveam de luat un vaporaș la ora 15 din port către insula Anastasia - pe care s-au făcut filmări pentru The Island. După ce-am apucat doar să mergem nițel pe strada pietonală cât să ne luăm ceva rapid de halit sau/și de băut am pornit repede să găsim intrarea în port. Am mers multișor și ocolit până să îi găsim intrarea. Am reușit să prindem vaporașul. Traversarea a durat spre 45 de minute și a fost mișto. Apoi am început să vedem insula. E o insuliță, dar frumușică foc. Nu ai unde să te învârți prea mult, dar totul e pitoresc acolo și cred că s-au făcut mii de poze per total în grupul nostru.












După vreo două ore de hălăduit acolo ne-am îmbarcat pe vaporaș, spre Burgas, apoi drum întins spre Sozopol. Am ajuns pe înserate. Mai era suficientă lumină cât să admirăm Sozopolul. Am intrat prin partea veche și ne-a plăcut foarte mult. Eram cazați în partea nouă, undeva unde abia se construiau hoteluri, era cam în câmp, dar hotelul nostru tot era plin ochi. Făceai cam jumătate de oră până la plaja mică din partea veche, unde am avut noi sediul în serile din Sozopol, seri vesele cu vișinată, trandafirată și vin. Ca să ajungem la plajă am străbătut centrul, plin de magazine, apoi am intrat pe aleea ce ducea pe peninsula ce apăra partea veche a orașului. Aleea era raiul comerțului mic și al chestiilor unde puteai mânca ceva. Forfotă, plin de lume, de ziceai că ești în plin sezon. Ce-i drept, era cald ca în august. Plaja are un nisip incredibil de fin. Atât cât am văzut noi pe noapte, părea foarte frumos. Cum spuneam, hotelul nostru era la cucuieții din deal (la propriu) și se numește Sea Palace. Nu e nici aproape nici departe de strada centrală, pentru noi a fost însă o surpriză că autocarul ne-a lăsat la capătul unui drum neasfaltat și a trebuit să urcăm pe deal cu bagajul în spinare. După aceea, pe măsură ce-am mai făcut drumul de câteva ori mi s-a părut chiar scurt. Despre cazare, menționez camerele foarte spațioase, curate, dar atenție la detalii pentru cei mai pretențioși - în apartamente există un singur pat dublu, tot ce e în plus sunt canapele extensibile. Unele băi nu au delimitare pentru duș iar apa nu se scurge spre scurgeri ci stă și băltește îndelung. Unele camere au wi-fi, în altele nu ajunge semnalul. Toate aceste mici poticneli m-au făcut să mă simt fix ca în România. Însă se pare că prețul  compensa orice astfel de mic neajuns. În plus menționez că personalul hotelului este înțelegător și serviabil. Deci una peste alta, e de bine, totul e să nu ai așteptări de cinci stele când plătești pentru trei... (deși la Borovets, tot la 3 stele, Aparthotel Borovets Gardens era cu multe puncte mai sus în ce privește calitatea).

După o seară pe plajă ne-am trezit care cum a putut și pe la 8 și ceva am pornit către Ropotamo. Am ajuns relativ repede, am coborât din autocar și am mers către locul unde se găsea debarcaderul anul trecut. Surpriză, acum nu mai era nimic, doar o potecă năpădită de bălării și gunoaie (da, acolo am vazut pentru prima dată în Bulgaria o mizerie fix ca pe la noi). Ne-am ăntors și am traversat drumul la alt debarcader. Era cam buluc, mai era un grup de vizitatori pensionari care ne-o luaseră înainte. Am așteptat vreo jumătate de oră până s-au întors bărcile cu motor și ne-am îmbarcat pe bucăți, în funcție de cum soseau bărcile.
Am fost puțin dezamăgiți pentru că față de ce ne așteptam și ce fusese anul trecut, nu am luat-o în josul râului, spre vărsare, ci în sus. Drept care n-am văzut nimic spectaculos, a fost exact ca pe un canal din Deltă, nici un nufăr, nici o pasăre, ba mint, la întoarcere am văzut o mică broscuță țestoasă pe care am pozat-o toți - iar în pozele cu zoom zici că era ditamai țestoasa nu o mititică...
În fine, am acostat, am așteptat să termine toți turul cu barca și am pornit mai departe.

Acest mai departe a fost cu mult mai interesant și mai spectaculos: sanctuarul trac Beglik-Tash.











De la punctul unde ne-a lăsat autocarul am mers ceva printr-o pădurice rară până am dat de o poiană imensă, dominată de pietroaiele preistorice. Din ce am înțeles din explicații și din pliantul în engleză, rocile respective sunt de origine vulcanică și aduse laolaltă, amplasate într-un mod special și scobite de populații trace străvechi. Are o dispunere circulară - eu una n-am apucat să merg decât până la jumătate, unde cărarea părea să se ducă cam aiurea prin tufe și boscheți, și cum timpul alocat se scursese, am preferat să fac calea întoară și să mai trag un rând de poze din alt unghi.
Ne-am îndreptat spre autocar din nou prin pădurice, pe lungul drum prăfos.

Ajunși și îmbarcați, ne-am continuat drumul către Sinemoreț / Sinemorets, o localitate simpatică, foarte aproape de granița turcească (8km). Aici am coborât lângă un împinge-tava recomandat de Narcis ca fiind bun, majoritatea și-au luat chestii gen pește sau fructe de mare, dar cum era leșinător de cald și nici foame nu-mi era, am luat doar o supă tarator și un schweppes - și nu am regretat, a fost exact ce aveam nevoie, ușor și răcoros. Apoi am coborât spre plajă. Mi-a plăcut la nebunie plaja și toată amplasarea - pe o parte, marea, cu plaja ei, iar în spate, râul care se vărsa în mare (Veleka), și el cu plaja lui. Erau valuri destul de serioase, dar apa mării era minunată. A, și nu întâmplător denumirea locului era Sinemoreț (sine - de la синий = albastru, moreț - de la море = mare). Până să ajungem acolo, am trecut pe lângă zeci de golfulețe asemănătoare, unde apa mării Negre era așa cum o știm, întunecoasă, probabil și de la alge... dar la Sinemoreț golful avea apa albastră, cu puțin turcoaz spre mal.


Ne-am bălăcit tot timpul alocat, ba în mare, ba în râu - dar mai mult în mare, sărind valurile, mai ales că apa mării era puțin mai caldă decât cea a râului.
Apoi s-a făcut ora de adunare. Ne-am pozat cu sfinxul din Sinemoreț (pe care nici nu-l observasem, noroc că am văzut că se tot pozau ai noștri și-am întrebat) și am pornit-o către stâncile spectaculoase ce arată ca două nave eșuate și împietrite, păzind intrarea în golf dinspre turci. Am mers ba pe plajă, ba prin zone cu iarbă înaltă uscată, ba și prin curtea unei tanti pe poarta căreia scria цаца бира (țața bira) adică hamsii și bere. Mergând prin iarba galben-aurie în lumina amiezei, pe conturul golfului, am ajuns la capătul lui, unde se găseau navele de piatră.





Am și coborât până jos pe o potecuță cu derapaje pe praf și am țopăit pe plăcile de piatră de la poalele țărmului, dar pozele de-aici n-au fost prea grozave că nu-mi încăpeau ambele stânci în cadru (aparat vechi, nereglabil), așa că m-am cățărat la loc sus. După un răgaz suficient să facă toată lumea sute de poze ne-am îndreptat prin Sinemoreț către autocar. Am făcut drumul către Sozopol pe moțăială. Am ajuns din nou pe întunecate, ne-am făcut mici cumpărături de la magazinașul de pe stradă și apoi ne-am schimbat și am ieșit din nou pe plaja mai mică și mai îndepărtată. Aveam în program de la ora 22 vânătoare de comori. Cu gășcuța de fete ne-am orientat către o sticlă de vin spumant pe care, de altfel, așteptându-i pe ceilalți pe plajă, am și băut-o. O vreme am crezut că au dat bir cu fugiții toți, dar spre ora 23 au început să apară. A mai trecut ceva până a plantat Narcis indiciile și a dat startul vânătorii, la care n-am participat de lene și de somn, de altfel m-am retras la somn înainte să termine toate echipele găsirea comorilor.

Dimineața, cu ochii cârpiți de somn ne-am făcut bagajele, am halit ce mai aveam prin sacoșe și frigider și ne-am urcat în autocar, cap compas spre castelul de la Ravadinovo.
Am ajuns repede, am parcat și am intrat. În cele 45 de minute alocate am bântuit cam peste tot, și prin grădină, și prin interioarele vizitabile - crama, capela și foișorul cu costume pentru poze. Castelul, construit recent (în 1997 s-a săpat fundația) vrea să fie un fel de Sagrada dar virată spre basm. Cum nici buget n-or fi avut, nici geniul lui Gaudi, evident, partea de construcție le-a ieșit kitsch. Toate alăturările de materiale, țurțurii de ipsos, aurelile, în fine, mii de detalii fac ca ansamblul să nu aibă acel ceva care să-l scoată din kitsch. Dar ceea ce îl salvează este vegetația luxuriantă. Atâta verdeață, flori, frunze, culori, iazuri, toate astea atenuează enorm și compensează din plin nereușita detaliilor făcute de mâna omului. E o combinație incredibilă. Mă întreb - dacă și omul ar fi fost la înălțimea naturii... cred că rezultatul ar fi fost ceva greu de egalat. Așa că, per total cred că nu e chiar rău. Merge și merită văzut. Dar numai câtă vreme există verdeață și flori.





După Ravadinovo ne-am continuat călătoria spre țară poposind pentru prânz la Burgas. Am vizitat The Sand Festival, cu statuile din nisip cu tematica supereroi anul acesta.



Apoi am trecut printr-un parc și am ajuns pe faleză, unde am mers destul de mult în ideea să găsim un loc unde să halim ceva. Ne-am împrăștiat care încotro, grupulețul cu care am stat ne-am oprit la ultima terasă dinainte de urcarea către strada pietonală ce ducea spre gară. Ne-am luat fructe de mare sau hamsii, fiecare după preferințe - și au fost și excelente și proaspete, și ieftine.




Apoi ne-am îndreptat pe strada pietonală către gară, către locul unde ne aștepta autocarul. De-aici ne-am mai oprit doar în Ruse puțin, cât să mai mâncăm o felie de pizza și să tragem o cântare la poalele monumentului din centru.




Related Posts with Thumbnails