BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

joi, 14 septembrie 2017

Salina Turda și Rimetea de seară - Concediu 2017 ep.4

După noaptea furtunoasă am făcut greu ochi dimineața. Ne-am mocăit cu halitul, cu îmbrăcatul și cu strânsul bagajelor, am mai stat să ne luăm la revedere de la gazdă, care ne-a mai povestit despre cuptorul de pământ - pornind discuția de la vasul de lut cu gomboți, pe care un câine de stână reușise să-l spargă, pe când încerca să fure din el vreun gomboț.


Apoi în fine pornirăm. Am pornit către Turda, la salină. Am ajuns după ceva vreme. Era full! Parcarea plină ochi, cu greu am găsit loc. În cele din urmă am reușit să ne luăm bilete de intrare șiiii.... tadam! am intrat. Mi-au plăcut galeriile-culoar până la mina în adâncime, m-a impresionat și adâncimea, și... tot. Cu toate că era răcoare bine - afară mureai de cald - a fost mișto. Am renunțat la lift că era o coadă de te lua amețeala, am preferat coborârea pe scări, care și alea erau super aglomerate, dar în cele din urmă am ajuns jos, la zona de distracție. Coadă la toate alea, nu m-a tentat nimic, am preferat să mai coborâm încă și mai jos, la lacul din salină să ne dăm cu bărcuțele. Și aici coadă, cum altfel, dar o făcurăm și pe asta. Și chiar a fost distractiv.

 







 În cele din urmă, după sesiunea de bărcuțe, am decis să urcăm. Aici s-a cam rupt filmul, în sensul că marea majoritate nu au mai vrut pe scări. Doar eu și Șox am urcat pe scări, ceilalți s-au oprit la coadă la lift. Noi am ajuns sus, ne-am învârtit pe la capătul treptelor, la intrarea cu scările de lemn năpădite de sare, foarte fotogenice, apoi ne-am întors la nivelul de sus să vedem unde e grupul leneșilor. Și mai aveau hăăăăt destul până să ajungă la lift. Șox a zis că are imptresia că dacă coboară pe trepte îi mai prinde stând la coadă, așa că a trecut la fapte. Și da, a ajuns jos, a stat puțin cu ei să le facă în ciudă, apoi a urcat pe scări înapoi iar ei tot nu ajunseseră la lift. Abia după încă 10-15 minute au ajuns și ei cu liftul.




 Odată ieșiți din zona respectivă am ieșit din nou pe coridoarele tăiate în sare și din fericire ne-am luat după Șox în patrea dinspre intrarea veche. Aici am găsit un mic muzeu cu exponate de utilaje vechi din mină, și apoi un balcon de galerie cu un ecou formidabil (restul galeriei nu era vizitabil, accesul era interzis). Apoi, de aici, unii au ținut să iasă pe intrarea veche, alții ne-am întors la intrarea nouă. Și așteptându-i pe ceilalți ne-am oprit la tarabele de pe marginea parcării, la coadă la niște chestii între clătite și langoși cu umplutură (am uitat denumirea). Și cred că am avut cel mai mare ghinion, pentru că era coada cea mai mare de la toate tarabele.Așa că cei ce au vrut să iasă pe vechea intrare au ajuns la ieșire, și-au dat deama că au de ocolit mult prea mult ca să ajungă la noua ieșire așa că s-au întors prin galerie și au ieșit tot pe intrarea nouă. Și au ieșit cam pe când ne-a venit și nouă rândul la tarabă.






 A, și o chestie amuzantă. Când intraserăm în salină, era cald și senin. Când am ieșit, era soare, dar ud pe jos și niște nori negri urâți tomai se retrăgeau de pe cer.

După ce ne-am adunat laolaltă și am terminat de ros ce ne luaserăm ca să ne astâmpărăm foamea am pornit-o către Rimetea.Am mers multișor. Și cum mergeam noi așa la șes, tot cerul era curat și doar într-un loc erau nori și părea că plouă. Ei, și ce credeți? Pe măsură ce ne apropiam mi-am dat deama că noi fix acolo unde ploua voinicește mergeam. Pe măsură ce urcam dealul sau podișul sau ce-o fi fost către zona cu Rimetea am plonjat în ploaie. Turna de nu se poate, ploua cu găleata într-una. Atât cât vedeam prin ploaie părea a fi absolut minunat. Am ajuns la pensiune, pe care la început am ratat-o, pentru că nu se vedea prea bine. Am nimerit intrarea din a doua, am coborât spre pensiune - Gyopar sau Floare de colț. O curte-grădină absolut superbă, verde, dichisită și îngrijită, căsuțe de lemn frumoase și o mulțime de detalii drăguțe, inedite. Pentru că ploua torențial și ne-am temut că așa o să plouă până cine știe când, am decis să nu punem corturile și să ne cazăm o noapte la căsuțe.


Zis și făcut. Căsuțele erau tare drăguțe și pe interior, și parcă ceva mai mari decat cele de la Silva (singurul meu termen de comparație în materie de căsuțe). O parte am mers în Rimetea să luăm de la magazin câte ceva de-ale gurii, ocazie cu care ne-am învârtit puțin prin centru, pe la magazinașele cu suveniruri, pe la magazin. Ploaia se cam oprise, mai bura uşor. Am apucat să vedem că totul e frumos şi cam atât.
Seara ne-am pus la taclale... ne-am făcut planuri pentru zilele următoare... Că dacă să mergem sau nu pe Piatra Secuiului sau la cetatea Colțeşti... la sfatul gazdei noastre, cum că e prea ud ca să urcăm, am optat pentru ceva mai light, asta în caz că ar fi fost accesibile: Cheile Râmețului. Liniştiți ne-am dus la somn.

marți, 12 septembrie 2017

Cheile Turzii pe soare și pe grindină & o noapte furtunoasă în campingul de la Petrești - Concediu 2017 ep.3

 Dimineața - frumos, soare, o plăcere. Nici nu mai știu la ce oră ne-am trezit, oricum nu cu noaptea-n cap. Ne-am pregătit pentru preconizata drumeție prin Cheile Turzii, am halit şi, cu mocăiala obişnuită, am pornit spre chei. Am mers de la locul unde ne-am lăsat maşinile pe o potecuță, dă-i, dă-i până ne apropiem de râu. Aici am avut oarece dispute despre cum să mergem, adică dacă să facem baie la dus sau la întors, dacă la dus să facem cheile pe sus şi la întors pe jos pe lângă apă sau invers... Până la urmă am trecut prin râu spre marcajul de urcare.

Am urcat uşor pieptiş şi destul de mult pentru lenea noastră, până am ajuns sus. Dar de aici, cu toți mărăcinii printre care ne strecuram şi cu tot soarele care ne împungea cu raze fierbinți, priveliştea ne tăia răsuflarea. Cheile se vedeau măreț şi abrupt şi pe măsură ce înaintam perspectiva se schimba şi ne dezvăluia frumuseți noi.
La un moment dat am văzut şi doi cățărători pe nişte stânci de amețeai doar privindu-le, unul portocaliu şi altul verde, mici ca nişte puncte colorate pe peretele monolitic şi aproape vertical.

Uşor-uşor, cu ochii la toate frumusețile care ne înconjurau, am trecut de mijlocul cheilor, deja trebuia să privim în spate ca să le admirăm.
Am găsit fel de fel de floricele ciudate şi frumoase, totul era interesant.
Apoi am mai făcut câteva poze înainte să reintrăm în pădure ca să coborâm. Din nou coborâre uşor abruptă, dar am ajuns relativ repede jos, în spatele cabanei salvamont de la zona de camping care nu ne plăcuse seara trecută.

Ne-am îndreptat spre o terasă unde sfârâiau micii, însetați de-o bere rece. Prima bere s-a topit, abia după am început să fim oameni. Fiecare şi-a luat ce a vrut, care mici, care MBS, eu m-am limitat la un sandwich din bagaj şi o bere radler şi multă apă.

Cum ne hodineam şi mâncam - beam şi ne bâzâiau viespile, dinspre chei veneau nori amenințători. A dat şi cu tunete. Şi tot tuna, era zăpuşeală, nu mai era soare dar tot cald era şi numai de drumeții nu ne ardea. Aşa că ne-am lălăit în stilul nostru mocăit caracteristic, dar până la urmă tot o pornirăm prin chei.

Cheile Turzii, fiind amenajate şi accesibile, erau pline de turişti de weekend, care mai adecvat echipați, care ca de oraş, cu cățel cu purcel. Şi mergem noi nițel şi bam! începe ploaia. Întâi picături, apoi mai des, ajungem la primul pod peste râu, aici Vera cred a ochit un fel de semi-peşterici chiar aproape sub pod şi hai să ne adăpostim aici. Unii că nu, să mergem înainte, dar până parlamentam se porneşte din cer un torent nestăvilit, vântul începe să sufle turbat, tunetele bubuiau asurzitor, ziceai că gata, vine sfârşitul lumii. Au venit şi rafale mari de grindină, mai multe grupuri prinse de furtună în chei veneau în fugă să treacă podul ca să scape din chei, veneau leoarcă şi ca vai de ei prin urgia dezlănțuită.

Noi eram bine la adăpost aveam locuri în rândul 1 la spectacol. Se mai strânseseră ceva refugiați ca şi noi, care intraseră în chei la începutul furtunii şi apoi ne văzuseră pe noi ciorchine la adăpostul malului.

Am stat ceva până a slăbit urgia, a fost şi tricky, că de mai multe ori păruse că gata, trece, ca să pornească în scurt timp mai tare ca înainte. De pe potecă se scurgea spre râu prin fața noastră un pârâu noroios foarte nervos. În cele din urmă chiar s-a calmat iar nerăbdătorii noştri ne-au dat ghes să pornim prin bălteală.  

Am țopăit prin şi pe lângă bălți mari şi mici, o vreme ne-a mai plouat dar nu grav, ne-a bătut şi vântul, a fost nițel mai palpitant aşa, mai ales că eram cu sandalele nou de la kaufland şi nu ştiam cum se comportă pe piatră udă. Dar au avut aderență bună. Uşor uşor am ieşit din defileu. Şi cam tot atunci a trecut complet ploaia şi a început să se însenineze.

Mergând înainte am găsit locul potrivit pentru bălăceală. Cam tulbure râul după ploaie şi cam neplăcut solul la intrarea în apă, dar sunt mândră de mine. Am intrat şi m-am bălăcit în micul jacuzzi natural găsit de Mitzi. Mă rog, cam toate ne-am bălăcit.

Apoi am mers până la camping, am descoperit că mai era foarte puțin... Poteca era semiuscată, dar erau şi bălți. Ajunşi la camping în primul rând am observat că umbrela de soare de lângă corturile noastre era trântită. Apoi am aflat că şi aici fusese furtună puternică, şi că venise o grindină de acoperise iarba cu totul. Noroc că până să ajungem noi nu se mai vedea nimic.

Ei, şi apoi activități de camping, duşuri, leneveală, haleală şi băutură, cei doi câini mari ne păzeau, apoi am intrat în vorbă şi cu proprietarul, un nene haios foc, arhitect care a fugit de oraş în mijlocul naturii şi lucrează de acolo. Le cam avea cu băutul, atâta tot. Ne-a îmbiat cu gomboți că o tanti îi făcuse o oală plină şi nu făcea față....

Uşor-uşor a venit seara, noaptea... E m-am băgat la cort, Mitzi a preferat să încerce să doarmă în hamac în foişor.

Şi au început tunetele. Întâi mai departe, ploaia a venir însă repede, în rafale puternice. A plouat toată noaptea, ba foarte tare, ba mai încetişor.

Tunetele se apropiau şi furtuna se dezlănțuia mai tare. Iar apoi norii furioşi au ajuns deasupra noastră. Se auzeau trăsnetele tot mai aproape, tot mai puternic, din cort se vedeau lumini orbitoare când fulgera.

Şi brusc un trăsnet a lovit aproape şi s-a simțit, auzit și văzut înfiorător. Fiecare în cortul său s-a făcut mic şi s-a întrebat dacă om scăpa din rafala asta dezlănțuită de fulgere.

În fine, uşor-uşor fulgerele s-au îndepărtat, ploaia a continuat în rafale, ba turna de ziceai că rupe cortul, ba o lăsa mai ușurel-normal, ba iar... În orice caz, în cele din urmă am adormit.

Dimineața am și văzut unde a lovit trăsnetul - în salcia din spatele dușurilor. Deci da, chiar era aproape, nu ni s-a părut. În orice caz, senzația aia când a căzut trăsnetul aproape de s-a simțit și un fel de impact cu pământul, lumina aia ca de sudură doar că de x ori mai puternică și mai lungă, de a trecut și prin pleoapele închise, sunetul întâi sec și apoi de ne-a bubuit parcă și din exterior și din interior, astea n-o sa le uit prea curând.


vineri, 8 septembrie 2017

Târgu Mureș și campingul de la Petrești - Concediu 2017 ep.2

Dimineața ne-a trezit soarele şi setea. Pe unii mai devreme, pe alții mai târziu. Am făcut ochi şi, după un mic dejun din proviziile din bagaj, ne-am strâns catrafusele. Nu foarte devreme, după un show al celor 3 cocoşi ai locului şi o reprezentație a unui cățel junior simpatic care era disperat să se joace cineva cu el, am pus toate cele în maşini şi am purces la drum mai departe. Planul era să vizităm Târgu Mureş şi pe seară să ajungem la campingul de la Cheile Turzii. Am ajuns în Târgu Mureş în miezul zilei, pe o căldură destul de zăpuşitoare. Am parcat undeva aproape de cetate. Cum principalul obiectiv conform google era cetatea, am găsit-o şi am vizitat-o. Interesantă, frumos şi cam modern pentru gustul meu renovată. Am ocolit-o pe toate părțile,  am făcut poze, am vizitat nişte expoziții de pictură şi fotografie. De fapt, expoziția de la parter era de grafică completată cu un fel de pastel în puține nuanțe - maro şi albastru, în principal. Foarte frumoase, şi dacă nu eram aşa zgârcită mi-aş fi luat măcar una.
La etaj era o expoziție foto autorul era un nene pitoresc, păcat că uit mereu numele. Fotografiile erau expresive şi unele în tehnici diferite - unele erau gen fotoreportaj, altele erau mixate şi colate artistic în photoshop, altele erau compoziții studiate, artistice dar doar foto. Mixurile nu m-au încântat, dar restul da.




Ne-am învârtit destul de mult prin cetate, era mare şi avea destule puncte de atracție. Partea centrală avea, în afară de vechea biserică, en spațiu expozițional şi de relaxare modern, cu acea cupolă de lemn inovativă. Tot in curtea interioară se monta o scenă şi se făceau teste de sunet - seara urma să fie un concert.







După ce ne-am învârtit o grămadă prin cetate am decis să ieșim și în centru, să căutăm unde să mâncăm și să mai aruncăm un ochi la ce mai e pe străzile din centru. Cât timp am stat la masă într-un loc drăguț dar un pic scumpuț, undeva intrând pe un gang aspectuos, Taverna diavolului se numea localul mă rog, nici picior de diavol pe acolo, dar deh, reclama... Retras, liniștit, mâncare și băutură  bune.
Apoi am pornit mai departe, tot înainte pe bulevardul care pe google maps îmi apare ca Piața Trandafirilor. Am mers până în dreptul clădirii Consiliului județean și a celei ce adăpostea Palatul culturii. Clădiri frumoase, impresionante, renovate frumos, o plăcere să le pozezi - doar că nu prea încăpeau în poză dintr-o bucată.


Am luat-o apoi pe străduța dintre Consiliul județean și Palatul culturii, descoperind unghiuri noi din care se vedeau frumos cele două clădiri, am văzut și o curte simpatică, curtea bibliotecii municipale, mie mi-a inspirat tihnă şi relaxare.
Apoi am cotit-o undeva la dreapta pe altă străduță, cu case vechi, unele părăginite, altele mai renovate. Aici am găsit o sinagogă fotogenică, din nou am cotit la dreapta şi am ieşit din nou la bulevardul ce înconjura Piața trandafirilor.


Am avut o mică pauză de înghețată undeva după piața teatrului național, am traversat prin fața catedralei ortodoxe, căreia i-am admirat grădina cu trandafiri.
Am mai zărit diverse chestiuțe mişto, un băruleț cochet din care am apucat să pozez doar taburetele de la intrare, o școală veche cu uși cu ornamente sculptate...
Ajunși la mașini am dat bice să ajungem cât de cât pe lumină la campingul din Cheile Turzii. A fost putin cu cântec, în sensul că gps-ul ne-a dus la campingul de lângă cabana Cheile Turzii, unde era grătăreală, gunoaie, multă lume și corturi puține, un loc deloc retras și liniștit, nu ne-a plăcut deloc. Noroc că Diana și-a amintit că parcă nu era așa, că parcă își notase un număr de telefon... Iar Vali și Cătălina o luaseră altfel, fiind mai în spate, așa că i-am trimis pe ei în cercetare după ce-a vorbit Diana la camping și a obținut indicațiile necesare. Așa că am făcut cale întoarsă, am trecut iar autostrada și am luat-o înspre celălalt capăt al Cheilor Turzii. Peisaje minunate, un apus ireal de frumos dar de nepozat din mașină, din păcate. Era o combinație de roșu cu indigo ceva incredibil. Poza asta e de dinainte, când eram în cealaltă parte a cheilor, la campingul grătăresc.
Am ajuns în Petrești la căderea nopții, se întunecase, dar tot ne-am oprit la buticul din sat să luăm d-ale berii și d-ale gurii. Apoi am bâjbâit și în cele din urmă am găsit campingul din Petreștii de jos. Intrarea se făcea pe un podeț peste un râuleț (cică Hasdate îl cheamă). La buticul din sat tanti de la tejghea ne zicea că vine o mare ploaie dupa cum s-arată. Așa că ne-am repezit să punem corturile - și bine am făcut, că a tras niște răpăieli. Dar nu ceva ieșit din comun.
Cum a stat nițel ploaia cum am ieșit și ne-am îndreptat spre zona centrală a campingului, unde era făcut și un foc de tabără, înconjurat de niște fotolii de lemn futuriste - o să le vedeți în memoriile despre ziua 3. Noi ne-am îngrămădit într-un foișor dreptunghiular cu toate proviziile și am tras o mare masă câmpenească cu de toate de la toți. A fost veselie, ce să mai!


Related Posts with Thumbnails