BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

joi, 31 martie 2016

Schimbări de planuri

Știu că am un disconfort semnificativ când, din varii motive, chestii care erau stabilite să fie la un moment dat, se schimbă, lucrurile ori o iau razna, se întâmplă ceva, ori x sau y sau și x și y și z de răzgândesc și din cauza asta ție ți se strică planurile. Nu-s așa de super-cali-fragilistic de flexibilă încât să mi de fâlfâie de toate schimbările și să fac piruete din mers.
Ei, iar săptămâna asta așa a început. După minunata drumeție de sâmbătă, duminică am zis hai mamă să ne plimbăm. Numai că nu mai era vremea atât de plăcută, era mai răcoare și bătea vântul, ne-a cam suflat, mai ales pe maică-mea, care, la sfatul meu, nu se mai încotoșmănase cum face ea de regulă. Ei, ne-am plimbat prin Herăstrău, la întoarcere am trecut prin Lidl să luăm niște scoici să le gătim la cină... La ieșirea din metrou către casă, pe cei câțiva metri până la bloc, a început să dârdâie. Ajunsă acasă, și-a dat seama că avea frisoane, în fine, era și îmbufnată... i-am încălzit apă să facă o baie fierbinte la picioare să se încălzească... Avea și temperatură, desigur. În concluzie, a zăcut toată seara ca o cârpă, că avea simptome și de răceală, și de criză biliară. În cele din urmă i-a mai scăzut puțin temperatura și-am îndrăznit să mă culc și eu. Evident, cu toată pățania asta, toate planurile mele de duminică seara și luni s-au dus - și curățenie, și recuperare de somn, și pregătiri pentru spinning. Oricum, partea bună e că apoi, luni a început să își mai revină, marți a fost destul de ok, doar că a rămas cu o stare de sfârșeală care-o apucă foarte repede - iese afară, merge puțin pe jos și hop! e obosită frântă. Mai nasol e că azi iar nu s-a simțit prea bine, iar criză de bilă... e cam nasol cu chestiile astea mult prea dese. Cumnecum, ți dusă pe sus tot trebuie s-o duc la doctor s-o consulte să vadă ce-i cu chestiile astea...
Altă schimbare a schimbării, asta neimportantă, dar tot ușor enervantă... Mitzi, de ziua ei, propusese să facem un re-party de astă dată la ea, un clătita-party. A dat mail, ne-a anunțat, lumea a răspuns cu întârziere, și câțiva au zis ca nu pot vineri, ci mai degrabă sâmbătă, alții puteau vineri dar nu sâmbătă... așa că pentru împăcarea tuturor, Mitzi a mutat vinerea cealaltă adunarea. Numai că atunci nu pot eu, fir-ar să fie!
Și încă una... Răzvan anunțase că face nuntă, am confirmat că vin... dau să îmi notez în agenda telefonului... și... oroare! descoper că în mai fix în acea zi cu nunta, e concertul Postmodern Jukebok, la care ne-am luat bilete toată gașca de dansatoare. Muma ei de viață, toată luna mai e liberă, da astea două evenimente era musai să se suprapună! O să văd ce naiba fac, că vreau să merg la amândouă, dar o să fiu într-o alergătură maximă în ziua aia...

miercuri, 30 martie 2016

Drumeție iernatică în Iezer-Păpușa

Iar n-am apucat să scriu la cald, luni-marți... ei, a fost o plimbare strașnică! Mă gândeam eu că o să fie solicitant, că știam din vremea când fusei cu gașca proprie că e urcuș continuu până în șa... Ei, prin zăpadă e mai distractiv! Și mai greu, dar am avut baftă de soare și de căldură. Abia când am ajuns aproape de vârf am intrat la propriu cu capul în nori. Și norii ne-au cernut zăpadă, ne-au glazurat cu fulgi mititei. Și apoi ne-a luat un vânt tăios care ne-a făcut pauza de poze de pe vârful Păpușa foarte scurtă, că-ți degera instant mâna sau orice suprafață neîncotoșmănată.

Coborârea ne-a testat la greu genunchii, care la mine s-au dovedit de gumă de la jumătatea coborârii încolo. Zăpada a fost în general cam până peste genunchi, parțial prăfoasă, parțial înghețată... aia combinată mi-a dat de furcă.

Traseul ne-a luat mai mult decât pe indicatoare, dar a fost și lupta cu zăpada, și ritmul monomului - oameni cu condiție fizică destul de inegală. Oricum, pe vârf am ajuns destul de mulți dintre cei chitiți să urce până pe vârf. Practic, cred că am continuat urcarea cam două treimi din cele două autocare... și posibil ca tot vreo 2/3 din ăștia să fi ajuns până pe vârful înghețat.

La coborâre am căzut în fund de o grămadă de ori, pe porțiunile cu amestec de zăpadă pulbere și zăpadă înghețată.

Îmi amintesc, la urcare, când soarele a fost înghițit de norul ce sălășluia pe fruntea albă a Iezerului și pe măsură ce ne afundam și noi în nor, fulgi mici, delicați, mi se așezau pe mânecă, iar desenul lor miniatural perfect se contura perfect.

Și zonele însorite... au fost porțiuni unde mi-era atât de cald de am dat jos două straturi. Dar pe măsură ce urcam, devenea necesar să mai pun câte ceva la loc.

joi, 24 martie 2016

Stare lacustră

De trei zile plouă, plouă... cu mici opriri, dar plouă mereu, bacovian. Mai pe seară stă - sau noaptea. Iar dimineața pornește iar. N-ai zice că-i primăvară, ci toamnă. Pomișori înfloriți și iarba mai vie, doar astea îți amintesc de primăvară. Și mai bate și vântul. Senzația lacustră ți se infiltrează în oase, în ochi, în minte și în suflet. Parcă am fi în nu știu ce țară cu musonul ploios, unde zi de zi, vreme de nu știu exact câte săptămâni, plouă într-una. Gândurile vesele iau apă la bord, li se îneacă corăbiile, iau apă la șoșoni, nu pot să se plimbe și se îmbufnează, inutil.
Mă mai apucă, ca un reumatism vechi, tot soiul de gânduri și frustrări ancestrale. Dar din fericire, doar ca un disconfort ușor.

Mă enervează că la momentul ăsta, multe chestii pe care vreau să le fac n-am cum. Ăn primul rând nu am timp fizic, apoi ba nu am disponibilitatea psihica, ba nu am condițiile necesare la momentul respectiv... Așa, de vreo săptămână vreau să mă reapuc de alergat pe-afară. Dar când era frumos afară eu eram răcită cobză, iar acum, că mi-a trecut, plouă, plouă plouă și mai bate și vântul. De fapt nu știu nici e naiba e cu vântul ăsta, că dacă e o zi pe săptămână în care să nu bată vântul puternic, e mare lucru. Ne-am trezit la răscruce de vânturi și bat pe-aici din toate părțile. Iar eu, de prin toamna trecută, nu știu ce naiba am de prind toate gripele și răcelile și le leg una de alta. Anul trecut pe vremea asta și acum doi ani n-aveam nimic, mai răceam, dar nu așa la rând, și apucam să alerg zdravăn până să mă tragă pe tușă vreo gripă. Acu aleargă dacă ai când! Mă calcă pe nervi treaba asta. Și să nu-mi ziceși de tot soiul de chestii pentru creșterea imunității, că am tot luat diverse da degeaba. Pe vreme când nu-mi puseseră ăști termopane și eram cu hârburile alea prin care sufla vântul aproape ca afară și în casă nu era cald deloc eram mai sănătoasă ca acum, cu termopane și cu cădura dată by default de termocentrală. Că deh, n-am chestii d-alea, cum le zice, robineței d-ăia de unde să poți închide căldura dacă se face prea cald în casă, așa că acasă stau într-o căldură leșinătoare de trebuie să stau mereu câ niște geamuri întredeschise, să mai vină ceva răcoare. Poate și de asta șubrezeala asta nașpetă.

miercuri, 23 martie 2016

Zi ploioasă, atentate, serbarea lui Mitzi și frauda de nume

Am condensat două într-una. Că și ieri și azi a plouat ca toamna, dezolant și rece. Pe acest fond, am aflat că a fost ceva nasol în Belgia când Ana-Maria, fiica lui Domi, a postat că e safe. Nu știam de ce. Am cautat sa vad ce e, și am aflat. Și ca de obicei când afli astfel de vești, și se face părul măciucă. Când ura ia formă fizică și ucide. Și știi că puteai să fii tu acolo, așa, pur și simplu trecând, ceasul rău, pisica neagră.
Nu voi comenta pe marginea terorismului. Am avut lucrarea de licență pe tema asta, pe reflectarea terorismului în media, cu istoric, teorii șamd - la vremea aia era vorba de 11 septembrie.
Cu x ani după nu pot să zic că s-ar fi limpezit ceva. Ițele lumii sunt la fel de încurcate, cu mii de interese care trag diverse sfori în lume ca să își urmărească scopurile legate de bani și de putere. Iar alții, marionetele manevrate de cei interesați, se agită, vorbesc, se bat cu pumnii în piept, sau se instigă unii pe alții, sunt spălați pe creier, își pun bombe sau iau arma în mână ca să... ceva. Toți suntem manipulați, mai mult sau mai puțin - pentru că nu avem acces la informațiile reale, ci doar la ceea ce ni se livrează. Democrația a devenit demult o vorbă goală pe care o folosesc unii ca să-ți dea peste bot că nu ești destul de tolerant cu ce vor ei, sau destul de... naiba știe. Practic, din păcate, acum instituțiile statului lucrează în folosul unor grupuri de interese (financiare) și împotriva cetățenilor. Un fel de haiduci pe invers, care iau de la săraci ca să dea la bieții bogați cărora lumea întreagă nu le-ajunge. Da, structurile statale și europene nu mai reflectă deloc interesul oamenilor simpli, dar mimează cu mare artă acest lucru (cu ajutorul mass media, al liderilor de opinie, al noilor canale de media, al... tuturor mijloacelor de posibilă informare), ca să aibă legitimitate și să nu se trezească cu vreo răscoală, doamne ferește.
Și care e rezultatul? Păi ceva drăguț - crize economice, în urma cărora tot cei săraci sărăcesc pentru ca bogații să se îmbogățească și mai mult... Escaladarea violențelor interetnice și interreligioase - pentru ca aceiași unii bogați să obțină mai multă putere, mai multă legitimitate în a riposta în forță, în a limita libertățile cetățenilor (spre binele lor, desigur)... Crize de identitate la ninvel de individ - ca să fie mai ușor de manipulat... Tăvălugul fatal al lăcomiei unora declanșează alte și alte rele mai mari sau mai mici și ne dăm seama că suntem captivi într-un sistem mincinos, fățarnic, din care nu știm și nu putem ieși, pentru că e universalizat. Iar luminița ce se vede la capătul tunelului e locomotiva care vine șuierând. Dar asta nu-i deranjează pe lacomi, care vor să fie ei the shit aici și acum, că ce-o fi mai încolo nici nu contează. Ei, și în contextul ăsta, terorismul e o unealtă alimentată de unii și alții. Iar amărâții ăia spălați pe creier și îndoctrinați... sunt și ei victime ale sistemului. Desigur că ei nu își pot da seama, pentru că privesc doar o bucățică de realitate și... nu se gândesc... cui îi folosește asta? cine va trage foloasele? Islamul? evident că nu, doar niște șmecheri care se dau reprezentanți ai Islamului și prietenii lor de la masa bogaților. E oricum o contradicție flagrantă între o chestiune spirituală (cum ar fi religia, convingerile, sentimentele) și o acțiune violentă de orice fel (de la violența verbală până la cea fizică). Dar deh, oameni suntem și nu ni se pare c-ar fi atât de incompatibile, iar a-ți impune cu forța opinia, credința sau voința au fost dintotdeauna apanajul omului - din păcate. Păcat că de-atâta vreme se pare că nu am evoluat spiritual nici un milimetru.

Dar să trecem și la chestiuni mai vesele. Tot ieri era ziua lui Mitzi, așa că ne-am văzut în Piranha cu acea parte a găștii care a putut ajunge. O altă cârciumă care a devenit mult mai limpede de când cu no smoking. A fost tare haios, ne-am simțit bine cu toții, ne-am revăzut, am mai trăncănit câte și mai câte, am văzut și oameni demult nemaivăzuți, ca Ana Mihă și Cireșii... Dar, fiind zi de săptămână, ne-am cărat devreme, nu ne-am întins cât am fi vrut.

Azi, altă chestie. Am aflat că în grupul HaiHui, Nino, care într-o vreme părea că ar fi chiar co-organizator or smth, s-a dovedit că avea un interes. Practic a furat numele HaiHui, l-a făcut eHaiHui și îl folosește spre folosul propriu, organizează excursii paralele cu Hai-Hui... se folosește de această confuzie de nume de el creată ca să fure prectic clientele și prestigul lui Narcis, care e adevăratul HaiHui. Trist și urât, și per din tot sufletul ca Narcis să nu se simtă prea scârbit și să-și abandoneze pasiunea de a organiza călătorii.

marți, 22 martie 2016

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita. Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai. Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra".

Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal.

Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş. Cu înnoptat la cabana-pensiune-hotelaş. Deja din autocar am început să legăm amiciţii, pe drum către cabană ne-am văzut mai bine toţi cu toţi, am mai trăncănit, ne-am mai văicărit. La cabană, la masă au început miştourile, glumele... Apoi urcuşul pe vârful Ciucaş a creat tovărăşia de drumeţie... Seara la o bere şi-un vin fiert, glumiţe glumiţe... După care a fost amuzamentul de mansardă cu băieţii care nu se dădeau duşi din camera fetelor, până când m-am făcut eu aia a dracului şi i-am dat afară... Râsul legendar al lui Radu, care cred că se auzea de la parter... şi acum mă mir cum de n-au protestat alţi oameni de prin cabană. Per total, o excursie de pomină. Şi mulţi oameni faini, amuzanţi, de gaşcă.

De atunci au mai fost multe excursii: pe Transfăgărăşan (Bâlea lac, barajul şi lacul Vidraru, cetatea Poenari), prin ţinuturi de legendă la Sâmbăta de Sus (Şinca Veche, Sâmbăta, Râşnov etc), în Bulgaria la Veliko Târnovo, în Piatra Craiului (drumeție), în Deltă, în Bucegi, în zona Târgoviștei, în zeci de zone interesante, că au fost cam două pe lună la început, iar de vreun an... sunt în fiecare weekend, uneori și cu repetare a excursiei în același weekend cin cauza cererii mari! Deja trebuie sa fii foarte pe fază, pentru că în câteva ore se ocupă deja locurile! Așa am pățit la excursia în Serbia-Croația de Paște-1 mai... am stat pe gânduri... și paff! s-au dat. S-a suplimentat cu încă un autocar... și s-a ocupat fulgerător și ăla.

M-am apucat de cel puțin 10 ori să scriu articolul ăsta și de 9 ori a intervenit ceva, lipsa timpului, faptul că n-am scris imediat după excursie etc etc. Așa că acum n-o să scriu despre o excursie anume, o să scriu generic. Despre atmosfera Terra Incognita, despre starea Terra Incognita.

Peste tot unde am fost cu ei a fost minunat. Indiferent de vreme, de peripeții, de care dintre organizatori era cu noi (Răzvan, Gabi, Eugen + Ștefan / Bogdan), de care dintre amicii și cunoscuții mei era sau nu în excursie, indiferent de destinație. Evident, când vii prima dată, dacă nu vii cu cineva cunoscut, sau dacă nu ești genul care intră instant în vorbă cu toată lumea, o să te simți un pic stingher. Dar depinde numai de tine să deschizi gura ca să schimbi o vorbă cu alții. Poate o să ți se pară ciudat că unii, poate chiar mulți (toți, prin exagerare) se cunosc între ei. De când s-a înființat Terra, multă lume a călătorit cu ei și mulți chiar au ajuns să se cunoască între ei, să iasă în oraș, să se întâlnească și în alte grupuri, la alte evenimente. Și chiar ăsta e farmecul: facilitează întâlnirea cu oameni pasionați ce călătorie, care vor să cunoască locuri noi, oameni dinamici. Și de asta pe mulți o să-i întâlnești după aceea în multe alte locuri, la alte evenimente.
Starea Terra Incognita e deci prietenia, buna-dispoziție și plăcerea de a merge unde vrei. Te înconjoară o atmosferă pozitivă, constructivă, care îți dă apoi energie pentru zile bune.

Mă uit la Răzvan - motorul acestui grup. Multă vreme a tras din greu, 99% el, restul ceilalți. Până a adunat destui participanți încât să fie sigur că, atunci când propune o excursie, se vor ocupa toate locurile și poate chiar peste. Așa, încet-încet, din om în om, prin cunoscuți, s-a răspândit vestea despre excursiile Terra. Numai dinte cunoscuții mei s-au găsit destui care să fie curioși ce-i cu grupul ăsta cu care văd că tot mergi, că mereu ai poze frumoase. Și dintre toți acești curioși, cu timpul, au mai venit ba unii, ba alții, să vadă cu ochii lor cum e.

Sigur, sunt - am descoperit cu timpul - și alte grupuri sau persoane care organizează astfel de ieșiri. Și e foarte bine, este nevoie de ele. Am mai fost și cu Hai-Hui, care și ei sunt foarte mișto. Fiecare are specificul său, așa că... încercați-le, vedeți cu care rezonați mai bine și mergeți. Dacă vă plac călătoriile, vreți să ajungeți fie în țară, fie prin lume, dar nu se aliniază astrele (că gașca nu se urnește, că partenerul n-are chef, că vă e nu știu cum să mergeți de unii singuri etc etc) alipiți-vă de un astfel de grup de călători și just do it! Și cu cât mai mulți oameni călători cunoașteți, cu atât aveți acces la mai multe informații, insighturi despre alte grupuri, aflați despre alte și alte călătorii...

Drum bun!




luni, 21 martie 2016

La pădurea Snagov

Din seria plimbărilor pe te miri unde, de o vreme, tot prin FB, prin prietenii umblăreți din Terra, pusesem ochii pe niște evenimente organizate de Fundația Snagov. Sunau tare bine. În esență, de vizitat pădurea Snagov, dar nu așa singur de capul tău, ci cu îndrumarea custodelui asociației, care să îți povestească ce și cum, de ce și în ce fel. Și pe pagina lor de facebook am văzut niște super poze cu insecte, păsări, animale, flori din zonă, așa că îmi propusese să ajung la un moment dat. Inițial sperasem că o să ajung pe-acolo de 1 martie. Habar nu mai am ce-o fi fost, cert e că n-am ajuns. Pe urmă a fost Barcelona, pe urmă a fost weekendul ploios și gripat, și iată, îi venise ceasul.
Sigur, tot n-au fost condițiile meteo ireproșabile, dar n-a plouat, a fost ceva soare, a fost absolut rezonabil. Păcat că a fost rece și spre final s-a întețit și vântul de-am degerat așteptând microbuzul spre București.

Odată hotărârea luată, am vorbit și cu Nicoleta, fosta mea colegă de la Capital și am pus țara la cale. Sâmbătă la ora 9:30, la capătul lui 41 de la Piața Presei, unde e capătul liniilor de microbuz. Am nimerit repede microbuzul, care a și plecat, chiar mai repede decât ne așteptam. Plin, iar pe parcurs s-a tot umplut, unii urcau, alții coborau, o veselie. Nu știu de ce aveam eu impresia falsă că Snagov e destul de aproape de București.
Hehee, nu chiar! Am trecut de aeroport, de Therme, în fine, la un moment dat am luat-o pe un drum la dreapta. Am trecut prin Ghermănești și în fine am ajuns și la Snagov.
Am găsit destul de repede căsuța cu stuf a asociației (nr. 78). În curte, mai departe, niște oameni. L-am recunoscut din pozele de dățile trecute pe dl. Turmac, custodele asociației. Ne-a primit cu drag, cu ceai, cafea și mere pentru doritori. Până la 11 ne-am învârtit prin curte, am făcut poze, ne-am prezentat, dl. Turmac ne-a povestit despre toate chestiile din curte, legate de activitățile asociației: ateliere de olărit, de împletit păpușele și obiecte din frunze de porumb, tablouri din semințe, adunare de insecte, adunare de plante pentru un viitor ierbar, un bazin cu pești, modalități de cultivare a plantelor folosind materiale reciclabine (gen ghivece din pet-uri), elemente de culturi hidroponice, activități de recreere activă - tururi cu bicicletele prin Snagov, cu caiacele, și câte și mai câte, toate interesante.
Când ne-am adunat, pornirăm spre pădure. Pe parcurs nu s-au alăturat două familii cu mulți copii care fuseseră și săptămâna trecută. A fost tare frumos - aer curat, pădure, mii de toporași și brebenei precum și alte floricele, albe, galbene... toate răsărite de sub stratul de frunze. Vietăți nu erau multe, pentru că era frig. Am văzut câteva ciupercuțe, câțiva gândăcei roșii pe care-i știu drept vaca-domnului, păienjeni mici... niște carcase uscate de cicade... Dl. Turmac ne-a găsit o șopârliță într-o zonă mlăștinoasă, apoi am mai găsit niște broscuțe și un triton. Și niște gândaci mai mari, albaștri sau negri. Cântece de păsări, dar nu foarte multe... Pot spune că nu m-am plictisit nicio clipă, nici n-am simțit când a trecut timpul. A, și interesantă și zona cu copaci trăsniți, și cum ne-a arătat cum se vindecă copacii atinși de trăsnet...
Foarte mișto îmi pare și ideea asociației de a se ajuta cu voluntarii la modul dacă vii și ne ajuți, poți să și înveți ceva, și în plus să folosești gratis bicicletele asociației sau caiacele, îmbinând astfel utilul cu plăcutul... apoi cu întins un grătar, ca oamenii, după muncă... câmpenesc și drăguț. Chiar merită și să fie promovați, și să le meargă bine.

joi, 17 martie 2016

Barcelona (4)


Luni, în ultima zi... aveam de eliberat apartamentul la ora 11, așa că ne-am trezit suficient de devreme cât să apuce toate să facă duș, să se spele pe cap și să se usuce, să se machieze, să ne facem bagajele, să ne bem cafeaua, să ne facem și mâncăm micul dejun... A fost mișto că administratorul ne-a lăsat să păstrăm până la ora 4 bagajele în biroul lui, ca să nu ne cărăm cu ele prin oraș.

Și, după cum plănuiserăm, am vizitat parcul Guell. Din nou, am descoperit cu plăcere că linia noastră, L4, ne lăsa destul de aproape de parc iar de acolo aveam de mers pe jos pe străduțe. Am coborât la Alfons X, de unde am mai bâjbâit, am mai întrebat, am mai văzut câte un indicator... De unde ne-a fost frică c-o să dârdâim, ca în zilele precedente, am luat țeapă - a ieșit un soare strălucitor și cald. Și cum urcam tot soiul de străduțe în pantă (eram din nou, într-un alt cartier care eram iar ca un alt oraș) soarele ne-a încălzit strașnic.

Am ajuns la casa de bilete de la parc - ceva coadă, interval de intrare în zona monumentală... Ne-am luat bilete. Până să se împlinească ora de intrare ne-am învârtit printr-o latură a zonei libere la vizitare. Foarte frumoasă, cu galeriile unde o mică trupă cânta și dansa flamenco, cu aplomb spaniolesc bet-beget și zeci de privitori gură-cască împrejur. Am căscat și noi gura o vreme, apoi ne-am dat nițel mai departe - începuse foto session-ul de parc. Am observat zecile de vânzători ambulanți ca vindeau suveniruri: cercei, biju-uri, magneți, brelocuri, eșarfe. Interesantă modalitatea de expunere a cerceilor - pe o umbrelă neagră, de jur-împrejur cerceii înfipți. Și când trecea patrula poliției, omul strângea umbrela și se dădea mai departe de drum, să nu stea în vizorul polițiștilor. Cei cu cearceafuri cu alte mărunțișuri le strângeau gen desagă în spinare și tot așa, ieșeau din raza vizuală. Apoi, imediat ce trecea poliția, își reluau locurile și întindeau iar marfa.

A venit ora fatidică, am descoperit că trebuia să stăm la altă ditamai coada, noroc că asta mergea repede, în fine am intrat. Lume multă, multă rău! Am început prin a ne învârti pe terasa mărginită de banca mozaicată fără sfârșit, poze, apoi am coborât. Alte galerii fantastice, apoi ne-am întors ca să explorăm centrul. Am trecut pe sub terasa ca o pădure de piatră și am ajuns la fântâni, la șopârlă, iar poze poze (mai ales cu chinezi... că era plin, n-avea cum să nu îți intre careva în cadru). Mi-au plăcut toate detaliile, mozaicurile, formele... am ajuns și jos, la intrarea principală, la cele două clădiri de poveste, am dat să intrăm, era coadă de peste o oră, ne-am lăsat păgubașe și am ochit o terasă. Am ocupat o măsuță la soare și am băut cea mai plăcută bere din sejur - pentru că și locul era pitoresc, priveliștea frumoasă, animație, soare, lumină, cald, berea strălucea în halbe...

După ce am savurat odihna și berea, cu ochii plini de frumos am mai colindat puțin prin parc, am mai admirat papagalii verzi gălăgioși și am decis că e cazul să ne întoarcem în centru ca fetele să poată face shopping pentru ai lor consorți. La ieșirea din parc am ochit un autobuz care tocmai era pe plecate, am întrebat dacă ajunge la un metrou, a zis că da, așa că am inaugurat plimbarea și cu acest mijloc de transport. Am ajuns la metrou, iar cu metroul am ajuns la paseig de gracia. Fix la shopping. Fetele au intrat la Zara, și-au luat ce le trebuia, am decis să căutăm o cârciumioară să luăm prânzul. Am găsit-o repede, Tapas and Beer se numea, prețuri rezonabile, am luat meniul zilei și câte o bere, mâncarea a fost bună și suficientă. Apoi ne-am uitat la ceas, deja trebuia să ajungem la apartament să ne luăm bagajele, așa că asta am făcut.

Ne-am luat gentile și ne-am dus la veșnicul metrou. Nici nu mai știu la ce stație am coborât ca să facem transferul cu linia de tren care ducea la aeroport. Trenul avea ore fixe, așa că am avut grijă să nu fim nevoite să stăm încă jumătate de oră în stație. Am prins trenul și-am ajuns la aeroport.

E intersant metroul lor. Sunt unele linii mai noi, mai modernizate și altele mai aglomerate și mai dărăpănate ca aspect. Linia L4, cel puțin între stațiile mai centrale era foarte aglomerată mereu - ceea ce nu se aplica și altor linii cu care am mai mers - linia verde sau cea mov. Am mai zis de cântăreții din metrou? Cred că n-a fost zi să nu avem un concert în metrou. Câte un nene cu câte o boxă pe role ca un troler conectată la un device, probabil chiar telefon, plus vocea interpretului sau instrumentul său dădeau, după caz, concerte mai reușite sau mai puțin reușite. Cred că cel mai puțin mi-a plăcut cum a cântat saxofonistul din trecnul de întoarcere la aeroport. El cânta bine, săracul, dar piesele alese nu se pretau - părerea mea - la solo de saxofon.

Ajunse la aeroport cu câteva ore mai devreme, ne-am petrecut timpul mai în duty free, mai în magazinele din aeroport și în cele din urmă la o cafenea. Am apucat să îmi dau seama că aeroportul lor e mai mare ca al nostru.

Apoi coadă la îmbarcare, întârziere la decolare... cred că a fost spre jumătate de oră întârzierea. Am făcut o grămadă de volute pe aeroport, cu avionul, până să intrăm pe pista de decolare. Și la decolare am stat la coadă. Chiar în fața noastră am văzut decolând două avioane, și, cât m-am uitat în spate, mai era unul în spatele nostru care aștepta și el să decoleze. A turat motoarele și vrrrrummm... eram în aer. Orașul se vedea superb de sus, luminițe ce se îndepărtau... Călătoria ok, poate am reușit să moțăi, dar nu-s sigură... La aterizare am simțit că pilotul se grăbea. I-a dat bice. Dar n-a fost rău. Am admirat Bucureștiu mă rog, Otopeniul de sus, am aterizat. Daaar... La aterizare, anunț, nu vă ridicați de la locurile dvs, trebuie să vină întâi poliția. Am stat ce-am stat așteptând... Au venit, l-au luat pe un tip mai din față - noi am avut locuri fix în zona aripilor - și la dus, și la întors. Apoi am mai stat o grămadă la debarcare - de data asta n-am mai avut parte de tunelul mobil, au venit niște autobuze să ne ia și să ne ducă la clădirea aeroportului.



Cam așa a fost călătoria noastră de 4 gagici la Barcelona. Cu bune, cu rele, ne-am distrat și chiar a fost mișto.

Cum eu am apucat să fac cercetare înainte și știu ce ar mai fi fost interesant de văzut, am câteva regrete, câteva locuri pe care mi-aș fi dorit să le fi văzut: Montjuic cu tot cu castel, mănăstire, muzeu, fântână, grădina botanică și zoologică... cartierul gotic mai pe îndelete... poble espanol (muzeul satului de la ei)... și alte câteva parcuri și piețe. Dar ăsta ar fi un motiv suficient să vreau să mă mai duc... să mai am de văzut ăncă destule alte locuri

miercuri, 16 martie 2016

Barcelona (3)

Pentru duminică am făcut o selecție de muzee cu intrare gratuită duminica și ne-am străduit să alcătuim un traseu. Am mers întâi în zona nouă, la muzeul de design (museu del Disseny), unde am văzut și design publicitar, și de costum, și de obiect și arte decorative. Cum noi cele 4 gagici venim toate din domeniul ăsta, ni s-a părut interesant. Interesantă și modalitatea de prezentare, și clădirea, și întreaga zonă. Apropo de zonă, am observat că fiecare cartier din Barcelona pare un oraș diferit. Aici era o zonă modernă, dominată de turnul Agbar, gigantic și de o formă dubioasă, precum și de chestiile arhitecturale de metropolă - șoseaua, pasajul etc. Piața era cică Placa des Glories Catalanes, dar nu știu cum dar n-am prea reținut-o. Am folosit la maximum rețeaua de metrou în ziua asta. Pentru muzeul de design am coborât (după diverse trambalari de pe o linie pe alta) la Glories. A, și de la ultimul etaj al muzeului, la finalul expoziției de grafic design ne-a luminat un perete de sticlă ce dădea spre o terasă, de unde se vedea superb panormama zonei.

Apoi urcând din nou la Glories in metrou, am ajuns undeva destul de departe, spre capătul metroului la El Maresme/Forum, să vizităm muzeul de științe naturale. La ieșirea din metrou ne-a întâmpinat un cartier de blocuri ordonate, și cum ne îmboldea foamea am intrat într-o patiserie (apropo, e plin de patiserii și cafenele în Barcelona!) unde am șovăit îndelung ce să alegem, ce să alege... până la urmă am profitat de o ofertă dulce, de-am halit câte trei croissante la un preț infim - dar ni s-a acrit de-atâta dulce, zău. Am stins dulcele cu o cafea și gata, pornirăm spre muzeu. La capătul străzii spre muzeu ne-a întâmpinat, tăindu-ne răsuflarea, un cartier foarte nou, cu clădiri futuriste.

Primul lucru care ne-a uimit a fost clădirea din stânga, un zgârie nori care din unghiul în care priveam părea subțire ca o foaie de hârtie. Pe măsură ce înaintam și traversam, am văzut că era de fapt de formă triunghiulară. Apoi clădirea muzeului - în contrast cu „foaia” albă verticală, e închisă la culoare, joasă - ceva la două etaje, tot triunghiulară și masivă. Iar în dreapta, mai depărtat, alt zgârie-nori triunghiular. O piață foarte interesantă.
Clădirea muzeului ne-a uimit, pe măsură ce ne apropiam de intrare. Nu sunt neapărat adepta modernismului, dar aici se vedea suficient bun gust, imaginație și multă atenție la detalii - cum cade lumina, cum se integrează în peisaj etc. Și expozițiile din interior sunt cu totul altfel gândite și structurate decât la noi, cu mult aport multimedia, cu multe zone de odihnă, de popas, care cu susur de apă, care cu ciripit de păsărele... Dacă aveam mai mult timp la dispoziție, merita studiat mai în amănunt.
Ieșind din muzeu am mers un pic către mare - era o zonă pietonală imensă către malul mării, unde oamenii se plimbau, care cu copii, care cu căței, cu biciclete, cu role, cu skateboardul, foarte mulți alergau... Toată zona avea elemente de design arhitectural foarte frumoase, îmi pare rău doar că nu am făcut poze.

Apoi am decis să mergem către cartierul gotic, să vizităm muzeul Picasso și apoi, ceva mai încolo, spre plajă, la muzeul de istorie catalană. Ne-au plăcut mult străduțele înguste, clădirile și atmosfera din cartierul gotic cel alambicat. La Picasso am luat țeapă, că nu era intrare gratuită și mai era și o coadă de vreo două ore la bilete așa că ne-am lăsat păgubașe și am continuat drumul prin cartier din nou în jos, spre plajă. Pe Andre începuse s-o doară rău un genunchi... așa că preumblarea pe străduțe n-a mai fost funny.

Am ajuns la muzeul de istorie, i-am tot dat ocol, nu găseam intrarea... dădeam doar de restaurante și terase... În fine, am găsit-o, dar se terminase programul. De oboseală și dezamăgire am zis hai să mâncăm la o terasă de pe acolo, am ochit una cu oferte bune, cu mulți clienți, cu mâncăruri tradiționale și ne-am așezat. Nu am avut noroc nici aici, pentru că în timp ce ne decideam ce să comandăm s-a iscat o bătută (nu a fost deloc plăcut, a început de la un el și o ea, care nu știu de ce se ciondăneau, el i-a aruncat ei paharul în față, ea a protestat, ăla a dat-o cu capul de masă... apoi lumea din jur a luat atitudine, două femei au sărit să-l potolească pe ăla și s-o liniștească pe tipă - timp in care lumea din jur deja suna la poliție - apoi un tip i-a aruncat ăluia o vorbă ceva gen că ești un fătălău dacă dai în femei... și atât i-a trebuit individului... într-o clipă a fost lângă celălalt, i-a dat în cap c-o sticlă apoi a sărit pe el să-l bată... a mai sărit un tip să-l ia de pe ăla căzut pe individul agresiv și s-a încins o bătută în 3-4 indivizi. Lumea tot suna la poliție, oricum între timp reușiseră să-l imobilizeze pe bătăuș... poliția a ajuns în trei minute - întâi poliția locală, pe urmă și un echipaj de poliție-poliție și apoi și unii gen jandarmi. În fine, noi ne-am cărat și ne-a trecut și foame și tot...


De la terasa respectivă ne-am dus către metrou, la stația Barceloneta între timp ne-am liniștit, ba ne-a revenit și foamea... ne-am dus până la Urquinoa și am coborât acolo, în ideea să căutăm un local ceva. Însă surpriză! Fiind duminică după-amizaă, mai toate erau închise. Iar cele dechise erau scumpe. 99% magazine, terase, restaurante - închise. Ne-am tot târâit pe străzi către casă dar n-am reușit să găsim nimic. Am ajuns la apartament în ideea că acum o să căutăm pe aplicații să vedem ce-o fi deschis primprejur. L-am întrebat și pe nenea administratorul, care ne-a zis că avem vreo 2 marketuri deschise, iar localuri, cateva marcate pe hartă. Și că majoritatea restaurantelor se redeschid după ora 8 seara. Am plecat în recunoaștere și am găsit un carrefour expres undeva relativ aproape și am luat o sumă de chestii nesănătoase de haleala - niște caneloni (bleah, credeam ca e lasagna, dar a fost doar o chestie cam fără gust și cu mult sos alb), diverse felii de chestii și vin alb. Până una alta, n-am mai avut chef să ieșim seara, ne-am întins la vorbă și la vin.

luni, 14 martie 2016

Barcelona (2)

Sâmbătă (5 martie) am vizitat Sagrada Familia. Ne-am programat vizita la 10:15, ca să pornim cu dreptul în expediția noastră - planul era să vizităm Sagrada, apoi casele Gaudi, să mergem pe Rambla și să ieșim la plajă. Cu Sagrada făcuserăm cunoștință de vineri seara, când n-am avut răbdare și am vrut să o vedem în nocturnă. Era impresionantă și noaptea, dar ziua... ziua e vizibilă întru toate detaliile ei. Văzusem o gămadă de documentare, teleenciclopedii etc cu Sagrada. Dar evident, nimic nu se compară cu a fi tu, mic, în fața ei, cu gura căscată de neverosimului ei. Nu poți să nu te gândești CUM a gândit și închipuit, dar și realizat omul ăla, Gaudi, o asemenea chestie care nu e deloc „cum se face”.

Și la fiecare pas, la fiecare detaliu te minunezi. Da, e altceva, e impresionant, e o odă vie adusă divinității într-un mod absolut aparte. Orice catedrală e impresionantă, dar asta... mie personal, mi se pare cu un nivel sau două peste tot ce s-a făcut. Și vitraliile, aranjate cromatic, pe o fațadă în culori și nuanțe reci, pe cealaltă în nuanțe calde, cu atâtea și atâtea modalități ca lumina zilei să intre negreșit... coloanele-tulpini... și câte și mai câte. E interesantă și diferența stilistică dintre fațada realizată de însuși Gaudi și de cea realizată de cei ce-i continuă opera. Formele fluide ale naturii ale lui Gaudi au devenit cubiste în viziunea celorlalți. După ce-am urcat și în turnul corespunzător fațadei Patimilor am rămas însă un pic... nu foarte mulțumite. Sigur, contează și faptul că n-am luat audioguide-ul (era o ditamai coada la audioguide-uri și chiar nu aveam chef să mai stăm la coadă în loc să vizităm), care probabil ne-ar fi atras atenția asupra unor anumite detalii. Cel mai surprinzător a fost faptul că am urcat în lift și am ajuns imediat sus. O scară îngustă în melc ne-a condus în jos. Pe ferestre se vedea foarte frumos ba orașul, ba unele detalii ale Sagradei, ba niște schele (mai puțin frumos, asta). Am coborât destul de rapd, mai cu o poză, mai cu o așteptare după pâlcul de turiști chinezi.

Odată coborâte întâi era să ieșim direct, noroc că a văzut Dree că mai era ceva de vizitat - la subsol, un muzeu dedicat construirii și etapelor Sagradei, precum și lui Gaudi.
Apoi chiar am ieșit de tot. În parcul din fața Sagradei era o manifestare, ceva cu grătare pregătite, ceapă și un grup de dansatori cu bețe care au executat un dans-luptă, nu știu dacă tradițional sau altceva. N-am stat decât câteva clipe să căscăm gura.

Am tras o fugă până acasă - motive tehnice - apoi am pornit-o pe jos în căutarea caselor proiectate de Gaudi - am mers și pe niște străduțe, urmând harta (administratorul ne lăsase o hartă, care ne-a fost de mare folos, dacă n-am examinat-o pe toate părțile și bucățile... și apoi am ieșit pe Passeig de Gracia, marele bulevard plin de monumente arhitecturale și magazine de lux. Am văzut casele lui Gaudi, spectaculoase și diferite, dar cum intrarea era scumpă am intrat doar în Casa Batlo (cea cu mozaicuri multe), pe celelalte le-am admirat doar de-afară. Cum mie Gaudi îmi place rău de tot, evident că și casa Batlo mi-a plăcut extraordinar de mult - și informațiile audioguide-ului au fost binevenite, pentru completarea imaginii. Liniile fluide ale casei marine și fiecare detaliu... toate sunt incredibile. Tare mi-ar plăcea să am o astfel de casă „mișcătoare”, vie, mereu schimbătoare în funcție de oră, de lumină... Chiar cu cred că pot spune ce anume mi-a plăcut mai tare de acolo.


Apoi am mers tot per pedes în jos, către mare, iar după larga și impresionanta placa de Catalunya am intrat pe Rambla cea plină de lume, turiști, vânzători de suveniruri, bodegi etc, am băut una cerveza la Cerveceria Baviera (din greșeală scumpă, dar bună tare) și ne-am continuat preumblarea către port și plajă. La acest local, care cu siguranță era vechi, cu tradiție, am constatat că graba întru servire nu e specialitate locală - dar dacă te gândești, cred că noi suntem prea stresați și mereu cu timpul măsurat aiurea, normalitatea e să fii relaxat, să te întinzi la vorbă cu ceilalți și să nu fii mereu într-o alergătură contra cronometru. Sincer mi-a părut un pic rău că n-am și mâncat acolo, că mirosurile erau absolut îmbietoare.

După o hoinăreală îndelungată pe Rambla, printre chioșcurile cu suveniruri, printre spectaculoasele statui vivante - mai ales una cu omul-dragon mi s-a părut super - am ajuns în cele din urmă și spre port. Am trecut de piața cu statuia Mirador de Colom și... ne-a ieșit ispita-n drum: ne-a tentat o plimbare cu vaporașul, care chiar atunci pornea... dar care a fost cam țeapă - era de 45 de minute... și atât a durat să ieșim de la docuri și să mergem pe canalul către ieșire, până aproape să depășim zona de port industrial (macarale pe stânga, macarale pe dreapta...), apoi, când speram că măcar o să ieșim puțin în larg, ne-a întors înapoi la docuri. De unde tot timpul fusese vânt, aici, pe vaporaș, deși mergea cu viteză foarte mică, vântul ne-a bătut de ne-a zăpăcit. De acolo mi se trage și răceala de care încă sufăr.

Ajunse pe uscat, acum ne era clar unde putea fi plaja, așa că am luat-o pe porțiunea pietonală de-a lungul mării și portului de iahturi. Porțiunea asta pietonală e o chestie super largă, cât să treacă și o armată de oameni. Lumea se plimba, care alergînd, care cu cățelul, care cu bicla, care per pedes. Ne-am încheiat drumeția ajungând apoi pe plaja Barceloneta, cât să vedem apusul în lumina unei beri băute pe plajă.

Seara am încheiat-o acasă ciugulind câte ceva plus o bere, un vin...

Barcelona (1)

Ei, și deci între 4 și 7 martie am ajuns la Barcelona. A fost o idee, o vorbă aruncată la început de Irina. Am marșat vreo 4 gagici din clubul nostru pastelat. Și, ca prin minune, a început să se concretizeze repede, cu biletele de avion - am prins la wiizz o promoție... apoi au căutat cazare... s-a votat pentru apartamentul din Eixample, Espais Blaus Market Concepciao. Apoi a stat în hibernare până aproape de plecare, când ne-am agitat iar cu bilete de intrare, cu pass-uri pentru transport etc. Și, într-o zi ploioasă de vineri...

Ca picanterii: Baba de vineri, baba mea, 4 martie a fost ploioasă rău, dar rău, frate. A fost nașpa că m-am luat după Dree - ea săraca mânată de cele mai bune intenții, a zis că trece să ne ia pwe toate în drum spre aeroport. Numai că a plecat mai târziu, că era trafic, ca în orice zi ploioasă. Drept care întâi m-a sunat să mă duc la Bazilescu ca să ne adune dintr-o dată pe mine și pe Andre.

Când am ajus acolo, pleoscăind în ploaie și înjurând ușurel și mărunt că tre să stau în ploaie... apel de la Dree. O sun, aflu că nu mai are timp să ajungă încoace și trebuie să iau un taxi, să încerc să mă cuplez cu Andre. Andre era deja într-un taxi, era departe. Ploua cu găleata, toate taxiurile erau ocupate, n-aveam nici aplicație pe telefon, aveam niște numere de taxi, la 90% nu răspundea nici dracu, la speed a răspuns dar m-a pus pe hold vreo 10 minute și evident no taxi for me. O sun disperată că nu găsesc taxi, sună ea, îmi găsește din fericire unul care și vine repede, un meridian. Am avut noroc cu băiatul ăla, s-a străduit să mă ducă cât de repede posibil în condițiile date. Eu una, nici nu mai speram să ajung înainte să se închidă poarta, mă împăcasem cu ideea după ce întâi trecusem prin toate stările de la furie la disperare și panică. Dar am ajuns cred în ultima clipă, le-am găsit pe fete și am intrat. Nașpa a fost că așa mi-am pierdut zen-ul de plecare inițial.

În avion, datorită conaționalilor noștri cu tenul mai închis la culoare, m-am simțit ca într-un autobuz preorășenesc. Se vedea că erau mai umblați ca mine, se descurcau mai bune în toate cele - Blue Air-ul îți dădea bilete aiurea prin tot avionul chiar dacă le luai pe toate odată, dar ei au făcut și-au dres de s-au adunat în gașcă - ceea ce eu una nu am reușit.

Prima mea experiență de zbor cu avionul a fost ok. Fetele, mai umblate, s-au plâns că aterizarea a fost prea palpitantă - mie nu mi s-a părut cine știe ce. Da, ne-a înclinat ba încolo, ba încoace cât își făcea întoarcerile, dar nimic cu adevărat palpitant. Mi-a plăcut și decolarea, și zborul în sine, și aterizarea. Și, la aterizare, s-a văzut mișto de tot portul.

Ajunse la Barcelona, m-a impresionat trecerea de la aeroport spre tren, așa frumos acoperită, și apoi toată rețeaua lor de metrou. Am bâjbăit noi un pic, dar am ajuns fără probleme la cazare.

Am stat într-un apartament lângă Concepciao Market - frumoase piețele lor, și bogate - iar apartamentul era tot ce îți puteai dori pentru 4 persoane venite cu gândul să nu cheltuiască prea mult pe restaurante: dormitoare spațioase, un living frumos, bucătărie complet dotată (mai dotată decât a mea de-acasă), plus mașină de spălat și fier de călcat.

Amplasarea a fost excepțional de bună, la 10 minute de mers pe jos de Sagrada, la 10 minute și de Paseig de Gracia... practic, în buricul târgului. Și pe magistrala L4 (galbenă), cea pe care am folosit-o și cel mai mult.

În concluzie, am ajuns în Barcelona mai târziu decât plănuiserăm inițial, pentru că au mutat zborul mai târziu cu o oră ei, dragii de la Blue Air, așa că n-am mai apucat să facem mare lucru - ne-am cazat, ne-am cumpărat d-ale gurii dintr-un supermarket, am mâncat și-am băut bere ca fetele și am tras o scurtă plimbărică de seară până lângă Sagrada Familia.

Related Posts with Thumbnails