ochean întors

Ciudată perioadă. Am o stare stranie. Ciudata maimuță. Cred că-i ca și vremea de afară. Ba soare, ba nor, ba cald, ba frig, ba senin, ba ploaie și vânt. Cetăți de ceață clădite pe aer. Destrămarea destrămării. Da, cred că pot spune că am o dispoziție morbido-autumnală. Haotico-psihedelică. Nimic nu se leagă, nu are consistență, chiar și gândurile au tendința de a se risipi în cețurile exterioare. Neliniști liniștite. Calm agitat. Contraste contradictorii. Iar nimic n-are sens. Iar sunt paralelă cu lumile exterioare și cu cele interioare - la fel. Stranie senzație... parcă sunt in mai multe lumi diferite concomitent, fără a fi undeva cu totul și cu adevărat. Iar nu reușesc să mă bucur cu adevărat. Iar sunt străină de toți, toate și de mine. Nu mă recunosc - cine e ființa asta care nu mai știe să se bucure? sau așa eram și mai demult și nu-mi mai aduc aminte? parcă totuși nu. mă antrenam în discuții despre nimicuri, slujbe, probleme mărunte și nu mi se păreau lipsite de importanță. Acum trebuie să fac un efort considerabil ca să particip la astfel de discuții - uneori, nu mereu. Dar și atunci când nu reușesc... e ca acum. Ca și cum ai vedea lumea printr-un ochean întors invers. Să te simți brusc la mare distanță de tot ce adineauri ea aproape de tine.