micutze aberatzii

Nici nu-mi vine să cred cum a trecut an, alt an, alt an și s-au făcut 10. 10 ani de muncă în aceeași firmă - e drept, e piesă în două acte, actul 1 superdramatic și traumatizant și actul 2 plin de nesiguranță și schimbări.  Nu îmi vine să cred pentru că până acum cred că am lucrat maxim 3-4 ani într-un loc, media era sub, mai spre 2 ani jumate. Tiparul: vrei să crești salarial, nu îți mai place atmosfera sau parcă ai vrea altceva că te plictisești sau s-a nasolit treaba - depui CV, mergi la interviuri, alegi o variantă și schimbi jobul. Așa cred că, dacă număr, am minim 15 schimbări de job, posibil mai multe. Și jdemii de colaborări pe diverse perioade, mai lungi sau mai scurte. Și cu toate astea, de vreo 7 am rămas aici. Aproape totul s-a schimbat în jurul meu, tot colectivul s-a schimbat, au tot venit oameni noi, oameni tot mai tineri. Am suferit când cei vechi, de care prinsesem drag, au plecat.  Privind în urmă, era frumos dar suficient de disfuncțional cât să nu fie chiar ok. Pe v

Acu, după ce în fine m-am operat de meniscul narăvaș, am avut o săptămână în care să nu prea fac nimic, mai ales în primele zile.  Drept care am stat cu gândurile mele, am bătut câmpii, am simțit că sunt într-un fel de timp paralel, cu alt ritm, cu alte limite decât timpul de muncă. Una dintre senzațiile trecătoare - pot să nu fac nimic mai departe și cu ghidăria pentru alții, și cu jobul... cu implicațiile de rigoare și nesiguranțele aferente, dar pot. La un moment dat chiar am simțit că pot să împing mult mai departe limitele. Alea autostabilite, alea pe care le aduc fiecare dintre ceilalți și în oarecare măsură și alea sociale. S-a risipit destul de repede, dar e de luat în considerare. Mă simt în general bine cu mine, iar stările de iritare și nervozitate apar când alții intervin cu dorințe, pretenții, intenții de-ale lor și îmi schimbă inevitabil cursul gândurilor, faptelor. Interesant e că nu mereu, dar totuși destul de des. E clar că am ceva de lucru la modul în care recepționez