micutze aberatzii

Opereta nu prea e genul meu de muzică. Aşa mi-a rămas de prin copilărie, când mai vedeam pe vremea lui Ceaşcă câte o operetă şi mă enerva şi mă plictisea. Cu opera nu am simțit chiar la fel, ăia măcar cântau non-stop. La operetă ba cântau ba vorbeau, cred că de aia nici musicall-urile nu îmi plac. Daar iată că acum, la această gală am văzut că nu îmi displace aşa tare cum credeam. Chiar dacă a fost o colecție de arii din operete româneşti - de foarte multe nici măcar nu auzisem, ce să zic de cunoscut linia melodică. A fost interesant şi pentru că a fost variat, au fost şi arii mai vioaie, şi arii mai lirice, soliştii unii cu voce mai puternică alții mai firavi în voce, care cu prezență scenică mai acaparatoare, care mai reținuți... Au fost intercalate şi momente coregrafice... Ce mai a fost un amalgam, dar unul reuşit. În cele 3 ore nu am reuşit să mă plictisesc

Ziua a treia ne-a dus la început la biserica de piatră din Sântămărie Orlea. Frumoasă, mare, și cu o istorie fascinantă. Și cu un ghid și mai fascinant - nenea care are grijă de ea. Ne-a povestit câte și mai câte, unele mai credibile, altele mai puțin, dar totul foarte interesant. Sigur, acum cred că n-aș mai putea spune nimic din toate acele chestii interesante, le-am uitat deja. Băncuțele roşii din umbra bisericii îmbiau la contemplare.  După biserica fortificată ne-am îndreptat din nou spre centrul Hațegului, unde am luat-o pe o străduță din spatele primăriei, cu case frumos renovate. Am ajuns la Centrul de vizitare al geoparcului dinozaurilor din Hațeg. Aici ne aștepta soțul doamnei de la casa vulcanilor, ce care se zbate să facă ceva cu acest geoparc, să îl facă cunoscut și să contribuie la bunăstarea prin turism (și nu numai) a zonei.  Aici am făcut cunoștință cu expoziția Balauri, dragoni și dinozauri, trecând prin mitologii, de la ale noastre

De unde abia ieri fusei cu foştii colegi la bere şi o parolă, azi am fost cu actualii colegi în Berăria Germană de pe calea Rahovei. Doar că surpriză! am avut parte de exact ce nu te aştepți la o berărie germană - la reprize de program lăutăresc (prost cântate). Aproape manele. Am făcut haz de necaz ne-am amuzat... Apoi am plecat. Parte au plecat, parte ne-am îndreptat spre Fabrica. Eu voiam să mă tirez, dar cum nimeni nu mergea spe metrou m-am ținut după ceilalți. Bobby a evadat pe drum. Am ajuns în Fabrica, a ochit Adelina o masă, ne-am aşezat... Era deja 22:10. Nu ştiu cum sau de ce, dar micii de la berăria germană şi berile s-au revoltat, m-a apucat o stare de kko. Şi aveau prețurile chiar mai mari ca la berăria germană şi vindeau beri pseudoartizanale sub denumirea de beri craft... şi mă simțeam aiurea şi nelalocul meu şi brusc m-am gândit că iar de jenă de silă o să stau şi o să mă nedistrez şi o să beau ceva ce nici nu îmi place şi o să ratez metroul şi o să regret că am rămas

Printr-o mare minune, azi (joi) s-a întâmplat să reuşim să ne vedem o parte dintre vechii colegi de pastel. Luci, Cip şi Ramonii, Bobby şi eu. Irina, Clau şi Anda nu au putut. Am aflat cu ocazia asta că pentru mulți a fost o perioadă agitată, cu schimbări de job. Bobby, Cip şi Luci. Luci şi-a luat şi apartament, cică pe undeva după Domenii. Cip a plecat de la FCB şi regretă... Văd că lumea se mişcă. Interesant. Îmi dă un pic de altă viziune mai dinamică asupra realității. Chiar dacă ştiu de ce mie mi-e silă să mă apuc să caut.

Luni am ajuns la deschiderea festivalului de film european, mulțumită Elenei care a primit invitații şi m-a chemat şi pe mine. Au revoir haut-la sau cam aşa cdva se chema. Fiind deschidere de festival, am beneficiat de un pahar de şampanie în foyer, pe trăncăneala unui nene şi apoi de multe discursuri oficiale vreo oră până să înceapă filmul. Din fericire filmul a fost interesant, dinamic şi cu destule meandre ca să merite timpul. Ca poveste, ok-ish, cu suficient accent şi pe tragism, şi pe farsă cât să captiveze. Nu neapărat credibil, mai mult ca o poveste relativ plauzibilă dar puțin probabilă. Cert e că mi-a plăcut şi m-am bucurat că l-am văzut. Şi acum, cumva la rece, analitic: Partea cu războiul, da, foarte credibilă, comandantul sadic şi el, la fel şi afacerile sinistre post-război cu sicrie şi soldați morți. Partea boemă cu artistul mutilat cu idei de fraudare - mai puțin credibilă, cu tot ce decurge din premisa asta. Partea artistică - desene, măşti, sublimarea suferinței î

Nu ştiu de ce, unele postări nu se dau scrise. Aşa e şi ăsta cu Hațegul, a fost parcă prea frumos, au fost multe, poate chiar prea multe pentru capacitatea de a procesa şi a te bucura pe îndelete.  Aşa că în capul meu a rămas oarecum un haos, o dezorganizare, şi trebuie mult efort să pun toate cele în ordine. Şi probabil că de fapt n-am chef sa pun în ordine, aş vrea să scriu cumva random, dar mi-e că pe aripile subiectivității o să uit chestii mişto. Aşa că un mic efort... şi poate duc la bun sfârşit articolul ăsta dedicat celei de-a doua zile de preumblări prin Hațeg. Prima a fost casa satului hațegan din Peşteana. E a unui nene pasionat, e casa bunicilor săi. Omul a adunat aici de toate cele, a făcut un muzeuț cu obiecte din zonă. Căsuța e frumoasă, curtea plină de flori, totul e autentic. În cele trei camere - de zi, de oaspeți şi bucătăria - sunt obiecte legate de întrebuințările lor în respectivele spații. Costume tradiționale, piei de animale pe post de covor