sau Nimicul. Așa încep să simt uneori că devin. Mă rog, nu e ceva nou, din când ăn când mă bântuie senzația asta. Astă seară, fără niciun motiv concret, am simțit Nimicul că-mi înghite brusc, ivit de nicăieri, speranțele, gândurile, viitorurile. Și brusc, nimic nu mai are sens, nimeni nu mai spune nimic relevant sau profund, fundamental, toți suntem marionete lipsite de esență jucând un teatru absurd și de neînțeles, mânuiți de păpușari ireali, sau ne suntem unii altora păpușari și marionete totodată...
Orice fac e inutil, de prisos. Orice gândesc se înscrie într-un cerc vicios limitat de neștiință, prostie și micime. Mă simt mică, inutilă, de prisos mie, lumii, universului. Ce caut eu în viața mea?! Vechea întrebare. Străină de eul meu obișnuit, cel așa-zis înțelept, străină de oricine și orice.
Toată lumea în jurul meu e funcțională, relativ normală, vorbesc despre lucruri care mie de o oarecare vreme îmi sunt absolut străine... M-am înfuriat azi pe mine însămi când mi-am dat seama c-am rămas mult în urma lumii. Un soi de troglodită. Și mă mai mir că mă simt străină. Chiar sunt... SF-ul - un mic exemplu. Mi-a plăcut și îmi place. Dar nu mai sunt de mult la curent cu ce se scrie sau s-a scris recent, de filme nici nu mai vorbesc. Și atunci m-aș mai putea numi fan SF? Nu. Un pseudo-fan arhaic și neinformat. Mă deranjează? Doar pentru că nu pot urmări firul unor discuții. Că de lipsit cumva organic - nu, nu îmi lipsesc aceste informații. Și nici nu țin morțiș să mă pun la punct. Nu mă definesc. Probleme despre lume îmi pot pune și direct, fără a folosi parabole și mutarea acțiunii în lumi îndepărtate. Și, dacă e de citit... Sunt atâtea și atâtea lucruri pe care aș vrea să le citesc, din x domenii, iar, de exemplu, SF-ul nu mi-e prioritate. Deci voi fi în continuare 95% pe dinafară. Și ar fi bine ca ăsta să fie singurul domeniu unde-s în această situație. So... sunt o incultă. chiar sunt. Și probabil orice aș face așa voi rămâne multă vreme - poate pentru totdeauna. Poate doar să am la dispoziție tot timpul din lume să fac absolut toate lucrurile pe care mi le doresc, atunci aș avea o șansă să nu mai fiu pe dinafară...
Discuții... discuții sterile, golite de sens, vorbe. Un mare gol. Mă simt tot mai străină de tot, de toți, de orice. Fac mari eforturi să nu mă rup complet și definitiv de lume.
Comentarii