BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

joi, 21 ianuarie 2016

Cristale reci și strălucitoare

De când a venit gerul, versiunea 2.0, dimineața, în soare, de cum ies pe ușa blocului, mă iau în primire razele soarelui, mușcătoare, și săgețile strălucitoare, mici și nenumărate ale cristalelor ce se cern din soare. O feerie strălucitoare. Strălucire rece, alb, gheață și un cer albastru implacabil. Gerul își face de cap, ne mușcă de nas, obraji, mâini, orice părticică neacoperită. Așchii din oglinda Crăiesei zăpezii. Frigul se cerne prin soare peste orașul înghețat. Furnicuțele umane mișună grăbindu-se spre treburile lor, împinse și de frigul mușcător. Până azi m-am descurcat minunat cu frigul. Azi am fost însă complet neinspirată, renunțând la pantalonii de iarnă neaspectuoși (seamănă cu niște pantaloni de trening d-ăla ieftin, dar căptușiți cu polar) cu niște jeanși dublați de niște leggings de lână, foarte buni de altfel. Și taman azi e dublu frig față de ieri, și am de colindat taman până lângă pastel, la adunarea cu foștii colegi. D-aia am zis să nu apar așa ca un copchil de cartier... biiig mistake. Oricum, posibil să mă iluzionez și să-mi fi fost frig și așa - dimineața asta, pentru prima dată de nu știu când mi-au înghețat mâinile (în mănușile de polar fiind). A ajutat desigur și faptul că am așteptat vreo 15-20 de minute 300-le care n-avea chef să plece de la capăt.
Sub lumina strălucitoare și necruțătoare, azi m-am trezit cu o lipsă totala de chef de orice. Am și un început de răceală care contribuie, cu mare siguranță, și ea la treaba asta.
Acum ne aflăm în sezonul adunărilor de ianuarie, post-sărbători. Sâmbătă dimineața m-am întâlnit la o cafea cu fetele pastelate, sâmbătă seara cu gașca de la dansuri, azi cu foștii colegi pastelați... E drept, am reușit și pentru că aramișii trag de timp și caietul cu care m-a amenințat Ana n-a sosit. Fac planuri, planoare, mi-e oarecum teamă de tenta călătoare a acestui an, cu barcelonele si veliko târnovo-urile... și de ce o mai fi. Am vagi tristeți că nu m-am decis și eu să trec cu arme și bagaje la pastel, am tot soiul de îndoieli... Tristeți reci.

vineri, 15 ianuarie 2016

multitudini

După cum băteam câmpii data trecută, boala secolului, în afară de lipsa cronică de timp, e bulversarea produsă de multitudinea de oferte, de informații, de orice. Și oricum cele două sunt inseparabil legate.
Citeam în câteva studii legate de trenduri în comportamentul consumatorilor în țările avansate o chestie care oarecum m-a uimit. Deși... Un trend în creștere e ca oamenii, ca să nu își mai piardă prețiosul timp (dedicat muncii, desigur) și energia umblând prin magazine (fie ele reale sau online) ca să își cumpere ce le trebuie, inclusiv haine, să apeleze la un soft/soft dublat de o persoana care să le aleaga ceva conform celor câteva criterii specificate în profilul de user, să le cumpere și să le trimită respectivului, fără ca acel cumpărător să-și facă vreo grijă. Revoluționar. Dar și trist. Revoluțonar, pentru că acela căruia nu-i place absolut deloc să facă cumpărături, să probeze, să se gândească, va fi salvat de marea bătaie de cap. Trist, pentru că încep să îți pierzi individualitatea. Altcineva gândește pentru tine, alege pentru tine iar tu... te concentrezi doar pe ce e considerat ca fiind important. În 99% din cazuri, munca. Nu propriul tău eu, ci munca. Și ăn speța munca pentru alții. Nu în folosul comunității, ci al unei companii, al unei entități care decide pentru tine ce e bine și ce e rău.
Știu, am trecut de la o extremă la alta. Am avut acum vreun an o discuție legată de tehnologie și de progres, și de informații la Daneș, la o bere de seară târzie. Eu susțineam că doar bogăția de informații și progresul tehnologic nu sunt suficiente pentru progresul real al umanității, băieții (Andrei, Nicu și Tudor) susțineau că plusul de informații, tehnologia și timpul eficientizat aduc progresul omenirii în mod inevitabil. La vremea respectivă m-am enervat în cele din urmă, pentru că se pare că pentru ei, noțiunea de progres se aplică numai pentru tehnologie și știință, pur și simplu nu concepeau că ppți profresa ca ființă umană de la statutul imperfect actual la o ființă mai bună, mai puțin egoistă, mai puțin ancorată în concret, în acumulare de avuții...
Și iată că se dovedește că e o temă recurentă. Deci este un subiect important. Impalpabil, în lumea conceptelor și ideilor, legat până la urmă tot de semnificația pe care o dăm fiecare cuvintelor. Progres. Pentru fiecare asta înseamnă altceva. Ca, de altfel, orice cuvânt. Dar, dincolo de diferența de percepție asupra înțelesului fiecărui cuvânt, mai există acele multe diferențe de construcție mentală a fiecăruia dintre noi. Așa, pentru unii tehnologia, informația înseamnă dezvoltare, putere, mijloc și scop în egală măsură. Pentru alții, să devii mai bun (nu doar ăn send profesional sau de competiție cu ceva sau cineva) este scopul, iar tehnologia, informația, pot deveni instrumente care să te ajute. Deci și o diferență de scop. Avem atât diferențe de exprimare, dar și diferențe de scop în viață. Și diferențele astea nu de limitează doar la exemplu ăsta. O multitudine de scopuri, de expresii, de moduri de înțelegere, de... orice. Și ajunsă aici, îmi dau seama, precum nu mai știu ce filosof din vechime, că... cu cât știu mai multe, cu cât înțeleg mai multe... cu atât știu mai puțin, cu atât înțeleg mai puțin. O ramificare fractală, în miliarde de variațiuni variate.
Și așa mă întorc la cazul minor actual, al softului eventual dublat și de o persoană, care îți face cumpărăturile. A cumpăra a devenit, din cauza excesului de opțiuni între care diferența a devenit insesizabilă, o corvoadă, un chin. Ai un milion de mărci care fac același lucru. Au, mai mult sau mai puțin același tip de comunicare, de reclamă, de prezentare. Fac cam același lucru, diferențele cunt mici. Toți se bat să îți capteze atenția, să te convingă să îl cumperi pe-al lui. Nu e de mirare că nu mai există clienți fideli mărcii, că situația se schimbă tot mai des în funcție de care reușește pe moment să fie mai convingător, mai interesant. Deci, progresul mamii lui, avem PREA multe oferte, PREA multe produse. Surplus de ofertă. Ceea ce se traduce și în enorm de multe produse care ajung la gunoi fără a fi fost cumpărate, fără a fi fost vreodată folosite de cineva. Timp în care mai mult de jumătate din populația globului n-are ce mânca, n-are cu ce se ămbrăca, cu ce se acoperi, nu are un nivel minim, decent de trai. De ce? Pentru că nu au bani, deci nu prezintă interes, nu reprezintă un target pentru marketing. N-ai bani? Nu exiști.

Acum, sub influența băuturilor alcoolice, lansez o teorie economicoidă. Cum actualul marketing se luptă tot mai acerb pentru atenția și banii unui același număr limitat de oameni - cu tot mai mulți concurenți... Dacă, prin aceleași resurse și aceeași energie de lobby ar reuși să ridice nivelul de trai al acelei mai mult de jumătate din populația globului... suficient cât ăia să poată deveni cumpărători?! Oare nu ar avea, pe termen mediu și lung, mai mult de câștigat?
Sigur, asta ar avea inclusă și o componentă morală. Ar include și ideea să nu mai existe produse toxice, care ucid, care... etc. Or realitatea demonstrează prin fapte (nu vorbe) că nu există preocupare pentru binele omului celălalt în cursa pentru bani. Lăcomia exclude omenia.

Și, revenind la multitudine, la prea multe opțiuni. E rău? E bine? E și bine e și rău. E bine pentru că, având multe opțiuni, ai de unde alege. Trebuie să alegi. Nu ai cum să nu faci alegeri. Trebuie să îți asumi o alegere. Nu aia, nu aia, aleg aialaltă. O să îmi pară rău că n-am putut și aia, dar parcă vreau mai mult aia. Un pic frustrant, dar... e o alegere. E rău, pentru că ai multe tentații și de multe ori de intensități similare.

miercuri, 13 ianuarie 2016

micul haos de toate zilele... de unele zile, de fapt

Iată, când am un pic de timp și-ncep să gândesc mai departe de-un gand răzleț lăsat și abandonat la marginea drumului, mă asaltează oarecum haosul. O multitudine de posibilități, o multitudine de dorințe, de curiozități. Vreau să alerg, să merg cu bicla, să călătoresc prin țări străine mai depărtate ca Bulgaria (se pare că anul ăsta chiar s-ar putea întâmpla asta... după... mai mult de 20 de ani? mă rog, pe-acolo). Uite, vezi cum e omul? Cică n-am mai ieșit din țară de 20 de ani, dar mint cu nerușinare, mă rog, uituceala m-a făcut să mi se șteargă din minte ieșirile bulgărești, odată la Metallica la Sofia de care am legat descoperirea lui Veliko Târnovo, prin 2008, și mai recentele călătorii, una cu Terra pe la niște biserici rupestre și prin Veliko, în 2014, și cea cu Hai-Hui, in noiembrie 2015, acoperind mai multă Bulgarie, cu parcuri naturale, orașe și peșteri. Invidia și jalea mea când auzeam că x s-a dus în... nu știu, oriunde într-o zonă interesantă și unde eu n-am fost mă rodeau. Mă rog, mult spus, că mă rodea pizma, dar cum visul meu din străvechime, de când mă gândeam ce aș vrea să fiu când o să fiu mare, era să călătoresc mult, prin toată lumea... și din x motive și situații nu s-a prea apropiat de realitate.... poate e mai de înțeles. Deci cum spuneam, în loc să mișun prin lume și să scriu pentru ceva gen National Geographic, stau la birou și dau din clape ca să pregătesc de tipar chestii, sau să machetez, în fine, ceva suficient de diferit încât să nu am cum să zic că mi-am împlinit visul. Mă bucur că totuși, în ultimii doi ani, am ieșit din nemișcarea seculară. Alerg de trei ani, am început să călătoresc mai mult, mai des, am găsit grupuri de oameni care călătoresc, aleargă, merg pe bicicletă, oameni interesanți care fac lucruri interesante, oameni căutători.
O mică concluzie târzie... e bine să ai curaj. Nu un curaj nebun, iresponsabil, ci acel curaj de a depăși teama de necunoscut, de risc. Nu pot spune că m-ar fi caracterizat prea tare o astfel de trăsătură de caracter, am fost (și încă mai sunt în mare măsură) temătoare. De ridicol, de ce-o să gândească sau o să zică x-ulică, de ce-o să fie dacă iese prost, de ce-o sa fie dacă e un eșec... de ce-o să fie, de fapt. Partea bună e că, după mai multe experiețe care mai de care mai ciudată sau mai sucită... s-au mai rupt din firișoarele de frică ce mă țineau prizonieră în propria capcană. Nu mai suport șefismele exacerbate, nu mai suport oamenii răi, reacționez (uneori un pic prea brutal) la chestiile care mă enervează și deranjează, la nedreptate... fățărnicia e noul meu mare dușman... și e mai peste tot, fiind social dezirabilă... nici eu, la o autoanaliză atentă, nu scap de ea, deseori mă văd pusă în situația de a fi politicoasă cu toate că aș mușca din câte o ființă oribilă care interacționează cu mine, mai ales când e vorba de job. Bine că prin evadarea din Pastel m-am salvat de imensa majoritate a situațiilor care-mi provocau stări de greață.
Partea mai proastă e că am devenit un pic mai cinică, mai dură, tind să văd mai repede riscurile, părțile slabe și să gândesc de rău într-o situație sau alta. Cumva, am devenit conștientă de răul, potențial sau manifest, din noi, din fiecare om. Și de asta, de multe ori mă tem de ce va fi, de ce se va întâmpla în cutare situație, cunoscând slăbiciunile celor ce participă la ea. De asta mi-e teamă de ce va fi la pastelul renăscut... sper să n-o ia razna ceva, și lucrurile să se desfășoare frumos și bine, organic, cum trebuie.
Altfel, cum spuneam, multe, foarte munte posibilități. Google style. Arhisaturație prin bombardare cu informații. Sau posibilități. Greu să alegi ce e mai important aici și acum, pentru tine, în corelație cu ce e important pentru tine pe termen lung. Unde vreau să ajung? Și cum să fac asta? Of!

joi, 7 ianuarie 2016

Mărunțișuri, stări, timp, gânduri

La ultima postare mă gândeam că gata, mă țin de scris sistematic, bla-bla. Intenții buna am avut, dar evident s-a ales praful de ele. Că editura mi-a tot dat chestii de făcut, de nu mai știam cum să trag de timp s-apuc să fac cât mai multe: și colaborarea, și ieșiri cu prietenii, și excursii, și oarece timp pe acasă pentru recuperare...
De reușit am reușit să fac multe, dar tot doar vreo 20% din ce aș fi vrut și mi-ar fi plăcut... iar scrisul pe blog și timpul cu familia au fost cele mai sacrificate activități.
Deci ia să mă gândesc io bine ce-mi mai amintesc din toate cele de la ultima postare până acum.
Așa, a fost prima excursie cu Hai-Hui, cu tematică de Halloween, în Bulgaria. De când anunțase Narcis excursia m-am decis să merg, odată că m-a amuzat ideea de Halloween în peșteră, a doua, că era în Bulgaria, prin locuri pe care le-am tot ratat anul ăsta cu frecventele mele schimbări de job. Și a fost mișto tare, mi-au plăcut mult și locurile, și organizarea studențească, și nu mai zic de anturaj, că am fost cu gașca veselă din excursiile Terra, deci cu o grămadă de oameni cunoscuți și petrecăreți. Spectrul nenorocirii din Colectiv, petrecute in noaptea dinaintea plecării, a planat, dar cumva mai îndepărtat, peste gândurile noastre, nimeni din excursie nu avea prieteni direcți care să fi fost acolo.
Apoi de trei ori sarbatorirea zilei mele, odata cu ai mei, in Piranha, a doua oara cu fostii colegi de Pastel in Have a cigar si a treia oara a fost petrecerea de ziua mea și-a lui Rali, cu agitația de rigoare, și schimbarea de planuri de la Oldies la The Drunken Lords. A ieșit bine, toate ne-am simțit bine, a fost muzică bună și am dansat la greu, până pe la 3-4 noaptea...
Apoi a urmat re-ul zilei lui Ottu, că adunarea de ziua lui ieșise cam prost din cauză de Domi... Din cauza asta am avut iar o schimbare de planuri, ca pentru weekendul ăla am vrut să merg cu Terra la plantat copaci. Dar a fost tare bine și așa, cu plimbarea de dimineață prin pădure.
Aici nu mai știu dacă n-am mai fost ceva... vederi, revederi cu fetele de la master... vreo piesă sau concert? habar nu mai am... știu că voiam să merg la multe, dar nu mai știu dacă am ajuns la vreuna...
Apoi, aproape de finele lui noiembrie am mers cu Terra Incognita in excursia Postăvaru - Poiana 3 fetițe - Poiana Secuilor - cabana Trei brazi - Bușteni. O drumeție frumoasă, vreme bună, neașteptat de caldă, pădure desfrunzită, mers mult, găsirea epavei avionului prăbușit în vară... Impresii foarte bune despre cabana Postăvaru... Distracție.
Apoi, cu gașca proprie, excursia de 3 zile în vacanța de sf. Andrei - 1 decembrie în Piatra mare. Am urcat pe traseul ocolitor de la canionul 7 scări până la cabana Piatra Mare. Am urcat pe zăpadă, prima zăpadă din iarna asta... pe platou vânt foarte puternic, nor, ceață, friggggg. Frumos tare, totul alb, inclusiv câinii cabanei. Cabană cochetă, micuță și îngrijită. Mulți drumeți, majoritatea s-au schimbat după prima zi. Oameni de treabă, simpatici, frumoși. Ultima seara am încins o mimă la care a participat toată lumea, inclusiv cabanierii, ne-am distrat pe cinste. Coborâre pe drumul familiar, mult mai ușor decât cel pe 7 scări.
Apoi revedere cu gașca fostă pastelată, la o bere-două, într-un loc numit pow-wow sau așa ceva, după care s-a mutat distracția peste drum, la un pub... și gluma cu poza „din Milano”.
Propunerea Danei și frământările aferente... după ce ne-am și văzut, pe de o parte m-a încântat că pastel merge mai departe și oamenii se întorc... dar și un gust amar, când mi-am dat seamna că partea financiară din cauza căreia am suferit, era și a rămas vina Danei... și senzația că nu ești cu adevărat apreciat pe o scară clar măsurabilă. Apoi vederea și cu fetele pastelate la Tucano, tare ne-am bucurat că ne-am văzut... După care au început veștile cu x se întoarce la pastel, y se întoarce la pastel... etc.
A fost și o mare baftă, mersul moka la operă, mulțumită Danielei care, din cauza secret santa-ului de la Pastel n-a putut merge la Figgaro și mi-a dat mie biletele... și-am luat-o și pe Elena cu mine.
Apoi intenția de excursie la Diham cu Terra și intervenția nașpa a maică-mi - nu pleci nicăieri, stai acasă și faci curat, pregătiri etc. Pe care am înlocuit-o cu maratonul de spinning de la sala, de aproape 2 ore... urmat de plimbare cu maică-mea, cumpărături și șmotru și apoi zăcut de epuizare.
Final de an și party Armada la birou - cam nereușit, ca atmosferă... și partea bună, că am primit concediu cu o zi mai devreme... Drept care am reușit să fac de toate ba mi-a și rămas timp, de mi-am promis că de-acum nu mă mai iau după panicile maică-mi, aveam timp berechet să merg și la Diham să fac și toată treaba...
Apoi excursia, după Crăciun, cu Arhiva de geografie, la Frunzănești-Pițigaia-Plătăraia...
Apoi vizita cu Terra la TNB, extrem de interesantă... urmată și de un vin fiert cu gașca veselă la Jos Pălăria.
Apoi ieșirea cu fetele din gașcă la patinaj în Cișmigiu, iar urmat de un vin fiert, la Gambrinus de astă dată.
Și Revelionul la Cătălina, deosebit de reușit, cu muzică bună, mâncare super bună, băutură, dans, antren. Mai puțin ze Domi care evident s-a pilit și a devenit plângăcios.
Și gata anul 2015.

O gămadă ce gânduri și stări s-au perindat prin capul meu, de asta e nasol că n-apuc să le scriu pe fiecare care și cum e, că pe urmă le uit, se pierd în ceața timpului. Știu ca propunerea Danei m-a făcut să trec prin tot felul de stări, majoritar neplăcute, semn că traumele sunt adânci și scepticismul meu, mare. Ascultându-mi piticul de pe creier, am refuzat să mai fac încă o schimbare în acest moment. A mai fost și hei-rup-ul cu manualul de matematica de la Aramis, picat ca urgent și pe nepusă masă așa, ca să strice luna decembrie... Așa că evident iar am fost pe fugă, în criză de timp, obosită și tracasată. Însă partea bună a fost că asta m-a împins să merg la sala la orele de foarte dimineață, ca să am seara liberă pentru muncă. Așa am mai câștigat timp și un pic de energie matinală. Și încă un lucru bun a fost că am luat primă de crăciun de la Aramis. Ca să vezi! Nu de la Armada, ci de la Aramis, la care figurez cu 2 ore pe contract...
Am mai avut tot soiul de însingurări și înstrăinări față de restul lumii... unele gânduri cam cinice legate de prietenie și interes... unele gânduri neplăcute legate de viitorul cam fără perspective și de drumuri care se înfundă... și dorințe de a o lua de la capăt complet independent, de a lăsa naibii orice job instituțional ca să fac orice altceva, inspirată oarecum de modelul celor ca Terra Incognita, Arhiva de geografie, Hai-Hui și de atâția care au o pasiune și merg cu ea până în pânzele albe și de la un moment dat încep să și poată trăi din rescpectiva chestie... și enervarea că încă nu am curaj, că încă nu mi-e clar ce să fac...

M-am bucurat, toată luna decembrie, că a fost cald, soare și frumos în imensa majoritate a zilelor... Când e soare parcă e totul mai vesel așa, pur și simplu.

Related Posts with Thumbnails