BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 21 decembrie 2016

Zărnești, Curmătura, Prăpăstiile Zărneștiului, Stâna Regală, schitul sf. Ana

Și iată că până la urmă am ajuns din nou la munte. Avusesem probleme cu genunchiul agravate după Mălăiești și mi-era teamă de un traseu mai solicitant, așa că am mers pe varianta Curmătura. Inițial nu voiam, pentru că era de două zile iar eu as fi vrut de o zi, că aveam multe de făcut acasă și timp ioc, dar până la urmă am amânat iar toată treaba și... am fugit la munte.
M-am străduit să adun mai multă lume, ca să obțin reducere (la 3 persoane 50%, la 5, 100%), dar nu s-a putut, fiecare avea altele.
Cu Greenventure nu mai fusesem. Dar măcar dintre participanți știam doi, pe Sever și pe Flori - cu care de fapt complotasem pentru a merge în excursia asta și să obținem reducere dar nu ne ieșise.
Inedit era faptul că pentru prima oară de când am fost la Curmătura, nu aveam cazarea la cabana Curmătura. Ci la Gura râului, la marginea Zărneștiului, de unde începe drumul forestier  către prăpăstiile zărneștilor. Mi-era că o să dârdâim, că de câte ori trecuserăm în drum spre fântâna lui Botorog, lăsam mașinile în parcarea de la cabana Gura râului aveam senzația că e un loc cam geros și poțin populat. O dată țin minte că la întoarcerea de pe traseu am intrat la bar, să ne încălzim cu un vin fiert și ne-am înghesuit toți la o masă lângă un radiator.


Deci am pornit din București pe la 7 și ceva, pe frig umed, bucureștean, cu 3 mașini (eram 14 inși și nu meritase bătaia de cap a închirierii unui microbuz). Pe parcurs s-a făcut frumos, soare, chiar am avut noroc de o vreme superbă în ambele zile.Am ajuns la Zărnești, ne-am cazat la Gura Râului - trebuie să spun că am fost plăcut surprinsă că era curată, în camere era cald, cele două băi de pe hol (una pt femei, una pt bărbați) erau și ele curate, cu două chiuvete, un duș și o toaletă. Camerele erau de 2 paturi, micuțe, dar nici nu ne trebuia mai mult.


Abia în jur de ora 12 am început drumeția. Am mers cu mașinile până la Fântâna lui Botorog și de acolo per pedes pe traseul arhicunoscut mie. Era frumos tare, cu multă zăpadă,  iar la un moment dat a și nins de pe copaci. S-a urcat încetișor, ca sa fie ok pentru toată lumea, inclusiv pentru cei neantrenați. Am ajuns la poiană. Pe moment o ceață deasă, nu se vedea nimic împrejur. Dar pe măsură ce ne-am adunat și am pornit mai departe, valurile de ceață s-au dat la o parte, ca o perdea trasă de cineva și ne-a dezvăluit priveliștea crestelor Pietrei Craiului. După pozele de rigoare ne-am continuat drumul spre cabană.





Aici era aglomerație, lume multă în trecere, am văzut că a mai apărut o pisică, una roșcovană, blănoasă. O ciorbă, un vin fiert, un ceai, astea au fost alimentele perfecte pentru mine.
Spre ora 3 și ceva am ridicat ancora, și după pozele de grup, am pornit să coborâm pe Prăpăstiile zărneștiului, pe marcajul bulină galbenă, care ne-a dus la un moment dat pe niște costișe înzăpezite, superbe, ca din poveste. Și am tot coborât prin pădure până s-a lăsat înserarea, iar când am ajuns la drumul forestier prin Prăpăstii era deja beznă. Am mers pentru prima dată prin prăpăstii pe noapte, pe zăpadă. Foarte frumos și așa! Pe drumul ăsta ne-a dovedit frigul, am ajuns la mașini ușor înghețați.

Am votat să mâncăm în Zărnești, nu la cabană, așa că n-am mai oprit la cabană ci am mers direct spre centru. Am ajuns la Jimmy's Corner, un bistro-pizzerie recomandată de unul dintre ghizi pentru pizza cu ciuperci de pădure.

Tocmai când să ne ia comanda, a picat curentul în tot cartierul. Ospătărița ne-a spus că pe parcursul zilei mai picase curentul în alt cartier. Cuptorul era electric, așa că am început să ne gândim la variante alternative. Tocmai când eram gata să ne încercăm norocul în altă parte hop! se făcu lumină! Așa că nu am mai plecat, am comandat pizze și ceaiuri (nu aveau nimic alcoolic). Pizza a fost super, și ceaiul de fructe Sweet November fantastic. Ciocolata caldă n-a strălucit prin nimic, era de plic.
Sătui și mulțumiți ne-am îndreptat cu mașinile către cabană, unde-a rămas că după ce ne schimbăm, ne vedem cu toții în sala de mese, la un vin și o cântare - aveam o chitară, o mandolină și o vioară.
Seara de cântare a pornit mai greu, până s-a dezmorțit lumea. Combinația celor trei instrumente suna nu chiar impecabil, uneori mai bine, alteori fiecare separat deși laolaltă. Ușor-ușor s-a rodat treaba, vocile au mai prins ceva putere și, cu ajutorul alcoolului, s-a cântat destul de mult. La pauză a avut loc um moment tensionat, sub influența alcoolului, dar care s-a dezamorsat până la revenirea publicului. S-a cântat mai departe până spre ora 1 și ceva cred, apoi ne-am retras cu toții.


Dimineața am luat micul dejun în sala de mese, și am suplimentat oferta cu ce mai aveam prin desagi.
Apoi se pare că la un moment dat s-a discutat despre alegerea între surprizele 1 și 2. Se pare că varianta 1 era sa mergem să ne bălăcim, iar a doua, să facem un traseu scurt. Se pare că s-a votat drumeția, că mulți nu-și luaseră costumul de baie deși fusese menționat. Eu am aflat tardiv. Ei, asta e, am rămas fără bălăceala la care sperasem.
Ne-am adunat de prin camere și am pornit spre Sinaia. Obiectivul nostru erau stâncile lui Franz Josef. Am oprit în parcarea de la Penny și au apărut iar discuții, dacă să mergem la stânci sau cu telecabina până pe platou - era cineva pe care-l durea genunchiul. S-a ales să mergem spre Stâna Regală și stâncile lui Franz Josef.




Am pornit pe poteca pietruită acoperită de zăpadă, luminați de soarele amiezei - un peisaj mirific, o potecă pitorească, zăpadă multă... A fost foarte frumos. Și iată că așa am ajuns și eu la Stâna Regală, despre care tot auzisem de mai bine de-un an dar habar nu aveam unde anume era.
Am ajuns în poiană, la Stâna Regală, ne-am oprit pentru odihnă undeva aproape de căsuța paznicului și de țarcul căprițelor. Soare, zăpadă de un alb orbitor, Bucegii cu crucea Caraiman - vedere de pe cealaltă parte decât cea clasică, de la șosea, un cer albastru...




Apoi am urcat până la punctul de belvedere construit pentru împăratul Franz Josef pe stâncile pitorești și ne-am putut arunca privirea până hăăăăt departe. Se vedea în toată splendoarea Sinaia, Valea Prahovei și apoi Munții Baiului, ca un zid de piatră sprijinind bolta cerească în fundal. Domnul Lucian, cu vioara sa ne-a încântat cu câteva melodii ce au sunat minunat în acest loc.



După ce ne-am săturat de frumusețea priveliștii am pornit înapoi spre poiana stanii regale, dar un câine mare și blănos, foarte prietenos, ne-a deturnat, căci era musai să ne jucăm cu el sau să îl pozăm.
După o mică pauză de sandwich am pornit ănapoi spre Sinaia, dar de astă dată pe partea cu drumul, ca să ajungem și la Schitul Sf. Ana. Pe partea asta nu mai aveam soare, deci ne-a fost mai răcoare. Poate și de asta drumul mi-a părut lung. Schitul Sf. Ana e foarte pitoresc și, conform ghidului nostru, este primul așezământ monahal de pe Valea Prahovei, de la 1453.


Am mers apoi mai departe pe șosea până am dat de locul unde lăsaserăm mașinile când începuserăm urcarea pe Poteca Regală. De aici nu mai sunt multe de spus, ne era foame și frig, așa că am mers puțin mai în jos și am luat masa la Popasul Haiducilor, unde mâncarea era bună, vinul fiert de asemenea, aveam și brad și decorațiuni drăguțe de crăciun, deci totul a fost minunat.





marți, 20 decembrie 2016

Uneori lucrurile merg șnur

După cum sunt zile în care tot ce îți propui se duce naibii din diverse motive care mai de care mai neașteptate, sunt și zile în care deși nu ți-ai propus musai să faci cutare și cutare, lucrurile, dacă le pui în mișcare, curg de la sine.
Așa a fost duminica trecută. Vorbisem de principiu cu Livia, mă întrebase daca vreau să merg la expoziția de ii de la MȚR, ca vorbise cu Dani și Elena și de principiu ar fi mers. Am zis da, vin și eu, se stabilește să ne vedem la ora 4. Apoi îmi zice că tot duminica, seara de la 7:30, ar fi un concert de colinde cu intrare liberă la catedrala Sf. Iosif. Mai zic și eu că la MȚR, de la 5, e și seară de teatru, primisem invitație pe facebook de la Cristian Fofirca ca joacă chiar el în piesa respectivă. Livia zice ok, depinde cât durează, ca să aibă timp să ajungă la concert. Apoi tot restul săptămânii a fost liniște, ne-am văzut fiecare de treburile sale, abia vineri am mai dat cu întrebarea, am întrebat-o și pe Elena dacă vine, a zis că vine la ii, dar la teareu și la colinde parcă nu, dar poate stăm în loc de asta la o cafea la o parolă. Ok zic, hai că vedem acolo.
Și s-a făcut duminică, zi și de votare pentru alegerile parlamentare. Știind că am activități, m-am trezit mai devreme decât m-aș fi trezit în mod normal într-o duminică casnică. Am ieșit târzior din casă, cam fix cât să ajungem la votare și de la secția de votare în pas de plimbare mai vioi până la intrarea în Herăstrău. Aici maică-mea și-a continuat plimbarea în parc, iar eu m-am îndreptat per pedes către MȚR pe Kiseleff. Am mers destul de relaxat, că aveam timp, m-am bucurat de razele soarelui, chiar cu dințișori cum erau. Am ajuns prima, apoi Dani, apoi Livia. Între timp mă sunase și Flori, îi povestisem și ei de planul nostru și a rămas că sosește și ea după ce termină cu preumblările prin Decathlon.
Noi, cele trei care ne adunaserăm am pornit să căutăm expoziția. Întâi era să intrăm pe la cinema, apoi ne-am întors spre intrare și am intrat la clubul țăranului. Băieții de la bar ne-au spus că nu-s siguri, dar s-ar putea să fie pe ușa din stânga, cea mai spre geam. Am văzut și afișul, deci suntem ok, pe drumul cel bun. Urcăm scări, vreo două etaje. Ne învârtim prin expoziție - foarte, foarte frumoasă și interesantă, mai trăncănim, între timp sună și Elena că ea abia atunci terminase de votat și urma să ajungă în vreo jumătate de oră... Flori apare direct, pozăm tot ce ne place, ne pozăm și pe noi, ne mai învârtim puțin apoi coborâm să căutăm sala unde se joacă piesa.






Din nou ne arată băieții de la bar direcția - acum era fix în direcția opusă expoziției, în capătul culoarului din dreapta barului. Găsim, găsim și locuri, ne așezăm mai la margine, în caz că durează să poată pleca fetele fără să deranjeze.

Avem timp chiar și să bem un vin fiert (scump, dom'le, scump! 10 lei!). Apoi începe piesa. Care era de fapt două. O scenetă mică prima, apoi piesulica propriu-zisă. Prima, jucată slăbuț, deh, de amatori. Dar onorabil. Apoi, după o scurtă pauză, a început ce-a de-a doua, Insomnia. Cum a început mi-am dat seama că am mai văzut piesa. Într-un iulie, cred, la BackYard, când s-a nimerit să fie și ziua Anei Ureche. Doamna care juca rolul nevestei cam exagera, Cristi era destul de natural. A fost plăcută piesa, ne-am amuzat, nici nu a durat prea mult, astfel încât ne-a mai rămas și timp să mâncăm ceva înainte să pornim spre concerul de colinde. Trăiască MBS-ul!
La masă s-a vorbit mult, toate despre tot, apoi s-a făcut vremea să plecăm. Ne-am îmbarcat în mașini (Livia și Flori erau șoferițele noastre) și am ajuns rapid la catedrală. Dar a durat o grămadă găsitul locului de parcare. Cât le așteptam pe fetele din mașina 2, am tras și o fugă la expoziția de lucrușoare handmade de la palatul Știrbei și să ne întoarcem. Fetele intraseră deja, ceea ce am făcut și noi. Am reperat-o pe Elena și apoi am mai înaintat. Concertul a fost frumos, unele colinde mi-au plăcut mai mult decât altele, dar statul în picioare și-a făcut treaba și au început să ne doară una-alta, să obosim, așa că am decis să mergem undeva să bem un ceai cald, ceva. Le-am sms-uit pe Dani și Livia, care prinseseră cumva loc pe scaune că mergem la ceai.





Noi am luat-o pe Calea Victoriei, și am mers până mi-a picat fisa că am fi aproape de Camera din Față. Am luat-o înspre ea, și, mare surpriză, am găsit și o masă liberă (cineva făcuse rezervare dar nu mai venise). Am luat loc în colțișor și ne-am delecat cu atmosfera și cu ceaiurile. Apoi ne anunță feltele că vin și ele. Am reîntregit gașca și am petrecut încă vreo oră și ceva tihnit, cu delicioasele ceaiuri, cu trăncăneli plăcute despre câte în lună și în stele. O seară foarte, foarte reușită!

marți, 6 decembrie 2016

1 Decembrie și Irina Sârbu

Cum am fost sucită și nehotărâtă ce puii mei să fac de 1 Decembrie, am ratat toate excursiile posibile și am rămas în București. Ceea ce nici nu e rău, m-am mai odihnit și eu pe săturate. Sperasem ca gașca noastră să se urnească cât să mai mergem pe-un munte, ceva... dar nu s-a întâmplat nimic.
Cu fetele dansatoarele vorbiserăm să mergem seara, de la 9, la concertul Irina Sârbu de la Godot.
Pe 30, care fusese tot zi liberă, dormisem până târziu, ne moșcăiserăm prin casă fără a face mare lucru și reușisem o plimbărică de seară dârdâită, căci era cam frig iar eu mă simțeam cam răcită și mă sufla vântul prin căciulă... Mă durea și genunchiul ca rezultat al drumeției la Mălăiești combinat cu naiba știe ce l-a apucat în ultima lună, tot soiul de dureri și înțepeneli. Așa că visul meu de a ieși la alergare în dimineața de 1 decembrie și la final să merg să casc gura la defilare a picat cu succes. Mă gândisem că poate merg la defilare oricum. Dar pe la 10 când m-am trezit mă simțeam nașpa și mă durea capul și n-aveam chef să mă trezesc și să ies în frig. Așa că am mai tras un puiuț de somn până pe la 11 și un pic.
Am văzut soarele și m-am ofticat, că aș fi vrut să fi fost deja ieșită și amplasată strategic pe la Arcul de Triumf, dar deh, aia era. Ce-i drept, parada începuse cu o oră întârziere, dar până mă mișcam eu se termina. Așa că am lăsat-o baltă, dar am rămas cu regretul. apoi am văzut că parte din gașca noastră, aripa Conu-Mimi-Vera-Cătă au fost la paradă (dar nu spuseseră pe grup nimic, mucles, să vadă doar ei parada!). M-au ofticat și ăștia. Apoi iar am frecat menta de-am ieșit din casă abia pe la ora 4. Ne-am plimbat tot așa, traseu scurt, am apucat să mănânc și apoi deja țuști ca să ajung la ora 8 la Godot.
Când am ieșit din metrou la Universitate, o mare de oameni. Abia am reușit să ies din metrou, cu greu am urcat scările spre ieșire, iar afară strada tot full de lume. Veniseră probabil să se benocleze la aprinderea luminilor.
Am ajuns la Godot, și m-am întâlnit chiar la intrare cu Cris și Rali. Maria venea ci mașina și era blocată în trafic. Așa că vreme de vreo oră, până să înceapă concertul, am stat la taclale, am băut vin (eu și Cris am optat pentru Floarea Soarelui rose, o alegere excelentă) iar Rali bere. A ajuns și Maria la fără un sfert povestind aventuri din trafic.
A început și concertul. Drăguț, nu extraordinar, căutasem și pe net înainte să văd cum cântă Irina Sârbu și mă edificasem. O voce plăcută, nu excepțională. Nouă în mare ne-a plăcut, dar Ralița a fost absolut nemulțumită și de voce, și de mișcarea scenică, și de replici, și de repertoriu. Mie repertoriul mi-a plăcut. Cu vocea am prins și eu niște note mai nereușite, le-am remarcat. Comparativ cu Maria Răducanu (feblețea lui Radu Slo), care să zicem că ar cânta și ea acest tip de repertoriu, e mult mai slabă. Adică cu siguranță se poate și mai bine, dar și mai rău. Personal nu îmi pare rău că am fost. Dar la un alt concert Irina Sârbu nu mai merg.

Related Posts with Thumbnails