micutze aberatzii

din cand in cand ma mir si eu de mine si de reactiile mele... stiu ca sunt cateva lucruri care ma scot din minti si-mi pare rau ca e asa... cel mai recent exemplu... joi, o zi in care-am fost tracasata, am lucrat contra cronometru (ca in fiecare zi di ultimele 2 saptamani), ca sa reusesc sa termin toate lucrarile programate... dana, draguta ca de obicie, a chemat un taxi, ca sa plece acasa... in ultima vreme m-a tot luat si pe mine pana la metrou... si-mi zice: gata, hai, repede, taxiul e jos. eu tocmai ma mai linistisem dupa agitatia zilei, salvam un ditai documentul... nu stiam daca taxiul era jos sau doar ma tachineaza... a mai zis inca o data hai, repede... la care eu ma trezesc spunand, ca o ingrata, "decat sa faci asa, mai bine pleci" sau ceva in genul asta... Adevarul e ca asta mi se intampla pentru ca uneori, cand reusesc sa scap din lupta cu secundele impuse, put si simplu nu mai vreau, nu mai pot, nu mai suport sa ma grabesc. si cand altii ma grabesc, in timpul ala ...

de cateva saptamani am simtit nevoia imperioasa de a ma regasi, de a-mi raspunde la dificila intrebare "cine sunt eu?". se pare ca sunt pe cale sa ma regasesc, se pare c-am reusit sa separ ce sunt de ce nu sunt... acum incerc sa ma definesc si sa nu ma mai pierd in cautari zadarnice, in confirmari in altii, in exterior. am descoperit multe lucruri interesante in aceasta dificila cautare a ceea ce sunt. cel mai important pare sa fie ca nu trebuie sa te raportezi la ceilalti, ca nu trebuie sa cauti in altii ceea ce-ti lipseste tie, ca nu trebuie sa astepti de la altii sa fie asa cum vrei sau cum ar trebui, ca de fapt inainte de toate trebuie sa gasesti tot ce iti trebuie in tine si abia apoi sa te raportezi la ceilalti. nu trebuie sa cersesti nimic de la altii (dragoste, atentie, simpatie, aprobare sau orice altceva), nu sunt ei responsabili pentru tine, ci numai tu insuti/insati. alta chestie misto e ca indiferent de ce se intampla, trebuie sa gandesti frumos, optimist, sa nu-...

nu mai stiu nimic. nu mai vreau nimic. nu sunt. un fel de omul invizibil. ma invart fara sens pentru nimic. caut si gasesc nimic. gandesc nimic. o zbatere fara sens. un zbor fara aripi. un vis fara culori. un cantec fara sunet. un strigat mut. un tablou pictat pe aer. un fum risipit in patru zari. ma caut, nu ma gasesc. nu ma caut, ma gasesc. vreau sa ma pierd de mine si nu reusesc. vreau sa raman locului si ma ratacesc, ma pierd. vreau sa nu imi pese si mi se sfasie imima. vreau sa-mi pese si sufletul mi-e impietrit. ma uit in oglinda si vad altceva, numai pe mine nu. este oglinda, sau e ochiul cuiva, oare? ochiul furtunii... in jurul meu curcubee, eu, omul invizibil, mut, inexistent. incerc sa ma exprim si in loc de un cantec iese un tipat. incerc sa desenez si in loc de curcubeu iese un fum. sunt eu, ma cunosc, stiu ca pot canta si pot desena curcubee in aer, stiu sa rad in hohote, stiu ca sunt vesela si optimista, asa mi-au spus prietenii, dar iata ca in scris ramane, ca urma unui ...