micutze aberatzii

Chiar între Crăciun și Anul nou am avut de paginat, cam pe grabă, un ultim număr al Buciumului pe 2011. Cam stresant, multe modificări, am ochit articole interesante dar pe care n-am apucat să le și citesc, le-am paginat, le-am pus poze, corectat și trimis la tipar pe nerăsuflate, mulțumită că totuși am terminat cu bine și asta. Azi am apucat să citesc (în varianta online) unul dintre articolele care mi-au atras atenția. Și nu mi-a părut rău: http://www.buciumul.ro/2011/12/29/mastile-obiceiurilor-intre-autentic-si-cosmetizare/ Ioana a simțit ce am simțit și eu, fără însă a reuși să-mi duc mai departe raționamentul, că, în zilele noastre, ceea ce însuflețea tradiția, ce-i dădea viață, ce-o făcea reală și valoroasă... piere. Lăsând doar măști și exponate moarte. Mi-a păcut mult articolul ei și mi-a dat de gândit, m-a ajutat să îmi clarific cumva și ce-am simțit de sărbătorile astea. Din păcate, nu doar tradițiile se golesc de conținut... Probabil că întreaga noastră existență se gol...

Acum câteva zile mi-a trecut prin minte un gând mai mult sau mai puțin ciudat. Că noi oamenii, oricât de bătrâni am fi și oricât de maturi sau deștepți sau inteligenți ne credem, faptul că în situații nasoale ne comportăm ca niște copii supărați că li s-a luat jucăria... sau că li s-a interzis ceva... sau că li s-a spus să facă ceva ce ei nu vor... denotă că nu suntem cu nimic mai maturi decât copiii. De asta ne supărăm pe noi, pe alții, pe viață, pe Dumnezeu atunci când ne merge rău, când ni se întâmplă ceva neplăcut... Și de fapt nu putem înțelege nimic, pentru că... nu suntem capabili de a înțelege. La fel precum copiii. Și când nu înțelegem, inventăm răspunsuri care să ne mulțumească. Și așa am creat noi, oamenii, o lume de povești, mitologii personale. Și le perpetuăm din generație în generație... ca pe niște adevăruri absolute, adăugând unele povești, uitându-le pe altele. În '41, o familie, un el, o ea, doi copii, băieți, preșcolari. Băieții se uitau pe geam și se întrebau u...

lumea in care traim se compune din multe, multe, foarte multe lucruri. si se poate imparti in multe sub-lumi, sau lumi mai micute. o lume numai a noastra, a gandurilor, a sentimentelor, a ideilor noastre; o lume care include familia, membrii cei mai apropiati, pe care-i vedem zi de zi; o lume a mediului profesional (la serviciu); o lume a prietenilor; o lume a celorlalti oameni cu care interactionam accidental (pe drum, in transport, la ghiseu, la piata etc); o lume a mediului de locuit (asociatia de locatari a blocului, vecinii, administratorul, femeia de serviciu etc); o lume a localitatii in care stam (a orasului, satului, comunei), o lume care reprezinta abstract “tzara“, poporul, societatea cu organizarea sa sociala, cu guvern, parlament, prefecti, ministri si altii; o lume la care ne referim ca la “continentul nostru“, o lume pe care o percepem si mai vag; si o lume a “mapamondului“, “globului pamantesc“, “omenirii“ in general, care e atat de larga si extinsa incat abia daca o pu...

Excelenta versiunea simfonica! (parerea mea) Azi am citit bloguri... interesante, diverse, cu personalitate. Le voi adauga in lista mea de linkuri. Interesant sa vezi cum percep altii viatza sau diferite aspecte ale ei, cum simt, cum se exteriorizeaza in scris, cum gandesc... Sigur, un blog e doar o imagine a unui om... Bunaoara, zilele astea am citit ce-am scris anul trecut... si ma gandeam.... oare cineva care nu ma cunoaste deloc dar mi-ar citi blogul ce imagine si-ar face despre mine? Ar fi relevanta? Ar fi realista? La fel sta treaba si-n cazul celorlalti necunoscuti pe care-i citesc. Cred ca un blog e o completare, nu un substitut. Poti cunoaste un om, dar daca mai si citesti ce scrie, asta iti da inca o perspectiva din care sa-l poti privi. Sau ca niste lentile prin care vezi brusc mai bine, mai descoperi ceva. Un zoom in (sau out). Un fel de inca o dimensiune. Asta am constatat din blogurile celor care-mi sunt prieteni. Dar ca sa reiau ideea, azi citeam bloguri, multe bloguri,...

Ma joc cu cuvinte, jonglez, fac salturi mortale, scamatorii... Imi plac cuvintele, imi plac cele 1001 de sensuri ascunse in fiecare vorba, imi place sa-mi biciui neuronii cautand sensul adevarat ascuns in spatele cuvintelor care vor sa spuna ceva de fatzada... intotdeauna poti citi printre randuri altceva... Ma duelez necrutator in cuvinte si-n idei, pe viatza si pe moarte... dar rareori intalnesc pe cineva cu care sa ma pot lupta de la egal la egal... care sa prinda nuantele fine, sa-mi pareze loviturile si sa ma puna in dificultate. Sunt un vanator de cuvinte, de idei. Ma bucur nespus cand descopar ceva nou, o idee, un sens, ceva iesit din comun... Urasc platitudinile. Prefer provocarile, chiar daca asta inseamna sa risc infrangeri. Orice astfel de lupta, indiferent de rezultatul bataliei, este un castig. macar si numai pentru ca descoperi un alt punct de vedere, o alta logica, alte sensuri, alte valori, sau le privesti pe cele stiute dar prin ochii altcuiva. Prin lupta vorbelor si i...