BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

joi, 31 mai 2012

Cool down, take it easy


Gata cu zăpăceala și deruta. Focul de paie s-a stins, lăsând priveliștea clară. Just another lemon tree - orice experiență e bună, măcar prin faptul că mai descoperi ceva - la tine însuți/însăți, la alții, alte obiceiuri, alte mentalități...

joi, 24 mai 2012

O istorie diferită - școala din Șcheii Brașovului

Încă de la weekend-ul de 1 mai de la Arcuș voiam sa caut mai multe informații despre școala din Șcheii Brașovului. M-a impresionat prezentarea preotului prof. dr. Vasile Oltean - atâtea date despre care istoria oficială nu suflă o vorbuliță. Pur și simplu nu mai înțelegi nimic - de ce sistemul de învățământ predă o istorie perimată și tendențioasă, atâta vreme cât există documente atestate care demonstrează altceva? Preotul Vasile Oltean este un om plin de viață, care încearcă să ne transmită nouă, celorlalți, puținilor vizitatori ai școlii din Șcheii Brașovului, frânturi de istorie "neagreată" de sistem din motive obscure. Acest om e o enciclopedie ambulantă, este incredibil câte lucruri știe...
câteva exemple găsite pe net:





redau mai jos continutul unui articol, in care autorul exprimă mai bine decât mine acele minute de neuitat petrecute cumva accidental când am intrat în vechea clădire a școlii din Șcheii Brașovului:

--------

Vasile Oltean - pastratorul tezaurului cultural din Scheii Brasovului


Scris de ROSTIRI CULTURALE
Marţi, 10 Noiembrie 2009

Anul de gratie 2009...
Pasii m-au purtat undeva in Ardeal, in Scheii Brasovului... Acolo, intre manuscrise vechi,din anul 1967 cineva vegheaza la pastrarea fiintei noastre culturale.
Un CAUTATOR uitat de timp si oameni pastreaza peste decenii, un tezaur de o inestimabila valoare culturala.
Este Vasile Oltean... Filolog, muzeograf, profesor şi teolog roman, membru fondator si vicepresedinte al „Despartamantului Cultural Astra Brasov”, director al Muzeului „Prima şcoala romaneasca” din Scheii Brasovului.

Atunci cand povesteste despre vremurile trecute se transfigureaza... Devine prototipul DASCALULUI, arhetipul INVATATORULUI...
Pare coborat dintr-unul din minunatele tablouri ce ii impodobesc muzeul,demn coleg al lui Coresi si al lui Andrei Saguna, prieten bun al lui Anton Pann si George Ucenescu (adevaratul compozitor al imnului national "Desteapta-te Romane")...Din nefericire, in secolul 21 ne desteptam mai greu...Poate daca ar merge in Schei sa stea de vorba cu Vasile Oltean, unii din multii romani cu simturile temporar amortite de hapurile globalizarii si-ar redescoperi in vene sangele stramosilor si adevarata mandrie nationala.

Vasile Oltean e uitat, alaturi de comorile sale tiparite, fara fonduri (cine sa mai dea astazi fonduri pentru cultura?), fara personal de specialitate.
Povesteste celor care au rabdare sa il asculte ca uneori trec saptamani intregi fara ca nimeni sa ii treaca pragul, sa il intrebe ce manuscrise a mai descifrat..Din glasul lui razbate o tristete retinuta, ingropata in adancimile sufletului sau, dupa atatia si atatia ani in care s-a izbit de zidurile de indiferenta vinovata, nimeni nemaifiind interesat de munca lui tacuta, acum, in vartejul crizelor de tot felul ce zgaltaie barcazul pe jumatate putrezit al societatii romanesti...
In orele lungi, in care studiaza manuscrisele vechi de sute de ani, vorbeste cu vechii dascali ai scolii, care se coboara din tablouri spre a-i tine companie si a-l inspira in momentele in care insemnarile de pe marginea cartilor sunt prilej de temporara poticneala pentru PASTRATORUL VISTIERNIC.

Oamenii adevarati nu se bat cu pumnii in piept, nu se autoproclama vedete media, lucreaza in tacere...Este prilej de mirare pentru rarii sai vizitatori seninatatea pe care si-a pastrat-o in fata rautatilor semenilor sai, rautati ce au brazdat rani adanci in sufletu-i prea plin de frumusete...
Si cate istorisiri minunate mai stie blandul INVATATOR!

Despre obiceiurile pagane ale dacilor, ce s-au transmis din generatie in generatie, sub forma junilor brasoveni, ca o marturie extraordinara a vechimii noastre pe aceste meleaguri,despre harta Daciei Mari, un ultim exemplar, ce nu a fost distrus de invadatori, despre cum am fost noi crestinati de un Apostol adevarat, Apostolul Andrei, la inceput de mileniu, in secolul I, in timp ce rusii si bulgarii s-au crestinat abia prin secolul IX.

Sau despre asuprirea din epoca medievala, cand cu mare greutate s-au ridicat biserica si scoala cu ajutorul voievozilor de peste munti, in Schei formandu-se un centru al rezistentei spirituale.

Acest popor mereu a trebuit sa salveze cate ceva... De multe ori alte neamuri, ce l-au rasplatit in final cu rau in loc de bine, aici la poarta dintre Orient si Occident, alteori pe sine insusi, aidoma pasarii Phoenix, in momentele cand se parea ca ratacirea i se va transforma in nimicire sau autonimicire finala... Poate acum mai mult ca niciodata e nevoie de mobilizare, pentru a ne salva fiinta nationala impotriva atacurilor externe, cu mult mai periculoase decat cele trecute, acum cand iataganele s-au transformat in credite externe, pumnalele ascutite in limbile altor natii, ostile pagane in occidentali tintind sa ne cumpere la pret de nimic asa, cu tara cu tot.

Povesteste Vasile Oltean cum toti ii considerau bulgari pe traitorii medievali din Schei,desi ei erau de fapt romani...

Cu cata fala povesteste despre romanii de pe aceste meleaguri ardelenesti, ce aveau interdictie de a intra in Brasov, dar iti pastrau demnitatea in fata asupritorilor...
Poate doar maramuresenii mai au aerul acesta, "altfel", de oameni care stiu unde le sunt radacinile si se hranesc din solul bogat al tarii, in pofida tuturor veneticilor de aici si de aiurea ce au incercat si incearca mereu sa ii dezradacineze...

Ca depozitar al unui tezaur cultural extrem de pretios, este putin invidios pe Moldova si Muntenia, in care turcii asupritori au permis bastinasilor sa ridice biserici dupa biserici, fara a se impotrivi, pe cand in Ardeal acest lucru era de neconceput. Pe aceste meleaguri totul trebuia facut subversiv...

Si uite asa, romanii ardeleni obisnuiti, isteti ca intotdeauna, au ridicat pe dealul din apropiere troite...multe troite...doar ca prezentau troitele acelea o particularitate: aveau hram... asa ca ele erau adevarate bisericute deghizate, niste strajeri vajnici ai ortodoxiei... Cea mai veche troita gasita este de pe la anul 1200, proba a credintei ardelenilor din acele timpuri. Ma gandeam la domnii din alte tinuturi ce imbracau copaci facandu-i sa semene cu aprigi luptatori, bagand spaima in otomani... Aici bisericutele erau ascunse in insasi fibra si sufletul divin al troitelor de lemn...

Profesorul Vasile Oltean a scris si o carte despre acestea... O carte care nu a interesat aproape pe nimeni...Asa cum nu au interesat nici celelalte 26 de carti ale sale. Si pedagogul nostru de scoala veche este trist... Un pedagog fara elevi, intr-o clasa pustie,joasa, cu banci de lemn, cu un abac si niste tablite originale, cu un bat denumit, fireste, "Sfantul Nicolae", cu un felinar si multa melancolie...pentru ca aproape nimeni nu se mai aseaza in bancutele acelea subrede si nu mai asculta cu evlavie lectiile sale de istorie chiar acolo, la sursa, in vatra spiritului cultural national.
In camera alaturata odihneste tiparnita diaconului Coresi, mirat si dansul de vremurile de acum in care se citeste tot mai putin si respectul pentru valorile reale e pe cale de disparitie.

Cu cat drag inteleptul Coresi a tiparit carticelele acelea, pentru invataceii care dupa trei luni petrecute aici deveneau notari satesti, dupa sase luni dacali, iar dupa noua luni preoti, incercand astfel diaconul si ajutoarele lui sa salveze scoala romaneasca, ce urma sa fie inchisa din lipsa de manuale.

Manuale scolare de care noi, astazi, ne batem joc, pierzandu-ne intre atatea alternative incat uitam chiar ideea initiala de CARTE DE INVATATURA.

Cat s-a luptat Andrei Saguna pentru ca aceasta scoala romaneasca sa existe, el,marele Andrei Saguna, nascut din tata catolic...

Cata puscarie grea au facut in anii de opresiune comunista de pana in 1965 aceia care ii pomeneau numele sau detineau carti scrise de Andrei Saguna in bibliotecile personale...

Profesorul Vasile Oltean a asezat cu piosenie intr-o vitrina toate editiile Bibliilor tiparite pana in zilele noastre pe meleagurile romanesti...

Din nefericire nu intereseaza aproape pe nimeni... Poate doar pe hotii care l-au pradat de curand,furandu-i piese rare, nu pentru ca erau insetati de cultura, ci pentru ca obiectele vechi se vand bine colectionarilor occidentali, cautatori de radacini ale popoarelor de aiurea, in lipsa unor puternice radacini culturale proprii.

Din fericire comorile furate au fost recuperate. Dar PAZITORUL a resimtit din plin evenimentul acesta ... In acele momente s-a simtit si mai singur decat de obicei... Iar ilustrii lui prieteni din trecut nu pot sa il aline pe de-a intregul... Sunt depasiti si de ideile mai marilor zilei care vor sa il scoata pe Eminescu de la Bacalaureat pe motiv ca este prea greu si sa il inlocuiasca eventual cu Harry Potter... Si nici Decebal si Traian nu pot intelege cum ei pot sa fie tinuti minte de tinerii acestui veac doar prin faptul ca unul avea barba, iar celalalt breton!

De aceea, daca aveti drum prin zona Brasovului, nu ocoliti prima scoala romanesca din Schei, pentru ca veti intalni acolo un om extraordinar, mereu bucuros de oaspeti si cu o desaga mare de povesti adevarate despre vremile trecute in care romanii isi aparau cultura cu pretul libertatii si de multe ori al vietii... Libertate, onoare, mandrie, patriotism, glie, familie... cuvinte golite tot mai mult de continut in zilele noastre involburate...

Va invit sa il vizitati pe Vasile Oltean in muzeul sau minunat din Scheii Brasovului...Macar pentru simplul fapt ca romanilor le-au placut mereu lucrurile interzise: iar in vremurile noastre incetosate cultura devine tot mai mult un domeniu subversiv. Un om care isi cunoaste radacinile este un om mandru, are pe ce se sprijini, asa incat nu il poti transforma in rob, ramanand liber indiferent de cate furtuni incearca sa il doboare. Asadar, sorbiti din valorile culturale adevarate si ramaneti LIBERI!

sursa: http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=5311:vasile-oltean-pastratorul-tezaurului-cultural-din-scheii-brasovului-&catid=11:cultura&Itemid=15

vineri, 18 mai 2012

O săptămână ciudată

A fost o săptămână extrem de ciudată, plină de diverse peripeții, de chestii neașteptate. Neprevăzutul lovește din nou! Îmi spunea Petre de o urare chinezească, cică: "Să ai o viață interesantă!". Cu siguranță, numai de neinteresantă c-ar fi nu mă pot plânge. Oare ce-o mai fi?

marți, 15 mai 2012

Re-struc-tu-rare!


Ieri mă întrebam ce se întâmplă, ce se va întâmpla... ei bine, am aflat. Ne-au restructurat, cu tot cu departament.
Și toată lumea care trece prin birou se minunează că ne vede așa de bine-dispuși. E și puțin haz de necaz, dar și amuzament, că am văzut că joburi ar fi. Acum să vedem și ce-o ieși din toată treaba asta.

luni, 14 mai 2012

blur


N-am mai avut chef să scriu pe blog. Nici acum nu pot să zic c-aș avea. Cred că ne-cheful este starea definitorie de ceva vreme încoace. Sunt și puțintel asocială. Adica am din când în când chef să ies, particip la diverse activități socio-culturale și pe urmă mi se ia iarăși cheful. Am fost, în weekendul de după Paște, la botezul Karinei (fiica cea mică a surorii lui Alex). Tare nu m-aș fi dus, dacă era după chef. Dar nu puteam să nu mă duc. Oricum, cu certitudine, prea curând n-am să mă mai duc la botezuri, o să le evit cu grație. La nunta Mariei și-a lui Tudor nu cred să mă simt așa aiurea, că acolo suntem mai în gașcă, mai ai cu cine schimba o vorbă, cu cine abera la o bere (la botez doar Petre și Diana erau de bază, dar ei fiind gazdele, întrețineau oaspeții). Apoi o săptămână de muncă intensivă de dimineață până seara, de simțeam că nu mai pot. Și din cauza unei colaborări și a aglomerării de la serviciu, n-am mai apucat să fac nimic la alte câteva proiecte care mă așteaptă. Cred că e prima dată în viața mea când pur și simplu am tărăgănat nepermis de mult un site și două cărți. A venit apoi weekendul de 1 mai. Era demult vorbit cu Manuela să-i țin locul luni, pe 30 aprilie, ca să fac mica publicitate pentru marți, 1 mai (ca să poată și ea să poată uni câteva zile și să aibă o mini-vacanță de 1 mai). Joia de dinainte îmi spune că nu mai e nevoie să vin luni. Excelent! Vorbesc și cu Ovidiu și George, și obțin ziua de luni liberă. Tot atunci mă sună și Dominic zicându-mi că a picat planul lor de a merge împreună cu Ioniții și altă familie cu copii la Arcuș, rămânând să meargă doar el cu aura și cu fratele mic al Aurei - deci aveau un loc liber în mașină și mă-ntreba dacă aș veni. Dacă tot aflasem că am lunea liberă zic că da. Vineri aud că a fost cam nașpa pentru Manuela, că s-a schimbat modificarea și trebuia să se facă totuși pagina de mică publicitate luni, că fata care aproba nu mai pleca in concediu... dar cum deja îmi spusese că pot să îmi iau liber și eu îmi stabilisem să plec... a rămas așa. Așadar am fost la Arcuș, am nimerit și la serbările de ziua orașului Sfântu-Gheorghe, am vizitat și Brașovul... A fost și puțin obositor, dar și relaxant (pentru creierașul meu stresat și obosit de munci). Vremea a fost bună. Chiar m-am simțit relaxată după mini-vacanța de trei zile. Și, de 1 mai, înapoi la muncă. Iar mult de muncă, iar n-am apucat să fac tot ce trebuie, din cauza infectelor corecturi pentru nefericita colaborare cu marea firmă "profesionistă" a lu'pește prăjit. Proiectul, care trebuia să se termine pe 31 aprilie, s-a lungit și în mai, din cauza corecturilor. Așa că, adio liniște. Cel puțin încă o săptămână o s-o pierd din cauza lor. Ok, o să iau niște bani (numai bine pentru nuntă, festival și turul țării), dar mult prea puțini pentru timpul pe care m-au făcut să-l pierd cu proiectu' lor. Bașca că am picat de neserioasă față de Vali cu site-ul și de Baftă, cu cărțile. Distractiv e că weekendul trecut îmi propusesem (asta vineri) să mă ocup de cele două restanțe, dar sâmbătă dimineața mi s-a resetat mintea și efectiv nu mi-a mai trecut niciun gând legat de muncă și mi-am petrecut zilele prin magazine, căutând sandale și apoi prin parc, plimbându-mă cu mama. Iar luni, când m-a întrebat pe mess Vali ce se mai aude cu site-ul, mi-a picat fața când mi-am dat seama că uitasem total și complet de asta în weekend...
Răndurile de mai sus le-am scris joi sau vineri... Azi, luni avem fierbere la EEC. Restructurări, tăieri de salarii și dat afară. O plăcere. În acest moment nu știu ce va fi cu departamentul nostru... să vedem ce-o fi... oricum, viitorul nu sună bine.

Related Posts with Thumbnails