Zburam cu avionul. Decolasem dintr-un aeroport cu soare la apus și un voal subțirel de nori. Avionul se înălța repede. Am ajuns deasupra voalului de nori. O formă fluidă, ca o ceață peste care s-a așternut un voal transparent, mai ondulat sau mai încrețit ici-colo. Soarele strălucea puternic în dreapta. Brusc parcă s-a stârnit o furtună deasupra voalului, destrămându-i suprafață lină. Ceva ca o ceață, ca o mini furtună de zăpadă care spulberă zăpada de pe jos ridicând-o mult în sus a voalat strălucirea, fără a o întunecă. Soarele în furtuna asta de nor căpătase un fel de halou. Priveam fascinată schimbările rapide ale peisajului ca de pe altă planetă. Avionul continua urcarea și într-un minut am depășit zona cu "furtună de zăpadă". De deasupra era tot ca un voal încrețit, mai consistent ca primul. Forme fantastice, un relief bizar. Ca niște dune văzute de sus, foarte diferite unele de altele. Soarele strălucea intens, fără nici un obstacol, fără halou, fără furtuni. Dedesubt