BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

vineri, 31 iulie 2009

aripi de ceara


trece vreme, trec ani si ani...
treceam prin vreme cu aripi de ceara.
nu stiam ca-s de ceara. sau stiam, dar parca nu voiam sa cred.
au fost de nadejde in lupta cu singuratatea
dar acum?
de ce se topesc? e canicula, da, dar totusi...
prieteni, aripi de ceara...
isi vad de treburile lor, de vietulicile lor (© Slobi)
de ce le e bine si ce nu, de ce le place, de ce nu,
de calatoriile si berile lor,
daca nu mai figurezi in gandurile lor, asta e
uitarea se asterne repede
dileme reale si pretexte
unele lucruri reveleaza altele
si vezi ca nimic nu e cum credeai
sau e cum stiai, dar nu voiai sa vezi
pana la urma
n-are mare importanta
fiecare suntem valuri separate
dar facem parte din aceeasi mare
suntem doar niste bieti oameni limitati
cu totii
si incercam sa ne ducem viata cumva,
sa ii dam un sens oarecare
ca e mai bine intr-un fel sau intr-altul
nimeni nu stie cu certitudine
fiecare stie sau crede ca stie ce e mai bine
pentru sine
si atat.
pacat ca uneori lipseste sinceritatea
care ar mai lega sufletele intre ele,
lipseste cand e mai necesara
si creaza abisuri imense, minuscule in fapt
dar
fiecare suntem cum suntem
uneori curajosi, alteori lasi,
adica oameni
simpli oameni ca toti oamenii
imperfecti
intoleranti uneori
uneori minunati
contraste
in fiecare dintre noi si probabil multa frica
de ce e ne-nteles, de ce e altfel.
poate de moarte, in esenta?
dar de ce sa ne multumim doar cu ce suntem...
de ce sa ne multumim doar cu cercul nostru caldut si sigur
de ce sa nu acceptam si ce nu ne e confortabil, placut
de ce sa nu acceptam si lucruri care uneori ne ranesc, enerveaza, infurie poate
de ce sa nu crestem
de ce sa nu-i ajutam si pe altii sa creasca?
de ce sa ramanem doar aripi de ceara, oricat de minunat sculptate
si sa nu devenim aripi vii?
ne trebuie doar putin curaj,
sinceritate,
si inocenta de copii.
de ce sa ne fie frica?

miercuri, 29 iulie 2009

stare

joi, 23 iulie 2009

lumea in care traim... incotro mergem


Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine situatia asta generala, mai ales de-acum (dar si de dinainte) ma tot pune pe ganduri.
Am citit n articole despre asta, de x orientari, dar oricum ar fi nu rezulta nimic bun. Unii zic ca o sa treaca, mai curand sau mai tarziu, altii ca din contra, va duce la un colaps general, care va duce... undeva (spre noua ordine mondiala despre care incepe sa se vorbeasca din ce in ce mai des?). A mai fost si enciclica suspecta a papei referitoare la criza (ce-are de impartit, spiritual vorbind, biserica cu criza?!).
Sistemul e putred, scartaie din toate incheieturile, inca nu miroase a hoit, cred ca e deocamdata in criza. Va scapa pacientul sau va deceda? Banii nu mai au demult legatura cu realitatea, sunt virtuali iar valoarea lor e data de cum trag altii sforile. Creditele tind sa te transforme in sclav... Clasa politica (si de-afara, dar mai ales de la nou) e corupta pana in maduva oaselor si lipsita de orice urma de atribute umane pozitive... Oamenii obisnuiti se zbat in mocirla delasarii si nepasarii, incercand sa se adapteze pentru a supravietui, in loc sa traiasca.
Viata e ca un balet pe un fir de paianjen. De fapt asa a fost dintotdeauna, doar ca acum prapastia de dedesubt e parca mai amenintatoare, mai adanca si mai populata de monstri.
Si ma gandesc ca ma agit degeaba... Spun ca sistemul e de cacat, dar n-am incotro (oare?) si merg odata cu el. Sunt angajata, deci primesc un salariu pentru timpul petrecut la munca si pentru munca prestata in acest timp, salariu din care se duc la stat automat impozitele minunate care hranesc sistemul. Locuiesc undeva, deci trebuie sa platesc pentru asta chirie, intretinere, electricitate, abonament pentru tv si internet. M-a frecat acum cativa ani grija ca ce-o sa fac la pensie, asa ca mi-am facut si o asigurare de viata cu plan de pensie, care trebuie platita si aia. Mai trebuie sa si mananc cate ceva, alimente care si ele trebuie cumparate. Cum m-as putea oare rupe din acest sistem, ca totusi sa pot supravietui?! Asta e intrebarea la care deocamdata nu gasesc un raspuns viabil. Poate sa ma duc in munti, sa traiesc intr-o pestera, precum calugarii? Dar poate si-atunci o sa-mi ceara careva chirie sau impozit, mai stii?! Sau sa ma tziganizez, sa traiesc in satra? Sau sa devin vagabond cersetor? Cred ca daca se implinesc predictiile cele mai sumbre referitoare la deznodamandul crizei, 99% vom deveni vagabonzi muritori de foame, cu casa la purtator din cartoane uzate. Ei, dar daca vine noua ordine mondiala (conform teoriei conspiratiei, orchestrata de bogatii din umbra avizi de putere totala), care cine stie ce o sa aiba de gand sa faca in numele binelui colectiv? ai?
se spune ca “schimbarea regilor - bucuria nebunilor“... ca omul isi inchipuie ca va fi mai bine, si in final se vede ca nu e deloc mai bine, e la fel de rau (daca nu chiar mai rau) dar in alt fel pe care nu l-ar fi banuit (exemple locale la indemana: ‘89, alegerea lui constantinescu, alegerea lui basescu), de unde apar si nostalgiile dupa vremurile trecute si care nu se mai pot intoarce.
Asa, deci din toata balmajeala asta, se pare ca cel mai roz scenariu gri e ala cu “criza o sa treaca“, in care nu se va schimba mai nimic, sistemul va fi cam tot ala, poate cu ajustari minore si totul o sa mearga dupa regulile cunoscute, proaste, dar cunoscute.
Iar scenariul ideal (utopic dupa parerea mea pentru viitorul apropiat si chiar mediu, pentru ca oamenii gandesc cum gandesc si au conceptiile pe care le au) ar fi schimbarea intregului sistem in asa fel incat toata lumea sa aiba de toate, oamenii sa evolueze si sa nu mai ravneasca la a avea mai mult, sa nu mai fie egoisti, sa nu mai doreasca putere, sa inteleaga ca binele fiecaruia in parte e strans legat de binele intregii lumi (oameni + toate vietatile + natura). O utopie.

miercuri, 22 iulie 2009

canci vacanta


deci se pare ca vacantele mele de anul asta vor fi... lipsa. foarte tare! nici macar un uichend de cacat, nimic, nimic. nu pot spune cat de incantata sunt.
so: cantonament la breaza, la dansuri cu fetele - canci; turul bucovinei cu gasca - canci; albena cu rudele lui Alex - canci; 2-3 zile la vama singurei - canci. cam multe canci-uri.

marți, 21 iulie 2009

aberatii de vara


dupa un secol de ploi, soare. caldura mare. umezeala. insecte nocturne. caini care naparlesc. pitigoi juniori care fac scandal sa le aduca parintii de mancare. nori. intalniri cu natalia si elena anulate, ratate. beri de seara de weekend... lene multa... socata... pepene... multe idei fara cap sau fara coada...

marți, 14 iulie 2009

avem o realitate. cum procedam


lumea in care traim se compune din multe, multe, foarte multe lucruri. si se poate imparti in multe sub-lumi, sau lumi mai micute. o lume numai a noastra, a gandurilor, a sentimentelor, a ideilor noastre; o lume care include familia, membrii cei mai apropiati, pe care-i vedem zi de zi; o lume a mediului profesional (la serviciu); o lume a prietenilor; o lume a celorlalti oameni cu care interactionam accidental (pe drum, in transport, la ghiseu, la piata etc); o lume a mediului de locuit (asociatia de locatari a blocului, vecinii, administratorul, femeia de serviciu etc); o lume a localitatii in care stam (a orasului, satului, comunei), o lume care reprezinta abstract “tzara“, poporul, societatea cu organizarea sa sociala, cu guvern, parlament, prefecti, ministri si altii; o lume la care ne referim ca la “continentul nostru“, o lume pe care o percepem si mai vag; si o lume a “mapamondului“, “globului pamantesc“, “omenirii“ in general, care e atat de larga si extinsa incat abia daca o putem percepe in intregul ei.
in general, realitatea globala, cea mare, e groaznica, mai-mai sa nu vrei sa traiesti pe lumea asta. Celelalte realitati maricele, de continent, pot fi diferite, mai mult sau mai putin rele. Ei, si avem realitatea tarii in care traim (in cazul de fatza, Romania). E o realitate care contine si bune si rele, preponderent rele, conform imaginii pe care o vedem prin mass-media. In mare parte, parerea romanului despre Romania e ca “e o tara frumoasa, pacat ca e locuita“, “traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul“ etc. Preponderent negativa, deci: guvernare proasta, coruptie, hotie, indolenta, lipsa de spirit civic, marlanie etc. De multe ori se emit sentinte de tipul “suntem balcanizati/tiganizati/fricosi/un popor de rahat“ etc, desi, daca intrebi omul care a emis-o daca se considera asa cum a zis ca “suntem“, recunoaste ca el nu e asa. Bun, deci cam asta e realitatea “mare“. Si ce face omul atunci? Ori incearca sa o ignore, ori sa se implice si sa o schimbe. Or schimbarea unei realitati mari, care in mod clar depaseste puterea unui om, e extrem de dificila... Si poate poti spera ca ai putea schimba ceva in blocul tau, poate in orasul tau, in mod absolut fericit poate chiar in tzara ta... ce poti face pentru lumea intreaga? slabe sanse... si-atunci te opresti la un anumit orizont, unde crezi ca poate poti face ceva pentru a fi mai bine, si faci abstractie de cele de la nivelul superior, amintindu-ti de ele din cand in cand, revoltandu-te, poate, si-apoi dand din umeri neputincios.
Sunt oameni care se limiteaza la primul nivel, la lumea lor personala; sunt altii care se raporteaza la lumea familiei lor; altii care spera ca prin ceea ce sunt pot schimba, in afara de familie, ceva in lumile cu care ajung in contact direct (prieteni, serviciu, bloc, cunostinte accidentale); sunt si cei care spera sa poate schimba ceva in orasul sau in tzara lor; si sunt si cei care isi doresc sa poata face ceva pentru a schimba intreaga lume... oare cum e mai bine? oare e mai bine intr-un fel sau altul? ma gandesc ca, oameni fiind, iar lumea din care facem parte fiind atat de complexa, e cam greu sa tii cont de toate, absolut toate aspectele in fiecare clipa. Adica: cu gandul la binele mondial pe care il visezi, poate uneori scapi din vedere unul dintre celelalte orizonturi, cum ar fi cel al lumii proprii, pe care uiti s-o imbogatesti cu sentimente, cu imagini, cu idei noi... am cunoscut idealisti care erau atat de preocupati de gandurile despre mapamond, despre nedreptati sociale imense, incat erau mult prea sobri, prea seriosi, prea scortosi, apasati de gravitatea pacatelor lumii intregi, si nu stiau sa se bucure de un cantec, de o floare, de o gaza, un animalut haios, de un peisaj superb, de un zambet. Stiu si oameni care ignora realitatea globala si eventual continentala, implicandu-si energia in realitatea tzarii, se informeaza, asculta stiri, analize, incearca sa gaseasca cea mai buna solutie (pe cine sa voteze), dezbat cu aprindere initiativele guvernului si starea societatii romanesti... in ideea ca “familiei mele sa-i fie bine, sa stiu ca reusesc sa o cresc pe fi-mea si ca-i dau tot ce-i trebuie“. La fel de bine cunosc si oameni care sunt convinsi ca nu au cum sa schimbe ceva in tzara, sau in orasul lor, si-atunci incearca sa schimbe in bine mediul apropiat (familie, prieteni, cunoscuti si cunostinte intamplatoare). Si, in fine, sunt si oameni convinsi ca nu pot schimba nimic in lumile exterioare, asa ca le ignora, si se concentreaza exclusiv pe imbogatirea lumii proprii... oamenii spune ca fug de realitate, ca se refugiaza in lumea lor. Dar oare nu toti facem asta, la un nivel oarecare?

miercuri, 8 iulie 2009

enervant

sa iti propui sa alergi zilnic in parc si sa nu reusesti, pentru ca seara ploua, iar dimineata nu reusesti sa te trezesti suficient de devreme; sa stabilesti ca te vezi cu cineva luni, luni sa amane pe marti, iar marti sa nu mai dea nici un semn de viata; sa dai cuiva buna ziua sau la revedere si sa nu iti raspunda...

luni, 6 iulie 2009

aberatii fara nume


urmeaza o saptamana grea, pt numarul din... 13 iulie. numar care a debutat inca de vineri, de la oglinda numarului, cu o boroboata ce-a provocat un scandal... lume multa in concediu. om trai si om vedea.
trebuia sa ma vad cu Natalia, dar a amanat pe maine. oare sa ma duc la dansuri diseara (dar nu mai stiu la ce ora le-au pus, ca le-au mutat de vineri lunea pe perioada vacantei yoghinilor)... sau sa imi iau inima in dinti si sa incep sa alerg prin parc? sau sa o sun pe mirela, ca de mult vreau sa ne vedem? sau sa gatesc ceva? sau ce? nu-s hotarata deloc.
ieri cand ma preumblam prin parc am fost uimita de gramadenia de animalutze: prin zona roata mare spre debarcaderul de traversari am vazut indeaproape trei veverite care alergau una dupa alta... se fugareau intai pe un copac, apoi pe altul... una a renuntat, a ramas pe copac, celelalte doua au continuat sa se tina una dupa cealalta... una (mai roscovana) ma vede (tocmai scormoneam in geanta, sa-mi pun ochelarii de vedere), sta pe ganduri, dupa care coboara... tzop-tzop... vine inspre mine... se opreste... se uita... vede ca n-am sa-i dau nimic... tzop-tzop... pleaca.... acum vine cealalta (una cu blanita mai spre gri)... face fix ca prime... pleaca si ea, tot tinandu-se dupa prima...
mai incolo, pe malul lacului, printre salcii... ratzele. intai vad doua ratze si un boboc... putin mai incolo, sub o salcie batrana cu crengile plecate mult spre apa... dormeau vreo noua ratze... mai incolo, inca cinci, care nu dormeau, ci inotau vioaie.

Related Posts with Thumbnails