BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

joi, 28 mai 2009

drobul de sare


stiti povestea cu dobul de sare?

“A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti.

Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor.

Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră.

Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!"

Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână şi furca din brâu cât colo şi, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:

— Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?!
— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
— Când şi cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
— Îl văd. Şi?
— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!

Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa. Pe când se sluţeau ele, cum vă spun, numai iaca şi tatăl copilului intră pe uşă, flămând şi năcăjit ca vai de el.

— Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor?

Atunci ele, viindu-şi puţin în sine, începură a-şi şterge lacrămile şi a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată.“ .... (Ion Creanga, Prostia omeneasca)

Cam asa sta treaba cu drobul de sare...
Nu-s’ de ce, dar parca isteriile pe care le popaga mass media sunt cam tot asa... ca vine vaca nebuna, gripa aviara, porcina, cutremurul, anul 2012 si cate si mai cate... si vom muri cu totii.

Pai da, om muri cu totii, adica fiecare in parte, candva, ca doar viatza e o boala, mortala (cu rata de mortalitate 100%), transmisibila pe cale sexuala... (asta nu stiu cui ii apartine, dar am auzit-o intr-o piesa cu Horatiu Malaele).

Update: Alertele din ultimi ani: vaca nebuna, gripa aviara, gripa porcina... asta asa, ca in perioada respectiva sa creasca vanzarile la alimentele "ne-periculoase"... echitabil, pe rand, ca sa nu se supere nimeni... hai sa ghicim ce urmeaza? pestele gripat? graul nebun? fructele isterice? legumele racite?

luni, 25 mai 2009

stare de vara


Cald. Soarele se rasfrange in apa. Salciile de pe mal isi scutura pletele in vant. O familie de rate se plimba linistit. O rata si 6 boboci. I-am vazut si acum doua saptamani, atunci erau mici de tot, acum au mai crescut...
Cer albastru scanteietor.
Mi-e lene. foarte lene. as sta pe malul lacului, intr-un hamac...

joi, 21 mai 2009

nonsens

spuneam putin mai demult ca nu stiu ce-o fi in aer, toata lumea se supara, se oftica, tuturor le sare tandara, unii se retrag in cochilie, altii dau din gura, altii nu par a-si da seama ca ceva nu e in regula... oameni altfel cu scaun la cap o iau personal cand nu e cazul, se tine suparare, raman resentimente...
raman la parerea mea ca toate relele de tipul asta pleaca de la o perceptie gresita. omul in cauza crede ca cineva are ceva contra sa, sau ca a fost jignit, sau ca x s-a comportat aiurea, ca nu e bine vazut, in orice caz, ia la modul personal unele chestii exterioare, care-s oricum interpretabile. si le interpreteaza “in rau“, sau ca si cum ar avea legatura directa si menijlocita cu persoana sa. poate ca are, intr-o oarecare masura, dar are mai ales legatura cu altii, cu ceilalti. nu stii ce dreaq’ le trece prin cap si mai ales de ce, altora. poti sa vezi niste manifestari si atat. a, da, si sa le interpretezi asa cum ti se pare. or, lucrurile sunt, de obicei, diferite de ceea ce par a fi. si, in cazul asta, parerea mea, chiar daca te apuca dracii, te enervezi, etc, e un nonsens sa tii suparare. pentru ca poate chiar n-are sens. aaa, daca afli fara nici un dubiu ca treaba sta in felul cutare, ca x intr-adevar a vrut sa te jigneasca, ca mai stiu eu ce, da, ai toata dreptatea din lume sa zici “basta“. dar inainte de asta trebuie sa afli cum sta treaba, ce gandeste partea “adversa“, sa-ti dai seama daca nu cumva ai interpretat gresit faptele.
sigur, ca sa faci asta trebuie sa vrei.
sa vrei sa nu condamni pe cineva aprioric, la manie, la suparare, sau dupa o dezamagire, asa, doar ca o simpla respingere. trebuie sa vezi mai profund. trebuie sa te gandesti daca are rost, daca e o chestie atat de grava, daca se poate repara, daca vrei sa intelegi mai bine sau vrei pur si simplu sa-ti pui coada pe spinare si sa nu-ti mai intorci privirea.
parere personala: sa condamni pe cineva pt ca a facut cutare chestie, doar pt ca tine nu-ti convine, ca nu-ti vine bine, fara a cauta sa intelegi persoana respectiva inseamna sa nu inveti nimic. inseamna sa crezi ca numai tu ai dreptate, iar altii gresesc. or, cine o fi atat de perfect incat sa aiba dreptate la modul absolut?!

luni, 18 mai 2009

campeneasca cu prieteni









joi, 14 mai 2009

despre iritari, suparari, nervi, hachite si altele

Cred ca e si ceva in aer. Vad ca multor cunoscuti le sare tandara, se oftica, se enerveaza samd. Inclusiv eu, ce, doar nu era sa fiu scutita?
cam cum se intampla fenomenul? uite, ieri de exemplu, a fost asa: x citeste un mail. ceva nu ii convine, un anumit aspect i se pare de kko. pe urma, in mintea lui, problema creste, devine super-enervanta, se adauga detalii, toata situatia se imbogateste cu detalii si mai enervante, privita fiind (situatia) din prisma gresita si usor dusmanoasa a iritarii. si cand il intreb ce si cum, imi dau seama ca e ca o chestiune auto-umflata/indusa/crescuta.
E foarte usor sa interpretezi ceva gresit si apoi, pe nesimtite, sa te trezesti ca exagerezi, ca faci din tzantzar armasar... Stiu, ca doar am patit-o si eu...

luni, 4 mai 2009

1 mai antimuncitoresc


de ani de zile n-am mai reusit sa ies nicaieri de 1 mai. n-am prins un 1 mai liber de... 6...7 ani... sau cam pe-acolo. poate chiar mai mult. de fiecare data am “sarbatorit“ prin munca. munca masii, ca tare m-am saturat de ea. asa ca anu’ asta mi-am luat concediu toata saptamana, ca sa nu existe discutii. trezit cu noaptea-n cap, adunari, taraganari, bocanci uitati, drum, Pitesti, popasuri, Valcea, amanari, drum, valea Oltului, castru roman, Sibiu, drum, Avrig, cabana Poiana Neamtului.
impartit haleala in rucsacii tuturor. pornit la drum. scos limba de-un cot. mers, urcat mers, urcat, urcat, urcat.
Padurea - superba. Mai catre varf, multi brazi cazuti.

Pe platou, jale, priveliste apocaliptica... brazi smulsi din radacini, crengi goale, contorsionate, pietre, moarte... probabil a trecut o avalansa care a luat totul in cale...
Ajungem la cabana. Destul de paraginita, in orice caz neingrijita. ne intampina „prietenos“ trei caini care sar la noi fioros, mai sa ne rupa. cand ajungem la cabana, vin si se gudura pe langa noi (poftim maniere!).

in fatza usii, magari. si cabanier. o masa lunga, acoperita cu tabla. vin si restul. rupti de foame si oboseala, desfacem merindele. abia incepem sa halim ca incepe ploaia. fuguta inauntru. Odaia in forma de L, cu doua mese puse pe lung in fatza, alaturi de mica bucatarie a cabanei, iar pe latura lunga priciurile. 24 de paturi suprapuse. Napadim o masa. In casa bezna, ca si afara era innorat, iar la generator cabanierii dadeau drumul tarziu, cand se intuneca de obicei afara, pe la un 8, adica. mai erau unii, vreo 6-7, cazati pe randul de jos de paturi, in coltul indepartat, din codita L-ului.


Vremea trece, dupa ce halim ne apucam de jucat carti. Mai apare soarele, mai porneste iar ploaia, se intuneca, porneste generatorul, avem lumina. Mai o tzuica, mai un vin, joc de carti si trece timpul, zboara. se face tarziu, oamenii incep sa se bage la somn. Cativa de-ai nostri sunt in verva, trancanesc, beau, joaca carti pana tarziu in noapte. Unul din gascutza cealalta face gura ca de ce fac astia zarva si nu-i lasa sa doarma. Whatever.
A doua zi hotaram sa urcam spre varf, pana unde-om putea. pornim usurel... la vreo suta de metri dam de zapada. si apoi urcam, urcam, urcam prin zapezi, zapada umeda, intra picioarul pana la genunchi... de la un moment dat panta devine destul de inclinata, zapada pe alocuri destul de tare, usor inghetata, iar pe langa jnepenis afanata si adancaa... o parte a grupului capoteaza, se intorc la cabana. urcam incet si cu atentie, gandindu-ne ca va fi tare greu la coborare... un pas gresit si te duci ca pe tobogan pana-n vale, in ptimul brad sau in prima stanca... ajungem pana aproapte de platou, pe jnepenis (bine ca ne-am dat seama la timp ca mergem mai bine pe jnepeni decat pe zapada), un mic popas de tras sufletul inainte de ultima portiune (abrupta bine) de zapada care ne despartea de platou... poze...


vedem ca norii se lasa in jos... in curand suntem inconjurati de nori, ca-n ceatza, nu se mai vede nimic in jur. pornim spre platou, ajungem, ne regasim cu cealalta factiune a grupului care o luase pe alta parte. Poze in ceatza-nor. mancam mere, ciocolata cu rom, bem apa si tzuica. Hotaram sa mai mergem, pe portiunile cu iarba, pe traseu, pana spre primul varf, si sa inaintam cat om putea. Zis si facut. Si am mers destul de multisor, cu mici popasuri. Ceatza-nor ba se strangea in jurul nostru, ba se indeparta, uneori se faceau sparturi in nori si se ivea soarele, si-atunci ne asezam sa ne incalzim ca niste musculite la soare... In fine, am ajuns destul de aproape de varf, unii s-au apropiat si mai mult, dar de la un punct au renuntat, zapada era inghetata si nu se mai putea continua.

Asa ca ne-am intors pe unde-am venit pe platou. ne-am cautat urmele ca sa coboram pe unde am urcat. si o clipa ne-a cam stat inima-n loc, cand am privit pe ce panta abrupta urma sa coboram. Ei, dar am reusit, ne-am intors bine-mersi la cabana, dar cu zapada-apa la bocanci garla.



Ei, si aici trebuie sa spun ca tare NU mi-a placut nea’ cabanierul.. Mi s-a parut cam mitocan. poate gresesc, dar din cum s-a comportat, asta a fost concluzia mea (a fost faza cu zbierete din cauza usii de la “cabina“ WC-ului si faza cu incarcatul telefonului). whatever. Cabanierul n-a facut foc in soba, asa ca nici bocancii nu s-au uscat. Initial credeam ca daca-i lasam afara la soare, se vor usca. Dar la juma’ de ora de la intoarcere cerul s-a acoperit si-a inceput ploaia. Ba la un moment dat a fost si grindina. Iar ploaia a continuat marunt-marunt toata noaptea, pana spre dimineata. Seara iar joc de carti, ceai cald, restul de vin, trancaneli, glune, poante... veselie. De data asta eram numai noi, asa ca nu s-a mai gasit nimeni sa faca gura.
Duminica dimineata - ceatza, umezeala. Ultima masa, bagaje, echiparea si pe-aici ti-e drumul. Cum am pornit - hop! incepe si ploaia. Si mai toata coborarea a plouat, plouat, plouat, s-a tot intetit si apoi, cand am ajuns aproape de poiana neamtului, unde lasaseram masinile, s-a oprit. Odata ajunsi acolo ne-am schimbat cu haine uscate si-am pornit la drum. Ne-am gandit sa tragem o fuga si la Cetatea Fagaras.
Zis si facut. Unii, care aveau asteptari mari, au fost dezamagiti, dar eu, care ma gandeam c-o sa vedem cativa bolovani risipiti, n-am fost deloc dezamagita, din contra. Mie mi-a placut. Sigur ca putea fi mult mai bine intretinuta, sa putea fi muuult mai bine exploatata turistic...











Ei, si cam asta a fost. Trei zile cat o luna de concediu. Aici e povestea in fotografii.

Related Posts with Thumbnails