Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2013

Tomnatice

O ceață dens-lăptoasă sclipitoare târându-se pe câmpii și pe văi. Soare, cer albastru de voroneț pictat cu fruzișuri colorate pe dealuri. Mere, gutui licărind prin pomii încă încărcați. Miros de toamnă. Frunze căzute, răcoare. Și da, acum miroase a toamnă adevărată. Frumusețe efemeră. Apusul turcoaz-portocaliu-roz-mov se oglindea transfigurat fantastic în apele lacului, înfiorate de o briză subțire. Era incredibil de frumos. Și în două minute culorile s-au stins, totul a virat în mov tern. Parcă cineva a astins lumina în sala de bal.

Altă săptămână nebună

Iarăşi o săptămână în care se întâmplă atâtea de nu mai am vreme (psihic) de nimic. Sâmbătă-duminică - excursie în Iezer-Păpuşa. Dormit la Cabana Cuca, drumeţie către vârful Păpuşa. Vreme superbă. Toamnă adevărată, ceţuri dense, apoi soare, apoi nor, apoi iar soare. Frunze colorate. Luni aflu că vin termopanagiii marţi dimineaţa. Aşa că luni seara dă-i şi strânge tot ce se poate în cutii şi saci, până târziu. Cu tocmai aflasem că săptămâna asta e jale cât o să fie de muncă la job, am anunţat că o să vin la muncă după ce scap de termopani. Ăştia ziseseră ca vin pe la 9-10. Marţi dimineaţa cu noaptea-n cap am mutat toate cele ca să aibă loc să îşi facă treaba. Şi stăm şi stăm, trece 9, trece 10, se face 11. Vorbim, ne sfătuim, hotărâm să stea acasă doar maică-mea, în ideea că ăia oricum nu se ştie când or veni ((şi dacă or veni). Au apărut spre ora 1, au pus termopanele. La muncă - muncă grămadă, am stat până târziu. Şi ajunsă acasă m-am apucat să strâng moloaze, tencuieli bucăţi

Run, baby, run...

Şi-o făcui şi p-asta! Am participat la cursa de ştafetă la Bucharest International Maraton. Am reuşit să alerg 10,5 km în 66 de minute. Nu-i chiar rău, o oră şi 6 minute, mă aşteptam să fac mult mai mult. Mai ales că nu pot să zic caş fi alergat cel mai bine din ce-am alergat vreodată în lunile astea de alergat, ba chiar dimpotrivă. N-a fost uşor, şi mi s-a părut că nu se mai termină odată. Dar iaca, o făcui şi pe-asta! Colegii de ştafetă au fost super! Şi când te gândeşti c-am ajuns la concurs mai mult prin forţa împrejurărilor decât c-aş fi ţinut morţiş... aşa am alergat cu numele Irinei pe numărul de concurs, practic am trăit visul ei. Păcat că s-a accidentat, păcat că n-a putut participa, ar fi meritat, la cât s-a chinuit, la cât s-a antrenat şi la cât şi-a dorit să participe. Dar măcar n-am făcut-o de ruşine, am reprezentat-o foarte onorabil. Oricum, alergatul ăsta chiar a fost o experienţă! Hmmm, poate la anu' pe vremea asta voi participa la semimaraton. Iar vineri am sărb

Forever autumn. Toamnă eternă

Stare de toamnă. Emoţie de toamnă. Octombrie care-a intrat în scenă cu două zile mai devreme furtunos, cu frig, ploaie şi vreme de final de noiembrie, diluvian, apocaliptic la modul soft. Miros mai degrabă de iarnă decât de toamnă. Dar va veni şi toamna colorată, caldă, uneori ceţoasă, uneori friguroasă. Iubesc toamna!

ghiveci

De toate amestecate. A fost în piaţa Enescu Barbera Quarteto, a fost Cobzality, mi-au plăcut, fiecare în alt fel. Am ajuns mult mai rar decât mi-aş fi dorit. Au fost două ieşiri cu fetele, prima la berăria Gambrinus, a doua la Cristina la curte, la un grătar (al nostru octobergrătaren ediţia a doua). A fost o seară când am plecat de la serviciu, cerul era înnorat iar apusul arăta de parcă cerul ardea în flăcări împietrite într-un timp dilatat la infinit. A fost ploaie trei zile în continuu. A fost o vreme o lume lacustră, care - culmea - nu m-a deprimat. Chiar m-am distrat cu ploaia, mi-a plăcut oarecum, în ciuda vântului furtunos. Sâmbătă a venit un nene la la firma care a reabilitat blocul şi a mai făcut măsurători încă o dată la ferestre - poate se apropie momentul când ne-or schimmba şi nouă lemnăria şi ne-or pune termopane, la... vreo 5-6 luni de când au terminat tot blocul... Am descoperit că n-am citit Idiotul, deşi l-am cumpărat demult, m-am apucat să-l citesc şi-mi place