BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

vineri, 30 septembrie 2016

Despre excesul de coaching pentru orice

Să nu dați cu pietre-n mine pentru că mă cam calcă pe nervi amploarea de coaches și traineri motivaționali, transformaționali și de n-șpe feluri. E o opinie subiectivă, e a mea și mi-o asum, nu pretind că e adevărul adevărat, e doar adevărul meu.
Deci ziceam că de la o vreme mă calcă pe nervi că-mi apar pe fb j'de mii de cursuri, citate, articole whatever din sau de diverși coaches (antrenori?!) de orice. Cum să te dezvolți personal, cum să devii vultur (chiar dacă ești găină), cum să îți redescoperi feminitatea/masculinitatea/forța interioară/inspirația sau orice altceva, ba chiar poți avea Life coaching. O inflație de persoane „specializate” în a te ghida cum tu să devii mai nu știu cum. Cum să îți trăiești tu viața în mod optim (și, desigur, să-i umpli buzunarele).
Sunt convinsă că printre acești mulți știetoți există și oameni deosebiți, care chiar se bazează pe ceva, știu ceva și chiar fac ceva bun pentru cei pe care îi îndrumă. Dar cu siguranță, nu toți. Nu cei mai mulți. Ce scriu pe-aici se referă la habarniștii înfometați care vor să scoată bani din piatră seacă, (chiar dacă-s mânați poate de cele mai bune intenții, dar sunt lipsiți de substanță). Care se dau siguri pe ei și vor să-ți vândă o colecție de bla-bla-uri culese de prin cărți sau de la alți coach-i, sau din yoga, mindfulness și alte subiecte la modă) și găsesc ei o nișă pentru care e mai puțină aglomerație printre confrați... și încep să o speculeze.
Cea mai recentă mostră de speculare a unei nevoi și de creearea unul „curs” pentru rezolvare miraculoasă o am de ieri seară. Am fost la „O seară de feminitate” cu Oana Stoianovici. Foarte drăguță ea și foarte generoasă ideea. Cum să îți redescoperi feminitatea în această epocă agresivă dominată de spiritul masculinizant al societății de consum. A avut unele idei drăguțe, luate de prin yoga, un pic de aplicații din psihologia transpersonală și minfulness. Daaar... nimic cu adevărat specific pentru feminitate. Poate doar exercițiul de trăncăneală cu colegele de sală.
Sunt sigură că pentru 90% sau mai mult dintre femeile din sală toate informațiile și exercițiile pe care Oana le prezenta ca descoperiri sau revelații personale erau o noutate. Eu, din cauză că am colaborat ani de zile, ca tehnoredactor, cu o editură axată fix pe cărți de spiritualitate și psiho-chestii (editura Elena Francisc) știam prea mult față de lumea din sală, și de aceea toată chestiunea mi s-a părut înjghebată, poate cu bune intenții, însăilată din bucățele de ici de colo sub umbrela feminității. Cu toate că mindfulness-ul nu are treabă cu genul, ci doar cu tine însuți/însăți și reconectarea cu propriile simțuri. Extrapolând, sigur că poți lua de acolo ceva și să-l servești cu sos de feminitate din vorbe... și gata! ai o nouă piață de desfacere!
Desigur, poate-s eu prea afurisită și am așteptări prea mari. La o adică, la ce te poți aștepta? La un ceva facil, pe înțelesul tuturor, simplificat. Că Yoga e complicată, abordările psihologice cu trendurile și modelele lor... la fel. Pe când un curs fulger (că despre asta e vorba) nici nu are cum să îți servească chestii profunde, ci doar câteva bombonele ca să te atragă.
Și aici tot filosofând eu aiurea-n scris am descoperit o posibilă (probabilă) cauză a înfloririi „soluțiilor instant”, inclusiv a „dezvoltatorilor personali” - lipsa de timp, de răbdare, de dorință de a aprofunda. Totul trebuie să vină la noi, facil ușor, să nu facem eforturi prea mari, doar să scoatem o sumă din buzunar și să ne rezolve miraculos orice problemă sau întrebare.

marți, 27 septembrie 2016

O Coastă de Azur (2) Monte Carlo, Cazino, Palatul princiar, schimbarea gărzii, Muzeul de oceanografie, turul orașului, Grădina exotică, Colecția de mașini a prințului Albert

Încep episodul 2 (și ultimul) al călătoriei mele cu Terra Incognita pe Coasta de Azur cu un asterisc. Steluță, adică. De ce Coastă de Azur? Din cauza culorii. Că exact asta e culoarea. Azurie, mirifică.

Dar să revenim. Ziua 3. Din nou trezit devreme și plecat cu tot grupul spre Monaco. Am luat două autobuze, unul de la noi până în centru, altul din centru spre Monte Carlo. Ăla de Monte Carlo (linia 100) a fost arhiplin, am călătorit în picioare. Dar măcar a durat ceva mai puțin de o oră. Am admirat pe fereastră peisajele de coastă absolut amețitor de frumoase.
Am coborât cu toții la stația oficiului de turism, am făcut o mică ședință tehnică pentru clarificarea programului în grădina din dreptul cazinoului. Aici grupul nostru de 6 a decis să mergem de capul nostru, cu harta în mână, și să ne întoarcem în Nisa pe cont propriu, nu cu grupul mare, i-am spus și lui Răzvan asta și am tulit-o.



Am ajuns la cazino. Am intrat puțin, am făcut ceva poze, am ieșit. Am mers pe faleză puțin, până la Place Sainte-Devote. Pe dreapta, jos, era biserica Sainte-Devote, foarte frumoasă, deasupra ei un arc de susținere a unui pod-pasaj, iar pe deal, stanga-dreapta, crescute ca un buchet, mai multe clădiri. Bineînțeles că n-am reușit să pozez cum trebuie aranjamentul.

Per general, de fapt așa e tot Monte Carlo, cu clădiri crescute precum florile, sau copacii, pe versanții destul de abrupți al țărmului. Se lucrează mult, se construiește în continuare. Străduțe în pantă, ace de păr, zone cunoscute din raliurile de formula 1, inclusiv pasajele subterane. Chiar mă gândeam la un moment dat că pe unde traversam la un moment dat, pe acolo în ziua raliului Monte Carlo trec bolizii...

Mergând înainte pe-o străduță am ieșit spre Place d'Armes. Aici am admirat o cofetărie pentru minitartele cu fețe de purceluși, apoi piața volantă de fructe și cercetând harta, am decis că trebuie să urcăm întâi la castel ca să ajungem la Muzeul de oceanografie, apartamentele princiare și la trenuleț (nu mai știu cum aflasem că acolo avea capătul). Am urcat panta către castel. Am intrat pe poarta care avea în față statuia lui Francesco Grimaldi, deghizat în călugăr franciscan. (Paranteză picantă: istoria formării principatului Monaco - "S-a intamplat in urma cu 700 de ani. Razboincii lui Francesco Grimaldi - cavaler de Genova - erau imbracati in calugari. I-au pacalit pe cei din interior cu tinuta lor si li s-a permis accesul inauntru. Atunci cand au intrat in cetate insa, au scos sabiile din teaca, ucigandu-i pe oamenii care vietuiau acolo", povesteste Michel Buquie, presedintele Biroului Turistic din Monaco. - pasaj pe care l-am împrumutat de aici.)


Piața Palatului, mare, dar cu multe zone cu acces restricționat, din motive de securitate, desigur. pe dreapta, palatul, pe stânga, diverse clădiri și vreo trei străduțe comerciale înguste. Am intrat pentru vânătoarea de suveniruri pe prima, ticsită de oameni și prăvălioare. Am mers câțiva metri, am intrat într-o prăvălie și ne-am luat toate suvenirurile necesare și am decis să nu mergem mai departe pe străduță, ci să ne întoarcem în piață. Și de bine ce am ieșit în piață, vedem că s-a stârnit o oarecare animație, se puneau cordoane de delimitare pe un culoar între clădirea de la stânga și intrarea în palat. Ne uităm la ceas, 12 fără 15. Ahaaa! Schimbarea gărzii! Zicem că merită așteptarea. Încercăm să ne plasăm cât mai aproape de cordonul despărțitor, dar din cauza unor pensionare italiene care s-au plasat marginal, n-am reușit să urmăresc decât zona dinspre clădire, de unde ieșea garda nouă.



Dar lasă c-au făcut fetele poze și chiar un filmuleț. Bun, după ce vedem și chestia asta mergem mai departe, ieșim pe a doua străduță - văzuserăm că pe acolo o tuliseră și Hop&Hop bus-ul, și trenulețul. Aici multe terase îmbietoare, frumoase, dar nu ne dăm deviate de la program, mergem înainte, trecem pe lângă o biserică față în față cu primăria, unde era în plină desfășurare o nuntă - apropo, la ei lumea nu se împopoțonează cine știe ce la nuntă, spre deosebire de cum e la noi. Ajungem într-o altă piață, și vedem muzeul de oceanografie... și trenulețul, și casa de bilete pentru trenuleț.
Intrăm la oceanografie. Partea cu acvarii, cu atâtea specii de pești și alte vietăți marine e superbă. Și într-una dintre sălile cu acvariul mare, în podea era „ferestruica” spre în jos - se vedea țărmul stâncos și, jos de toooot... marea care izbea stâncile. Fabulos!



Ne-am învârtit îndelung și totuți în viteză să vedem toate minunățiile, apoi am urcat la etaj, la colecțiile tip Antipa. Foarte tare și aici, foarte frumos și deștept gândite toate.

Am ieșit și ne-am plasat la trenuleț, care a și venit. N-am așteptat prea mult și s-a pus în mișcare. Ani a făcut o cucerire - șoferul trenulețului a fost clar impresionat. Ne-am plimbat cu trenulețul, aici mai scurt decât la Nisa sau Cannes, dar frumos. Aici am ascultat în căști despre diversele atracții ale Monte Carlo-ului. Am vizitat diferite zone, portul, yacht club-ul, zona centrului, cazino-ul, Hermitage-ul, felurite străduțe pitorești și am încheiat turul ajungând din nou pe dealul castelului, în fața muzeului de oceanografie.

Mai aveam pe ordinea de zi de grup Grădina botanică exotică și Colecția de mașini a prințului Albert. Am început căutarea grădinii exotice. Cu harta și indicatoarele am zis că ne descurcăm. Fals! Am rătăcit aiurea. Atunci ne-am apucat să mai și întrebăm. Am descoperit că ne îndepărtaserăm. Am ajuns din nou pe la Place D'Armes și, la indicațiile unor cetățeni - noroc că aveam între noi și două vorbitoare de franceză - am descoperit că trebuia să luăm liftul. Am mes prin niște pasaje subterane - frumoase și curate și luminase, am luat liftul... doar că urcai două etaje, apoi ieșeai, căutai alt lift, și iar urcai... ne-a amețit de tot acest lift. De vreo trei ori am crezut că ne-am rătăcit aiurea. În fine, ieșim din ultima tură de lifturi și vedem o grădină. Uraaa! Foarte drăguță, dat fără taxă... niște copii jucau fotbal... something is wrong... zicem că putem trece din grădina asta în cealaltă. Dar nu se putea. Cam obosite și unele dintre noi ușor nervoase, mergem pe stradă și iată, în sfârșit vedem și Jardin Exotique!



Aici a fost cu cântec. În primul rând, colegii care fuseseră cu o zi înainte au plătit un preț. Noi n-am avut de ales, ne-au vândut un pass pentru 3 obiective: grădina, grota și muzeul. N-au vrut să ne dea doar pentru grădină. Ok, bine. Cu timpul eram cam la limită, trebuia să vizităm repede ca să mai prindem deschis la colecția de mașini. Mergem întâi la grotă. Aici surpriză! (neplăcută). Grota se vizita doar ghidat, iar grupul anterior intrase de 10 minute. Iar o tură era de 45 de minute. Deci țeapă. Sau ori rămâneam aici și așteptam următoarea tură la grotă, dar pierdeam mașinile. A fost un moment tensionat, pentru că cineva ar fi vrut să rămână aici, dar alte persoane voiau musai mașinile. În cele din urmă au câștigat mașinile. Am vizitat grădina de cactuși - apropo, absolut superbă! mie nu pot zice că-mi plac cine știe ce cactușii, dar cum erau aici crescuți, care mari, care mici, amestecați fel și chip - pe repede înainte și am ieșit. Chiar în fața grădinii era o stație de autobuz. Întrebăm dacă avem un autobuz ceva până spre colecția de mașini și aflăm că da. În 10 minute. Au fost un pic mai multe, parcă. Dar am avut baftă cu ziua mobilității urbane, așa că transportul în Monte Carlo a fost gratuit. Am ajuns repegot la Place d'Armes de unde am luat alt lift. Din nou un pasaj subteran, ăsta mai spectaculos, cu stânca lăsată vizibilă după geamul de sticlă și luminile plasate artistic.

Am ieșit undeva pe lângă un imens Carrefour. Am mers înainte, am ieșit într-o piațetă de unde am mai urcat câteva trepte și am ajuns la Monaco Top Car Collection. Am intrat.
Din nou trebuie să mărturisesc că nu mă înebunesc după mașini (cum nici după cactuși, cum ziceam mai sus). Dar ce am văzut acolo chiar reprezenta un spectacol. Nu mă așteptasem la atât de multe și de frumoase! Chiar merită văzut!




Tocmai terminaserăm de colindat prin imensa colecție când s-a făcut ora de închidere. Am ieșit, simțind și nerăbdarea angajaților, care evident voiau șie ei sa plece la treburile lor de sâmbătă seara.

După un tur de aprovizionare în imensul Carrefour ne-am reunit și am pornit înapoi prin tunel și apoi cu liftul, ca să ieșim spre stația de autobuz spre Nisa.

Am prins un autobuz aglomerat, dar tot trăncănind noi timpul a trecut repede și am ajuns la Nisa. Am coborât cam în zona de unde îl și luaserăm la dus și am mers pe străzi și străduțe ca să ieșim pe faleză, pe Promenade des Anglais. Am hoinărit o vreme până am ieșit spre faleză, când deja se întuneca. Până am ajuns la porțiunea din dreptul hoteleului nostru, unde Răzvan ne zisese că avem o adunare așa ca de ultima seară la Nisa. I-am găsit acolo, pe plajă și ne-am alăturat lor. Am băut niște vin frizante roșu, foarte bun, minunat. Mai târziu, lumea s-a încins, sau a prins curaj, și mai mulți au intrat în mare să se bălăcească în nocturnă. Nu era de ieșit în larg, cu marea destul de agitată, dar s-au bălăcit oricum.
Si cam gata. A doua zi trezit cu noaptea-n cap, mers la gară, 5 ore călătoria cu trenul, caterincă, Milano pauză de o oră și ceva cu un mic shopping din magazinele cu chinezării ieftine și prin deja agreatul de noi magazin Pam, apoi shuttle bus spre aeroportul din Bergamo, colindat prin aeroport și o așteptare luuungă până la avion, dar în schimb zborul mi s-a părut mai scurt ca la venire. Aterizat cu bine, după un zbor cu turbulențe. Prins expres până acasă, victorie. La o oră după ce-am ajuns acasă a început ploaia.




joi, 22 septembrie 2016

O Coastă de Azur - Nisa, Cannes și Monte Carlo (1)

O excursie mult așteptată, încă de când bagase Răzvan un teaser pe tema asta. Așa că, atunci când  a anunțat-o, m-am înscris imediat. Și încă n-am prins loc din prima, deși am reacționat în primele 15 minute. Dar a mai crescut numărul de locuri și așa am prins și eu loc pe lista.
M-a prins cam pe picior greșit cu finanțele, dar vorba aceea, norocul și-l face omul cu mâna lui, așa că am ignorat realitatea și m-am dus - oricum cale de întors nu era, c-aș fi pierdut avansul de 100 de euro.
Și timpul a trecut ca vântul și ca gândul șiii... iată că a venit și data călătoriei: 15 septembrie. Și chiar mă gândeam că pe 18 o să comemorez călătorind. Și cred că i-ar fi plăcut colecția de mașini a prințului de Monaco.
So, cele trei zile între Sozopol și Nisa au fost o nebunie completă, nici nu știam ce să fac mai repede ca s-o scot la capăt și să reușesc să plec fără restanțe de vreun fel. Am reuțit în ultima clipă să schimb și euro, să iau și călătorii pentru linia expres, așa că la ora 7 dimineața eram în 780-ul către Otopeni. Am ajuns repede. Ne-am adunat în aeroport, m-am alipit de Celiana și Ana și ne-am dus către poarta de îmbarcare, via freeshopuri. Așa m-am căpătuit și cu un rimel L'Oreal la un preț de nerefuzat.

În fine, ne-am urcat în avionul Ryanair și am decolat. La dus parcă a durat ceva mai mult ca la întors. Am avut și niște turbulențe minore la jumătate de oră înainte de aterizare. Aterizarea la Bergamo - pe ploaie torențială. Ploua cu clăbuci și am cam luat apă în fuga până la autobuzul spre aeroport. Din aeroport am luat un shuttle bus până la Milano - și ăsta a făcut o grămadă, o oră sau două. Partea bună e că pe parcurs s-a oprit ploaia.

Am coborât la gara centrală din Milano, și, până la venirea trenului, am avut vreo oră liberă să căutăm d-ale gurii prin Milano. Urmând-o pe Celiana împreună cu alte câteva fete am nimerit o patiserie de unde ne-am luat felii de pizza - eu am optat pentru una cu roșii și măsline, care s-a dovedit a fi bestială. Apoi am găsit un supermarket (Pam sau cam așa ceva) de unde ne-am luat provizii - apă, bere, chestii de ronțăit pe drum etc. la super prețuri.

Apoi ne-am urcat în tren. Călătoria a durat 5 ore, întâi până la Genova, unde s-a schimbat sensul de mers și am luat-o pe țărmul Italiei către Franța. Un peisaj foarte pitoresc, golfulețe, portulețe de bărci și yachturi, orășele terasate, mare, nori și soare, o combinație fantastică de culori, lumini și umbre fotogenice. Dar poze n-am reușit să fac, pentru că până porneai telefonul sau aparatul intrai în tunel. Am trecut prin zeci de tunele, care mai lungi, care mai scurte, și un efect neașteptat a fost că ni se înfundau mereu urechile din cauza asta.






După multe tuneluri, după trecerea din Italia în Franța și apoi prin Monte Carlo am ajuns la Nisa. Era deja cam întuneric. Gara - frumușică, iar trenurile mai colorate ca la italieni. Din fața gării am luat autobuzul 12 cu care am meeeeers până unde ne zice Răzvan: aici coborâm, ocazie cu care s-a golit autobuzul de 33 de călători. Pe o străduță la dreapta și gata, am ajuns la Hotel Ibis (pe avenue de Californie). Pe strada din fața hotelului se lucra, mă simțeam ca la București - trafic îngustat, jaloane albe și roșii, gropi delimitate de gărdulețe.
Odată cazați am coborât rapid ca să mergem la supermarketul din apropiere (Răzvan știa unde e) să prindem deschis (acolo la 10 maxim se închid toate). Am reușit - am invadat acel mic Carrefour City de cred că s-au cam speriat bieții angajați. Pentru că erau invadați, de la 10 fără un sfert nu le-au mai permis accesul bieților întârziați locali. Sper că nu i-am ținut peste ora de închidere, totuși, poate doar ca să facă casa. Ne-am găsit de-ale gurii și de-ale băuturii. Totuși, față de magazinele mari, oferta era mai modestă ca variație. Aprovizionați fiind, ne-am retras în vastele apartamente (hotel budget, deci nu vă imaginați cine știe ce spații. Dar curat și îngrijit, am doar cuvinte de laudă). Apoi am ieșit pe Promenade des Anglais să ne plimbăm și să facem apoi cunoștință cu plaja. N-am reușit să ne sincronizăm, așa că ne-am preumblat doar cu fetele din cameră. Fiind joi noaptea, după ora 23, era destul de pustiu, șirul de hoteluri de pe margine aveau luminile stinse, mai alergau câțiva, alții se dădeau cu bicla, așa că prima impresie a fost „hm, parcă nu-i prea grozav”. Părea totul rece, impersonal, neon. Apoi am coborât pe plajă. Apropo, la Nisa plaja n-are nisip. Doar pietre. Mai mici, mai mari, cenușii și șlefuite de mare, rotunjite. Ne-am așezat pe mal, privind valurile ce se spărgeau zgomotos de țărm, stropind. Aici se simțea mirosul de mare și ne-a redat speranța că va fi frumos aici.
Dimineata, în minigrupul nostru de 6 fete cucuiete (2 camere) rămăsese stabilit că mergem la Cannes (Răzvan propusese această zi doar pentru Nisa, dar noi ne-am gândit că le putem cutreiera pe ambele), cu ora de plecare 8 dimineața. Ne-am adunat, am întrebat la recepție ce autobuz duce la Cannes, am aflat că linia 200, care se putea lua chiar din stația de unde coborâserăm seara precedentă. Nici n-am ajuns în stație bine că a soiot autobuzul, de-a trebuit să beau dintr-o suflare cafeluța (excelentă!) de la coffee shop-ul de lângă hotel. Ne-am așezat comod și am pornit. Ne așteptau 2 ore interesante - și ieșirea din Nisa, aeroportul, marea, norii iluminați de soarele din spatele lor, apoi tot felul de localități frumoase, pitorești, oamenii care începuseră să mișune spre treburile lor.



Am ajuns la ora 10 în Cannes, în fața gării. Aici am votat să luăm un mic dejun la o boulangerie locală. Am găsit una tare drăguță.
Și ne-am luat care ce-a vrut, care ceva dulce, care cafea, care tartă etc. Știu că eu mi-am luat o bucată de quiche  pe care am păstrat-o pentru mai încolo, o cafea și o împletitură cu ciocolată pentru la fața locului.

Cu forțele refăcute și orientându-ne după hărțile de la Răzvan am stabilit să mergem întâi spre Cazino și la Palais des Festivals, lângă care se găsea și un infopoint. Am descoperit că puteam ajunge imediat, pe-o străduță și dădeam direct pe faleză, chiar în dreptul „covorului roșu”. Poze, zeci de poze, ieșise soarele strălucitor, cerul era albastru intens iar norii tare fotogenici.


Am pus ochii pe un trenuleț ce făcea turul orașului și ne-am propus să-l luăm pe următorul. În timpul ăsta am mers pe faleză pe lângă portul cu yacht-uri făcând poze.
Apoi ne-am întors și-am urcat în trenuleț. Am făcut o plimbărică pe cinste, iar în căști am ascultat o frumoasă prezentare a obiectivelor importante, combinată cu o selecție muzicală foarte reușită. Am mers întâi pe faleză, admirând pe o parte marea cu plajele frumoase, cu parcuri și puzderie de pietoni și bicicliști, iar pe cealaltă hotelurile și magazinele luxoase, apoi am intrat pe străduțele din interiorul orașului, mai înguste, cu magazine de firmă, cu restaurante, cafenele, magazinașe etc, api am urcat pe o colină în vârful căreia se găsea un castel cu biserică. Aici am făcut și un popas de 10 minute pentru admirat priveliștea (fantastică!) și pentru făcut poze.




Ne-am reluat parcursul, am coborât colina și ne-am afundat din nou pe străduțe, am luat-o chiar și pe o străduță pietonală pitorească și am ieșit pe malul portului cu iacht-uri, căruia i-am dat ocol și am ajuns înapoi la punctul de îmbarcare.
Aici am mai făcut 1000 de poze, după care am zis că mergem per pedes pe faleză, după care ne întoarcem, mai bântuim pe la boulangerie și apoi țuști în autobuz spre Nisa.
Zis și făcut. Ne-am luat apă de la un market arăbesc, am băut un suc de portocale de la un pub si apoi am luat autobuzul spre Nisa. Din nou 2 ore, de data asta pe soare, peisajul arăta altfel decât dimineața.



Am ajuns la Nisa și de data asta am mers cu 200 până în capăt, în centru. Aici ne-am mai întâlnit cu colegii de excursie, am schimbat impresii și apoi am pornit să descoperim și Nisa. Am văzut că era și aici un trenuleș, dar nu știam exact de unde să-l luăm. Am găsit un panou pe care scria de el și ora de plecare următoare. Ne-am dus la un infopoint din zonă și ne-am lămurit, am luat și hartă. Ne-am întors la timp ca să ne îmbarcăm în trenuleț și am pornit în micul tur al Nisei.
Ne-am învârtit pe străduțe pitorești, printre magazinașe, restaurante, terase până am ieșit pe faleză, în capătul dinspre port. Am mers pe marginea portului și am urcat cu trenulețul la castelul din vârful munțișorului. Aici era și un parc extraordinar de frumos, Parc de la Colline du Chateau. De aici, chiar din mers, Nisa se vedea inimaginabil de frumos, printre nori și soare. În vârf am avut 15 minute pentru poze. Nicio poză n-a putut cuprinde ceea ce vedea ochiul, peisajele amețitoare și de o frumusețe blândă, aurie, a razelor asfințitului filtrate printre norii amenințători.







Și pe partea dreaptă, cu promenada și marea, și pe stânga, cu portul, totul arăta splendid. Dar cele 15 minute s-au terminat și ne-am urcat în trenuleț. Am coborât din nou pe lângă port, apoi am mers o porțiune pe faleză, pe Quai des Estats-Unis, unde am prins aglomerație. Era vineri seara! Dar asta ne-a permis să facem niște poze minunate cu faleza, palmierii și marea în lumina apusului.



Ne-am întors în centru, la punctul de plecare. De acolo am luat-o pur și simplu la pas pe străzi, trecând întâi pe la galeriile Lafayette. Mergând așa am descoperit un magazin numit Monoprix, (noi îi ziceam Miniprix) care s-a dovedit un supermarket imens cu de toate, de unde ne-am luat de-ale gurii pentru cină și mic dejun. Aici am luat și o bere artizanală, despre care auzisem de curând, Mort Subite pe nume, cu aromă de cireșe - Kriek Lambic, care s-a dovedit nemaipomenită, s-o bei și să mori de plăcere.
Ne-am mai învârtit pe străzi până la căderea nopții, prin centrul vechi, care arăta ca centrul vechi de la noi, dar mai mare, plin de oameni, de restaurante, terase, prăvălii, vânzători ambulanți etc. Am ieșit în cele din urmă pe Promenade des Anglais pe faleză, am pozat Hotel Negresco pe noapte apoi am coborât pe plajă. Asta după o scurtă trecere pe la hotel. Ne-am oprit pe plaja cea mai apropiată de hotel, și fiind 6 fete, ne-am așezat cu tupeu pe șezlongurile unei terase acum închise de pe plajă. Ana a făcut și baie în mare. Noi resul făceam poze lunii - ale mele au ieșit foarte prost, n-a ieșit nimic din ce se vedea. Treceau zeci de avioane în perioada asta, care aterizau, care decolau. Apoi, orele fiind înaintate și cum urma încă o zi plină, ne-am retras în camerele noastre.

Related Posts with Thumbnails