Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2017

La vânătoare de nori prin Bucegi

A fost o excursie memorabilă. Asta mai ales pentru că pe un versant, la urcușul dinspre cota 1400 până pe vârful Furnica am avut condiții teribile, iar imediat ce am trecut de vârf și am coborât pe platou, am avut o vreme de vis. Un astfel de contrast nu am mai avut, sau cel puțin nu îmi amintesc. Poate doar după o vreme superbă să se strice brusc, asta da, dar invers, niciodată. Până la cota 1400 am mers cu autocatul, nimic deosebit deci. Am început urcușul. Deasupra orizontului se vedeau niște mori negricioși, dar soarele își mai strecura raze pe sub ei, într-un mod foarte fotogenic. Am continuat urcușul, pe jos era uscat, din când în când apăreau bălți mocirloase, dar în rest totul frumos. Apoi, tot urcând, am început să fim asaltați din loc în loc de rafale de vânt rece. Norii păreau tot mai amenințători și mai aproape. Apoi ușor ușor au început să apară urme de zăpadă... Apoi din loc în loc dădeam de zone ușor burnițoase. Apoi vântul rece a devenit prezent în permanență, i

The day we give in...

Trăim niște vremuri tulburi și, dincolo de păreri, cei ajunși la guvernare schimbă legi în favoarea lor. Ce înseamnă, ca implicații, asta? De aici încep speculațiile și scenariile și posibilitățile. Consider că, în acest moment suntem deja așa de sictiriți de tot și toate că aproape nu ne mai pasă. Sau negăm că e important. Sau ne luăm lumea în cap. Sunt n variante. Partea proastă e că toate astea nu s-au produs brusc, adică hop! au apărut ăștia, au votat și asta e. Cei 28 de ani de la schimbarea regimului au adus, pic cu pic, noi am adus pic cu pic situația în halul ăsta. E exact ca atunci când vrei să fierbi o broască vie. Dac-o arunci în apă clocotită, o să sară și o să fugă. Dacă o pui în oală cu apă călduță și apoi aprinzi sub oală un foc mic, broasca nu se prinde, și, când simte că e nasoală treaba e pe jumătate fiartă.  Așa că am impresia că noi suntem exact așa, pe trei sferturi deja fierți, duși, inerți, morți. Și nici nai prea avem cum să ne salvăm. Pentru că i-am

Suspans... cred ca iar n-am mai dat pe-aici de o lună-două?

Nu știu exact cum, dar văd că iarăși am uitat să mai scriu pe blog. O să reiau cu Maramureșul mai încolo, cred că mă și plictisisem să scriu sau nu știu ce, o să reiau firul călătoriilor maramureșene când oi avea mai mult timp (și chef). Între timp am mai fost în divese călătorii mișto, pe la teatre, evenimente, chetii trestii și mi-e că dacă nu apuc să scriu acuș de ele o să le uit definitiv. Deci ia să îmi adun mințile și amintirile și să trec în revistă ce-a fost și apoi oi vedea ce merită dezvoltat pe larg separat. A fost festivalul național de teatru, unde, mulțumită Mariei (din gășcuța de la dansuri) care a avut timp să se informeze, am mers la două piese, Înaintea erei noastre la Green Hours și Rovegan la Replika. Și, între cele două piese din FNT, cumva la inițiativa Iuliei am ajuns la concertul de la Sala Radio al lui Răzvan Suma, „Vă place... Beethoveen?”. Tot așa - din inițiativa altcuiva - vorbisem cu Livia să mergem la un spectacol la un nou teatru independent,

Cică

Anul ăsta, începutul de noiembrie cu ziua mea cu tot mi-a fost foarte neclar și haotic. Ca și vremea de afară, cețos. Cea mai mare zăpăceală și stare contradictorie am avut-o din cauză că fix de ziua mea, care pica sâmbătă, fix atunci s-a găsit Irina să își facă nunta. Cu scuzele de rigoare și cu anunțat din timp, așa că, deși nu mi-a plăcut deloc, am decis să merg. În plus, colac peste pupăză, și Cătălina, care se serba și ea pe 2 noiembrie și-a organizat party-ul de ziua ei tot pe 4 noiembrie. Pentru că știam că merg la nuntă și naiba știe când apar și eu, nu m-am combinat la organizare. așa că de ziua mea am fost la nunta altcuiva și la party-ul de ziua altcuiva. A fost un pic nu știu cum, adică nu m-am simțit chiar ok. Și în străfundurile întunecate ale spiritului de scorpion, am fost chiar pissed off. Și încă mai sunt. Ceea ce mă pune pe gânduri în ce privește dacă nu o fi fost mai bine să îmi bag picioarele și să fac cu totul altceva, cumva ca anul trecut, să plec naibii

Călătorie spre Maramureș

Pe 21 septembrie, cu noaptea-n cap, adică la 5:15, pe aripile taxiului, am ajund la punctul de întâlnire de la Izvor. Era imediat după „alarma” de furtună care s-a dovedit un fâs. Era cam răcorică, iar până să plecăm a început să și picure. Se pare că au fost unii care s-au speriat de alertele meteo și au renunțat. Autocarul a ajuns mai târziu, pe la 5:30 (dacă știam nu mai luam taxiul și veneam cu metroul, dar na, nu poți ști niciodată cum e). Nu era nicio figură cunoscută, doar parcă ceva vag, din vedere. Așa cum era figura colegei de bancă - Denisa - pe care s-a dovedit că o știam din vedere de prin excursiile cu Terra (și ea pe mine). În cele din urmă a sosit și autocarul, ne-am suit, am pornit. Ziua avea următorul plan de mers: Ploiești, Brașov, Sighișoara, Ungheni ( unde am luat masa la un mare împinge tava, Darina se numea ), Târgu Mureș, Bistrița, Năsăud, Moisei, Borșa. A fost lung drumul. Dar și interesant. Am prins niște nori luminați de soare și petice albastre de cer de

Maramureș plai cu flori... și cu betoane

Da, e frumos Maramureșul. Doar că prezența atât de multor căsoaie viloaie, toate de beton și complet nerespectând frumusețea și tradiția zonei m-a surprins (neplăcut). Cumva mă așteptam să vie, dar nu în așa măsură. Și nu așa de-a... ca mucii-n fasole. Când ai așa o frumusețe  - pentru care e renumită zona, vin turiști etc etc... adică alții apreciază... tu lași ce ai frumos în paragină și construiești lângă (sau în loc de) o măgăoaie de beton, mare, cât mai mare, că de, să fie modern. Aproape că-mi părea rău că ăia o duc bine muncind prin străinătățuri și au bani să își facă viloanțele alea stricând aspectul tradițional al satului transilvănean. Practic, îmi dau seama că am ajuns prea târziu în Maramureș, e așa, ca „la steaua care-a răsărit”: azi o vedem și nu e. Așa și cu frumusețea satului maramureșan - pe când era autentică și nealterată n-o vedea nimeni, acum, că e trâmbițată și vin turiștii s-o vadă, s-a compromis. O imagine despre fenomenul ăsta am găsit-o la proiectul

Ultima Vamă (în cazul meu prima și ultima pe 2017)

În septembrie, weekendul cu numărul 2, (9-10 septembrie) gașca noastră mocăită pusese la cale o iețire de sfârșit de sezon în Vamă. Conu știa pe cineva care închiria o vilă întreagă pentru weekend și trebuia doar să ne adunăm destui cât să renteze pe cap de locuitor afacerea asta. În stilul nostru caracteristic ne-am adunat, socotit, calculit, calculot de în final eu personal abia dacă aveam habar câți suntem. Am plecat din București vineri noaptea, abial la ora 21 am reușit să ne adunăm la Sălăjan la statuie și s-o pornim. Ultimul întârziat a fost Clona, după ce-a ajuns și el o pornirăm. Călătorie de noapte la ceas de miazănoapte pe sub luna cu aripi de nor străveziu și schelet de vânt . Am ajuns în benzinăria de la Constanța la 12 noaptea, a trebuit să stăm vreo 5-10 minute pentru că se făcea casa, ma rog, d-ale aparaturii electronice. Apoi am ajuns în Vamă la scurt timp. I-am găsit pe cei veniți mai devreme (mașina lui Iulian) la masă pe verandă deja abțiguiți de vișinată și ce-o

Prin Munții Grohotiș (ați auzit de ei?) sau Octombrie colorat

Spre rușinea mea, eu una nici nu știam că există. Oi fi învățat la geografie? Posibil, dar clar că denumirea nu mi-a lăsat nicio sclipire printre neuroni. De pasul Bratocea da, ăsta suna cunoscut, desigur că habar nu aveam unde e, dar măcar suna familiar.  Când colo, erau aici, la îndemână. Pe drumul de Cheia treci de cheia și mergi până la pasul Bratocea. De acolo am înțeles că dacă o iei într-o parte ajungi în Ciucaș, iar în cealaltă, ajungi în Munții Grohotiș.  Tocmai pentu că nu mai fusesem aici, dar și pentru că era într-un moment ok, când aveam și bani și nici nu eram prea obosită, m-am băgat să particip la această excursie organizată de Andinio Travel (Călător prin România). A fost pe 15 octombrie, într-o duminică. Am lăsat autocarul în pasul Bratocea și am pornit-o pe marcajul cu bandă roșie. Am urcat susținut prin pădure, și încă de aici ne-am dat seama că o să avem de furcă cu vântul. După această porțiune împădurită care ne-a făcut să gâfâim am ieșit într-o poieniță, de