Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2017

Stări amestecate

Parcă am frisoane când mă gândesc că gata. Când veneam dimineața spre Universitate, de la galeriile Orizont, mă gândeam cu jale că e ultima dimineață când vin în centru, când pot să îmi iau o cafea bună de la vreunul dintre cele 3-4 locuri plăcute de unde puteam să îmi iau cafeaua... Că iar o să treacă luni până o să mai ajung prin centru... Că străduțele și casele vechi, alternativele pentru șoselele aglomerate pentru când voiam s-o iau pe jos acasă nu-mi vor mai fi în drum... Că drumul în sine va dura mult mai mult... Că iar o să am mult stres, mult de muncă, haos... Îmi stă pe creier și porcăria asta de sistem informatical asigurărilor sociale de sănătate care nu s-a reparat nici azi, deci nu am putut să o duc pe mama la medic nici azi... Și ea face febră în continuare... Îmi strâng cu jale mărunțișurile adunate prin cutii, pe birou... Și am emoții. Că de mâine începe o nouă etapă. Uf!

Marele sistem informatic și sănătatea

După distracția de azi dimineață cu mers la policlinică, programat, sistem offline pentru activarea mizeriei de card de sănătate, cu alergătură până la registratură, apoi și până la casa de asigurări OPSNAJ, am tras concluzia evidentă și previzibilă: sistemul informatic corelat cu cel medical = dezastru. So, chiar dacă faci parte dintre norocoșii care au primit cardul de sănătate, dacă ai o relativă urgență -bunăoară de 3-4 zile seara îți crește temperatura și mai ai și alte simptome legate de probleme renale și biliare - și te duci și tu ca omul, la policlinica la care ai fost arondat o viață, la medicul de familie să te consulte și apoi să îți facă trimitere, d-astea, aparent banale... dacă ai marele noroc să nu meargă sistemul informatic (lucru ce nu se întâmplă așa rar cum s-ar crede), pentru că ai card neactivat... nu poți face nimic, medicul nu poate face nimic, ești în rahat, nu exiști. Și poți doar să te rogi la Dumnezeu să se repare porcăria aia de sistem ca să îți activeze c

Liniște agitată

Tema zilei, pornind și de la recentele suferințe ale maică-mi, și de la compilarea cu alte momente, de astă dată ale mele, mai vechi, ar fi cât de mult influențează gândurile și trăirile noastre corpul nostru fizic. Din câte am citit, more or less medicalo-științific, s-ar numi somatizare, Ai o perioadă mai nasoală, nu e nici soare afară, e frig, întunecat, nici nu prea poți să te plimbi... Te mai doare una-alta... ai oarece tendințe depresive. Și începi să acumulezi gânduri negre, pe care poate le reprimi în fața altora, poate nu, eventual te mai trezești cu câte o replică acidă care îți pică rău... Și începi să te simți mai rău și fizic. Și cu cât mai multe gânduri negre îți faci, cu atât mai puțin bine te simți. Și azi așa, mâine așa... Și începi chiar să ai simptome că ceva nu e bine. Că e cauză sau efect, numai Dumnezeu știe. Cert e că gândurile noastre ne influențează mai mult decât credem și vrem să credem. Iar uneori ne chniuim de-a dreptul singuri. E greu când e vorba de alt

Lumea în care trăim

Dincolo de zbaterile personale ale fiecăruia dintre noi, care ne ocupă tot timpul, se petrec lucruri de care habar nu avem, dar care ne pot influența dramatic (în mod rău sau bun) viața. Bunăoară corupția, draga de ea. Cum-necum cu voia sau fără, fiecare am avut de-a face într-un fel sau altul cu ea. Pornind de la un banal copiat, sau o șpăguță, o atenție, o măslină ca să meargă osiile aparatului de stat mai ușor (la o administrație financiară, la un doctor sau asistentă, un cadou învățătoarei, mărunțișuri...) Ne-am obișnuit cu ea. E un rău știut, cu care ni se pare firesc să conviețuim. Ne lamentăm, ne plângem și... ne conformăm. Sigur, sunt și excepții, dar, vorba aceea, ești excepție până îți ajunge cuțitul la os, atunci te mai gândești, ori faci scandal monstru (cu riscurile aferente), ori strângi din dinți și... faci o excepție. Doar de data asta, că ești în corzi. Dar dincolo de asta, adunată și cumulată și coroborată cu inconștiența și nepăsarea, corupția, când cumulul ăsta

Indecizii, noi perspective

Asta ca să parafrazez titlul uneia dintre primele cărți al cărei titlu m-a amuzat în vremea editurii All din Carol Knappe - „Depresii - noi perspective”. Când să zic eu ok, lucrurile sunt tranșate, am decis cutare, hop! varianta A zice stai așa, că m-am gândit să mai cutare cutare... Iar indecizii, iar așteptare. În plus, cred că mă paște iar o răceală viroză mama ei de viață și am o stare minunată... Maică-mea s-a simțit nu prea bine aseară, cu puțină febră, i-a trecut, dar oricum... se pare că colecistita ei cronică nu dă semne de îmbunătățire, crizele biliare se întâmplă cam des... Numai de-ar trece vremea asta nasoală ca s-o duc la consultații, analize etc. Oricum, azi mi-am dat deadline pentru indecizii, la finalul zilei o să știu când și cum și unde. În rest, Doamne-ajută! Update. The deal is done. Să fie schimbare! Permutare la depărtare.

Căciulata și băile termale

Mulțumită, grație, datorită articulațiilor care s-au gândit ele că ce-ar fi să scârțâie, ba o durere de călcâi, ba niște dureri recurente la genunchi (la genunchiu' ăl bun, culmea!) apărute netam-nesam fără niciun motiv plauzibil, care reapar de câte ori fac efort mai consistent (alergare, coborâre mai lungă și mai solicitantă în drumeții, d-astea) , m-au făcut să optez pentru excursia la băile termale de la Căciulata în loc de avantajoasa zi cu lecții de ski pe care mi-aș fi dorit-o. Ei, și ajungem în Căciulata, la Hotel Central. Un hotel frumos, cu arhitectură care îi atestă vechimea și rangul, renovat frumos, păstrându-i farmecul. La recepție, buluc de lume (cazarea sa făcea începând cu ora 14, și era încă ora 12:30, dar lumea era deja pe metereze). Noi ne îndreptăm către restaurant, o sală spațioasă, amenajată clasic pentru hotelurile „de stat”. Ambianța suficient de plăcută, ospătarii școliți pe stil vechi, dar eficienți și serviabili. Prețurile mici, mâncarea acc

mărunțișuri

Am învârtit roata, încă se învârte... Habar n-am unde o să se oprească. În ultima vreme am mai citit „Eu și ai mei” de Jerome K. Jerome. Mi-a plăcut mult. Același umor fin, autoironie, ironie (și drag) în portretizarea copiilor, soției și cunoscuților... Situații, gânduri, filozofări, toate în cheie amuzantă. Acum am sărit la „Povestiri din Sevastopol” de Lev Tolstoi. Un ochi critic, lucid ațintit asupra tranșeelor de la Sevastopol, a societății din oraș, mai mult ofițerești dar nu numai, câteva cugetări stârnite de faptele relatate (Tolstoi chiar a fost un om ce și-a pus multe probleme, în ciuda statutului său de moșier, mărturie stă Jurnalul său - „Spovedanie”, carte care pe mine m-a făcut să pot arunca o privire asupra omului Tolstoi, un om frământat, mereu în căutarea sensului existenței, prin toate căile pe care le-a întrezărit - științe exacte, filosofie, religie... și a observat, de fiecare dată, că niciuna cu oferă răspunsuri satisfăcătoare, dacă ești lucid și nu vrei să înc

Viața e ciudată

Nu încetez să mă mir de cum se schimbă uneori situațiile, lucrurile. Și ce dezvoltări ulterioare poate avea un fapt nesemnificativ. Voi detalia în altă zi asta. Valabil și opusul, adică uneori se întâmplă lucruri nasoale, grave (gen Colectiv), urmate de un fel de cutremure și dezvăluiri, iar apoi, după un timp - iată, un an și un pic - totul se duce pe apa sâmbetei, corupția triumfă și țopăie și râde peste cadavre. Și descoperim că noi, cei rămași, ne dovedim a fi niște cadavre vii. Da, când sistemul însuși e corupt până în măduva oaselor, e logic să putrezească totul iar bietele celule albe care se zbat și încearcă să vindece, să repare, sunt neputincioase. Asta se întâmplă când lupul ajunge paznic la oi. La dracu' cu sistemul lor! Păcat numai că nu prea avem ce alt sistem să punem în loc. Păcar că oamenii sunt atât de limitați până la limita propriului nas ăncât nu pot gândi puțin în afara propriei persoane și bunăstări cu orice preț. Pentru că aici nici măcar nu e vorba de le

Teorii

Azi nu știu cum s-a nimerit că iar am nimerit peste nește teorii nutriționiste. Cel mai tare ma amuză e că în general teoriile tind să se grupeze pe trenduri, care de altfel se bat cap în cap. O să vorbesc aici doar ce cele ce s-au nimerit sa treaca prin feed-ul meu azi și vineri. Un nene, Alexandru Popa, are, ca tot omul, o teorie. Atât cât am apucat să citesc, omul spune unele chestii de bun simț (cum că un corp de om care face sport poate să aibă același număr de kilograme sau mai mult decât unul ce nu face sport, dar mușchii vor fi tonifiați și va arăta mai bine), altele la inspirația proprie. Omul zicea cum că, pentru a slăbi, ar trebui la început să scazi drastic rău ce consumi (n-am ajuns încă să citesc până la care moment mai exact), iar apoi să începi să consumi din ce în ce mai mult, ca să nu pornească corpus să intre în alertă și să înceapă să facă provizii pentru zile negre. Aici trebuie să îmi pun cenușă în cap că n-am citit toată teoria, m-am întrerupt și nu am mai rev

To change or not to change...

Din nou, alegeri... varianta A sau varianta B? Same shit, contexte diferite. O agenție sau alta? Ce-i mai bine pentru viitor? Greu de zis spre imposibil. Singulul posibil avantaj rămâne cardul de abonat la Medlife. Care de fapt nu e mare scofală, dar se face (ăla Business) doar prin firma angajatoare. Muma lor de decizii! Că stând strâmb și judecând drept, începe să conteze din ce în ce mai mult ce va fi cu angajatorul pe termen lung. Că devine din ce în ce mai tricky să faci balet printre firme cu cât te apropii de vârsta la care în mod normal te retragi din câmpul muncii. A, sigur, mai e, hăăăăt și se îndepărtează odată cu schimbarea lagislației muncii, dar... Mda, e nașpa. Că oricum, dincolo ce poți prevedea pe baza a ceea ce știi, întotdeauna poate să apară un factor X complet nebănuibil care să schimbe tot, absolut tot. Deci, în contextul actual, două firme locale, fără „spate” internațional multinațional... Frunză în vânt. Ceea ce uneori e bine, alteori rău. Mama lor de decizii!

Dileme, trileme, dubii și întrebări existențiale sau Sănătatea-i mai bună decât toate

Mda. Ce se poate întâmpla când tot traficul și străzile sunt blocate de nămeți iar totul arată că mizeria se va prelungi mult încolo, până prin martie, poate? Păi multe. toate. orice. Și în momentul ăla îți blestemi toate zilele, lenea, comoditatea, îți reconsideri opțiunile, te întrebi ce mama naibii poți să faci... Pe scurt, de ieri maică-mi i s-a umflat falca. De la unul dintre ultimii dinți pe care-i mai are. Așa că începem să ne întrebăm ce facem, cum procedăm. Primul impuls, să sunăm la dentistul nostru, e pensionat omul, dar poate o reșetă pentru antibiotice poate să mai prescrie. Doar că e târziu și nu e de sunat în toiul nopții, e pe dimineață de făcut operațiunea. Dacă doamne ferește o fi plecat din București, se cheamă că am îmbulinat-o. Că policlinica noastră e policlinica 10, de pe strada Washington - deci o călătorie superbă prin nămeți. Plus că nu ne-am activat mizeria aia de card de sănătate. Deci implicit trebuie să stăm la coadă la urgențe să prindem un doctor (ca pu

Pe gerul Bobotezei, la cabana Diham cu Terra Incognita

Din 2016 pusesem ochii pe excursia cu Terra, cu trenul, de pe 7 ianuarie, pe traseul Predeal - La Crăcănel - cabana Forban - cabana Diham - Poiana Izvoarelor - Gura Diham - Bușteni. Doar că de pe 1 ianuarie m-a pălit grav viroza, răceala, gripa, ce-o fi fost, de am zăcut vreo 2 zile fără să scot nasul din casă. Apoi marți mi-am făcut curaj să ies până la sală să mă dezmorțesc cu o mică biciclare și o saună - am profitat că nu era mai nimeni ca să nu contaminez oameni. Apoi back home ți zăcut în continuare. Abia pe joi am început să mă simt mai bine, iar vineri am fost sigură că e ok să merg pe frigul și viscolul anunțate în excursie. Așa că sâmbătă cu noaptea-n cap eram la gară, unde era mai frig ca afară. Ne-am adunat vreme de jumătate de oră cu toți temerarii Terra și am năpădit trenul. În tren cam friguț... De pe la Ploiești s-a mai umplut, parcă s-a mai și încălzit nițel. Era și un grup care a cântat în tren, apoi și un nene cu acordeonul care a cutreierat trenul. De pe la

Ultimul concert pe 2015 - Adrian Naidin „DestiNatie”

Înainte de Crăciun nu știu cum, privind aiurea pe FB văzui o reclamă la concertul lui Naidin . Aflasem mai demult de acest interpret, prima dată de la Claudia Andreia, apoi și Dominic era la un moment dat extaziat. Deci de vreun an și jumătate. Văzusem la momentul respectiv cum cântă, mi-a plăcut, așa că de data asta de cum am văzut am vrut să merg. Le-am întrebat și pe fetele din gașca de dansuri daca vor, doar Cris putea atunci pe 26, a doua zi de Crăciun. Luat bilete și antamat treaba. Și zău că nu mi-a părut rău. Mi-a plăcut foarte mult. Mult mai mult decât Mariza sau Irina Sârbu. Sigur, nu compar nici vocile, nici stilurile, ci felul în care m-am simțit eu personal la concert.