BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

luni, 20 decembrie 2010

mlm-uri și cujetări

mlm? ce .... mai e și aia? ei, nește chestii denumite pompos multi-level-marketing. model hamerican, mâncaț-aș! e o chestie foarte mare. adica șmecheră. pentru ăia de-o inventară, și pentru unii mai „habotnici“. nu zic că-i ceva rău. doar că nu-i cazul sa ne pierdem mințile de fericire c-am găsit rețeta succesului. da’ ce-mi veni să bat câmpii despre mlm-uri? păi dădui vineri peste unu’ și îmi fu servită o prezentare.
așaaa, și-atunci am făcut (din nou) conexiuni între diversele mlm-uri pe care le-am adulmecat în viața asta: amway, herbalife, avon, oriflame și acum, iată, nu skin.
toate se bazează pe un ceva-minune (produsele cele mai..., tehnologiile cele mai... rețeta de afacere cea mai... și așa mai departe). și, colac peste pupăză, după ce au toate aceste chestii unice și irepetabile și minunate, te mai pot face să te și îmbogățești! cum? intrând în afacere (pentru majoritatea se plătește o sumă la înscriere, care-ți ofera access la diverse chestii, eventual niște produse și desigur multă maculatură cu diverse informații despre ce și cum să faci). și ți se „garantează“ că dacă faci cu sfințenie și neabătut ce ți se spune, în x timp (care depinde numai și numai de tine) vei ajunge la nu’ș ce nivel și vei câștiga z bani. pentru asta, nu trebuie decât să vorbești cu n+1 persoane, adică să-ți suni toți prietenii, cunoscuții, necunoscuții, dușmanii și rudele și să le prezinți „afacerea“. și, dacă reușești să aduci să se înscrie x persoane, deja ai garantat un venit rezidual etc, etc. cul! simplu ca bună ziua! și toți vom fi în vreo afacere, toți vom cumpăra și vinde niște chestii minunate, deci vom fi sănătoși, frumoși, machiați și bogați! un mapamond de vânzători. și câțiva fraieri care n-au vrut să se înscrie în afacerile mlm care na, or să producă acele multe chestii extraordinare, muncind ca sclavii 100 de ore pe săptămână pe un salariu de mizerie, drept pedeapsă că n-au vrut să fie bogați și mlm-iști. dar daca și fraierii ăia se vor deștepta? atunci cine va mai produce toate minunile alea? am găsit! răspunsul e la îndemână! roboții! ce mai, visul american! toată lumea face prezentări de afaceri, cumpără, consumă, nimeni nu muncește și toți sunt bogați! o lume bazată pe consum, consum și iar consum în demență.
Oricum, din câte am văzut, toate afacerile tip mlm se bazează dacă nu pe o minciună, măcar pe o exagerare a calităților produsului-tehnologiei-serviciului, apoi pe dorința omului de a avea mai mult, de a fi mai bogat (chiar ți se recomandă să te gândești la ce-ți dorești mai mult ca să te determini singur/ă să activezi în rețea mai cu spor), de a ieși din capcana serviciu-timp-bani. de fapt, faci același lucru, dar pentru alții, și ai impresia c-ai scăpat, deși... tot castele de nisip construiești. și, în plus, nici nu-i chiar așa de simplu să-ți faci acea rețea suficient de mare încât să-ți „garanteze“ faimosul câștig rezidual... o auto-iluzionare, până la urmă. sigur, sunt destui și cei care reușesc să facă bani frumoși din astfel de afaceri. dar probabil tre’ să nu-ți pui prea multe întrebări, să faci exact ce ți se spune ca un roboțel cuminte și să ai și-un dram de noroc, precum și nervi tari (pentru a suporta zecile, sutele, poate chiar miile de refuzuri).
în fine, când m-am apucat să scriu chestia asta aveam o idee relativă despre ce voiam să spun, dar m-am rătăcit pe parcurs și-acu n-am concluzie. da’ poate nici nu trebuie. mai ales c-aici la serviciu e o căldură nebună, de simt cum mi se topesc creierii, așa că nu mai risc să zic nimic.

joi, 16 decembrie 2010

ze tivi

de o vreme încoace nu mă mai uit la știri, la emisiunile „comentatoristice“, nici la „-șouri“, nici la așa-zisele emisiuni de divertisment. pentru că nu le mai suport. îmi creează o stare proastă, nervi și nimic bun. e adevărat, așa pierd legătura cu realitatea celorlalți, a celor ce se uită mult la toate acestea. și eventuale subiecte de comentat, sau față de care să mă indignez. și implicit să scriu. deci un blog mai sărac în subiecte actuale și mai bogat în subiecte contemplative. mai puțin analitico-critic și mai mult descriptiv. Dar prefer așa. decât să îmi umplu mintea de toate gunoaiele pe care le servesc pe tavă televiziunile de „infotainment“ (m-am crăcănat de râs cand am auzit termenul, folosit pompos de un patron din media - mogulaș, iubitor, ca tot românul cu pretenții, de termeni luați de-a gata din engleză, ca să „dea bine“).
evident, nu e nimic nou în asta, știm (teoretic) cu toții că televiziunea ne schimbă viața... numai că uneori uităm sau ne facem că uităm asta. http://www.youtube.com/watch?v=AKYCaHYYF3U

marți, 14 decembrie 2010

fulgi


Prima ninsoare de anul asta m-a prins vineri, 10 decembrie. Ieșisem până la bancă, după un extras de cont. distanță de-o stație de tramvai. cand am pornit, se vedeau la orizont nori negri (doar într-o parte a cerului). La bancă am așteptat destul, timp în care a început să fulguiască, întâi un fulg, doi, zece și-apoi mii și sute, mânați de un vânt intens. Ieșind din banca m-a întâmpinat o mica furtună de zăpadă. N-am mai așteptat tramvaiul și-am luat-o pe jos. După ce-am trecut de stația de metrou bag de seamă că din partea opusă norului se chinuie să iasă soarele. Și chiar a ieșit. Și-am avut astfel parte de prima ninsoare din iarna asta, o ninsoare intempestivă, iar spre final chiar însorită.
Aseara - ninsoare măruntă. Azi - fugi adevărați, pufoși. O încântare sa umbli prin parc, chiar așa, în fugă spre serviciu.
foto: blogu.lu (via reportervirtual.ro)

miercuri, 1 decembrie 2010

1 decembrie


Decembrie debutează în forță: frig (grade cu minus), ploaie, gheață pe ramurile tufelor și copacilor, gheață pe mașini, vânt. Drapele tricolore ude și înghețate. Un cățel scos la plimbare de la scara de bloc vecină de un băiat. Alți doi băieți se uită la cățel și râd în hohote. Cățelul se enervează și latră isteric. Cățelul pekinez era îmbrăcat de iarnă (de o stăpână nebună): o hăinuță roz matlasată... și... avea ghetuțe albe cu cusături roz (or fi fost de la vreo păpușă? sau s-a inventat încălțăminte pentru câini?). Vântul suflă tăios și cu putere. Mă precipit prin parcarea Billa ca s-ajung în stația lui 41. Văd că unii din stația de tramvai fug către cea de autobuz. La stop, oprit un 641. Mă prind care-i faza și fug și eu. Gata, l-am prins. Merge, merge. Înainte de Lujerului, câteva 41-uri înșirate. Stau locului. La podul Ciurel muuulte tramvaie stateau cârd unul după altul. Mai în față, o mașină se intervenții ratb și câțiva muncitori se chinuiau să repare cablul. Mai mergem puțin. Se aude și se simte un huruit de utilaj greu. Pe cealaltă parte a șoselei, un cârd imens de mașini militare (plecate de la paradă, bănuiesc), înșirat pe toată lungimea șoselei, până la Crângași.

marți, 30 noiembrie 2010

fragmente. final de noiembrie

cald. frig. ceață. ploaie. suplimentul Lumea în 2011. deadline. predare. texte. poze. corectură. citire. recitire. bun de tipar. mic haos. salariu. card. glamourette made in china - 10 lei. chirie. mai mica. căutăm. tocăniță. praz. dănăilă în cora. provizii. site-uri. finalizare. detalii. butoane flash. 1 decembrie. pregătiri. avioane. elicoptere. tribune. steaguri. amintiri despre 1 decembrie pe drumuri de munte.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Noiembrie; lejer, de vara


Dacă nu mă înșel, toamna a debutat anul ăsta în forță: pe 31 august - 1 septembrie s-a răcit brusc vremea, parcă a și plouat, era o atmosferă de noiembrie. În rest nu mai țin minte exact cum a fost luna septembrie, probabil amestecată. Dar octombrie, cel prognozat să fie călduros, cu zile cu 22 de grade, sigur n-a fost conform așteptărilor. În schimb noiembrie cel de la coada toamnei a debutat cu o vreme de vară. 1 noiembrie a fost o zi minunată. Dar a fost urmată de două zile oribile, ceața nu s-a ridicat deloc, a fost frig, umezeală și cam deprimant. Bine că imediat după cele două zile oribile au urmat (și încă pare c-ar mai ține-o așa) zile de vară amestecate cu zile tomnatice. În a doua săptămână de noiembrie au început să cadă masiv frunzele din copaci. Și-n trei zile gata, copacii sunt desfrunziți, dacă le-au mai rămas 2-3 frunze întârziate. Aleea dinspre Arcul de Triumf are acum trunchiuri negre, despodobite de galbenul, ruginiul și ocrul coronamentului din primele zile de noiembrie. Dar ce frumos era în zilele în care ningea cu frunze! Dar și mai-nainte, până să cadă frunzele... Cer albastru, frunze în culori schimbătoare de la zi la zi, galbenul frunzișului dădea aleilor un aer vesel chiar și în zilele cețoase și neplăcute. Dar cerul de seară... Culori fantastice, topindu-se pe măsură ce ultimele raze se stingeau... Uneori norișorii împrăștiați de briza imperceptibilă se întindeau în straturi pe cer, ca niște foi pufoase, incendiate întâi în culori pastelate (bleu- roz, roz-portocaliu, portocaliu-movuliu) iar apoi, pe măsură ce cădea înserarea, culorile se accentuau, se aprindeau și contrastau din ce în ce pe fundalul care se întuneca... iar în final toate culorile se duceau la culcare, obosite. Iar pe lac, toate astea se vedeau indoit, oglinda liniștită a apei reflectând spectacolul de lumini și umbre, adăugându-i neliniștea undelor. Pe măsură ce cade înserarea, când lumina e muribundă, pe deasupra lacului trec stoluri de ciori croncănitoare, mânate de migrația lor de seara și de dimineață (n-am înțeles niciodată de ce, mai ales în sezonul rece, oștirile de ciori vin seara în oraș, înnoptează aici, pe copaci sau pe antenele tv, iar dimineața pornesc, pleacă de unde-or fi venit...)

miercuri, 10 noiembrie 2010

ma intreb


de vreo două săptămâni, de cand le-am văzut prima dată în Herăstrau: ce păsări or fi? Au trecut pe 1 noiembrie în stoluri către sud. Câteva au poposit pe lac, le-am vazut cel puțin o săptămână, ba mai multe, ba mai puține. Sunt negre, cam cât rațele sălbatice, dar mai filiforme, cu gâtul mai lung decât o rață și cu ciocul destul de lung (uneori mi s-a parut galben, alteori alb). Și în plus, cum plutesc ele pe apă, odata plonjeaza în apă, unde stau destul de mult, ieșind la o distanță destul de mare față de locul de intrare, uneori cu câte un mic peștișor în cioc. Ce păsări or fi?

duminică, 7 noiembrie 2010

multe distractii


Au tot fost la evenimente în ultima vreme... și toate reușite. Ziua Raliței, sărbătorită în Oldies-ul mutat în buricul târgului, cu dans până târziu în noapte, practic până au închis clubul, cu lume multă și veselă. Apoi botezul micului Tudor al fratelui lui Alex, și sărbătorirea evenimentului la Casa Jienilor, într-o atmosferă plăcuta, cu animatoarea pentru cei mici care-a avut un succes fantastic la copii, cu personalul foarte atent și pe fază. Apoi ziua mea (pe care n-am prea avut chef să o sărbătoresc, am oscilat îndelung între a serba cu multă lume și a nu serba deloc, mai ales din cauză de $$$, în final i-am chemat la noi acasă pe sora și verișoara lui Alex, cu soți, copii) cand, deși nu mă prea așteptam (de obicei ma simt cam aiurea de zilele mele) m-am simțit foarte bine (și sper că la fel toată lumea). A fost o serbare sărăcuță, cu bere (care din fericire a ajuns la limită) din ultimii bani din buzunar , cu zacuscă de ghebe din lotul nostru manufacturat, alune proaspăt prăjite și cu... hamsii prăjite cu mujdei (asta în loc de tort). Voie buna, cât cuprinde.
Săptămâna trecută mi-am luat concediu, ca măcar în preajma zilei mele să fiu liniștită, să am timp să-mi fac buletinul, să lucrez la designul celor două site-uri pentru care am primit comandă, să fac apoi în dream primul site, în html cu css. M-am plimbat aproape în fiecare zi cu maică-mea prin parc și-am admirat culorile toamnei, lacul aproape secat și vietățile de pe el (rațe, gâște, pescăruși și alte păsări migratoare). Au fost câteva zile luminoase și calme, deosebit de plăcute. Dar și două cețoase, reci și jilave. Per total, de data asta chiar am simțit că m-am odihnit.

marți, 26 octombrie 2010

toamna si nervi


azi, desi am plecat de-acasa cu voie buna, am reusit, pana s-ajung la munca, sa ma umplu de nervi. cauza? evidența populației, daravela cu eliberarea buletinelor. dar s-o luam pe firul evenimentelor (si al nervilor)
acu’ vreo luna primesc o scrisoare de la ing. im care ma anumta... ca o sa-mi expire buletinul, si ca imediat ce-l fac pe cel nou, tre’ sa ma prezint la ei ca sa „actualizeze“ datele. ok, drăguț, nu? ei, drăguț, poate, dar cu o lună înainte, când mi-a expirat cardul de ing, nu s-au deranjat să mă anunțe în vreun fel. oricum, zisei ca bine că m-au anunțat, mă uit pe buletin, expiră într-adevăr pe 4. caut pe net ce trebuie pentru eliberarea buletinului și programul secțiilor de poliție. Și aici începe „organizarea“ de fier a autorităților noastre. Dau întâi peste un site minunat de bine și de clar organivat, http://depabd.mai.gov.ro/, în care reușesc să mă prind că trebuie să mă uit la evidența persoanelor, la documente necesare. aici apar două „necunoscute“: de unde se pot lua timbrele fiscale de 4 lei și unde se plătește suma de 7 lei ce reprezintă contravaloarea cărții de identitate. Evident, nu precizează nimeni ceva de genul ăsta pe site-urile oficiale. doar din comentariile mai vechi ale diversilor cetățeni pe diverse site-uri aflu că ba se poate plăti numai la sediile locale de colectare a taxelor și impozitelor, ba că mai merge și la cec, în fine.
Caut mai departe programul secțiilor de poliție, în speranța că voi găsi, la secția la care sunt arondată, și programul biroului care se ocupa de buletine. Ei, surpriză: http://www.politiacapitalei.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1034&Itemid=1465! adică nu știm și nu ne interesează, căutați la ei, la DEPABD (primul link, la care deja fusesem, și care dădea doar ce acte îți trebuie, dar n-avea nicio grijă despre unde se găsesc rahaturile alea de biruri unde tre’ sa duci actele alea, și evident, nici vreun program de funcționare).
Nu mă las, mai caut și găsesc alt site minunat, http://www.dgepmb.ro/, unde, în fine, poți găsi adresele mărețelor birouri de evidență a populației și chiar și programul lor de funcționare! (http://www.dgepmb.ro/servicii-publice-comunitare/9).
Ei, și azi, înarmată cu acte și copii mă prezint la mizeria aia de birou care funcționează în cadrul secției de poliție. Am ajuns la ora 11. Surpriză! Programul scris cu pixul pe o hârtiuță lipită pe ușă era suficient de diferit de cel oficial, de pe site. Oricum, cert e că azi programul începea de la ora 12:30. Bun, mă preumblu, cu maică-mea cu tot după mine (ea trebuia să dea pe formular cu subsemnata că eu locuiesc la ea) și iau ce-mi lipsea, adica timbrul fiscal (de la poștă) și chitanța cu cei 7 lei pentru eliberarea buletinului (de la taxe și impozite). Când ajung înapoi la secție, de unde prima dată, la 11, era gol, nici țipenie pe hol, acu era buluc de lume, toți așteptând deschiderea... ghici?... a biroului de evidență a populației. M-au apucat toți dracii când am văzut grămădenia de lume (era de stat la coadă cu indulgență vreo două ore, dacă nu mai mult), mi-am băgat picioarele și m-am cărat. Dar cu siguranță că în orice zi aș veni și la orice oră va fi același puhoi de lume... normal, dacă ne gândim la ce program „generos“ au cei de la birourile curului... nu mai mult de șapte ore, pe care oricum le reduc cu de la ei putere, venind mai târziu... și oricum, eficiența și rapiditatea funcționarelor de la birourile de evidența populației, precum și nesfârșita lor amabilitate sunt bine știute. Așa încât cu mare drag aștept următoarea zi în care voi păși pragul minunatului birou de evidența populației, în care îmi voi pierde cu mult rost ore bune din timpul liber... Da’ cred ca daca vreo amabilă de la ghișeu o să fie prea amabilă o s-o mușc!

luni, 11 octombrie 2010

zacusca, nunta si muraturi


după săptămână nebună cu topul, lucrurile s-au liniștit. topul era paginat. o săptămână s-au facut permutări de reclame și pagini. s-au mai adăugat 8 pagini, ca să mai prindem reclamă. a mai durat o săptămână până au obținut reclamele alea, plus încă o săptămână pentru a schimba o poza... nu orice poza, ci aceea a fraților-patroni ai noștri. și în final, s-a dus la tipar și topul.
între timp, mi-a venit ideea creață să facem zacuscă. ceea ce am și făcut. și încă în trei varante: una de vinete, una de ghebe și una de ardei. prima o făcurăm chiar după ce-am terminat cu topul, a doua imediat ce ne-am întors de la nunta de la sibiu și ultima, în weekendul asta. toate au ieșit bestial. acu’ avem zacuscă pentru toată iarna.
într-o marți, cred că acum doua săptămâni (ce repede trece vremea!), am reușit să ies cu Dana la alergat. inițial planul era să mergem pe stadionul tineretului, dar cum era contra cost, am preferat herăstrăul. și a fost foarte mișto.
apoi, de vinerea trecută pana luni am fost la sibiu, la nunta unui văr de-al lui Alex (al doilea, că anul trecut am fost, tot prin octombrie, la nunta primului). Foarte reușit, mini-vacanță. Duminică aflăm că Mirella (altă verișoară de-a lui Alex) ne-a cumpărat două găleți de ghebe de pe unde se dusese, spre munte (chiar noi o rugaserăm ca dacă mai trece pe-acolo să ne ia și nouă). Ei, și-așa că luni, imediat ce ne-am întors de la sibiu ne-am dus, am luat ghebele și-am trecut la șmotru: spălare și curățare de ghebe... vreo 4-5 kile.
iar apoi... încă o săptămână fără evenimente notabile, în afară de vremea rece, mohorâtă și ploioasă. iar vineri m-am hotărât să punem și murături. țup în piață, unde mai mult ne facem idee că toate-s scumpe, mai puțin varza și gogonelele. până la urmă am luat ardei, gogoșari și ceapă din care făcutam a treia tură de zacuscă, de data asta tip liutenița bulgărească. iar sâmbătă am ieșit relativ devreme și-am găsit și castraveți, și varză, și ne-am întors dim piață bine plouați și încărcați ca niște pomi de căciun. si gata, acu’ avem și murături pentru la iarnă.
ieri am ieșit spre seară în herăstrău... un cer fantastic, cu nori gri aprinși în portocaliu de soarele mergând spre asfințit.. niște culori fantastice, ireale, imposibil de redat. și mulți pescăruși ce foșgăiau în zbor aproape de luciul apei.

joi, 23 septembrie 2010

consideratii despre jurnalism


Un coleg de la Capital a scris un articol foarte edificator, dupa parerea mea: http://businesscover.ro/presa-romaneasca-carpa-am-fost-zdreanta-am-ajuns/. Cred ca asta spune totul, atat despre marea masa a jurnalistilor-zdreanta, cat si despre cei care inca isi mai fac treaba asa cum trebuie... Business Cover asta, site-ul asta, a fost infiintat de cativa fosti colegi de Capital (Razvan, Vali, Victor - cei cativa care au preferat sa demisioneze decat sa accepte micsorarea de salariu din februarie-martie... plus Aurel, autorul articolului in cauza, care a ramas la Capital).

joi, 9 septembrie 2010

urmează o săptămână „de foc“


a inceput nebunia cu Top-ul. O să stăm peste program cine știe cât, o să venim sâmbătă-duminică la munca... sper ca vom trece cu bine și peste asta, măcar de anul ăsta n-ar mai fi nervi cât casa și drame și stat inclusiv peste noapte la serviciu...

joi, 2 septembrie 2010

mici marunte si fara prea mare importanta



în pasajul Lujerului se asfaltează de vreo săptămână și ceva. încă nu au terminat.

casa vinului doctor pușcă pare să aibă dificultăți. jumătate din magazin a fost înghițit de mic.ro care e deja în funcțiune și strălucitor. cealaltă jumătate, care conține intrarea și firma, pare a fi in renovare, sper din tot sufletul să nu se desființeze doctor pușcă, chiar ar fi păcat.
UPDATE. Am aflat că noul sediu este in piata Romană pe strada Visarion NR.9, langa pasapoarte (tel 0213101507), și urmeaza sa fie deschis altul în B-dul Unirii la fântâni, langa TCM

am văzut de câteva săptămâni niște afișe multicolore lipite prin stațiile de tramvai, pe stâlpi, mă rog, destul de omniprezente: the bulldog the spice shop. de când am vazut afișul prima data m-am întrebat ce mama naibii or vinde aștia, ia să-i caut pe net. nu știu cum se făcu, dar ieri mi-am amintit. și-am căutat. da, un magazin încă în probe, va vinde iarbă (probabil) și bongs (noroc c-am văzut într-un film ce naiba-s alea, că după aspect... aș fi zis că-s vaze decorative).

ne-am luat un tuci mărișor, n-am rezistat când l-am văzut (noi visam de cel puțin un an așa ceva). gulașuri, tocănițe, abia vă așteptăm.

am participat la concursul lansat pe site-ul experimentalist.ro pentru designul noii cutii de bere grolsch. votarea s-a încheiat ieri. azi se așteaptă rezultatele. nu-mi fac iluzii, propuneri au fost căcălău, unele foarte mișto, așa că sunt șanse infime să câștig. doar experiență. multe mulțumiri celor cărora le-au plăcut variantele mele și le-au votat.
apropo de același concurs, alex a înscris și el o variantă, virală, pornind de la ideea că grolsch e bere olandeză, olanda - țara lalelelor, a morilor de vânt, a saboților dar și prima care a legalizat drogurile ușoare. și a mers pe ultima idee, desenând berea-joint. nu i-au publicat-o pe site.

am fost pe la cristina să-i dam cd-urile cu filmările de la botez, ne-am distrat cu bebe Maria, a fost distractiv și relaxant.

ne-am abonat la livrarea de lapte de capră de la laptesibranzadecapra.ro; livrează în cate o zi pe săptămână pentru fiecare sector (la noi miercuri). E tare bun. Am luat și caș de capră, tare bun și acela.

borșul îmi reușește din ce în ce mai repede și mai bine. Păcat că cel puțin pănă acum, se apucă să facă și floare (ca la murături).

mic concediu de buzunar săptămâna trecută. căldură mare, mon cher, București, parcă nici n-a fost, nici măcar nu m-am simțit mai odihnită.

ați văzut vreodată bocanci mucegăiți? nici eu. până de curând.

a venit toamna cu vânt și ploi răzlețe. și răcorire bruscă. sâmbătă (28 august) a fost una dintre cele mai calde zile ale verii. duminica a fost însă din alt anotimp, cu vânt rece și tăios.

joi, 26 august 2010

Grolsch - concurs GCan creative battle (3)

Am urcat pe site si a treia varianta, derivata din a doua, tot cu Berilă. Daţi-mi o notă mare ca să câştig! (concursul se termină pe 31 august)
http://www.experimentalist.ro/gcan/entries/berila-revine.html

Dar cine este Berilă? Pe site-ul cu concursul l-am prezentat aşa: Propun ca noul can Grolsch sa fie reprezentat de mascota Berilă (Berilă este compus majoritar din cutii de bere – forma corpului, ochii, nasul, gura)

vineri, 20 august 2010

Grolsch - concurs GCan creative battle (2)



Am aberat si o a doua propunere, daca va place, votati-o!

http://www.experimentalist.ro/gcan/entries/berila.html


P.S. Personajul compus din cutii de bere este Berilă.

joi, 19 august 2010

Grolsch - concurs GCan creative battle (1)


M-a incitat ideea de a încerca să fac designul unei cutii de bere, mai ales că se dă și-un premiu în bani, asta în afara faptului că ai șansa să vezi cutia „ta“ pe mesele oamenilor. chestie care, dacă ești un simplu cetățean care nu (mai) lucrează în publicitate, nu prea are cum să ți se întâmple. Așa că m-am băgat și eu în concurs, deocamdată cu o variantă (din maxim trei permise). Iat-o:

http://www.experimentalist.ro/gcan/entries/bule_si_valurele.html

dacă vă place, votați-o! (nota publicului contează în proporție de 40% la evaluarea finala)

vineri, 30 iulie 2010

talmeș-balmeș


de vară, lejer... nimic deosebit, zilele seamănă între ele și fug cu repeziciune ținându-se de mână... săptămâni calde și înăbușitoare și săptămâni tropical-ploioase plus bonus câteva zile mai răcoroase. borș. ciorbe crude. ba evenimente buluc, ba pauză completă. veverițe, rațe, diverse bâzdâgănii. nori albi și pufoși pe un cer albastru. dileme, trileme. bani tot mai puțini. ce e de făcut să fie mai bine? zbateri de pește pe uscat. plăcintă cu fructe. lapte crud de la Ferma de lapte via Naturalia. Drepturi de autor. salata de vinete. iarba plantata cu mare hei-rupism în preajma zilei mediului în herastrau se usucă într-o veselie, ajutată de udatul (inundatul) excesiv cu furtunul, cu presiune maximă. o ciocănitoare. țoale hippy. informații. moșulică mi-a dat cu dedicație cartea la care am muncit în primăvară, în sfârșit a ieșit de la tipar. ne gândim să refacem site-ul. o înghețată eșuată. amici care nu se țin de cuvânt. prin birouri au început invazia de vară gândăceii misterioși (oricum, vara asta au fost muuult mai puțini față de anii anteriori. poate și din cauză că intre timp s-au construit și finalizat 2-3 clădiri de birouri în imediata apropiere). o libelulă. o terasă apărută aproape peste noapte în herăstrău, numită „fără fițe“ probabil inspirându-se de la fosta „la fițe“, căzută eroic în așa-zisa campanie de demolare a teraselor ilegale din herăstrău. au demolat 4 terase, apoi s-au construit 10 sau mai multe. în special după ce s-a dat legea care permite construirea pe spațiile verzi. talmeș-balmeș.

vineri, 23 iulie 2010

vineri 23


O zi banală. Cald de dimineață ca de obicei în ultima săptămână, cald și umezeală. M-am întâlnit cu mama pe la gara, ca sa cautam editura de la care voia ea să cumpere o cărțulie, Bucătăria fără foc. Ajungem pe strada respectivă, nici un semn ca ar fi vreo editură. Case, curți, o mașină de poliție parcată la umbră lângă un zid părăsit, un cățel slăbănog dar jucăuș... și ajungem rapid la capătul străzii. Să ne lăsăm păgubașe... să mergem la autobuz? pornim încetișor către stația de autobuz când îmi sclipește o idee salvatoare, adică să-l sun pe alex, să se uite pe net la adresa exacta a editurii. Cu ocazia asta am constatat că mi-am uitat telefonul acasă. Dar încă o idee salvatoare: sun de pe telefonul maică-mi pe al meu, într-un târziu răspunde alex, îi explic ce și cum. Se rezolva, numai sa aștept câteva minute, că era pe budă. Până să sune, ii zic maică-mi hai sa mai mergem pe strada aia și să ne mai uităm... ea parcă își amintea că era la numărul 5, și eu tot așa... ajungem acolo, ne uităm... o curte cu gard gri înalt, poartă închisă și nimic altceva. Dar avem noroc, iese o tanti cu o mătură și-o intreb daca știe de editură, zice că e acolo, intrăm, luăm cartea, totul minunat.
Ajunsă la serviciu întâi și întâi văd că e cam pustiu pe la noi în redacție, dar oamenii nu erau nici în sala de ședințe... îmi amintesc că la 12:30 cei de la EVZ fuseseră anunțați că o sa fie o ședință cu Claudiu despre drepturile de autor. Peste ceva timp apar oamenii și aflăm că iar o să ne trezim cu mai puțini bani, în urma trecerii banilor din drepturile de autor pe cartea de munca și impozitarea în consecință. cică între 8 și 15 la sută. personal mi-e frică să calculez și să văd cu cât o să mai rămân...
A, și să nu uităm, de unde era cald, zăpușeală și nori puțini, acum jumătate de oră, pe la 3 și-un pic, a venit iar o mare furtună, cu vijelie și ploaie zdravănă.
Și încă o chestie, de unde abia așteptam să ieșim cu Maria și Tudor la o bere, a picat planul...

luni, 19 iulie 2010

vederi, revederi, beri, hâc... pe care l-am băut

un sfârșit de săptămână plin de evenimente, așa de multe că n-am avut încotro și-am ratat două. prima chestie, de pre-uichend, a fost anuntul fox-ilor cu căsătoria și invitatia de ieșire în baricade pe joi seara. cum joia a fost din nou cea mai lunga zi de munca, terminată pe la ora 11 noaptea, am zis pas. a doua zi, două evenimente: primul anunțat și de mult așteptat, vizita lui Pisi și adunarea cu Mirela și Virgil cu Pisi și cu prietenul ei cel neștiut de noi până atunci, Guillaume, în Herăstrău; al doilea, invitatia Mariei și-a lui Tudor să ne scoată la o bere cu ocazia zilei lor, în Piranha... din păcate nu se putea și colo și colo, așa c-a trebuit sa aleg, și ne-am dus la Pisi, că și-așa vine o dată pe an sau mai rar, iar Tudor și Maria sunt in București și ne-om mai putea vedea... ei, și deci ne-am dus, ne-am întâlnit, ne-am distrat, am văzut-o și pe Irina cea mică câteva minute, și-apoi la terasa, la bere, am trăncănit de toate pentru toți îndelung, de nu ne mai dădeam duși... am constatat că eu una m-am pilit bine de tot. iar sâmbătă, din cauza botezului Mariei cea mică a Cristinei, ne-am trezit la 8 jumate, cu capetele cât casa și-o mahmureală pe măsură, ne-am mișcat cu încetinitorul, am ajuns în fine acasă la Cristina unde-am mai stat vreo jumătate de oră așteptând diverși invitați întârziați, apoi am pornit spre biserică unde Alex a filmat iar eu am făcut poze (sper să fi ieșit și câteva mișto, că rateuri știu c-am dat vreo câteva), o biserică nouă, doar cu zidurile gata, „la roșu“ cum se zice, cu un preot tinerel și destul de simpatic, care știa sa se poarte cu copiii (zicea că are și el 3 acasă). prin curtea-șantier a bisericii mi-am rupt un toc în vreme ca ma străduiam să pozez pe toată lumea. și-n tot timpul ăsta ma simțeam oribilo-mahmuro-somnoroasă. la fel și alex. în fine, ajungem și la restaurant, unde scap și de tocul rămas. ne așezăm și dă-i și luptă, eu cu ape plate, alex cu ballantine’s-uri, și-apoi desigur, desfășurarea obișnuită, trăncăneli, antreu, trăncăneli, felul 1 etc... ajungem acasă pe la nouă seara și gata, cădem lați și recuperăm somnul lipsă până a doua zi spre amiază. duminică-zi de recuperare.

luni, 5 iulie 2010

Consolidarea... consolidării

De ceva vreme, de fapt de câte ori trec prin pasajul Lujerului (adică zilnic), îmi zic ia pune mâna și scrie, nu de alta, dar macar să te răcorești, despre măreața “consolidare“.
Care va să zica, acum destulă vreme au început lucrările. adică, la început, niște muncitori au pus niște pietre și alte rahaturi pe marginile pasajului, suficient cât să îngusteze substanțial pasajul subteran. și așa a rămas câteva săptămâni. după o vreme, au început ceva mișcări. Muncitorii au zgâriat superficial pereții pasajului, i-au hârșâit o țâră. Pe urmă iar a rămas așa câteva săptămâni. Bun, și-apoi începe consolidarea. Adica astuparea zgârieturilor de ei făcute. Din loc in loc au cimentat cate o mică suprafață, aleator aleasă. Și asta a fost consolidarea. Mi-am zis „poate ca or fi făcut și ceva ce nu se vede, nu trebuie să mă pripesc cu judecata“. Dar peste (iar) câteva săptămâni de acalmie, a venit prima rundă de ploi de vară. A doua zi după prima ploaie mai torențială, din tavanul pasajului subteran consolidat ploua. de fapt turna șiroaie, se scurgea un mic râuleț. Bun, m-am gândit, sper că muncitorii se vor sesiza si or sa repare beleaua. iar au trecut câteva săptămâni în care n-am văzut picior de muncitor. Si acum vreo două, hai maxim trei săptămâni, încep sa pună schele. Ei, iată ceva progrese, ma gândesc. Aș! Știți pentru ce sunt schelele? Pentru a pavoaza pereții pasajului cu plăci lucitoare. Ce consolidare! Ce astupare de găuri! Ce contează astea? Să punem plăci să astupăm totul, să arate frumos, că asta contează! Și să tocăm, desigur, banii publici (că tot e criză, nu?) pe lucrări de cosmetizare denumite pompos „consolidare“, „reabilitare“ și alte „-ări“. Că la pasajele care chiar sunt în pragul prăbușirii (podul Constanța din cartierul Chibrit) nu face nimeni nimic, chit că poate mâine-poimâine ne trezim că trece peste pod un tren și pică cu tot cu pod peste șosea. Că doar acolo chiar trebuie cheltuiți bani, trebuie muncit, nu glumă, și-atunci nu mai ies atâția bănuți șpăguiți și sifonați ca în cazul pasajelor care nu au de fapt probleme majore, dar pe „consolidarea“ cărora se dau bani cât s-ar da dacă le-ar reconstrui de la zero (cu siguranță), în timp ce de fapt se face doar o pavoazare ce valorează probabil sub 10% din valoarea încasată de „meșterii manole“ cu pile la stat.

Mamaia? Daca va place. Mie nu

Ce-mi veni să scriu, așa, nitam-nisam de... Mamaia? Mai ales că nu-mi place? Ei, pur și simplu am citit pe Reporter Virtual asta, ceva de bloggeri puturoși și, cum e vară și lenea e mare, inspirație de scris ceva mai de doamne-ajută pe blog n-am, mi-am zis ia să scriu și eu o chestie despre Mamaia așa cum o văd eu, chit că nu ma tentează deloc premiul, ba poate tocmai de asta. Cred că cea mai nașpa chestie ar fi să câștig, că sigur nu m-ar lăsa inima să nu mă duc, daca tot ar fi moca. Și-atunci ce m-aș face?

Mie personal nu-mi mai place de ani buni Mamaia. Aglomerația de tip chinezesc (pe plajă n-ai loc să arunci un ac), gălăgia, muzicile din toate părțile + forfotă, mașini de fițe, tipi și tipe de fițe, fițe de fițe, totul amestecat cu băștinași tuciurii, puradei de băștinași, mizerie, culori țipătoare, voci țipătoare, personaje țipătoare, totul compactat de n-ai loc, aer, apă, nisip, nici un metru liber în jurul tau, indiferent de situatie sau moment, asta înseamnă pentru mine Mamaia. Cel puțin asta e impresia ce mi-a lăsat-o Mamaia acum vreo trei sau patru ani, cand am pășit ultima dată acolo. Eram cu gașca, într-una din vacanțele petrecute în 2 mai... în fiecare seară ne duceam ba în Vamă, ba cine mai știe pe unde. Chiar la plecare oamenii au zis hai sa facem o ultimă zi de plajă în Mamaia. Zis și făcut. Îmi amintesc că plaja era plină-ochi, de-abia aveai unde pune piciorul sa treci. Am găsit un loc relativ aproape de culoarul pentru diversele chestii cu motor pentru balacit prin apă (ski-jeturi și banane sau cum le-o zice, amicii ăștia cu care eram așa le ziceau). La fel de multă lume era și în apă ca și pe plajă. Mizerie multă, coșuri de gunoi pline cu vârf, revărsându-se. Oameni, copii, căței, o forfotă fără sfârșit prin și peste toată lumea care zăcea prăjindu-se la soare, cu umbreluțe sau fără umbreluțe. Amicii mei ziceau că le place Mamaia pentru ca e plină de viață. Da, plină, prea-plină, dând pe-afară de viață, daca viață înseamnă forfotă, țigănie, gălăgie și zgomot de-ți explodează timpanele, alergătură după senzații tari, tot mai tari, care să confirme sufletului tău amorțit faptul ca ești viu. Poate mie tocmai de-aia nu imi place Mamaia. Pentru că n-am nevoie de senzații artificiale diverse care să-mi confirme faptul că n-am murit încă, care să-mi distragă atenția de la o viață fadă. Dacă e să aleg, prefer locuri mai liniștite, gen Vama la început și sfârșit de sezon (deși nici Vama nu mai e ce-afost, devenint o Mamaie mai tânără), când vezi lume puțină sau foarte puțină pe acolo, sau câte un țărm de mai nimeni știut. Și daca mă plictisesc cumva, sunt destule locuri interesante prin zona Dobrogei de văzut, de aflat, de povestit, pot merge și la o discotecă, dacă am chef. Dar nu forfotă și agitație într-una, să mă simt furmică într-un mușuroi de furnici. Mă simt destul de furnică în mărețul București, nu-mi mai trebuie și-n vacanță. Nu îmi place.

luni, 21 iunie 2010

mersul pe bicicleta...

...nu se invata asa de usor cum ma asteptasem. In saptamana asta de vacanta ce-a trecut mi-am zis ca-i musai sa invat sa merg pe bicicleta. Am gasit niste biciclete mai micutze, asa ca pt mine, in parcul kiseleff. Si-n cele doua ore de inchiriere, in prima zi, m-am chinuit ca pe hotii de cai. groaznic si enervant, ca nimic nu-mi iesea ca lumea, imi dadeam la greu cu pedalele peste gambe, in orice caz nu mi s-a parut ca fac vreun progres. maxima realizare: sa dau o pedala, sa pun un picior jos. n-am reusit sa leg doua pedalari. mergeam cam c-o trotineta. Alex mai mult a stat dupa fundul meu sa imi zica sa incerc sa fac ba aia, ba ailalta, iar mie mai nimic nu-mi reusise... transpirasem 7 transpiratii si aveam genunchii de guma cand s-au terminat cele 2 ore. Din fericire, a doua oara cand ne-am dus chiar am reusit sa biciclez. prost, desigur, cam c-o directie aproximativa, mai ales cand treceam pe langa oameni, mame cu carucioare si copii, catei in lesa etc. cred ca de teama manevram mai prost ghidonul. In fine, satisfactia a fost destula c-am reusit sa dau din pedale, suficienta cat sa acopere durerea de fund si vanataile pe care mi le-am facut in aceasta lupta cu bicicleta.

joi, 27 mai 2010

Muere lentamente


Muere lentamente

atribuit lui Pablo Neruda, dar scrisa de Martha Medeiros

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.


------------

Muere lentamente / Martha Medeiros

Muere lentamente
quien se transforma en esclavo del hábito,
repitiendo todos los días los mismos trayectos,
quien no cambia de marca.
No arriesga vestir un color nuevo y no le habla a quien no conoce.

Muere lentamente
quien hace de la televisión su gurú.

Muere lentamente
quien evita una pasión,
quien prefiere el negro sobre blanco
y los puntos sobre las “íes” a un remolino de emociones,
justamente las que rescatan el brillo de los ojos,
sonrisas de los bostezos,
corazones a los tropiezos y sentimientos.

Muere lentamente
quien no voltea la mesa cuando está infeliz en el trabajo,
quien no arriesga lo cierto por lo incierto para ir detrás de un sueño,
quien no se permite por lo menos una vez en la vida,
huir de los consejos sensatos.

Muere lentamente
quien no viaja,
quien no lee,
quien no oye música,
quien no encuentra gracia en si mismo.

Muere lentamente
quien destruye su amor propio,
quien no se deja ayudar.

Muere lentamente,
quien pasa los días quejándose de su mala suerte
o de la lluvia incesante.

Muere lentamente,
quien abandona un proyecto antes de iniciarlo,
no preguntando de un asunto que desconoce
o no respondiendo cuando le indagan sobre algo que sabe.

Evitemos la muerte en suaves cuotas,
recordando siempre que estar vivo exige un esfuerzo mucho mayor
que el simple hecho de respirar.
Solamente la ardiente paciencia hará que conquistemos
una espléndida felicidad.

marți, 25 mai 2010

fragmente

scanteierea razelor printre frunzele de salcie. un avion mic si alb pe cer. coada de doua ore la inchirieri biciclete. zi libera. bulevardul unirii, cu soare, vant, picaturi de ploaie, copaci si catei. herastraul invadat de ambarcatiuni. o ratza cu 9 boboci. mirari retrospective. pana acum 3 ani, muzica avea o importanta mai mare pentru mine, se poate vedea chiar pe blog, aveam deseori postari cu muzici; oare de ce acum nu mai e asa. absurditati politicianisme. tara lui papura-voda. lapte. varza noua. piatza. politia calare. caini. pisica-vanatoare care a prins o vrabie. nori. cer noros. foarte noros. negru-violet. ploi de seara. mici vijelii. cald. zapuseala. verde. biciclete. serial coreean. intalniri cu elena, dana si natalia, prestabilite si anulate. cer albastru cu nori. cu barba-fara barba. filme chinezesti cu zburatori. bere. alune. povestea cu bicicleta furata din fatza firmei si hotul tupeist, care, intrebat fiind de un coleg care fuma acolo ce face (taia lantul cu un cleste), a raspuns senin ca a uitat cifrul... iar la ceva vreme, vine politia, anuntata ca s-a furat bicicleta in cauza... lebede. ratze. floare cu paduchi.

joi, 29 aprilie 2010

d-ale vietii


O saptamana aiurea. Aiureala dateaza de vineri seara, de fapt. Dupa ce-am reusit sa ma duc la cristina la spital, s-o vad pe ea si pe bebe-maria, am ajuns acasa, ne-am facut de cap gatind ceva gustos rau (fajitas cu carne de vita), am baut o bere... de cand ajunsesem acasa ma cam dureau oasele... si in scurt timp m-am trezit ca am frisoane, temperatura si tre’ sa zac. Noaptea ma trezeam din 5 in 5 minute si ma intorceam ba pe-o parte ba pe alta ca ma durea ba ici, ba colo, dar capul rau si mereu, oricum. Dupa ce m-am odihnit asa de bine, sambata dimineata (...pe la 2) ne trezim, Alex misuna prin casa, io mai zac putin, mai bag niste aspirina... pofta de mancare n-am, ba chiar din contra, asa ca in extremis mananc doua banane si plecam la mult-asteptata intalnire de la Madalina. In tramvai ne intalnim cu Mitzi si Lusien. Suntem primii sositi. Imediat dupa noi apar si Marius si Gina. Aranjari de mobila in curte, mare zapacit dalmatianul Stres care se zbuciuma pe acolo. Tzuica cu ardei marca alex are mare succes (chit ca in final n-a fost chiar a buna, poate tocmai de la ardeiul ala iute :D). Trece timp, si incep rand pe rand sa vina invitatii, toti fosti colegi de All si ai lor. Si cativa prieteni de-ai lui Mada. Si tocmai cand devine mai interesant, adica cand erau gata fripturile, micii si ce-o mai fi fost, io incep iar sa ma simt din ce in ce mai naspa. Apuc sa halesc o juma de bucata de friptura si doua beri, si cam atat. Se intuneca, se face ceva mai racoare, pe mine ma apuca frisoanele si fug in casa sa imi revin, sa mai bag un medicament, ceva... Alex tragea la masea indemnandu-se cu Marius si cu altii, plini de voie buna... Zic ca hai sa ma fortez sa mai stam, poate imi revin... pana sa-mi revin, aburii acoolului in exces si discutiile in contradictoriu l-au scos pe alex de sub control care devine certaret agresiv cam violent... na, exact ce mai lipsea (si-asa cativa din gasca isi exprimasera demult dezacordul despre felul cum se manifesta el la betie, acu’ a confirmat parerea). reusim cu greu sa-l scoatem din discutia fara sens si sa ne caram acasa, cu ajutorul Mirelei si al lui Virgil (si-al Irinucai, desigur). Un chin intreg pana l-a luat somnul pe agitatul agresiv care o facuse lata, lata si mai lata. Si-apoi iar acelasi somn intrerupt, aceeasi durere crancena de cap, aceleasi dureri de sale si de oase. Si astfel duminica a fost o zi de zacut, in care iar am frisonat, transpirat, m-a durut capul, dar in plus, m-a durut si bila, destul de rau, cu stari de rau si de ameteala. iar cateva banane si multa apa. Cand isi mai revine putin din mahmureala, alex se taraie afara si-mi cumpara rostopasca pt bila (noroc cu sfaturile maica-mi!). Discutam despre sambata, isi da seama ca nu-i a buna si ca e cazul sa nu mai ajunga in starea asta niciodata... vorbeste si cu Mada.... ne uitam la snooker... trece ziua iar eu ma simt la fel de naspa, de fapt putin mai bina dupa rostopasca. Luni ma trezesc la 10, imi dau seama ca ma simt prea rau ca sa ma tarai pana la servici, asa ca sun si anunt ca nu pot sa vin. Si zac in pat, infofolita, mai transpir, in fine rezultatul crizei de bila se concretizeaza in vizite incredibil de dese si de lichide la buda, ura, am scapat, numai sa scap si de asta. Ceai de menta, pesmeti si banane, desi am facut si supa de pui iar din puiul fiert friptura... numai ca nu puteam manca. Dar am putut marti, din fericire... cand am ajuns la munca eram zbrehuie de cap, transpirata si obosita deja, noroc ca n-aveam mare lucru de facut. Am hotarat sa rezolv in fine cu dentistul, ca prea ma durea dintele ala cand muscam, asa ca de ieri incoace dimineata ma distrez scotandu-mi nervi, pilind dinti, masele si tot asa. Oricum, inca am starea aia de zapaceala-ameteala care vad ca e specifica acestei minunate saptamani... Si-acum ma gandesc, ce weekend minunat am avut... Partea buna a fost ca zilele astea de bolit am fost rasfatata... duminica si luni saracul alex se tot chinuia sa imi dea ba aia, ba ailalta, sa faca, sa dreaga numai sa-mi fie bine.... marti, maica-mea...

luni, 29 martie 2010

Herastrau inainte de Florii

Daca ieri a plouat zi de primavara pana seara (ba chiar pana spre dimineata urmatoare), alaltaieri (sambata) a fost o vreme numai buna de plimbat. Dimineata soare, cald la soare, rece la umbra, apoi dupa doispe’ jumate s-a incalzit zdravan... iar spre 4 era oarecum innorat, nici cald, nici frig, numa’ bine. In aceste conditii m-am preumblat prin herastrau, unde-am vazut ca pe aleea principala, cea dinspre televiziune, era un fel de targ de flori si copacei. Puteai gasi aproape orice, de la floricele in ghivecele pornind de la 3 lei pana la plante rare sau foarte mari, nepretuite. Se pare ca targul asta va mai dura, asa incat, daca va bate gandul sa va luati vreo floare, faceti-va drum cat mai curand pe-acolo.

joi, 25 martie 2010

muguri


de trei zile am vazut c-au dat primele frunzulite. a si plouat acu’ doua zile, iar dupa... au dat floricelele de camp. si in fiecare zi se inmultesc, iarba inverzeste, mugurii se desfac din ce in ce, unii au explodat, altii sunt pe cale... soare, cald, forfota. au aparut albine (asta mai demult), gandacei mult-lucitori, buburuze, furnici... si in weekend, in Herastrau, iesisera si oamenii puzderie, ca furnicile la soare.
cred ca intr-o saptamana-doua o sa fie ca-n vis... pomi in floare, verde crud... primavara in toi.
zile de nastere in familie, idei, discutii, mici agitatii, pregatiri de Paste

vineri, 19 martie 2010

primavara


iata c-a venit totusi, dupa lupte grele (cu iarna) primavara. sper ca de data asta e de-adevaratelea. nu ca primavara aia de doua zile de pe 1-2 martie, urmata de ninsoare si frig.

luni, 8 martie 2010

inceput de martie. nimic deosebit...


... nu s-a mai intamplat de la marea agitatie cu vanzarea Capital, restructurarea si taierea din lefuri. Asteptam cu interes data de 15 martie, cand cica tre’ sa trecem in acte si de facto la noul patron. intre timp... mai o raceala, mai o agitatie cand ne-am dat seama ca banii aia care mi s-au taiat din leafa chiar se simt a dracului de rau... zilele babelor capricioase cum le sade bine... vreo doua calde si frumoase... si pe urma trage-i cu ploaie si ninsoare. nu vrea iarna ticaloasa sa ne lase odata! n-am chef de nimic...
saptamana trecut ma pot lauda c-am avut un chef nebun sa fac ciocolata de casa, si a iesit super... weekendul asta am vrut sa incerc alta dracie, lapte de pasare, dar putinul lapte mi-a facut deosebita surpriza si s-a branzit... iar pe mine ma durea in gat si ma simteam ca naiba... si afara ningea din greu...
sambata viitoare am in plan sa ma duc cu fetele la Dancemasters... sper sa fie mai omenoasa vremea...
ooof, si nu mai vine odata primavara aia...

joi, 25 februarie 2010

adieri de primavara


Zapada se topeste, temperaturile permit aparitia cetii, ploi nu foarte reci cad adesea, cerul e mai mult plumburiu dar sunt si zile insorite, cantecul de pasari prin herastrau se amplifica, pete de soare se fugaresc pe asfalt peste balti si umezeli. Doi catei proaspeti stau ingramaditi unul in altul la margine de drum, usor speriosi, usor curiosi. Un cocostarc pe luciul apei, in ultimele sclipiri ale inserarii. Un pitigoi ciripeste de mama focului si zburda fericit intr-o tufa. O veverita roscovana a inceput sa topaie in cautare de nuci ingropate asta-toamna. O luna noua foarte subtiatica, cum n-am mai vazut. Un soare rotund si palid printre nori si ceturi. Crengi si crengute taiate in drumul de la metrou la serviciu, am luat si eu una si-am pus-o in apa, pe birou... mugurii au inflorit. Revederi cu prieteni, distractie, framantari si ingrijorari cu privire la viitor... si gata, iar a trecut vremea si iata ca acusi e deja martie. vine vine priiiimavaaaaraaaa... asta daca nu ne mai surprinde iarna cu vreo ninsoare tarzie de zilele babelor.

joi, 11 februarie 2010

vandut Capital. urmari

aceasta frumoasa zi de februarie, lacustra, cetoasa, care-ti da posibilitatea sa faci surfing printre nametii in topire ai Bucurestiului ascundea o surpriza. ajunsa la munca, observ o oarecare agitatie. aflu in scurt timp: Capital si EVZ au fost vandute catre grupul B1 Tv. La 3 avem sedinta de anuntare oficiala. Probabil abia dupa aia vor da comunicatele de presa (acum cateva zile negau din rasputeri).

Update:

Ce scria Petrisor Obae aici http://www.paginademedia.ro/2010/02/doua-variante-pentru-jurnalistii-ringier-accepti-salariu-mai-mic-sau-pleci/ e adevarat. In plus, joi s-au dat dat afara vreo patru se la online si tot atatia de la capital tv. Vineri a fost acalmie, iar azi am fost chemati la taierile de salariu. Din redactie patru n-au acceptat, jurnalisti buni, de baza... iar de la noi, unul. Cine stie, poate ei au facut mai bine... trei salarii compensatorii si apoi somaj... la noi, astia ramasii la noul patron, daca se duce de rapa treaba, e foarte probabil sa nu pupam nici un salariu compensatoriu... vom trai si vom vedea...

marți, 2 februarie 2010

deja februarie?


cand a trecut ianuarie? si cum? habar n-am.

chestii bune? pai am reusit sa ma vad de 2 ori (uau! in doua saptamani, consecutiv) cu fetele de la masterat. ne-am amuzat, ne-am pus la curent care ce-a mai facut... a fost misto. acu’ o sa ne straduim sa iesim o data si la o tzopaiala. sa vedem ce-o iesi. alta chestie buna e ca alex are de lucru, traduce de zor... sa speram ca va avea si in continuare... am iesit o data si cu fetele de la dansuri (a doua iesire am ratat-o eu)... l-am ajutat si eu la tradus pe alex, m-am chinuit putin cu cateva pagini, dar a fost misto, mi-am mai pus neuronii in miscare... am reusit in sfarsit sa gatesc prima mea ciorba de burta (visam s-o fac de mai bine de-o luna) si a iesit taaaare buna. Am citit si terminat in sfarsit cartea „199000 lei“ de Frederic Beigbeder, cumparata (si necitita) acum cel putin 5 ani, pe vremea masteratului in publicitate... m-am plimbat de x ori prin ninsoare (cred ca la fiecare ninsoare s-a nimerit sa trec prin parc), prin herastrau...
mai putin bune... am tras indelung de ultimii banuti ramasi dupa revelion pana pe 27 ianuarie... noroc ca mai aveam cate ceva prin congelator, am decimat toate ramasitele... zvonurile rele de prin companie se intetesc... am aflat ca a murit mama Cristinei... aproape toata luna m-am simtit cumva obosita, cand ma trezesc dimineata imi dau seama c-as mai dormi inca vreo doua ore... prietenii n-au mai dat semne de viata, au si ei treburile lor... si, weekendul asta, alex a reusit sa raceasca, sa faca febra 40+ (nu stiu exact cat, ca termometru n-avem), sa zaca la pat si sa sufere ingrozitor pana sa-i treaca (medicamente, doctori, nu, nici gand, câh!) cu ceaiuri si supe...
ei, si-acu’ sa vedem ce-o aduce si luna februarie...

joi, 14 ianuarie 2010

o lume nebuna


un guvern care spune ca totul va fi bine, desi face totul pentru a merge prost... Un ministru al finantelor care si-i aduce pe Andrei Gheorghe si pe Dan Bittman consilieri... un buget de “plush“, de forma, numai cat sa “amageasca“ FMI-ul ca sa mai ciupeasca o transha de imprumut cu care sa carpeasca niste gauri vechi si noi, tot de guvernantzi facute... buget marit pentru Parlament, Guvern si Presedintie si micsorat pentru toate domeniile cu adevarat importante... asigurari sociale care vor tot mai multi bani de la cetateni, ca sa dea inapoi cat mai putini (de preferinta deloc) atunci cand asiguratul are nevoie... un guvern care baga tara in datorii fara sfarsit si care face totul pentru a sabota productia interna de orice, care pune impozit si pe aer, dar care scoate accizele pentru produsele de lux... un guvern si un presedinte care ne spun ca organismele modificate sunt bune, trebuie cultivate si mancate de noi, de cobai... un guvern ce pune muzica horei isterice a gripei porcoase si a vaccinarilor cat mai obligatorii... patroni care dau vina pe criza pentru scaderi de salarii, pentru disponibilizari, pentru orice masura impotriva drepturilor salariatului, desi ei o duc tot bine, unii chiar mai bine ca inainte... Un Stat care le ia pensionarilor cu pensii sub 1000 lei CAS... ca sa le dea in schimb... flit (ingrijire medicala pentru care trebuie sa plateasca oricum, “ca nu sunt bani la buget“)? Statul (degeaba) stie doar sa ia bani pentru care nu da nimic folositor in schimb, dand doar chestii daunatoare sau inutile si impunand tot felul de aberatii care atenteaza la sanatatea noastra fizica sau mentala, la mediul in care traim...
Statule roman, nu vreau sa iti mai dau nimic! Asta pentru ca din banii mei n-or sa ajunga bani la saraci, sau la batrani, ci doar la aceiasi bogatani hoti (oameni de afaceri, parlamentari, presedinti, guvernanti), la acesiasi indivizi care stiu sa faca numai rau, dand din gura si batandu-se cu caramida in piept ca reprezinta poporul... Care popor, dom’le? Da-l dreaq de popor, ca-i prost...

miercuri, 6 ianuarie 2010

Avatar


Dupa mai bine de-un an (daca nu mai mult), am ajuns si eu la un film la cinema, undeva intre Craciun si Anul nou. A fost Avatar, la CinemaPro. 3D. Fiind un film la care se face multa reclama si se asteapta un mare succes la incasari, am plecat de-acasa cu imima stransa, in ideea ca e foarte posibil sa fie o porcarie (nu-mi plac chestiile ”in trend”, ”la moda”, ”de succes”). Dar... Animatie reusita, efecte care-ti iau ochii, muzica ok, scenariu relativ interesant (desi preia si amesteca n sabloane arhifolosite si arhicunoscute), bineinteles cu final fericit, doar e film de hollywood. Personal am luat-o ca pe-o poveste sf cu trimiteri catre lumea actuala, adica un soi de fabula. Per total, mi-a placut.

Mi s-a parut insa interesant ca acest film a starnit controverse puternice, unii apreciindu-l, altii blamandu-l pentru ca ar fi malefic (principiile care guverneaza Pandora ar fi comuniunea cu natura, planeta-suflet colectiv etc), manifest new age, propaganda anti-crestina, propaganda a noii ordini mondiale,discurs megalomaniac samd.
Este un film despre care se vorbeste. Chit ca place sau nu, daca e controversat, inseamna ca e ceva de vazut si comentat. Fiecare il priveste prin prisma propriilor conceptii, perceptii, valori, sensibilitati, cunostinte si interpretari.
Citind argumentarile altora, care l-au interpretat mult diferit fatza de mine, mi-am pus intrebarea: oare e bine sa luam lucrurile asa cum le percepem la prima mana, sau o fi mai bine sa le trecem printr-un pat al lui procust, asa incat sa le fortzam sa se potrivesca in mozaicul mintii noastre? sau mai buna o fi calea de mijloc?
Daca l-ati vazut, voi cum l-ati perceput?

AVATÁR, avataruri, s.n. (În unele concepții religioase) = Reîncarnare succesivă a unei ființe. ♦ (Fig.) Transformare neprevăzută (și chinuitoare) care intervine în evoluția unei ființe sau a unui lucru. – Din fr. avatar. (DEX '98)

sursa fotografiei: http://www.flickr.com/photos/officialavatarmovie/4054081733/

luni, 4 ianuarie 2010

prima ninsoare din 2010


A trecut craciunul, a trecut si revelionul... timp putin, pregatiri multe (mai ales inainte de craciun)... sarmale si cozonac de craciun... salata de boeuf (de fapt de poulle), friptura la gratar cu cartofi la cuptor si carnati, salata de muraturi si salata de fructe - de revelion, in coproductie... si cateva zile mai linistite. Si ieri - in sfarsit - ZAPADA! dupa ce-a nins o noapte intreaga, duminica pe la pranz a inceput sa se depuna si pe strazi. Am profitat si-am tras o plimbare de la piata Victoriei pana in Herastrau, si-apoi prin Herastrau, pe la insula trandafirilor, si-am iesit spre Casa Presei... Cand am ajuns la Victoriei, deci pret de juma’ de ora fatza de momentul in care am ajuns la maica-mea, cand strazile erau doar ude, deja se depusese zapada. Si-am mers prin ninsoare... si era foarte frumos... totul alb, curat... se vedeau doar urmele pasilor trecatorilor de mai inainte... doar cativa. Pana am ajuns in Herastrau s-a lasat inserarea, s-au aprins luminile si beculetele iar ninsoarea s-a intetit. Fulgii marunti si desi sclipeau vesel si iute in lumina felinarelor. Herastraul era minunat asa inzapezit si luminat de beculete... Pe scena erau unii, o formatie de cantareti de muzica populara, cantau ceva cantece vesele... era lume destul de multa, iesisera oamenii din case, atrasi de zapada... Am ajuns, cu zapada scartaind sub bocanci, pe portiunea dintre cele doua poduri, numita insula trandafirilor. Aici, la loc deschis, sub cerul de-o culoare ireala, roz-portocaliu-movuliu-gri inchisa si mata, dar luminoasa totodata, se intindea zapada proaspata, depusa peste alei si peste randurile de trandafiri, imprumutand din nuanta rozalie a cerului din care ningea intr-una... totul era luminat straniu si difuz, nu se stie exact daca cerul lumina difuz zapada sau zapada dadea stralucirea stinsa cerului... lampile-glob de pe stalpii din randurile de trandafiri luminau palid si rozaliu-oranj... in dreapta, salcii albe cu trunchiuri de umbra strajuiau un lac grizonat... un tablou in nuante ireale, incredibile si indescriptibile de griuri colorate... un tablou in culori inchise dar luminoase totodata... intr-o fotografie facuta cu un aparat obisnuit probabil ca n-ar fi iesit nimic din ce se vedea... si ningea, ningea...

Related Posts with Thumbnails