BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 15 februarie 2017

Început de săptămână friguroasă

Luni Irina ne-a anuntat că gata, medicii o trimit în concediu prenatal mai devreme... Oricum, săptămâna asta intră în concediu  prenatal și cealaltă colegă de la creație, Ioana... Iar noua noastră CD va veni de la 1 martie... Până atunci va fi cam pustiu pe aici. Schimbări, schimbări!

Pentru marți primirăm un e-mail oficial cum că de la ora 13 până la 15 avem ședință. Ce să fie, ce să fie, o fi de bine, o fi de rău?  Ba s-a insistat să rămână și Irina, care venea doar să își ia niște adeverințe. Ei, și s-a dovedit a fi o ieșire la restaurant - vechea noastră cunoștință Passion Club, de pe vremea când comandam mâncare de la ei. Frumos, plăcut, un valentine's day inedit, de muncă fără muncă. A fost haleală bună, super bună, variată și multă, pe toate gusturile. Mai greu a fost după, să ne mobilizăm să muncim când ne-am întors la sediu, dar a fost ok.

By the way, văd că mulți colegi sunt născuți în perioada asta. Irinuca a fost joia trecută, Adi a fost luni, Andreea O. mâine, pe urmă Cătălina se serbează lunea viitoare. Multe zile de ghiftuială gustoasă!

A, și pe 1 martie mai avem o activitate cu toată firma - ieșirea la film la sala vip. O să fie tare mișto, chiar dacă filmul ales va fi unul de acțiune cu bătăi și sânge pe pereți.

Citesc de vreo săptămână Hermann Hesse „Lupul de stepă”. Ieri am ajuns la pasajul unde personajul principal ajunge în posesia unei broșurele care parcă i se adresează lui personal, direct, începând cu titlul. Aici se dezlănțuie latura filosofică a autorului și expune un întreg sistem de gândire referitor la destimul și rolul omului evoluat în societate, mi s-a părut foarte interesant și profund uman (de asta mi-a plăcut și primul roman de Hesse pe care l-am citit, „Narcis și Gură-de-aur”). Destinul artistului și al omului de geniu, procesele de evoluție prin suferință și lupte interioare....

marți, 14 februarie 2017

O intervenție

Duminică luasem bilete la o piesă nouă de la Teatrul Act. Ba le convinsesem și pe Cristina și Maria să vină. Aveam locuri în față de tot. Aveam oarece emoții că cine știe cum o fi piesa... Citisem ce scria în prezentare despre ea, dar... vorba aceea, vorba-i una, realitatea poate fi alta.

Ei, și chiar a fost o piesă intensă. Și actorii au jucat cu patimă (în special ea, Ana Ularu, care și avea rolul de așa natură), și piesa a atins niște coarte sensibile, făcând referire la situații cunoscute fiecărui om în parte. Căci oare cine să nu fi avut vreun prieten care, după ce s-a combinat cu o tipă nouă, brusc (sau treptat) a început să își uite convingerile, ba chiar să ajungă la convingeri diametral opuse, care în cele din urmă să decidă că nu mai are de ce să se ăntâlnească cu vechii prieteni, care-i sunt indezirabili și antipatici noii prietene, devenite între timp poate chiar soție? Sau cine nu se recunoaște măcar un pic în lașitatea comodă a „lui”? Sau cine nu a preferat să ignore, la un moment dat, un prieten care parcă alunecă tot mai adânc în alcoolism, după ce-a încercat tot ce credea posibil ca să-l salveze? Sau cine n-a avut la un moment dat vreo cât de mică părere pro-intervenție când mass-media arăta ce atrocități se întâmplă undeva, da, oamenii trebuie ajutați, să nu se mai omoare între ei... Când mass-media prezintă „băieții buni” care trebuie să salveze victimele de „băieții răi”... Sigur, „după” se dovedește că „băieții buni” au cam măcelărit și ei nevinovați, că au avut niște interese oarecare să „salveze” zona x, luând-o sub oblăduirea lor... Că imaginea mediatică cu supereroi nu se prea potrivește cu rezultatele apocaliptice de la fața locului...

E o piesă grea, pune probleme dureroase și universale legate în primul rând de prietenie... de adevăr... și apoi, în subsidiar, și de „o intervenție” (adică tot de adevăr și minciună și auto-mințire).

Vineri La mahala

După nici nu mai ştiu cât timp s-a întâmplat minunea să ne adunăm cu vechea gaşcă Pastel. Nici nu mai speram, mă temeam că gata, ne-am luat fiecare cu viața sa şi gata, s-a dus gaşca şi spiritul ei. Dar, slavă Domnului, nu a fost aşa, a fost temporar.
Şi iată-ne vineri seara la cârciuma La mahala, pe Covaci, itrând pe un gang imediat dupa 1001 beri. Cu ocazia asta am descoperit și unde e GeoBar. Dar să revenim, venisem cu Bobby direct de la serviciu, frigul era înțepător, ca să ajungem acolo coborâserăm la Piața Națiunilor Unite și am luat-o pe o străduță care ducea către strada Franceză, cred. Acolo se filma ceva, dar cred că erau în pauză sau ceva protagoniștii, că am putut trece fără să ne devieze nimeni. Erau oameni - actori, figuranți sau echipe tehnice buluciți pe la ușile diverselor bodegi de pe traseu. 
Am trecut cu bine, fără să ne ia la trei păzește nimeni, fără să ne filmeze, a fost ok. Am ajuns pe Covaci, am găsit gangul, apoi curtea interioară unde vara e cu siguranță o terasă mișto și am intrat La Mahala. Lume multă, gălăgioasă, atmosferă cu mese și fețe de mese ca în vechile crâșme de pe vremea lui Ceașcă. Aveam rezervată o masă ferită, în dreapta barului, acolo ne aștepta deja Clau. Bucuroși de revedere am trăncănit, am comandat de băut și începem să ne întrebăm unde-s restul. Apuc să studiez locul, comentăm, concluzia e că atmosfera și decorul sunt o combinație de crâșmă socialistă și de sufragerie a cuiva din aceeași perioadă. O mulțime de obiecte găsibile în mai toate sufrageriile, puse pe ici-colo prin locurile esențiale... Și tablourile.

Nu trece mult și apar Irinuca, Luci și Cip. Ne pupăm bucuroși, iar trăncănim care ce-a mai făcut ce-a mai dres, că deh, a trecut o bucată bună de vreme de când nu ne-a mai ieșit să ne adunăm.
Mai luăm de băut, mai comandăm și d-ale gurii - recomand călduros plăcinta cu varză acră dar și cartofii prăjiți.
Mai bârfim, mai facem miștouri, mai depănăm amintiri, apare și Panda într-un final... Și așa, plăcut, a zburat timpul de sa făcut târziu și ne-am cărat fiecare pe la casele noastre.

luni, 6 februarie 2017

O sâmbătă tristă

Era frumos, soare, făcusem ochi de curând și mă gândeam să merg la sală, să profit de ultimele zile de abonament. Când zbrrr! sună telefonul. Mă suna Șox. Șox care nu sună niciodată? Răspund. Veste rea. Pe filiera Gina-Marius-Jora, Șox a aflat că a murit Puiu. A fost un șoc. Fostul nostru coleg, atât de vioi și plin de viață... Chemare la arme, să ne organizăm, să ajutăm, să fim sprijin moral la priveghi la ceas de seară-noapte. Iau legătura și cu Mirela, vine și ea, cu Virgil.

Ziua a trecut, cam tristă... Am fost la sală, am ieșit un pic, preț de o stație de autobuz, cu maică-mea pe afară, ca să se readapteze la mersul pe afară, spre final a obosit foarte tare și evident a apucat-o deprimarea... Ne-am întors acasă, i-am gătit, am mâncat, ne-am uitat la un film... s-a făcut ora de adunare, m-a cules Mirela din fața blocului și am pornit spre casa din Dumitru Ruse, de care ne legau atâtea amintiri mișto, cu petrecerile de pe vremuri...

Am ajuns, erau acolo și Marius și Gina, și Șox cu Diana și încă o familie dintre prietenii Anei și-a lui Puiu, pe care-i mai știam de la ultima petrecere de acum... 5-6 ani (2009? 2010?). Casa, tristă, rece, cu igrasie pe pereții exteriori... Puiu, în sicriu, în locul mesei din bucătărie, măreț ca și în viață. Palid, tăcut și nemișcat - opusul a ceea ce fusese în viață. Cum stătem în jurul lui, s-au depănat amintiri, discuții mărunte, detalii din ultimii ani... Nu a fost un priveghi cu jale mare, a fost chiar ok. Păcat doar că ne adunaserăm cu acest trist prilej, așa ne-am gândit cu toții. Ana ne-a povestit diverse momente, mai triste, mai vesele - Puiu a fost, până în ultima clipă, o mare figură, un nebun frumos! Am stat la taclale până spre ora 3 noaptea, când ne-a răzbit frigul...

E trist când cei din generația ta încep să se ducă... Mă gândeam că mda, acum suntem la vârsta la care încep problemele... și de sănătate proprie, și cu părinții, și iată, cu înmormântările cunoscuților din gașcă... Nu-i foarte vesel... Dar n-ai ce face, toate astea sunt parte a vieții...

joi, 2 februarie 2017

Februarie în forță

Nu știu ce e cu februarie ăsta. E ciudat, și la nivel macro, și la nivel micro.

Macro, cu ordonanțele de urgență date în toiul nopții în sfidarea opiniei publice... cu urmările așteptate, de revoltă, de manifestații... Și mă gândeam aseară, la cum s-a aruncat cartoful fierbinte cu efectul scontat... oare se ascunde altceva în spatele acestei acțiuni? Să fie (și) o diversiune? Adică, în timp ce opinia publică stă cu ochii pe subiectul fierbinte, nu cumva... pe din dos se trec alte acțiuni sau legi pe șest? Ca la hoți - îți distrage atenția cu ceva și în timpul ăsta te face la buzunare? Naiba știe. O să aflăm eventual mai târziu...

La nivel micro, cu schimbarea de job, cu senzațiile amestecate de, cum bine zicea Bobby, bine-ai venit acasă, Liu... de nou și de vechi, cum deși parcă n-aș fi plecat, totuși am uitat o gramadă de chestii... și cu agitația cu cardul de sănătate (în final s-a deblocat sistemul informatic de sănătate) și cu consultațiile cu maică-mea la medic...Deja în astea două zile parcă au încăput două săptămâni.
Partea proastă e că după consultul și ecografia de aseară, se pare că nu infecția biliară a fost cauza febrei recurente timp de 4-5 zile a maică-mi. Am dus-o la analize și azi dimineață, așteptăm rezultatele și interpretarea.

Related Posts with Thumbnails