În dosul blocului, în dreptul bucătăriei, a crescut, în mai mulți ani, un dud. Care acum e măricel. Și o pereche de guguștiuci l-au găsit interesant. Și l-au adjudecat. Locuiesc în acel dud de vreo doi ani. Abia anul ăsta, de când m-am mutat înapoi la mama, i-am avut sub ochi în fiecare zi. Așa, cu voie, fără voie, i-am văzut mereu.
Iarna au stat tot timpul cocoțați în dud, băgați unul în altul, ca să-și țină de cald. Mai zburau un pic să se dezmorțească din când în când. Unul mai cenușiu, altul cu o vagă nuanță mai maronie. În zilele când a nins și totul era acoperit cu zăpadă nici nu s-au mișcat de pe creangă. Dormitau acolo, și din când în când se mai scuturau de zăpadă. Și mi-a trecut atunci prin minte: dar ce-or să mănânce amărâții ăia? Totul sub ditai nămeții... Și le-am pus niște firimituri de la o lipie care se uscase. A avut mare succes. Și le-am mai tot dat câte ceva, ba grăunțe, ba firimituri, toată perioada cât totul era înzăpezit. Apoi brusc unul dintre ei a dispărut. Unul rămăsese singur în dud. Ce s-o fi întâmplat, mă întrebam. Să fi pățit ceva? Sau să pregătească ceva? Între timp s-a încălzit, a venit primăvara iar guguștiucul rămas singur în dud a început să dispară și el cu zilele. Era scump la vedere. Dar nu dispăruse de tot, mai venea din când în când pe pervaz să ciugulească. Și mai făcea ordine (adică dacă alți guguștiuci se așezau pe dudul "lui", se agita și-i zburătăcea până intrușii se cărau). La un moment dat mi s-a părut că i-am văzut iar pe amândoi, dar au plecat repede, nu mi-am dat seama dacă erau "locatarii" dudului sau alții. Asta până ieri dimineață. M-am trezit devreme, trebuia să ajung devreme la serviciu. Îmi făceam o cafea. Stând în bucătărie, văd că tot zburau niște guguștiuci. Ba în sus, ba în jos. Îl văd pe cel cenușiu că se tot foiește prin jur. Îi pun niște firimituri pe pervaz. Vine, ciugulește. Pleacă. Cafeaua mai să dea în foc. O scot de pe foc și cu ocazia asta mă benoclez pe geam să văd unde s-a cărat guguștiucul. Și ce văd? Pe o creangă, mai jos, în dud, un guguștiuc mic. Un pui. Și cenușiul venise să-l hrănească. Pe urmă apare și celălalt mai maroniu, amândoi îl bibilesc de mama focului. Puiul, năzdrăvan, probabil s-a gândit să zboare dar nu l-au ținut aripile și a aterizat pe una din crengile de jos ale dudului. Și acolo a rămas, mort de frică. Probabil cuibul este undeva mai sus, undeva pe lângă un aparat de aer condiționat de la etajele superioare. Cei doi se tot foiau, pleca unul, venea celălalt, era acolo un du-te-vino continuu. Oricum, puiul năzdrăvan a fost norocos c-a reușit să se prindă de creangă, dacă ajungea pe jos era pradă sigură pentru pisicile care patrulează pe-acolo. Am plecat la muncă întrebându-mă oare ce va mai face puiul buclucaș? Va reuși să se întoarcă în cuib? Dacă nu, va supraviețui unei nopți reci în afara cuibului?
Azi dimineață micuțul era pe altă creangă, puțin mai sus. Deci cum-necum a încercat să zboare - a și reușit un pic.
Update: Azi dimineață, deci a treia zi după căderea din cuib, micul poznaș a prins puteri și curaj și a zburat înapoi către cuib. În două etape, dar a reușit.
Comentarii
Sa nu uiti sa le pui apa - o sa aprecieze.