BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

joi, 30 martie 2017

Cinque Terre primăvara (2)

În a doua (și ultima) zi de vizitat Cinque Terre am vizitat celelalte 3 Terre: Riomaggiore, Vernazza și Corniglia.

Plecarea din aceeași gară a noastră mică și am mers cu același tren personal până la cea mai îndepărtată stație de noi - Riomaggiore.



Ne-am dat jos din tren, am trecut dintr-o parte a satului în alta printr-un tunel (foarte frumos și surprinzător - niște studenți l-au decorat cu diverse ciobulețe și materiale creând diverse modele pe toată lungimea lui)...

și am ieșit în partea cu zona plină de bărulețe, magazinașe etc. Aici ne-am împrăștiat, fiecare în căutare de o cafea bună și (eventual) un mic dejun. Cu Ioana, colega de cameră, ne-am învârtit, strada principală era încă umbrită, era răcoare... și am fi vrut să fie un loc mai luminos... în cele din urmă, când ne cam pierduserăm speranța, am dat de-o mică cafenea cu vedere - fix în golful central. Și aveau un espresso super bun și foarte ieftin. Ne-a impresionat domnul barista, cu mustața lui gen Hercule Poirot, asortată la niște brațe foarte interesant și îmbelșugat tatuale. Și cum savuram cafeaua și priveliștea, numai ce-am văzut la intrare o bulină roșie pe care scria că e un local inclus în ghidul Michelin. Căutând acum, am aflat că se numește Dau Cila, e și restaurant și oenotecă. Desigur, când vii cu noaptea-n cap nu bagi de seamă amănunte dintr-astea. Vezi doar că ai o priveliște superbă.

Cum se făcuse ora de adunare, ne-am îndreptat spre punctul stabilit. Văzând că încă nu sosiseră toți, am calculat că merge să fug la doi pași unde se vindeau oarce chestii de haleală, și am luat o chestie cu făină de năut (cred) pe nume Farinata - foarte, foarte bună de altfel.


Apoi Dorin ne-a plimbat pe străzi de-am ajuns iar în golfuleț, doar că de astă dată am mers mai departe, pe faleza stâncoasă, să facem baie de soare. Căci aveam soare, un soare cald, minunat, ce se asorta fantastic cu cerul albastru, marea azurie și stâncile negre, împestrițate de casele terasate,  multicolore.



Am avut jumătate de oră sau chiar mai mult răgaz să dormităm la soare ca niște foci leneșe pe stâncile negre și albe. Apoi din nou ne-am adunat pentru a începe ascensiunea pe dealurile pitotrști către Vernazza. Dorin ne-a avertizat că avem de mers mai puțin ca în ziua anterioară, dar mai abrupt, toate treptele adunate la un loc, și vom avea un coborâș mai denivelat.

Așa, deci o pornirăm în sus. Trepte, trepte, infinite trepte, întâi doar ca să ieșim din Riomaggiore, abia apoi pe drumul către Vernazza peste deal.





A fost într-adevăr solicitant, dar am ajuns mult mai repede în vârful dealului, de unde se putea vedea și spre Riomaggiore, și spre Vernazza. Am mers printre măslini și terase de viță-de-vie. O potecă romantică.

Coborârea a fost mai aiurită. A, și să nu uit, la Riomaggiore, când am trecut de pe o parte pe alta a dealului ce despărtea cele două bucăți, cea cu gara și cea cu portul... a fost o priveliște deosebită să vezi de sus gara, iar puțin mai încolo, stâncile înspumate.

Bun, deci am coborât din vârful dealului în Vernazza. Aici n-am luat-o de-a dreptul în jos, ci pe ocolite, pe curba de nivel ce ocolea orașul de la stânga la dreapta, trecând printr-o piațetă cu o biserică străjuită de o magnolie roz în floare...
... și apoi am mers mers mers până în partea opusă a orașului, unde e amenajată o frumoasă promenadă, ușor sălbăticită. Un cimitir, cu biserica aferentă, un părculeț în capătul promontoriului, de unde se vede minunat priveliștea orașului.




Aici ne-am împrăștiat iar, ca fiecare să poată vizita ce dorește, să poată mânca ce vrea și unde îi place... Am vizitat întâi părculețul, apoi am coborât spre stâncile din port, apoi ne-am învârtit căutând ceva de halit, am optat pentru inele de calamar prăjite, cam scumpe, dar bune, apoi am coborât din nou spre mare, spre stânci și am zăbovit din nou, leneși, la soare. Cum deja soarele era în declin, nu mai era atât de arzător.Așa că răcoarea începuse să se insinueze.

La ora convenită ne-am adunat lângă gară, ne-am suit în tren și am ajuns în câteva minute în ultima localitate din cele 5, și anume Corniglia. Aici am ajuns special cât să prindem apusul. De la gară am urcat din nou trepte, multe... Lumina devenea aurie, blândă... Am ajuns pe platoul orașului și ne-am aventurat pe străduțe, către mare, călăuziți de Dorin.







Am găsit un punct de belvedere de unde se vede frumos apusul. Inspirată de alți oameni, care priveau apusul cu un pahar de vin în mână, am căutat sursa, am găsit bărulețul-sursă, Bar Terza Terra și mi-am luat și eu un pahar de vinul casei. A dat într-adevăr savoare apusului colorat. Diferența era că ceilalți aveau câte un pahar de vin alb, doar eu eram cu vinul roșu. Dar ce bun a fost!

Cum s-a ascuns soarele, s-a lăsat răcoarea. Aveam de făcut cumpărături pentru masa de seară, dar aici nu prea aveam mare varietate și diversitate, două magazinașe, cu câteva chestii... Apoi ne-am adunat și am coborât multele trepte către gară. Din nou trenul până la Moneglia, drumul nocturn printre case și apoi printre măslini, apoi cina... rămăsese să încercăm o mini-petrecere, să ne adunăm toți la noi în apartament, că aveam cel mai mare spațiu în living... dar n-a apărut nimeni, așa că ne-am băgat la somn.


joi, 16 martie 2017

Cinque Terre primăvara (1)


Am ajuns pe înserate, trenul ne oferea fragmente de peisaj între orașele dintre Genova și Moneglia. Am prins din mers un apus fascinant, cu faze coloristice superbe. Întâi, pe un cer turcoaz norii se întindeau ca o ceață și luminau în culoarea untului. În spate, spre Genova încolo, țărmul abrupt era pudrat cu pulberea de aur a apusului incandescent, ce se stingea treptat în marea topită.
Nu am putut face poze cu telefonul din cauza aplasării mele, dar și deselor tunele. Cum să faci poză... zbang, te trezeai că ești în tunel... așa că am gasit una asemănătoare cu ce îmi amintesc și am pus-o ca ilustrare.


Casele colorate şi aurite de apus contrastau cu întunecata vegetație mediteraneană presărată pe versantul dealului. Apoi ușor, cum treceam prin tunele sau cartiere de blocuri care ne obstrucționau vederea spre mare, culorile se schimbau, întâi tonurile s-au aprins mai tare, apoi au început să se infiltreze printre ele nuanțe de albastru și indigo, iar marea s-a stins și ea.
 Ultima imagine pe lumină, din gara Sestri Levante, arăta un cer turcoaz și o felie de mare de cerneală întunecată.

La Moneglia am ajuns pe întuneric. O gară mică, liniștită. Am purces la drum către cazare, străbătând Moneglia cea liniștită și relaxată, cu lămâi și portocali, cu vile frumoase, cu flori și cu lună plină.

Într-un târziu am intrat pe cărarea ce ne urcă pe dealul îmbrăcat de livada de măslini, deal în vărful căruia aveam cazarea. Am început urcușul abrupțel în nocturnă, la lumina lanternelor și a lunii pe potecuța ce urca binișor.

Ni s-a părut o eternitate până am ajuns. (Bineînțeles că după asta, în zilele următoare, urcatul și coborâtul acestei poteci ni s-au părut infinit mai ușoare și mai rapide). Ne-am împărțit în cele 2 căsuțe cu două nivele, am halit ceva ca de seară (din cumpărăturile făcute în Genova) și gata, somn.

Dimineața - adunarea la ora 9. Am admirat priveliștea către mare pe care noaptea ne-o ascunsese, cu cele 2 dealuri și valea dintre ele, în care era satul (care însă nu se vedea de copaci).

Am coborât pe același drum de cu seară, dar acum la lumina zilei am putut admira în voie casele, măslinii, stuful, florile, casele, lămâii și portocalii.

Am luat din gară, după o așteptare de vreo 10-15 minute, trenul către Monterosso del Mar - prima dintre cele Cinque terre. Am făcut destul de puțin și am coborât într-o gară neimpresionantă. Am ieșit din gară, am trecut pe sub o arcadă și... wow! ne-a sărit în față marea, faleza, promenada, soarele, turiștii, toate învăluite de o atmosferă relaxată, de vacanță, [cam ca pe faleza de la Nissa dimineața (la scară mult mai mică, desigur)]. A fost brusc o baie de frumos - abia atunci ne-a izbit frumusețea locurilor unde veniserăm, contranstant mai ales față de ceața și vremea rea din România.

Am savurat, la o terăsucă, o cafe latte și o piada con pomodoro e mozzarella (toată lumea a luat mai cunoscuta foccacia cu diverse - eu am zis ia să văd ce mai e și asta). Bestială, de altfel.
Această pauză de cafea cu mic dejun la malul mării, cu priveliște, a fost superbă. Ne-a încărcat cu energie pentru ce ne aștepta - Dorin ne averizase că avem de urcat o grămadă, și trepte, și poteci.. doar vreo 3 ore. Cu atât mai mult ne-a plăcut acest început al aventurii prin Cinque Terre.

Am pornit apoi să urcăm ușurel paralel cu țărmul, către mănăstirea din deal, unde ne-a întâmpinat statuia sf. Francisc, străjuind mănăstirea și cimitirul localității.
Trecând prin cimitir am ieșit în spatele satului, pe un drum-potecă ce șerpuia pe dealuri, printre vii, măslini și lămâi, ducându-ne cumva către centrul din Monterosso, pe ocolite.
Intrând în orășelul propriu-zis am făcut cunoștință cu străduțele înguste, colorate, cu multe trrepte și rufe la uscat pe la ferestre.



Am coborât în centru, în piațeta Garibaldi, de unde se întindea spre mare o frumoasă plajă, iar în spate, în sus, se desfăceau mănunchi străduțele pline de mici magazine, restaurante, prăvălii, terase... Am urcat către o pizzerie mică, de Dorin știută, unde ne-am luat care ce și-a dorit din ce exista. Eu mi-am luat o felie de foccacia con verdure și un dulce cu făină de castane - castagnetto sau cam așa ceva. Și o Bira Moretti. Apoi, cu prada în gheare ne-am dus pe plajă, pe pietre, unde ne-am lăfăit la soare, am mâncat, am băut, sub adierea blândă a brizei și am absorbit cu nesaț aerul de mare și soarele cald.

Taman când ne încălziserăm de ne lua somnul, așa cum ne lăfăiam pe stânci, se face ora de regrupare și pornim mai departe. Începem cu scări, multe scări pe străduțe lăturalnice, învecinate cu grădini de lămâi. Apoi alte trepte, potecă, trepte și tot așa.



Ne-am ridicat încet-încet deasupra orașului, am putut admira întâi partea stângă, golful cu Monterosso. Apoi am mai mers mult, ocolit, iar trepte, iar potecă. Simțeam oboseală, dar cum vedeam iar peisajul, prindeam iar puteri.

În cele din urmă am ajuns la un ultim loc de popas cu belvedere, unde am făcut o pauză mai lungă. De aici începea să se vadă Vernazza, spre care ne îndreptam. În spatele ei, încă trei „colți” pe care sunt construite celelalte trei localități din Cinque Terre: Corniglia, Manarola, Riomaggiore.

Am pornit mai departe și dă-i și mergi până ne-am apropiat bine de tot, numai bine pentru poze mișto de Vernazza.
Ne-a ajutat și lumina soarelui, ce se îndrepta spre asfințit, îndulcind lumina care până atunci fusese destul de puternică.

Dorin ne-a condus printr-o grotă în stâncă. Am ieșit și... ne-am pomenit pe malul mării, pe o plajă stâncoasă, poleiți de razele aurii.


Apoi am urcat din nou pe străduțe, pe trepte, și am ajuns într-un alt punct de belvedere, ca să pândim apusul. Nu eram doar noi, erau mulți fotografi de toate soiurile și națiile veniți cu același scop. Am urmărit apusul, l-am și pozat - cât a ieșit... oricum nu se compară cu ce era de fapt.

 

 Apoi am coborât în oraș să mai vizităm ce se putea și să facem shopping pentru masa de seară și să apucăm să prindem trenul de seară către Moneglia.

PS. Mulțumesc mult colegilor de călătorie pentru fotografiile lor superbe, pe care n-am rezistat să nu le pun ca link și în articolul meu.

-------------------

„Vietato attraversare i binari” e un mesaj care mi se mai învârte obsesiv în cap și azi, două zile după ce m-am întors - la cât am circulat în fiecare zi cu trenul și am staționat prin gările italiene... acest mesaj era scris peste tot pe peroane și îl vedeam zilnic.
-----------------
Aici o mica schema a cinque terre-ului si a traseelor ce se pot face intre localitati. Doar pentru interesati.



Related Posts with Thumbnails