micutze aberatzii

Dacă nu mă înșel, toamna a debutat anul ăsta în forță: pe 31 august - 1 septembrie s-a răcit brusc vremea, parcă a și plouat, era o atmosferă de noiembrie. În rest nu mai țin minte exact cum a fost luna septembrie, probabil amestecată. Dar octombrie, cel prognozat să fie călduros, cu zile cu 22 de grade, sigur n-a fost conform așteptărilor. În schimb noiembrie cel de la coada toamnei a debutat cu o vreme de vară. 1 noiembrie a fost o zi minunată. Dar a fost urmată de două zile oribile, ceața nu s-a ridicat deloc, a fost frig, umezeală și cam deprimant. Bine că imediat după cele două zile oribile au urmat (și încă pare c-ar mai ține-o așa) zile de vară amestecate cu zile tomnatice. În a doua săptămână de noiembrie au început să cadă masiv frunzele din copaci. Și-n trei zile gata, copacii sunt desfrunziți, dacă le-au mai rămas 2-3 frunze întârziate. Aleea dinspre Arcul de Triumf are acum trunchiuri negre, despodobite de galbenul, ruginiul și ocrul coronamentului din primele zile de noiem...

mai demult vorbeam de un anume tip de timp incremenit. Acum e vorba de un alt fel de timp incetinit... nu mai e vorba te un timp care curge diferit, in afara mea dement, accelerat si strain, iar in suflet nemiscat... nu, nu... acum e parca o pauza de relaxare totala, si afara, si mai ales in timpul meu subiectiv. totul stagneaza, chiar daca vreau sa fac ceva nu-mi merge nimic, totul se amana, dar cumva nu ma deranjeaza... de ieri, si vad ca si azi, parca sunt in vacanta in timpul meu interior. si imi place asa. e bine. nu reusesc sa descriu starea asta, e foarte rara si nu-mi gasesc cuvintele... nici ideile care sa o exprime... un fel de vara indiana? liniste... echilibru... ma bucur de lucrurile frumoase, de amanunte... caut idei... citesc o carte care raspunde partial unor intrebari pe care mi le pun... soare... culori de toamna... galben, verde, rosu, ruginiu, maro, toate in mii de tonuri... am lasat balta toate luptele si bataliile cu mine si cu lumea, am aruncat nemultumirile, fr...