micutze aberatzii

Îmi bâzâie în cap tot felul de gânduri legate de cum ne privim și simțim noi pe noi înșine. Cumva firul gândului a pornit de la un caz povestit de cineva, legat de o persoană obsedată de altcineva, care amenința că dacă respectivul de desparte de ea se omoară etc etc. Și mă gândeam la stima de sine scăzută, de nevoia (indusă social) de a se simți "cineva" doar dacă e alături de altcineva (e mai des întâlnită la femei, care se simt "neîmplinite" dacă nu au un bărbat lângă ele, dar am văzut destule cazuri și invers). Și mă gândeam ce aiurea e de fapt să te evaluezi pe tine așa, prin ochii altcuiva, prin ochii atâtor altora. Înseamnă că tu nu te iubești deloc - adică nu te cunoști absolut deloc și ai impresia că ești un/o nimeni. Of, școala și toată educația, toate încep prin a pune note, prin a face comparații între unii și alții, deși fiecare e în felul său altfel, fiecare are părți mai cumva sau altcumva, iar ideea de a fi "cel mai bun/cea mai bună" ne a

Azi la 4 era anunțată o acțiune de campanie Plus sector 1 în Herăstrău - inițial înțelesesem că era de împărțit cartoline sau pliante ceva, m-am înscris, apoi n-am mai auzit nimic, nici nu mai eram sigură dacă era pt sâmbătă sau duminică. M-am trezit târziu, până m-am mocăită s-a făcut deja 4, până m-am mișcat și am ajuns în Herăstrău era ora 5. Văzusem pe whatsapp că Diana făcuse eveniment pe Fb cu evenimentul, dar era intitulat ceva să vorbim cu cetățenii din sectorul 1. Am intrat pe la Arcul de Triumf și m-a frapat că nu era nimeni la întrare să împartă ceva. Am ajuns prin parc la intrarea dinspre Charles de Gaulle și parcă tot nu vedeam nimic. Într-un sfârșit, văd un grup mic, sau poate trei minigrupuri pe o latură lângă o bancă care stăteau și vorbeau și câte unii dădeau din mâini. Am zis ok, la cum se dă din mâini cred că vorbesc politică. M-am apropiat, am trecut încet pe lângă ei încercând să vă dacă e vreun chip cunoscut, nu prea, am văzut-o pe Diana într-un sfârșit într-o dis

Iubiri. Iubire. Ce sunt astea și ce mai e asta? Conform studiilor științifice, nu există. O combinație de substanțe chimice hormoni&stuff. Conform celor simțite de oameni, e ceva diferit de la un om la altul, dar totuși suficient de recognoscibil pentru a fi asimilat aceleiași stări (sau senzații). Câți oameni, atâtea moduri de a simți și tot atâtea definiții. Da' ce-mi veni să scriu aici despre asta?! Eee, mă gândesc și mă preocupă demult chestia asta. Am simțit-o și eu uneori, am confundat-o deseori cu fel de fel de alte gânduri sau senzații. Chiar și acum nu-s deloc sigură că înțeleg cu adevărat ce e iubirea. Mi-e mai clar ce nu e iubire, dar ce e... pare foarte simplu și foarte complicat. Simplu dacă nu-ți pui prea multe întrebări și te lași purtat pur și simplu sau foarte complicat dacă gândești, te întrebi și încerci să înțelegi ce e, cum e și de ce e sau mai ales de ce nu e iubirea. Iubirea ar putea fi un fel de liant între oameni, ceva care ne leagă ca într-un fel d

O perioadă relativ aurită. Nu prea știu de niciunele, merg așa înainte oarecum ca bețivul, dacă suflă vântu' dintr-o parte o iau încotro mă duce, dacă văd o floricică sau nuș'ce, mă duc încolo, unde pare ceva interesant... În definitiv, oricum nu mai urmăresc nicio direcție, am adoptat, încet-încet, un non-sistem de a nu-mi propune nimic în special, ci de a mă bucură pur și simplu de drum, de ce se ivește, de surprize, de ce este, de ce nu este... Parcă apreciez mai mult clipa prezentă - nu mereu, ți-ai găsit! - și  încerc să nu mai aștept să se întâmple cine știe ce ca să fie (sau să fiu) cine știe cum... A fost o săptămână în care Pastelul s-a mutat în casă nouă. Frumos, interesant. Casa îmi place mult, suntem mai aerisiți, avem perspectivă mai largă de pe balconul-terasă. Străduțe pitorești, haos arhitectonic, vile și ruine, oameni fel de fel, căței, pisici, ciori, pescăruși, miere, ai ce vedea. Spectacolul cerului cred că îmi place cel mai mult - ba un apus, ba niște nor