BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

marți, 21 aprilie 2009

credinta si... credinta


citeam pe niste bloguri descoperite recent, prin intermediul blogurilor prietenilor de gasca, trairi si atitudini legate de Paste. am vrut sa scriu un comentariu pe unul dintre acele bloguri, dar mi-am dat seama c-ar fi cam lung. asa ca mai bine ma desfasor aici, in ograda mea.
am de cativa ani un sentiment ciudat legat de sarbatorile religioase. e legat de contradictia flagranta intre ce fac, spun si gandesc oamenii in viata de zi cu zi, si ce fac/spun/gandesc de sarbatorile religioase.
bunaoara esti o canalie, un ticalos, sau o javra, adica o persoana careia pur si simplu ii face placere sa faca rau, sau sa vorbeasca de rau, sau care nu se gandeste decat la sine (bani, mancare, averi, sex), si brrrusc, de Paste, sau de Craciun, tine post (eventual), se duce la biserica sa se impartaseasca (eventual) si se duce sa ia lumina (musai). si chiar se crede purificat/a si un om mai bun. iar apoi o ia de la capat. oricum, si daca tine post, e doar de forma, ca naravurile "bune" nu si le uita. si e plin de astfel de oameni "credinciosi". pe care daca ii iei la bani marunti, nu stiu exact in ce sau de ce cred (pentru ca asa trebuie / pentru ca asa se face, etc). o masa de pseudocredinciosi. de superficiali. daca ar veni iar ceva gen comunism, iar credinta nu ar mai fi "la moda", sigur mai mult de jumatate ar deveni atei declarati (si oricum n-ar sti ce e aia ateu).
Ziceam ca, de cativa ani, am un sentiment ciudat de sarbatori. da, am fost la biserici diferite, de paste. si n-am putut simti decat... nimic. foiala, agitatie, multi care trancaneau vrute si nevrute, aglomeratie, cantari falsate de preoti fara voce si parca fara chef. toate astea m-au impiedicat sa ma bucur. ma bucuram ca eram cu prietenii mei, ca biserica/schitul/manastirea erau frumoase... si atat.
si alta data, mai demult, candva dupa revolutie, dar nu foarte demult, nu mai stiu din pacate exact cand, pastele a avut sens. nu stiu ce a fost in anul ala, dar cand s-a cantat la unison "hristos a inviat din morti" m-am cutremurat, nu pot descrie, pot doar spune ca atunci toata treaba a avut sens. la fel, in unele biserici intru si nu-mi spun nimic. frumos, varuit, pictat, arhitectura frumoasa - nada. dar altele nu ma pot lasa indiferenta, parca au un ceva anume, rezonez cu ele, imi transmit ceva.
am o credinta nu prea conforma cu dogmele. Nu cred intr-un dumnezeu ca un mosneag care sta mereu cu ochiul pe noi, pandind ce facem si ce gandim fiecare dintre noi, nu cred intr-un dumnezeu razbunator si plin de contradictii, nu cred intr-un dumnezeu big brother. Cred insa in ceva, numibil oricum, dumnezeu, forta, tot... ceva care e permanent peste tot, in noi, in afara noastra, un fel de... iubire? de armonie, de intelegere, de pace. credinta religioasa, in esenta ei (nu in amanunte si in dogma), nu se contrazice cu aceasta credinta a mea. pentru ca, parere proprie, in esenta, credintele vorbesc despre uniune, unitate, armonie si echilibru. restul - cruciade, maceluri, pogromuri, inchizitii, razboaie, dorinte de putere, de dominatie si de avere, divizare, neintelegeri si ura - sunt pacatele care distrug, incet si sigur, credinta. daca vezi ca cei ce "slujesc" si striga credinta in gura mare o distrug, o batjocoresc si-i prostesc pe altii cu idei de tip fa se spune popa, nu ce face popa, cum sa-i mai crezi?! si mai e si tactica pedeapsa/recompensa... daca asculti poruncile, daca esti bun, daca tii post si mai ales daca-i asculti pe slujbasii bisericii, esti iertat/mantuit/hop in rai cu tine, iar daca nu faci astea... vei fi pedepsit vesnic/in iad cu tine! primitiv... daca omului nu i-ar fi frica de iad, carevasazica, ar face numai rele... dar asa nu, cica. om cu frica lui dumnezeu... (in plus, asta explica si comportamentul celor care-s credinciosi de fatada - io, x, nu prea stau sa ma gandesc la dumnezeu si alte alea in viata de zi cu zi... asa ca beau, fumez ca porcul/scroafa, fac sex cu cine si unde apuc, barfesc pe toata lumea, bag intrigi la greu, invidiez pe toti cei mai bine-situati ca mine, ii dispretuiesc pe cei mai nevoiasi, ii storc de bani pe toti cu care am de-a face fara sa ma gandesc la urmari, vand porcarii fraierilor, nu-mi pasa ca poluez, ca distrug, ca in urma mea ramane doar praf.... Daaaar, de paste sau de craciun ma "smeresc" adica tin oarece post, ma duc la biserica, aprind o lumanare, asa, just in case, ca daca totusi exista dumnezeu sa zic ca mi-am facut datoria, ca m-am spalat de pacate, cumva sa-l pacalesc si pe ala - asta nu mi se pare o alegere responsabila. daca fac ceva de frica... sau asa, ca sa fie, acolo, ca ce-mi poate strica... ce alegere mai e si aia?
in plus, cunosc oameni care-s convinsi ca dupa moarte nu mai e nimic. nici rai nici iad, nimic. end. si cu toate astea, sunt niste oameni de toata isprava, cu suflet mare, buni si inimosi. fara frica de ce-i "dupa".
eu cred ca ce naste din frica nu e autentic. e ceva impus. nu e ceva asumat. in ultima instanta, e deghizat sub multe masti, argumente, autoaparari, si e fals.
da, e cam greu sa definesc in ce cred, e mai simplu sa exclud acele chestii in care nu cred... totusi incerc sa schitez cate ceva, chiar daca poate e ambiguu, neterminat, confuz... cred in armonie, in interdependenta, cred ca, undeva, cumva, noi toti depindem unii de altii, ca lumea asta va fi mai buna si va evolua atunci cand vom inceta sa ne mai uram si sa ne tratam unii pe altii ca pe niste dusmani, cred in iubire, in toate sensurile cuvantului, cred in mine, cred in ceva care face lucrurile sa se intample chiar si atunci cand nu exista decat o sansa de 0,1 la 1 miliard ca acel lucru sa se intample, cred in superioritatea sentimentelor pozitive, cred ca toate au un sens, pana la urma, daca stii sa privesti, in ciuda haosului aparent. cred ca oamenii pot fi buni, cred ca ar fi mai fericiti daca nu le-ar fi frica de x chestii.
"dumnezeu" e doar o denumire. ce inseamna, insa... pentru mine ar fi suma lucrurilor in care cred.. poate chiar mai mult de-atat, nu stiu exact.
ce-am spus aici e doar parerea mea proprie si personala. fiecare are dreptul sa creada cum vrea si in ce vrea, sau sa nu creada, sau sa nege ce doreste. fiecare incearca sa isi gaseasca repere proprii, si de asta gasesc ca e important sa fim toleranti, sa ne intelegem unii pe altii. pentru ca asa ne putem imbogati gandirea, asa putem asculta argumentele celorlalti, ii putem intelege mai bine, fara a-i privi cu ostilitate. de asta nu iubesc dogma si extremismul... pentru ca ele nu tolereaza alte idei sau pareri - esti de acord cu mine sau esti dusman. asta nu mi se pare ceva bun. cu cat orizontul personal se ingusteaza, devine mai mic, si mai de neclintit. si mai intolerant...

trecut Paste. asteptam 1 mai


a trecut si Pastele... zilele libere au zburat mult prea repede. vineri munca pana tarziu, sambata - gatit impreuna cu Alex drob si pasca (bune rau!), pe urma smotru la maica-mea, deci o zi taaare obositoare. duminica relache, trezit devreme (ca deh, a fost cursa de F1, apropo Alex a fost taaare fericit de rezultate), plimbare prin herastrau cu madre, apoi iesit la bere pe seara, printre ploi, cu ai lui alex... luni, ca o duminica... si gata. back to work!
astept cu mare nerabdare prima iesire din bucuresti de dupa revelion. cabana barcaciu. sper sa fie vreme buna si sa ne simtim bine cu totii (10 insi). Poza am luat-o de pe site-ul lor, ca io n-am mai fost pe-acolo. au fost altii, care-au povestit numai minunatii. am un dor de duca in munti...

vineri, 17 aprilie 2009

dintr-o alta viata... de carton

asteptand cu mii de draci sa se incheie numarul curent, m-am dat pe bloguri. din una-n alta am dat peste un articol al unei persoane pe care o stiu din vedere, din era mccanniana. la creatie. ea scria ca in vremea de criza a zilelor noastre, publicitatea bate pasul pe latura rationala (platesti cu x% mai putin, ai pachetul cu z mai mare etc) in defavoarea publicitatii emotionale. articolul mi-a adus in sange toate dezamagirile legate de publicitate si legat de ea, de societatea de consum. atata minciuna... poleita si stralucitoare. si totul porneste de la premise subrede... chipurile informarea/seducerea cumparatorului. nu conteaza ca produsul e o porcarie infecta, trebuie sa se vanda, trebuie o analiza swot, trebuie gasite atributele de interes, de noutate si mers pe un concept (care nici macar nu e neaparat ceva esential) pana in panzele albe. bunaoara detergentul x. publicitareste si marketingareste e sa nu te gandesti la defectele lui. vezi numai partea pozitiva. nu conteaza ca e, sa zicem, poluant, ataca mainile, tesatura, ca are 50% chimicale de umplutura, ca sa para mai mult si sa iti ia mai multi bani; se va spune in schimb, ca are aroma de... ca inalbeste extraordinar, ca face si drege. si de-aici, publicitatea exagereaza si ea, si odata vezi ca in reclama la detergentul-minune zbori in norisori albi, in flori de nu-stiu-ce, ca esti in poiana narciselor de incantare detergentisima, de-ti vine sa te si repezi sa il si cumperi (ha!). Realitatea e cruda. Exista un produs, creat de un producator, care face totul ca sa-l vanda, fara sa-i pese de ceva sau de cineva in afara de banul lui. Iar altii, ca sa castige un ban cinstit, joaca cate un rolisor in comedia regizata de cel cu banu’. Asa e-n tenis. Piata muncii, toata lumea trebuie sa-si castige painea cumva. Esti artist, ai talent, ce poti sa faci? vii in publicitate, ca se castiga bine, ai parte si de glorie (daca ai talent, e firesc sa vrei sa-ti fie recunoscut cumva)... daca ai ramane pur si simplu artist, ai muri de foame pictand, sculptand sau facand alte chestii artistice. Bun... si se inhama omul in publicitate... si sigur, aici e dupa noroc: unii nimeresc in locuri in care muncesc de le sar capacele, unii sunt multumiti de ce fac, altii dimpotriva, unii nu mai au nici cand sa doarma, unii sunt sapati (publicitatea e o jungla, intotdeauna sunt unii cu cutitele pregatite sa ti le infiga in spinare, daca e in folosul lor), unii se mint spunandu-si ca fac ceva bun si minunat, unii o duc bine samd. Traim intr-o lume cinica, nepasatoare, de fapt inconstienta. Iar publicitatea o vad ca pe “flori de mucegai“ - manifestarea artistica, mai mult sau mai putin frumoasa, a acestei lumi.
Eu una am fost implicata colateral in publicitate, ca simplu negrisor dtp-ist. Perioada in care am lucrat in publicitate a fost cred cea mai grea din viata mea. in afara de munca multa, cel mai naspa aspect a fost reprezentat de politicile interne, regulile, regulamentele si mai ales interesele si jocurile de culise ale celor cu oarecare putere, leapsa de-a raspunderea, ostilitatea initiala si uneori, simpla rautate a unora, lasitatea sau frica altora de-a nu cadea prost, drept care aruncau vina pe ultimul negrisor din lantul trofic, in capul caruia se spargeau inevitabil toate oalele, belelele provocate de incompetenta sau indolenta altora. Ma felicit ca am plecat. Ma uit la o buna prietena de-a mea, art, care, de cand o stiu, se straduieste sa faca lucruri frumoase, deosebite, se implica, sta peste program, dar nu stie sa fie pupincurista. Drept care primeste si mai mult de munca, e criticata, i se imputa fel si fel de chestii, nu i se mareste leafa cu anii... drept care biata fata, desi talentata, desi isi iubeste munca, e deprimata, n-are niciodata timp (nu ne vedem cu jumatatile de an, asta in cel mai fericit caz), n-are timp si nici cum sa aiba o viata personala... In afara ce aceste doua aspecte care ma implica in publicitate, n-am nimic personal cu publicitatea. Am doar o parere proasta.

joi, 16 aprilie 2009

inainte de Paste


la serviciu, pana azi, atmosfera prea lejera. parca toata lumea e cu gandul la cozonaci, oua vopsite & chestii de sezon. azi insa incepe, incepe agitatia.
pe-acasa si pe la mama, pregatiri, curatenii, planuri de droburi, de pasca...
intamplari disparate. In Herastrau, la iesirea laturalnica spre metrou, ma desparteam de mama. un pitigoi viteaz vine si aterizeaza la picioarele noastre. Nu e sperios. vine pana aproape de cizma mea. si se uita la noi. ne gandim: o fi vrand ceva de mancare. scoate maica-mea niste covrigi. pitigoiul vede si incepe sa se agite. intai se zburataceste primprejurul nostru, apoi se posteaza cateva secunde in fatza noastra, dand din aripi ca un colibri. pana se tot mosmondeste maica-mea, asta ba se aseaza jos, langa noi, ba zburataceste in jurul nostru, ba iar se opreste in zbor ca un colibri, ba se aseaza pe un cos de gunoi aflat la doi pasi de noi. in sfarsit scoate maica-mea un covrigel il maruntesc eu, pitigoiul mai sta putin pe ganduri, vine jos, urmat de inca vreo doi de, aparuti de nicaieri, mai vin si vreo doua vrabiute... ne departam, si hop, vin trei porumbei de nu mai au loc astia mai mici sa ciuguleasca... eu ma tirez, maica-mea se intoarce prin parc, mi-a povestit ca pitigoiul cel viteaz s-a mai tinut dupa ea o vreme, tot asa, in stilul lui.

marți, 7 aprilie 2009

deal cu popandai


hagiesti. balta. dealuri. soare. mult. popandai. iarba. liniste. adieri de vant. gratar. vidra. oi. caini de stana. cioban. cer albastru fara nor. aer. aer curat. relaxare totala.

miercuri, 1 aprilie 2009

nevricosenii


Vreau sa fac o mie de chestii dar nu-mi ajunge timpul, asa ca fac... mai nimic. si asta ma enerveaza. in sfarsit, macar am scapat de muncile extra, cele multe. si bine si rau... bine ca nu-mi mai stau pe creier, rau ca nu mai vin bani. vreau sa ma catzar pe munti, sa inot, sa alerg, sa ma dau cu rolele, sa citesc, sa ma plimb pana nu mai pot, sa respir aer de primavara curat, cu mireasma de pomi infloriti si de iarba inverzita.
stare de neastampar, de agitatie nejustificata, uneori un fel de furie absurda, urmata de sfarseala si oboseala. nervi de primavara. Furiile si nelinistile, ca un taur in arena, intaratat de capa fluturata, eu, ca un soi de toreador, fentandu-le, mai incasez o copita...

Related Posts with Thumbnails