Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2018

Nori şi ploi

De o săptămână am intrat în sezonul ploilor torențiale şi al aburilor. Vin ploi straşnice, cu tunete şi fulgere. Şi câte un potop. Marți am zis haa, azi merg pe jos până acasă. Zis şi făcut. Am pornit vioi pe străduțe spre Afi, apoi mai departe pe jos pe lângă Politehnică, între timp se cam întuneca cerul, bătea şi un vânticel vioi, dar era în acelaşi timp şi zăpuşeală. M-am luat după alții şi după amintirile vagi prin parcul politehnicii în ideea să scurtez cumva drumul, să tai colțul spre Grozăveşti. Frumuşel în parc, am recunoscut poteca pietruită cu dale, apoi am urmat drumul de maşină care cotea puternic. Am urmat drumul până am dat de o zonă unde se făcea o intersecție cu o străduță unde tocmai se turnase beton pe mijloc, m-am chiombit şi tadaaam! mi-am dat seama că dădea spre Shorley şi Pui de urs. Aici înainte era un gard solid şi nu puteai intra/ieşi în/din Poli. Acum mergeai ca-n brânză. Am mers pe străduță până am dat de podul Basarab am traversat, am mers pe lângă Orhide

Cujetări din puțul gândirii

Pentru că lumea în care trăim se încăpățânează să fie nebună, n-avem încotro şi trăim vremuri agitate şi interesante, dacă ar fi să nu privim din pielea noastră de români ce trăiesc în România. Deci conjurația penalilor şi imbecililor e la un pas de a se înstăpâni complet, fără niciun drept de apel din punct de vedere democratic. S-au folosit de mecanismele democrației pentru a instaura dictatura. Şi încă o dictatură a penalilor şi delincvenților, incapabili să gândească mai departe de până în dreptul nasului. Că vorba aia, poți să fii şi un hoț deştept, nu doar un borfaş limitat. Ei, şi toată mizeria asta stă să sară în aer, opoziția şi dna-ul încearcă să muşte din ei, psd-ii fac mitinguri ca pe vremea lui Ceauşescu de 23 august, îşi vâră cozile lor de topor în toate structurile şi mecanismele care i-au împiedicat, şi dărâmă pas cu pas toate piedicile din calea fericirii lor şi anume din calea făuririi statului penal ideal, unde infractorii fac legea şi toți ceilalți sunt vinovați d

Festivalul fulgerelor

Cum luasem bilete la Caravaggio, la Happy cinema din Liberty Centre, am spart uşa la serviciu şi am mers sportiv pe jos în mare viteză. De cum am ieşit pe poartă a fost evident că vine furtuna, ploaia, şi că vine fix din partea unde mergeam eu. Norii se întinseseră pe tot cerul aproape, spre apus era un pic mai liber şi soarele mai strecura raze. Spre răsărit erau nori cenuşiu-pământii cu contur difuz iar mai în spate era vizibil că ploua. M-am rugat să nu mă prindă potopul înainte să intru la Liberty şi am băgat o viteză la mers de m-ar fi luat radarul pentru depăşirea vitezei regulamentare. După ce am intrat pe Sebastian, puțin înainte de parc s-a pornit o vijelie de ziceam că mare minune să nu mă prindă potopul. Dar s-a mai calmat. Am ajuns la Liberty, aici pe Progresului

Albania - ca o altă Românie

Impresia mea despre Albania, dicolo de diferențele geografice și etnice, e că este exact ca o altă Românie, poate mai în urmă cu vreo 10 ani. La fel de prost condusă, la fel de învățați cu învârtelile și șmecherelele, la fel de „civilizați” în sens civic - nepăsarea cu care își lăsau mașinile vraiște în mijlocul străzii, pubelele de gunoi pline-ochi, comercianții de etnie rromă, casele dărăpănate cu pirande și puradei... (asta vorbind de Saranda. Care e oraș turistic, deci mai înstărit, cu mai mulți bani circulând. Nu mai vorbin de Ksamil, unde se vede că turismul e la rang de cinste. Nu știu în alte orașe mai puțin favorizate cum o fi... e drept ca și la noi dacă compari Constanța cu Petrila... o să ai mari diferențe, și de tot felul. Așa că... unde o fi adevărul, nu pot ști.) Dar comparând Mamaia cu Saranda, aș zice că Saranda stă mai bine. O ajută și așezarea geografică între Italia și Grecia, și relieful mai spectaculos. Arată altfel un oraș-port care coboară pitoresc în trep

Bună ziua, Albania!

În a treia zi am pornit spre Albania dis-de-dimineață. Am ajuns relativ repede, a durat mai mult statul la vamă. Vama era ca un soi de autogară de provincie, am văzut și un căluț de povară care păștea pe lateral pe-un deal, i se vedea doar o parte de spinare și hai să-i zicem șaua, deși era o construcție arhaică, am găsit o poză foarte relevantă aici .  Apoi am intrat în țară, care mi-a părut stâncoasă, cam aridă, cu multă piatră peste tot și orașe ca la noi cele de provincie mai sărace. O caracteristică clară e prezența cazematelor. În nordul Albaniei erau puzderie , peste tot, nu puteai să nu le observi mai devreme sau mai târziu. Le-am regăsit mai târziu și pe coasta mării ionice. Pe unde-am umblat n-am mai văzut atâtea. E drept că nici nu am umblat eu cine știe ce. Din mersul autocarului nu am apucat să prind niciuna în poză cât să se înțeleagă ce e. După lunga traversare a Albaniei - nu am trecut prin Tirana, am fost undeva la o relativ mică distanță, dar am evitat-o. Primu

Duminici şi ploi

Duminica asta m-a corupt Elena să ieşim în oraş, să colindăm pe la Street Delivery, pe la Bounty Fair şi mai zicea ea ceva de un atelier de caligrafie. Totul a debutat cu o amânare, la ora când ar fi trebuit să pornească Elena spre Universitate a început să plouă torențial la ea. A amânat plecarea pe când stă ploaia. Eu eram în Herăstrău, acolo era doar amenințător de înnorat. A picurat un pic dar chiar doi stropi nu mai mult şi s-a oprit. Undeva departe spre televiziune tuna. Am pornit spre Romană pe jos - schimbaserăm locul de întâlnire - şi... surpriză!  Pe trotuarul cu Herăstrăul, la Aviatorilor, era uscat, pe trotuarul dinspre Primăverii şi peste tot încolo spre Dorobanți-Romană era ud şi bălți. Fusesem la marginea ploii. Ei, am ajuns pe jos până la Perla, acolo am luat un autobuz până la Romană. Elena a ajuns şi ea. Am pornit spre Verona, la Street Delivery. Aici a inceput să picure. A stat. Iar a picurat. Ajunseserăm până la bisericuța anglicană când a pornit o rafală zdra

Sveti Naum, un locșor plin de biserici

După drumeția pe munții Galicica, cu vârful Magaro, am pornit cu autocarul din pasul Livada către Sveti Naum. Nu ştiam prea multe, doar ce ne zisese Andrei, că e un complex de mănăstiri, că e diametral opus oraşului Ohrid peste lac şi că de acolo se ajunge cu barca la izvoarele Ohridului. Am ajuns pe un soare arzător dar cu tunete din stânga spate, dinspre munți, unde un nor cenuşiu se târa legat prin firişoare de ploaie de pădure şi munte. Ne aşteptam să ne prindă şi pe noi la un moment dat, eram pregătiți psihic. Împreună cu Cristina şi Alex am intrat pe poarta complexului. Am trecut de multele căsuțe cu suveniruri, cu frumosul lac în dreapta. Am depăşit şi un complex de restaurante şi ne-am îndreptat spre mănăstire. Mănăstirea era un complex cu grădini, fântâni, garduri, păuni liberi, totul amenajat într-un stil unitar, pentru mine uşor kitsch-os, dar cât de cât acceptabil.  Am asistat la spectacolul împăunării unui păun care a zburat din pom şi a ateriz