Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta Valea Ursilor

Prin Piatra Craiului

Simțeam nevoia de o drumeție la munte, deja trecuse cam mult timp de când nu mai văzusem muntele... Practic din Macedonia, când am urcat pe Magaro. În perioada asta au tot fost anunțate ture mișto, greu era mai mult să te hotărăști unde să te duci. Când mi-am limitat opțiunișe la ture de o zi s-a mai simplificat treaba. Iar o tură în Piatra Craiului, mai ales undeva unde n-am mai fost, era de nerefuzat. S-a nimerit să fie pe 7 iulie, când s-a decis și Vali să-și serbeze ziua. M-am felicitat că n-am ales o tură de două zile, așa c-am făcut un combo drumeție + beție after. Cum toată săptămâna a fost ploioasă, am fost cu morcovu'. Pe vineri, când dădeau prognoză nașpa, cu ploaie strașnică mai ales la munte am zis ok, aia e, mă impermeabilizez la maximum și mă duc oricum. Și bineînțeles că n-a fost dracu' atât de negru și nici ploaia așa de groaznică. Ba chiar acolo, la Zărnești - Plaiu Foii a fost cu mult mai bine ca în București. La plecare am avut soare (e drept că din ...