BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

sâmbătă, 29 martie 2014

Scara lui Stan, Trialoguri la Arcub, gânduri severe și prea de tot

Mă apuc să scriu chestiile astea ca să nu uit să le dezvolt nițel mai târziu. Poimâine.

Scara lui Stan, impresii, drum, emoții, întâmplări hazlii și mini epifanii.

Trialoguri cu Aurora Liiceanu la Arcub
discuții prea ușurele, ca un soi de bârfe intelectuale.
individul agățător și tema culturosului care caută să agațe gagici la chestii psiho-literare pentru gagici.

superficialitatea unor abordări. Și la Trialoguri. Și în articolul despre Crimeea, Rusia, China. Și în atâtea discuții cu colegii la muncă.

starea de lehamite și de aș da dracului tot și mi-aș lua câmpii. ceea ce s-ar putea întâmpla. nu mai suport.

schiță de schiță


Am revenit. desigur, nu poimâine cum ziceam, ci mai târziu.

Scara lui Stan. Un traseu mișto, solicitant, cu priveliște, frumos. Înainte de plecare mi-era nițel frică, că mi-era că o sa fie nașpa, că nimeni din grup nu mai făcuse acest traseu, că o să fie gheață etc etc. Dar a fost frumos, soare, mi-a plăcut, la un simgur moment mi-a fost ceva teamă, când trebuia să sar pe niște pietre, pest râu, iar în stânga era ditamai căscăduța. În rest tot aveam tendința să o iau înainte. Scări de metal, lanțuri, chestii. Și o must have trecere prin apă în picioarele goale, că n-aveai cum să treci altfel. Așa durere în tălpi, glezne, așa cruntă n-am mai simțit niciodată ca de la jumătatea trecerii prin apă acolo. Noroc că n-a fost foarte lungă, iar după ce-am ieșit la uscat și ne-am pus șosetele și ne-am ăncălțat a fost chiar lux.
Apoi am lăsat albia râului în urmă, am urcat o pantă frunzos-alunecătoare și am ajuns într-o poiană largă plină de brândușe mov. După care a fost drum fără dificultăți, frumos, o vreme prin pădure, apoi pe un drum forestier care ne-a dus către lacul de acumulare (Vidraru), pe malul căruia am mers până la baraj și apoi încă destul până am dat de locul unde parcaserăm mașinile, unde intraserăm pe traseu.
De acolo am mers cu mașinille tot pe mal până am depășit Valea cu Pești și-am dat de indicatorul către Pensiunea Vidraru. Am ajuns în faptul serii, fericiți. Ne-am cazat - camere mari, chiar un pic prea mari - apoi am coborât la masă. Sala de mese imensă și ea. Dau să sun - semnal ciuciu. Ies afară - tot așa. Îl întreb pe băiatul de la bar - nu e semnal în nicio rețea, zice. Da, nasol moment, dar asta e, ce să facem. Și fix în momentul ăla cade curentul. Stați liniștiți, ne zic gazdele, vine repede. curentu'. Ei, la momentul ăla în mințile noastre s-au dezvoltat instantaneu scenarii de filme de groază. Apoi a venit curentul și totul a fost ok. Dar așa am stat nițel cu frica-n sân. Dree s-a alarmat cel mai tare, deja mutrele celor de la pensiune îi erau suspecte, așa c-a insistat să dormim 4 într-o cameră. Ce-i drept, la cât spațiu era, puteam dormi și toți 10 într-o singură cameră și tot ar fi fost destul de lejer față de înghesuiala de la Omu.
Noaptea s-a făcut cald, caloriferele duduiau, am dormit prost. Și n-a venit niciun psihopat să ne kilărească.
A doua zi ne-am dus cu mașinile către Bâlea, în ideea merge până unde dăm de drum închis. Și asta a însemnat până la cabana Capra. Am mers un pic pe zăpadă, am făcut poze fotogenice, ne-am adunat și am făcut cale întoarsă, cu gândul să ne oprim să vizităm cetatea Poenari. Cealaltă mașină se grăbea și n-au mai vizitat. Noi ne-am făcut de cap și am suit toate cele o mie și nu știu câte trepte, am colindat-o în lung și-n lat, ne-am pozat, am plecat.


Trialoguri la Arcub - tema Femeile din umbra creatorilor celebri
Suna mai interesant decât a fost. Sau sunt eu prea cârcotașă. Nu pot spune că a fost chiar pierdere de vreme, dar nici ceva câștigat n-aș putea spune că a fost. Am sentimente foarte amestecate (dar parcă preponderent nu de bine) față de dialogul trialog. Mi-a plăcut fără rezerve cum cânta flautistul. Și ambientul, ceainăria, inclusiv ceaiul și brioșa. Pe de altă parte... cât de deep putea să fie o astfel de discuție cu public? Să fim serioși. Pe urmă a fost individul agățător, care și-a adjudecat finalul serii, cel puțin în ce le privește pe Elena și pe prietena ei. De fapt nu am fost pe fazî să văd dacă amica Elenei l-a agățat pe el sau invers. Eu m-am cărat oricum, n-aveam ce căuta în povestea lor. Elena s-a dat la fund așa că n-am mai aflat ce-a mai fost după aceea.

Abordările superficiale. Văd că mă lovesc tot mai des de abordări foarte "la suprafață" în subiectele care mă interesează. Și mă enervez la culme. Mă enervez când îmi dau seama cât de varză suntem, cât de duși cu turma pe imaș. Parcă nimeni nu mai gândește de capul său, parcă toți merg cu un val sau altul. De ce zic asta? Pentru că, în discursul lor, merg cu valul drept, neclintit, nici nu-și pun problema că poate fi văzută chestiunea și din altă parte. Aici nu includ discursul Aurorei Liiceani, acolo se vedea că e vorba de cineva obișnuit să întoarcă lucrurile pe toate părțile. Acolo era vorba de substanța pusă în discuție, mai mult semne de întrebare retorice. În fine. Cred că, deși mă deranjează cumplit, în cine știe câte chestii voi fi și eu superficială.

Lehamitea. Da, marea lehamite. Nu mi-a trecut. Trebuie să-mi trag șuturi în cur și să fac ceva. Nu doar să scrâșnesc din dinți, să înjur și să fierb în suc de nervi clocotiți. Trebuie să îmi eliberez timpul. Pentru că-mi simt timpul suferind. Pentru că îmi pierd aripile. Îmi pierd strălucirea. Devin o mumie. Și mai ducă*se pe pustii toți temnicerii timpului. Căci timpul e viu, e viață. Nu e timp - ghici ce nu e...

vineri, 14 martie 2014

Vorbe grele sau limbajul licențios

Mă gândeam de mult că ce haios e la noi în birou. Veselă pușcărie, yicea cineva, Liana, parcă, pe vremuri. Râdeam zilele astea a haz de necaz că am ajuns să vorbim mai rău ca tiriștii, că putem să le dăm lecții de glume porcoase lucrătorilor de la autobază. Deh, că cam așa e. Pentru niște finuți ce ne găsim, avem un limbaj de tot rahatul. Cum, ne-cum, vorbim ca la ușa cortului. cică așa ne descărcăm oarecum de nervi. Hm, poate, cine știe? dar cert e că te trezești că-ți vine să trântești expresii elevate d-astea și în afara cadrului "pușcăriei", și... nu bine este... este nu bine... bine este nu. Nașpa. Și unde pui că vorba aia, poate oamenii ăia, tiriști cinstiți de autobază poate chiar nu vorbesc în halul ăsta.

miercuri, 12 martie 2014

Soare

Ei, bine că și-a revenit vremea, în sfârșit primăvara asta a început să semene a primăvară. Cu de toate - ciripituri, guguștiucăieli, muguri, soare, fire de iarbă. A dat colțu' ierbii și au scos nasu' din pământ și brândușele & viorelele (ghioceii au fost pionieri, au ieșit deja demult și încă mai sunt). Duminică am tras și o alergare prin Herăstrău printre rafale de vânt și țipete de pescăruși. Viața e mai frumoasă când e soare - zău că nu știu cum și de ce.
După o lungă cugetare hibernală, am decis să mă bag în tot soiul de proiecte și chestii legate de ce-mi place și ce mă interesează. De exemplu, o să mă înscriu într-un club de alergăreți, ceva, într-o chestie legată de biciclat (asta o făcui deja, rămâne de văzut cum o fi când va trebui să și fac ceva - aici: https://www.facebook.com/DrumuriVerzi.ro), o să fac în cele din urmă și un curs să-nvăț să desenez... a, și musai ceva legat de drumețiile montane. Mda. Să vedem ce-o mai fi.

vineri, 7 martie 2014

Na că am și eu o poză artisticoasă


Dacă tot m-au convins dragele mele colege să merg cu ele la Portret de femeie... și dacă tot nu îmi displace ce-a ieșit... o afișez p-aici, prin curtea școlii, chiar dacă nuș' de ce parcă e ceva ciudat la mutra mea, posibil din cauza luminii...

miercuri, 5 martie 2014

Drumeții & petrecanii

Anu' ăsta, așa s-a nimerit, am împușcat două drumeții - ture la munte - în primele weekenduri muncitorești din an. Prima în Piatra Craiului, la Curmătura, în premieră cu altă gașcă decât a mea, și a doua în Cozia, după 6 ani de pribegie.
Ce pot să zic, frumos, tare frumos! Și cu peripeții micuțe...

--------------------------

Aici am întrerupr scrisul, începusem să scriu cred că un pic după cea de-a doua drumeție de ianuarie. Și iată aă azi, 13 spre 14 februarie, am dat peste notița asta neterminată. Îmi propun să o termin. Experiment - oare chiar o termin luna asta?!

-------------------------
Iată: 5 martie. Abia acum am reluat acest articol. Foarte drăguț!

După cele două drumeții de ianuarie - canci drumeții. S-a tăiat maioneza. Deh, asta e. S-o mai nimeri vreodată.

Ce-a mai fost? Păi iar muncă multă, oboseală, mers la sală și destul de dese ieșiri, ba cu fetele de la master, ba cu fetele de la dansuri, ba cu colegii de muncă. Doar cu ai mei vechi prieteni nu m-am mai văzut de la ieșirea din Cozia. Ar fi trebuit să îi văd duminică 23 februarie dar fix în ziua aia m-a doborât gripa nasol, cu febră, durere de cap, frisoane, tuse & probleme stomacale, toate grămadă. Așa că n-am mai ajuns la serbarea câmpenească de la Baftă a celor trei crai de februarie-martie (Baftă, Conu și Vulturu).

În mare, deși am ieșit mult, nu pot zice c-aș fi în toane bune, chiar oarecum dimpotrivă. Iar am starea aia de ce puii mei caut eu aici în 90% din situații&locuri. Am fost și cu gagicile de la master în club, într-o chestie numită Bordello, unde cică e de agățat. Nu mi-a plăcut, dar măcar am dansat la greu. Dacă dansat se cheamă agitatul pe muzică în aglomerația aia. Oricum nu-mi făceam vreo iluzie în ce privește agățatul, mersul acolo doar mi-a confirmat ipoteza. Clar prefer un club (of, discotecile de altă dată!) unde poți să dansezi, măi frate oarecum mai în largul tău.
Așa... am mai fost și în Mojo cu colegii de muncă, la karaoke, iar nu pot zice că m-am simțit excepțional, unde pui că probabil în ziua aia am luat gripa de la muncă. A fost amuzant cu cântatul (nu c-aș fi cântat nuuuu), dar nu mi-a plăcut că spre sfârșitul perioadei cât am stat acolo au dat-o pe cântături lălăite, de corazon, de dansat în pereche, moment în care n-aveam ce să mai dansez, deci am mai stat nițel și m-am tirat.
Cu fetele de la dansuri... Crama Templierilor, platou de 6 persoane, haleala multă și bună, atmosferă ok, ne-am simțit bine. Și acu, de 1 Martie ieșirăm la Beer O'Clock, cu intenția ca după să mergem să dansăm undeva, dar din participanți chiulangii am renunțat la partea asta și ne-am rezumat doar la bere (demențial de bună!)

De altceva parcă nu-mi mai aduc aminte, doar de o oarece depresie de primăvară care-a venit colac peste pupăză odată cu gripa, care încă nu m-au lăsat niciuna...

Meditații vag depresive legate de viitorul care nu-mi pare prea luminos și care necesită să schimb ceva, îmi bat capul la greu să găsesc o ieșire din fundătură...

O primăvară care a debutat fulminant cu vreme de toamnă târzie... nu chiar vesel, dar știu că în curând ploile astea vor aduce verdele la suprafață... și celelalte culori primăvăratice.

Și azi m-am lăsat dusă de fetele de la muncă la Portret de Femeie cu ie, nu-mi prea place poza din cale afară, dar nici așa de rea nu e, o să mi-o arborez aci pe blog, la naiba, o poză profi o să am și eu.

Poate mă mobilizez măcar să scriu mai des. Ceea ce ar însemna să-mi fac vreme să mai și gândesc mai des. Să mai meditez și eu la una-alta.




Related Posts with Thumbnails