un copac cu flori... nu, cu guguștiuci

Sâmbătă seara, când mă întorsesem de la cumpărăturile for ză christmas și pusesem de încălzit un ceai văd, pe geamul bucătăriei, în dudul din spatele blocului, o priveliște rară: o grămadă de porumbei. Întâi am văzut 3. Apoi am văzut că mai zburătăcește ceva. 4. După care mă uit mai bine, mă apuc să număr... 6! nu, 7! Și, mare minune, nu se băteau între ei (că de obicei perechea "stăpână" a locului îi gonește pe toți intrușii. Vreo doi erau sigur pui, că erau mai micuți și mai prostuți, adica se încâlceau în crenguțe, se așezau pe crenguțe prea subțiri. Iar câte un părinte îi supraveghea îndeaproape. Dudul nostru era împodobit de porumbei. Dimineața - nici urmă de porumbei, plecaseră cu toții.

PS. Deși părea a fi o întâmplare întâmplătoare, se pare că nu e așa. De atunci i-am vazut in fiecare seara, înainte de a se întuneca, puzderie de guguștiuci vin pe rând și se adună în dud.