"și e foarte bine că-i așa"

Nu e așa de simplu să-ți găsești ceva potrivit de muncă în zilele noastre. Anunțuri sunt, găsești. mă rog, acu' spre vară mai puțin - exceptând IT-ul, care "duduie". Zîu că regret că nu mi-am dat la momentul potrivit șuturi în fund ca să mă îndrept către o astfel de carieră. Da, am fost io mai deșteaptă, ha, DTP, ziaristică, publicitate, design... bullshit. Cred că dacă mă făceam mașinist tipograf eram (poate) mare șmecheră acum, dacă reușeam să mă pun la punct cu tehnologiile noi, să mă perfecționea prin străinătățuri... mă rog, acu' asta e, stai fato și fierbi de nervi în suc propriu că degeaba se pare c-ai învățat atâtea rahaturi. A, dar cum e cu joburile? Păi simplu. Deci anunțuri - gârlă. Aplici la alea la care ai tangență, la alea care sunt fix pe profilul tău, la unele care au vaaagi tangențe, dar poate-poate. La alea unde ești fix candidatul ideal, cu experiență, știi tot ce le trebuie ba chiar în plus... nimic. CV-ul nu este nici măcar citit. Ai mai multe șanse pe domeniile unde ești mai la început, măcar te cheamă la interviuri - deh, dacă are o legătură cu faimosul IT care acum e simgurul care mai mișcă... În fine, m-am plictisit, m-am săturat. Mi-e și silă să mai trimit CV-uri, aplicații, scrisori de intenție, portofolii și alte bullshituri.
Mă calcă pe nervi și faptul că acum am timp liber, dar n-am bani ca să-l fructific cum ar trebui. Puii mei, poate puteam porni un rahat de business oarecare... sau mă duceam să ma plimb cu gașca-n turul țării... sau mă duceam la înot, la o mizerie de piscină. Mă rog, degeaba mă vait, că și-așa tot frec menta. Singurele chestii pozitive sunt plimbările pe bicicletă sau pe role, măcar sunt în formă. Tot ziceam că m-apuc să învăț aia sau ailaltă, sau să despachetez și să arunc, sau.... sau... și ce să zic, mare chestie am mai făcut. Așa că-s dublu ofticată, și pe mine, și pe lume. Și e cald și n-am chef de nimic din ce-ar trebui. Sper să nu mă transform în genul "parazit", m-aș disprețui veșnic.
Altfel... timpul trece pe nesimțite. Am fost și la parastasul de un an pentru Alex - a fost mai devreme, că atunci au putut rudele lui, și din păcate a coincis și cu acțiunile celor de la PTPT de la Sâmbăta, așa că n-au putut veni. Ce să zic, slujba a fost frumoasă... Am revăzut mormântul și deși nu mă așteptasem, credeam că sunt mai tare acum, am bocit iar ca disperata. Oricum, a fost frumos și m-am bucurat că am fost acolo, împreună cu toți acei oameni de treabă...
N-am mai vorbit cu nimeni, nici nu prea am mare chef... doar dacă pare că cineva chiar vrea. Ce pana mea să vorbești cu oamenii și să-i deprimi cu problemele tale... Și văd că și gașca mea începe să mă uite. De astă dată fără să existe vreun alex indezirabil... Ce să mai zic, asta este... n-ai bani, ai probleme, mai ești și solo... cui să-i pese și de ce. Datoria de prieteni și-au făcut-o, vreme de aproape un an... Acum lucrurile intră în normal. Fiecare are treburile și familiile sale, se adună cu oameni asemenea ca să se simtă bine și cu asta basta. So, mai subțire cu gașca. Și așa de evenimente gen botezuri și nunți n-am fost chiar în formă și mi-am propus să le evit cu orice preț o vreme. Vrând-nevrând, o s-o răresc cât se poate cu ieșirile, măcar din motive financiare. Și poate e mai bine așa. Asta mi-aduce aminte de o replică dintr-o piesă de la teatrul de comedie, cred că Ubu înlănțuit se chema.... "și e foarte bine că-i așa"... pentru orice dezastru, orice nenorocire, concluzia finală era... "și e foarte bine că-i așa".