micutze aberatzii

Cujetări pe marginea unei discuții prinse din zbor şi auzită foarte lacunar... Se pare că - nu ştiu dacă oriunde în lume sau doar aici în România - dacă cineva aduce în discuție un subiect "delicat" gen religie, politică, drepturile XYZ, violența în familie şi altele, brusc participanții - mulți, puțini - tind să se împartă în două tabere antagonice cu un rest nesemnificativ de neutri. Şi spiritele se încing, fiecare e convins de dreptatea sa şi nu ascultă cu adevărat argumentele celorlalți. Şi rezultă un fals dialog, de fapt două monologuri paralele şi mulți nervi şi frustrări şi convingerea că oamenii nu gândesc etc etc etc. Chestia e că fiecare ia personal orce contrazicere a convingerilor sale şi nimeni nu construieşte cu adevărat un dialog - adică acel ceva în care sunt două opinii diferite, fiecare cu argumente, dar unde există comunicare, interes şi lipsă de pre-judecăți, unde fiecare argument al celeilalte părți e ascultat, înțeles, comentat, iar rezultatul final e o

mă simt cumva ciudat. parcă s-a schimbat ceva (iar) deşi nu s-a schimbat nimic. lumi paralele. în zilele şi nopțile bizare, de cristal, în lumi paralele s-au întâmplat lucruri importante, totul e în schimbare, în plină evoluție. dincoace, pe sub ramuri înghețate mirific sub straturi de gheață strălucitoare, ireală, sunt muci şi dureri crunte de gât, oboseli, transpirații, mult somn şi vise... printre lumi, prin rețele de cristal, visele țes punți stranii şi dialoguri dincolo de logică. dialoguri între suflete, poate. totul e foarte real şi ireal simultan... dar e frumos. să fie!

În excursia de la Padina de weekendul ăsta care a trecut am vrut să merg de cum am văzut-o, dar inițial credeam că o să merg cu Mitzi și poate și alții din gașcă la Curmătura, așa că nu mă înscrisesem. Apoi sâmbăta anterioară, când am fost tot cu Oxigem în Baiului, am aflat că nu prea mai sunt locuri. Noroc că la ședința post-excursie când a venit vorba care merge în weekend la Padina am aflat că au mai scos 4 locuri. Atunci am zis gata, acum e acum, am făcut rezervare și am făcut plata a doua zi dimineața la prima oră. Se anunța a fi mișto, și ca traseu, și pentru că urmau să vină mai toți ghizii de la Oxigen, și că urma să fie petrecere cu cântece de munte seara la cabană. M-am trezit sâmbătă cam varză după cele patru ore de somn. Nu aveam multe de făcut, totul era pregătit de cu seară. Am pus mâncarea în rucsăcelul cu bani și medicamente, m-am echipat și am plecat. Am prins metroul, ura, ajung la timp. Chiar în stație la Unirii m-a lovit un gând - că tocmai scosesem telefonul ș

Lipsă de lumină, negru total, prezența unei umbre adânci, mici scânteieri, o lucire mov ce a apus. Totul a intrat într-un fel de con de umbră izolatoare, comunicațiile s-au atenuat mult de tot. Simțiri episodice. Ceva s-a inversat - sau nu ştiu exact. O eclipsă. Nu a fost nimic rău, nicio îngrijorare. Şi lumina mai lasă umbre, dar există în continuare, nu dispare. Cumva lumina şi umbra sunt inseparabile, sunt laturi ale aceluiaşi lucru. Aşa că nu-mi mai e nici măcar teamă de umbră, de întuneric. Ca să cunoşti lumina ai nevoie şi de întuneric. Deci am acceptat şi întunericul. Abia de curând mi-am dat seama de inversarea direcțiilor de comunicare, şi am trimis ce era de trimis... Interesant să fii de cealaltă parte... cum se simte... mai am multe de învățat... îmi dau seama de asta cu fiecare zi... Eclipsa a trecut. Echilibru. Foarte interesant totul...

Mergeam prin zăpada imaculată. Deasupra era înghețată, dedesubt fină ca un praf, care se împrăştia când pasul depăşea rezistența pojghiței înghețate. Când se întâmpla asta, intrai în zăpadă până la genunchi cel puțin. Ceața era densă, vie şi la fel de albă ca zăpada. Totul era alb incandescent datorită soarelui invizibil, dar existent undeva dincolo de cețuri şi nori. Până pe platou nu bătea vântul, dar pe platou era viscol. Alb incandescent şi tăios, dureros şi incredibil de frumos. Aveam senzația că sunt - şi chiar eram, oarecum - într-o altă lume. O lume unde armonia era perfectă, deşi un pic dureroasă, ca un cristal de gheață. Cumva albul zăpezii era de o intensitate comparabilă cu focul. Greu de explicat. Limitele între ceva şi altceva erau anulate, suspendate... Deşi era viscol, asta nu era ceva rău. Era echilibru. Un echilibru pe care e greu să îl priveşti ca atare. Aşa cum e chiar şi o furtună puternică. Trecerea peste limite... dar nu ca să dovedeşti sau să îți dovedeş

Îmi amintesc un vis straniu din tinerețe, de pe la douăzeci şi ceva de ani, cred că din vremea All. Povesteam cuiva cunoscut - cineva de la editură - că mi-am făcut nuş' ce castel cu ziduri straşnice, şanțuri de apărare şi nu mai ştiu ce şmecherii - ceva gen labirint - de care eram foarte mândră. Şi ăla zice (şi îmi dă cu firma-n cap): Păi atunci n-o să mai ajungă nimeni la tine. Un vis din care m-am trezit foarte bulversată, dovadă că l-am ținut minte până acum... Ei, azi am, cumva, doar un perete din hârtie semitransparentă, după ce de ani de zile am mai scos şi aruncat ba o cărămidă, ba un bolovan, labirinturile s-au rătăcit singure undeva, şanțurile s-au astupat, de vreun an zidurile au pornit să se năruie masiv, unul după altul, pe măsură ce-mi dădeam seama că mă apasă şi mă sufocă. Voiam eu să ajung la ceilalți şi nu reuşeam. Şi mi-am dat seama de curând că de fapt zidurile nu mă apărau de nimic, doar mă limitau, mă autolimitam... Acum mai am acel un "perete" sem

Că tot n-am terminat de povestit despre vacanța de Revelion de la Arcuş... După ziua de duminică care o să rămână în istorie ca ziua în care Gaşca mocăită s-a trezit cu noaptea-n cap ca să mearga să bea (o zi nemaipomenit de bună... hâc... părerea mea), seara nu m-am mai gândit să mă culc devreme aşa că m-am băgat la jocuri, am jucat Activity de-am rupt pe ritm de beri Csiki sőr (ne-am luat beri grămadă de la un magazin de prin satele de lângă fabrică) şi a fost foarte amuzant. Luni dimineață ne-am trezit care când a poftit, fără vreo grabă, iar după micul dejun s-a vorbit că mergem la Braşov. Ne-am mocăit corespunzător până am plecat. În Braşov ne-am dus în centru, am bătut târgul de crăciun în lung şi în lat apoi ne-am cam risipit. Am dat ocol bisericii negre apoi am bătut strada principală şi în cele din urmă am intrat într-un pub cu specific irlandez, întunecos, aglomerat şi înghesuit, dar cu beutură bună. Ne-am reunit şi am pornit înapoi la Arcuş. Că doar urma să fie revelionul.

senzații stranii sau spasme în plexul solar... mângâierile minții... bucurii inexprimabile şi inexplicabile... percepții a ceva, poate gânduri, poate emoții ale altora... prezențe armonioase... uneori, rar, palpitații, frici, mai des nelinişti... Mergi liniştit pe un drum banal şi de la un moment dat drumul coteşte şi ajunge într-o lume plină de mistere, unde nu te poți baza nici pe ce gândeşti, nici pe toate simțurile, intuiția zice ceva, mintea altceva iar lumea oarecum fractală are o voință proprie, apare sau se îndepartează în cețuri izolatoare, alteori dispari tu, nimic nu e ce pare, totul e neaşteptat, nou, nebănuit. Personaje neclare, interschimbabile,  liniştitoare sau neliniştitoare, nu se ştie câte, nu se ştie cine sau ce... cine ce vrea sau ce face... totul e neclar. simți chestii, lucruri dar nu înțelegi ce-s... ce crezi că înțelegi azi nu mai înțelegi mâine... unele lucruri se întâmplă ca în nivelurile din jocuri dar nu se ştie ce înseamnă şi unde duc... mergi pe pânze

Sâmbătă a fost o zi foarte plină. Nerăbdătoare să îmi fac cele 4 zile de practică mă înscrisesem de luni la excursia „Niciun bai prin Baiului”. Vreo două zile niciun semn, credeam că o să se anuleze, apoi miercuri seara aflu că avem joi ședință de ghizi la sediul Oxigen. Și din fișele trimise aflu că nu mai mergem cu autocarul, ci cu trenul. Suntem 3 ghizi, adica doi ghizi experimentați și eu, mic băgător de seamă. Răzvan, Cătălina and me. Ne-am adunat în Gara de Nord, începând cu 5:45. Era acolo o mare de munțomani echipați, plecam cu același tren vreo patru grupuri diferite. I-am recunoscut pe cei de la Terra Incognita, am vorbit, ne-am salutat, am mai schimbat impresii până să se adune cei din grupul nostru. Din grupul Oxigen nu știam pe nimeni și mă simțeam foarte ciudat, mai ales că ei erau echipați în verde fosforescent ca sa fie ușor reperați, iar eu așa, ca un pui de bodaproste, albastru închis, și m-au trimis cu grupul de turiști să urcăm în tren unde găsim locuri și să î

Apropo de ceva din ce scriam ieri - sau alaltăieri - unele teorii sau filosofii sunt mai revoluționare decât altele. Bunăoară, cum să te apuci să zvârli pisica la modul ăsta: tot ce înseamnă model social, viața în societate, normele sociale, tradițiile şi credințele, toate aspirațiile pe care am învățat că sunt bune, "realizarea" în viață, faima, puterea... toate astea sunt doar conformism... le acceptăm implicit din fragedă pruncie ca să fim acceptați în societate şi nu ne mai punem întrebări dacă chiar sunt bune, dacă chiar ne fac fericiți. Ne conformăm şi ne autocondiționăm. E mai sigur şi mai confortabil să te conformezi unui şablon. Dar de ce ne conformăm, totuşi? De ce ne negăm singuri libertatea de a cerceta şi a pune la îndoială? Se pare că de frică. Frica de necunoscut, de cunoscut, de a fi rejectați, mii de frici... De frica fricii au creat alții şabloane care apoi peste ani ajung să ne fie impuse, de asta ni le creăm şi noi singuri pe ale noastre proprii... Şi ne &

Educație ontologică versus observații empirice. Sâmbătă, după turul pe Lacul Morii cu Arhiva de geografie (tur care a strâns undeva între 150 și poate 200 de oameni), pentru că organizatorul, Andrei, anunțase că după, cine vrea, poate să meargă la un vin fiert/ciorbă la Grill Pub, am zis că mă bag și eu. Mai ales că mă întâlnisem în tur cu o mulțime de cunoscuți de prin toate călătoriile (și încă e posibil să nu-i fi văzut pe toți). Cu oarece frig în oase am dat asalt la vinul fiert, care era rara avis, în sensul că toți voiam, iar ei îl făceau la o cană-fierbător cu capacitate mică. Am stat spre juma'  de oră la coada formată numai și numai din participanți la tur. A, apropo, infect vinul, și când mă gândesc că a pus și rom în el la sfârșit! M-a durut capul apoi până hăt târziu. Între timp, la masa unde mă aciuasem, alături de Andreea și prietenul ei, lângă oameni pe care nu-i mai văzusem până în ziua aia, dar simpatici cu toții. Cum, necum, s-a stârnit o discuție. Totul a încep

sunt oarecum zăpăcită. totul e cam confuz. mereu îmi dau seama că nu ştiu nimic. şi că nu înțeleg nimic. fulgi albi, uşori, zboară, plutesc liniştit. fiori. lunecări spre altceva. abandonarea gândurilor. gânduri, nongânduri şi antigânduri se învârtejesc. semivise şi vise, cunoaştere, mirări. culori. predominant acel purple. şi violet. momente de lumină aurie puternică. dar şi negru înflorit de puncte colorate strălucitoare. ceva albastru profund, ceva roşu închis. oarece dubii. alegeri? acceptare. să fie ce o fi, că a-nțelege eu nu pot.

Zilele de final de an şi de început de an au venit cu un mix bulversant de senzații, vechi, noi, ciudățenii, palpitații ca de pericol, momente de linişte, momente de armonie, intensitate... oscilații... bulversări... habar n-am. Azi, revenită din vacanță, am zis că e un moment bun de alergat pe-afară, nu foarte frig, vânt slab... Am tras cu mare bucurie o tură de Herăstrău... gheața de pe lac s-a subțiat de tot... unii bărci spărgeau gheața în mijlocul lacului şi puneau plase de pescuit... am văzut vreo doi peştioi mari agitându-se şi dându-se de gol... O cioară şmecheră furase o nucă şi se cocoțase în vârful copacului... a aşteptat să trec, apoi a aruncat nuca pe asfalt. Altă cioară grivă se plimba tacticos pe malul lacului şi nu s-a speriat că alergam la nici 2 metri de ea... Am reuşit să ajung la starea de armonie cvasitotală în timp ce alergam. Foarte rară şi efemeră... Pur şi simplu totul e la locul său, niciun gând nu mişcă, văd frumusețea din tot ce ne înconjoară, din imperf

De la revelionu' trecut de când n-am reuşit să vizităm fabrica de bere Csíki sör rămăseserăm cu gândul să facem cumva să o vizităm. După ce s-a decis în gaşcă să facem revelionul la Arcuş s-a vehiculat ideea să facem rezervare (ştiam de anul trecut că aşa trebuie). Noroc că Iulian ştia pe cineva la Miercurea Ciuc şi prin acea persoană am aflat când am putea să ne programăm în zilele cât eram în zonă şi care sunt "pachetele" oferite. Aveau disponibil doar duminică 30, de la 9. Şi am optat cu toții pentru maximum de ofertă, cea cu degustare nelimitată şi masă cu ciolan în pâine. 65 de lei. După ce veniserăm pe de 29 şi se chefuise îndelung noaptea a fost o mare provocare să ne trezim la 7 şi să sărim în maşini la 8. Daaar, morți-copți, ne-am mobilizat cu toții (doar Domi era prea obosit şi nu s-a simțit în stare) şi am pornit la timp. Am ajuns la fără două trei minute, deci la limită. Mai erau câțiva oameni ce aşteptau.  Am şi pornit pe urmele ghidului nostru,