Nu aveam de gând să mai scriu pe enervanta temă a șomajului decât eventual după ce se încheia etapa asta de viață. Dar am dat peste un blog fantastic, pe care o să-l citesc cu plăcere de-acum, mă rog, mai întâi am dat de un articol de pe blog, cu un titlu bestial: nici-mama-nu-m-ar-angaja-pe-mine/.
Am savurat fiecare cuvințel. Și am apreciat și sinceritatea frustă, și revolta, și talentul literar al autoarei. Și m-am gândit că, totuși, cât m-aș înfuria eu pe viață, sunt poate un caz fericit (sau nefericit, din perspectiva "standard"). N-am avut niciodată "fericirea" de a mă identifica atât de mult cu "fișa postului" încât să uit să savurez un apus sau un răsărit de soare, încât să nu apuc să mă văd cu cei dragi sau să mă schimb atît de mult încât să-mi devin mie însămi străină. Poate și din cauză că am fost și sunt enervant de ne-fixistă. Adică am și eu fixuri, dar, din fericire pentru mine, din când în când aceste bibelanuri de porțelou se sparg și atunci mai las-o naibii de chestie, în definitiv nu e așa de importantă. Singurul fix care nu s-a spart ba chiar s-a consolidat e ăsta: trăiește, dar trăiește frumos.
Sunt în postura de șomer a doua oară-n viață. Prima dată am găsit de muncă în 2 săptămâni (era 2006), dar de atunci am rîmas cu sila de a ajunge în situația de a fi fără job, de a trimite cv-uri și a merge la interviuri. Am trimis și-atunci CV-uri la tot ce avea legătură cu ce știu. La vremea aceea, lucrasem aproape exclusiv în edituri, aveam experiență, știam tot ce era necesar la un nivel foarte bun. Humanitas-ul căuta tehnoredactor. Am trimis la ei CV-ul cu bucurie și eram sigură că mă vor suna. Aș, Cv-ul nu a fost nici măcar citit - și la vremea aceea nu se puneau anunțuri-fantomă, "ca să dea bine". Nici în ziua de azi nu-mi dau seama de ce nu m-au chemat (eram candidatul ideal, 100% pe cerințe). Am fost însă chemată la interviu la o fimă de publicitate mică (2-3 oameni), unde interviul a fost ok, chiar plăcut, am dat o probă de lucru, totul era ca și aranjat. Peste 2 zile trebuia să mă sune și îmi facă oferta. Dar peste 2 zile m-au sunta să îmi spună că au decis să angajeze pe altcineva (pentru bani mai puțini decât cerusem eu minim). Răzbunarea a fost dulce, pentru că în câteva zile am fost chemata la interviu la McCann, unde am avut un interviu foarte plăcut cu șefa de la HR, apoi am vorbit și cu șeful de la DTP, am dat și proba de lucru tot atunci, iar la finalul probei, când mă conducea către ieșire, din ce am vorbit, am înțeles că sunt angajată. Ceea ce s-a și întâmplat. Iar peste o săptămână m-au sunat cei de la mica firmă de publicitate, spunându-mi că vor să mă angajeze, că s-a creat încă un post de graphic designer bla, bla. Mărturisesc că mi-am simțit răzbunată dezamăgirea.
De astă dată... singurul interviu dezagreabil l-am avut la Arta Grafică. Unde nici acum nu știu de ce era nevoie ca primul interviu să îl dau cu directoarea economică și directorul comercial. Prima m-a descusut despre fiecare dintre fostele joburi de-a fir a păr. Al doilea părea că știe despre ce vorbește, dar... la un moment dat, după ce povestisem tot ce-am făcut la fostele locuri de muncă, toate în domeniul DTP, să îmi spună că de fapt nu își dă prea bine seama ce am fîcut, mai puțin la McCann, unde îi era în fine, clar. A sugerat că în timp meseria se uită, în fine, m-am enervat, i-am replicat că o coală tipografică tot la fel se împăturește și după 20 de ani și că n-am trecut la cu totul altă meserie atât de demult încât să mu mai am habar de nimic, după care am dres-o elegant spunând că oricum, dacă constat că nu îmi amintesc ceva sau nu știu, întreb, colaborez cu colegii, pentru ca rezultatul să fie cel mai bun. Concluzia acestui interviu a fost că s-ar putea să organizeze o probă de lucru, probă la care am aflat ulterior că nu m-au mai chemat, au chemat alți candidați. Am avut cumva, din cât s-au lungit, din momentul trimiterii CV-ului până la vestea proastă, senzația că era ceva în neregulă, ca și cum sperau ca trăgând de timp eu să renunț - și candidatul "bun" să rămână singur în cursă. În rest, la toate celelalte interviuri am dat de oameni ok, normali la cap și chiar foarte drăguți. Doar că raportul e de 120 cv-uri trimise - 20 citite - 10 interviuri. Și am trimis CV-ul doar pentru joburi cu care am tangență. Dar, deocamdată, nimic concret. A mai fost amuzat postul de art director de la Viva, pentru care dupa interviu și proba de lucru de 3 ore (cu 5 pagini de revistă și o coperta de făcut) în final HR-ița mi-a spus că cei de la Viva s-au decis să nu mai angajeze pe nimeni din afară și să rezolve intern. Acum sunt într-un impas - teoretic aș avea de ales între două variante, optasem pentru una, dar au intervenit amânări și până la urmă nu se știe ce va fi, iar a doua... dacă le-am spus că optez pentru primii, care acum mă amână, nu pot să mă întorc să le zic ok, hai să lucrăm împreună cele trei zile de probă și apoi să vedem, dacă primii îmi dau țeapă, vin la voi, dacă nu, îmi pare rău. Așa că trebuie să mizez totul pe o carte - totul sau nimic.
Totuși, vară fiind, e plăcut să mergi prin parc pe role... pe bicicletă... pe jos... Să respiri alt aer în fiecare zi... să privești norii... frunzele... oamenii. Să ai timp la discreție, ca-n vacanță. Nu-ți prea poți permite nimic, gen drumeții, călătorii vacanțe sau ieșiri la beri... Dar sunt de părere că fiecare moment al vieții trebuie savurat pentru frumusețea și unicitatea sa. Așa că, până la urmă, e o perioadă frumoasă. Să fii liber... Să faci cam ce vrei cu timpul tău.. dacă nu eram condiționată și de bani era fantastic. Așa, nu poți face chiar ce vrei - aș fi călătorit, cu siguranță, aș fi încercat să mă depărtez de lumea de zi cu zi ca să îmi pun ordine în viață, să mă pot gândi fără niciun stres la ce îmi doresc și la ce voi face în viață, ce drum să aleg... Mi-aș mai dori să mă văd mai des cu prietenii - dar nu depinde doar de mine asta...
Comentarii