Senzația, fiorul pe care îl simți când te aruci în valurile mării după o absență de 4-5 ani. Mai știu să înot? că deja nu mai cred nimic din legendele urbane tip "e ca mersul pe bicicletă" - că după ce-am învățat, greu, cu multe vânătăi la gambe să merg pe bicicletă, acum 3 ani, după o pauză de 2, când m-am suit, plină de încredere pe bicicletă, să constat că sunt fix ca la-nceput, adică nu mai știu nimic... o oră și ceva mi-a luat să reușesc să mă țin cât de cât, vai steaua mea. Ei, și totuși mai știam să înot. Sărituri peste valuri, fior de plăcere și veselie.
Un concert de violoncel pe seară, pe malul Dâmboviței care sclipea liniștită în lumina felinarelor, a reclamelor gigantice, a farurilor... Un vânt subțire care înfioară pletele. Acorduri de Bach care te duc între două lumi. Fior de frumusețe și de vremelnică fericire.
Un somn târziu, trezire cu sentimentul că nu trebuie să te grăbești niciunde, că azi ai timp pentru toate. Mică desfătare leneșă.
Comentarii