De nu mai știu câți ani, să fie doi sau trei, auzisem de Buila, de la Mitzi și Lusien. Nu mai știu care era povestea, cred că ajunseseră pe-acolo dar parcă nu cercetaseră destul și le rămăsese gândul să se mai ducă cu altă ocazie. Dar cum la ei s-a stricat căruța, n-au mai mers. Și iată că în clipa în care Răzvan de la Terra Incognita a anunțat excursie de o zi la Buila... m-am și anunțat, de frică să nu rămân fără loc (că la ei deja e la ordinea zilei ca toate locurile anuțate inițial să se ocupe în prima zi). Ca de obicei anul ăsta, spre weekendul în care mă duc eu la munte se anunță ploi, furtuni, zăpezi, chestii drăguțe. Din fericire și de data asta prognoza a dat greș și vremea bună ne-a însoțit, ne-a încălzit și soarele ne-a poleit cu razele sale aurii. Am fost - record absolut pentru drumeție cu specific urcat pe munte - două autocare și un microbuz. Privind retrospectiv, mare noroc am avut cu existența acestui micobuz, o să se clarifice la final de ce. Am purces la drum cu no...