BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

marți, 28 august 2012

Fără sens, fără rost, fără cauză


Calm, șșșșt! Nu te enerva. S-or rezolva toate... cică. nu zău.
Aștept. Și ma apucă pandaliile de atâta așteptat! În puii ei de treabă, trece naibii viața și eu tre' s-aștept. Că și dacă mă dau cu capul de pereți, fac, dreg, mă agit, rezultatul final e tot ala, doar că însoțit de mai multe cucuie. Sunt ca-n anii de tinerețe, cand nu suportam sa stau s-aștept. La o vreme mă cică înțelepțisem, am văzut că sunt unele momente când absolut orice ai face, te agiți degeaba, ba poate îți faci mai mult rău, pe principiul celui căzut în mlaștină.

Dușmanul ăsta, Timpul. De trecut el trece, ne trece, prin noi trece, prin el ne trecem, ne petrecem. Și așa mai departe. Timpul n-are nicio treabă, doar noi ne terminăm la un moment dat. Și brusc, hop, a expirat abonamentul, ești fumat, dus, dead and gone și te trezești că n-ai făcut nimic nemaipomenit, că ai așteptat să... ceva, orice, mereu ceva... și nimic. Da' și dacă ai făcut, ce să zic, ce mare chestie ai făcut. Ai dus eventual o viață standard, ai făcut ce fac toți. Și? Sau ai descoperit energia nucleară sau mai știu eu ce chestie la care te-ai gândit că va fi folosită pentru binele omenirii... și când colo evident a fost folosită doar pentru distrugere. Sau ai fost ze lachi oan, n-ai dus niciodată lipsă de nimic, ai făcut ce-ai vrut dar te-ai plictisit de moarte până la moarte. Foarte tare! Adică, cum, orice faci, oricum o dai și-o întorci, tot aia e? Cum, n-avem o rețetă de succes despre cum să te simți fericit c-ai trăit și fericit și împăcat că mori? E, nu veniți acum cu șmecheria aia cu creștinismul și moartea, că dacă ar fi, ăia de cică cred asta cu tărie chiar ar trebui să nu se teamă de moarte, nici de-a lor nici de-a celor dragi, n-ar mai exista drame, tragedii și bocete la mormânt. Or, toată lumea dă din gură, dar când e vorba de fapte... hai s-o lăsăm baltă.
Suntem niște ipocriți. Chiar și când ne închipuim că suntem sinceri, dacă stăm și ne gândim la rece la contradicțiile pe care le provocăm trăind în lume, vedem cât de falși suntem. Și unii nici nu-și dau vreodată sema că sunt falși!

De-aia zic io că e sănătos să nu ne luăm prea în serios. Să nu ne credem mare brânză. Să ne tragem singuri o pereche de palme din când în când ca să ne trezim. Ca să nu ne trezească la realitate altcineva care ne da palme. Sau chiar soarta, dacă nu e nimeni disponibil. Ce, ți-ai planificat viața, zici? Ce drăguț! Aha, zici că trăiți până la adânci bătrâneți, faceți copii, aveți o casă la țară, cu grădină și alte acareturi? A, și stupi, zici? Și te bucuri că n-o să mai fii nevoită să stai la oraș și să lucrezi pentru un salariu cu care să supraviețuiești de la o lună la alta, fără nicio perspectivă? Te bucuri, hai? Atunci, na, poftim! Ștergem tot, resetăm sistemul, acuma hai, descurcă-te, să te văd! Să nu care cumva să mai zici că te plictisești sau că ți s-a urât cu binele. Dar nu e nimic personal, stai liniștită.

Și d-aia uneori râd ca proasta de una singură când aud Suntem stăpânii vieților noastre După cum îți croiești viața, așa o ai Poți face orice îți propui în viață Trebuie să gândești pozitiv și totul se va rezolva, Dacă ți s-a întâmplat cutare e din cauză că ai gândit într-un fel la un moment dat și așa ai atras întâmplări sau persoane care au determinat ce s-a întâmplat etc etc. Toate astea sunt adevărate până la un punct. Până în punctul unde intervine CEVA/CINEVA care nu depinde de tine. Și îți dă totul peste cap.

Cum mai vrem noi să ne iluzionăm că putem ordona, sistematiza, îmblânzi viața... Da, putem. E ca și cu natura. O îmblânzești, ai falsa siguranță că totul e sub control. Și brusc, ceva o ia razna și te trezești la realitatea micimii și neputinței tale. Să nu ne iluzionăm. Asta ca să nu ne dez-iluzionăm mai târziu. Neprevăzutul de-aia e neprevăzut, pentru că nu îl poți prevedea. Decât post factum.

Omule, nu ești centrul universului. Nu poți fi niciodată 100% stăpân pe viața ta, pe soarta ta, nu te împăuna, nu te mai crede buricul pământului. Da' vezi să nu cazi în partea ailaltă, să stai cu frica-n oase mereu, cu mintea paralizată, mort încă de viu. Doar fă-ți valiza, fii gata să pleci când bate gongul fără văicăreli. Stai cu mintea trează, să nu te prindă vreo schimbare majoră dormind. Și scapă naibii de frica aia ticăloasă de la care ți se trag toate relele. Că tot de frică te iluzionezi că tu controlezi totul - și ce bine știi să te minți singur!

joi, 23 august 2012

Buline


Pete de culoare, tușe vesele ale pictorului distrat numit generic soartă, sau Dumnezeu, sau cum poftiți: trei broaște țestoase de Herăstrău pe-o bucată de lemn ieșite să se încălzească la soare; un copac plin-ochi de rândunele agitate, zburătoare, țipătoare; un gândăcel colorat aparte; rațe înșirate ca mărgelele pe malul lacului; un nor; vântul de seară prin frunze... câteva idei, niște culori.
Buline vii pe fond întunecat.

marți, 21 august 2012

The nothing


sau Nimicul. Așa încep să simt uneori că devin. Mă rog, nu e ceva nou, din când ăn când mă bântuie senzația asta. Astă seară, fără niciun motiv concret, am simțit Nimicul că-mi înghite brusc, ivit de nicăieri, speranțele, gândurile, viitorurile. Și brusc, nimic nu mai are sens, nimeni nu mai spune nimic relevant sau profund, fundamental, toți suntem marionete lipsite de esență jucând un teatru absurd și de neînțeles, mânuiți de păpușari ireali, sau ne suntem unii altora păpușari și marionete totodată...

Orice fac e inutil, de prisos. Orice gândesc se înscrie într-un cerc vicios limitat de neștiință, prostie și micime. Mă simt mică, inutilă, de prisos mie, lumii, universului. Ce caut eu în viața mea?! Vechea întrebare. Străină de eul meu obișnuit, cel așa-zis înțelept, străină de oricine și orice.

Toată lumea în jurul meu e funcțională, relativ normală, vorbesc despre lucruri care mie de o oarecare vreme îmi sunt absolut străine... M-am înfuriat azi pe mine însămi când mi-am dat seama c-am rămas mult în urma lumii. Un soi de troglodită. Și mă mai mir că mă simt străină. Chiar sunt... SF-ul - un mic exemplu. Mi-a plăcut și îmi place. Dar nu mai sunt de mult la curent cu ce se scrie sau s-a scris recent, de filme nici nu mai vorbesc. Și atunci m-aș mai putea numi fan SF? Nu. Un pseudo-fan arhaic și neinformat. Mă deranjează? Doar pentru că nu pot urmări firul unor discuții. Că de lipsit cumva organic - nu, nu îmi lipsesc aceste informații. Și nici nu țin morțiș să mă pun la punct. Nu mă definesc. Probleme despre lume îmi pot pune și direct, fără a folosi parabole și mutarea acțiunii în lumi îndepărtate. Și, dacă e de citit... Sunt atâtea și atâtea lucruri pe care aș vrea să le citesc, din x domenii, iar, de exemplu, SF-ul nu mi-e prioritate. Deci voi fi în continuare 95% pe dinafară. Și ar fi bine ca ăsta să fie singurul domeniu unde-s în această situație. So... sunt o incultă. chiar sunt. Și probabil orice aș face așa voi rămâne multă vreme - poate pentru totdeauna. Poate doar să am la dispoziție tot timpul din lume să fac absolut toate lucrurile pe care mi le doresc, atunci aș avea o șansă să nu mai fiu pe dinafară...
Discuții... discuții sterile, golite de sens, vorbe. Un mare gol. Mă simt tot mai străină de tot, de toți, de orice. Fac mari eforturi să nu mă rup complet și definitiv de lume.

sâmbătă, 18 august 2012

Șomaj de vară


Nu aveam de gând să mai scriu pe enervanta temă a șomajului decât eventual după ce se încheia etapa asta de viață. Dar am dat peste un blog fantastic, pe care o să-l citesc cu plăcere de-acum, mă rog, mai întâi am dat de un articol de pe blog, cu un titlu bestial: nici-mama-nu-m-ar-angaja-pe-mine/.
Am savurat fiecare cuvințel. Și am apreciat și sinceritatea frustă, și revolta, și talentul literar al autoarei. Și m-am gândit că, totuși, cât m-aș înfuria eu pe viață, sunt poate un caz fericit (sau nefericit, din perspectiva "standard"). N-am avut niciodată "fericirea" de a mă identifica atât de mult cu "fișa postului" încât să uit să savurez un apus sau un răsărit de soare, încât să nu apuc să mă văd cu cei dragi sau să mă schimb atît de mult încât să-mi devin mie însămi străină. Poate și din cauză că am fost și sunt enervant de ne-fixistă. Adică am și eu fixuri, dar, din fericire pentru mine, din când în când aceste bibelanuri de porțelou se sparg și atunci mai las-o naibii de chestie, în definitiv nu e așa de importantă. Singurul fix care nu s-a spart ba chiar s-a consolidat e ăsta: trăiește, dar trăiește frumos.
Sunt în postura de șomer a doua oară-n viață. Prima dată am găsit de muncă în 2 săptămâni (era 2006), dar de atunci am rîmas cu sila de a ajunge în situația de a fi fără job, de a trimite cv-uri și a merge la interviuri. Am trimis și-atunci CV-uri la tot ce avea legătură cu ce știu. La vremea aceea, lucrasem aproape exclusiv în edituri, aveam experiență, știam tot ce era necesar la un nivel foarte bun. Humanitas-ul căuta tehnoredactor. Am trimis la ei CV-ul cu bucurie și eram sigură că mă vor suna. Aș, Cv-ul nu a fost nici măcar citit - și la vremea aceea nu se puneau anunțuri-fantomă, "ca să dea bine". Nici în ziua de azi nu-mi dau seama de ce nu m-au chemat (eram candidatul ideal, 100% pe cerințe). Am fost însă chemată la interviu la o fimă de publicitate mică (2-3 oameni), unde interviul a fost ok, chiar plăcut, am dat o probă de lucru, totul era ca și aranjat. Peste 2 zile trebuia să mă sune și îmi facă oferta. Dar peste 2 zile m-au sunta să îmi spună că au decis să angajeze pe altcineva (pentru bani mai puțini decât cerusem eu minim). Răzbunarea a fost dulce, pentru că în câteva zile am fost chemata la interviu la McCann, unde am avut un interviu foarte plăcut cu șefa de la HR, apoi am vorbit și cu șeful de la DTP, am dat și proba de lucru tot atunci, iar la finalul probei, când mă conducea către ieșire, din ce am vorbit, am înțeles că sunt angajată. Ceea ce s-a și întâmplat. Iar peste o săptămână m-au sunat cei de la mica firmă de publicitate, spunându-mi că vor să mă angajeze, că s-a creat încă un post de graphic designer bla, bla. Mărturisesc că mi-am simțit răzbunată dezamăgirea.

De astă dată... singurul interviu dezagreabil l-am avut la Arta Grafică. Unde nici acum nu știu de ce era nevoie ca primul interviu să îl dau cu directoarea economică și directorul comercial. Prima m-a descusut despre fiecare dintre fostele joburi de-a fir a păr. Al doilea părea că știe despre ce vorbește, dar... la un moment dat, după ce povestisem tot ce-am făcut la fostele locuri de muncă, toate în domeniul DTP, să îmi spună că de fapt nu își dă prea bine seama ce am fîcut, mai puțin la McCann, unde îi era în fine, clar. A sugerat că în timp meseria se uită, în fine, m-am enervat, i-am replicat că o coală tipografică tot la fel se împăturește și după 20 de ani și că n-am trecut la cu totul altă meserie atât de demult încât să mu mai am habar de nimic, după care am dres-o elegant spunând că oricum, dacă constat că nu îmi amintesc ceva sau nu știu, întreb, colaborez cu colegii, pentru ca rezultatul să fie cel mai bun. Concluzia acestui interviu a fost că s-ar putea să organizeze o probă de lucru, probă la care am aflat ulterior că nu m-au mai chemat, au chemat alți candidați. Am avut cumva, din cât s-au lungit, din momentul trimiterii CV-ului până la vestea proastă, senzația că era ceva în neregulă, ca și cum sperau ca trăgând de timp eu să renunț - și candidatul "bun" să rămână singur în cursă. În rest, la toate celelalte interviuri am dat de oameni ok, normali la cap și chiar foarte drăguți. Doar că raportul e de 120 cv-uri trimise - 20 citite - 10 interviuri. Și am trimis CV-ul doar pentru joburi cu care am tangență. Dar, deocamdată, nimic concret. A mai fost amuzat postul de art director de la Viva, pentru care dupa interviu și proba de lucru de 3 ore (cu 5 pagini de revistă și o coperta de făcut) în final HR-ița mi-a spus că cei de la Viva s-au decis să nu mai angajeze pe nimeni din afară și să rezolve intern. Acum sunt într-un impas - teoretic aș avea de ales între două variante, optasem pentru una, dar au intervenit amânări și până la urmă nu se știe ce va fi, iar a doua... dacă le-am spus că optez pentru primii, care acum mă amână, nu pot să mă întorc să le zic ok, hai să lucrăm împreună cele trei zile de probă și apoi să vedem, dacă primii îmi dau țeapă, vin la voi, dacă nu, îmi pare rău. Așa că trebuie să mizez totul pe o carte - totul sau nimic.

Totuși, vară fiind, e plăcut să mergi prin parc pe role... pe bicicletă... pe jos... Să respiri alt aer în fiecare zi... să privești norii... frunzele... oamenii. Să ai timp la discreție, ca-n vacanță. Nu-ți prea poți permite nimic, gen drumeții, călătorii vacanțe sau ieșiri la beri... Dar sunt de părere că fiecare moment al vieții trebuie savurat pentru frumusețea și unicitatea sa. Așa că, până la urmă, e o perioadă frumoasă. Să fii liber... Să faci cam ce vrei cu timpul tău.. dacă nu eram condiționată și de bani era fantastic. Așa, nu poți face chiar ce vrei - aș fi călătorit, cu siguranță, aș fi încercat să mă depărtez de lumea de zi cu zi ca să îmi pun ordine în viață, să mă pot gândi fără niciun stres la ce îmi doresc și la ce voi face în viață, ce drum să aleg... Mi-aș mai dori să mă văd mai des cu prietenii - dar nu depinde doar de mine asta...

luni, 6 august 2012

Minciunian


Minciunianul este un exemplar ieșit din comun prin îndemânarea deosebită în mânuirea vorbelor. Tipic mitoman, vrea să apară în fața celorlalți impresionant. Cum biografia sa nu are nimic deosebit, se apucă și brodează povești credibile pe acele părți care nu pot fi foarte ușor verificate. De fapt, cu cât mai anostă și mai jalnică îi e viața, cu atât mai colorată și mai palpitantă va fi povestea vieții lui.
Poate vrea să pară un erou căzut, un luptător, un om care a suferit mult din motive onorabile și admirabile. Creează în mințile celor care îl ascultă lumi paralele cu realitatea, oarecum verosimile. Prin repetare iar și iar, ajunge chiar și el să se convingă de realitatea rolurilor pe care le joacă, astfel devenind sincer în minciuna sa - pentru că se transpune complet în pielea personajului de sine inventat.

Suspiciuni încep să apară în mintea ascultătorilor abia după câteva întâlniri. Apar mici neconcordanțe, unele afirmații se cam bat cap în cap... E normal când nici tu nu mai știi ce e minciună și ce nu din ce spui... Roluri din diferite piese imaginare se contrazic... Ba se laudă că e semivegetarian, dar cînd vine vorba să mănânce, o masă fără carne e ca și cum n-ar fi... O nevastă i-a murit, însărcinată fiind, într-un accident de mașină în Italia... amănunt care apoi se modifică... ba e italiancă, psiholog la poliție, ba e româncă, ba când îl întrebi cum s-a simțit când cineva drag i-a murit vorbește de un camarad de arme... Așa e, poveștile brodate ad-hoc pentru a impresiona o anume persoană se amestecă cu altele mai vechi... Lumea minciunianului este o orgie de povești inventate, unele mai vechi, unele mai noi, unele pentru toată lumea, unele doar pentru unii... Și nu e vorba doar de povești nevinovate și inofensive, posibile reminiscențe ale copilăriei (ca deh, unii poate n-au ieșit din etapa respectivă, iar nevoia de a crea povești care să-i facă eroi e de înțeles, poate, în cazul lor), ci de povești care manipulează, vor să te facă să crezi că albul e negru și invers... pentru ca minciunianul să obțină controlul absolut al situației. Tind să cred că victimele preferate sunt femeile (de preferință blonde). Îi plac provocările, așa că probabil când dă de una ceva mai isteață se dă peste cap s-o amețească de tot cu poveștile sale, probabil pentru satisfacerea orgoliului său nemăsurat. Dar, la ușurința cu care minte, natural, inventând fapte, istorii, întâmplări, la fel de normal precum respiră, nu cred să se limiteze la femei. Doar talentul trebuie să se manifeste!

El, minciunianul, pornește de la premisa că e un om deosebit și toată lumea trebuie să îl ia în seamă. Și pentru asta, fiecăruia îi toarnă orice gogoși intuiește că s-ar putea să creadă respectivul (mă rog, respectiva, în mod special). Are un simț natural de a "mirosi" oamenii, și în funcție de ce spun aceștia le îndrugă chestii pe care aceștia ar fi înclinați să le creadă. Din nefericire pentru credibilitatea propriilor povești (și din fericire pentru interlocutorii creduli), la băutură se dă de gol, îngroașă excesiv tușele, uită amănunte, dă amănunte care nu se potrivesc cu altele mai demult spuse... Dar dincolo de erorile de la îmbinarea poveștilor sale între ele și cu realitatea... apare mereu o fractură între vorbe și fapte. Pur și simplu, ceva nu se potrivește și la început nu înțelegi ce, de ce, unde scârțâie.

Așadar, când aveți neșansa de a vă întâlni cu un minciunian, nu veți ști imediat că exemplarul din fața voastră este un minciunian. Dar, dacă soarta face ca drumul vostru la un moment dat să se intersecteze la mai mult de o bere și să aveți de-a face în vreun fel cu el, vă veți putea da seama de fals doar uitându-vă la cât de mare este distanța dintre vorbe și fapte. Și la cea dintre imaginea pe care și-o creează din vorbe și la ce este el de fapt. Nu vă lăsați trași pe sfoară, căci veți regreta. Escrocheria e o artă pe care respectivul o stăpânește bine, și în ciuda unei posibile impresii inițiale neplăcute, știe și poate să își folosească șarmul în așa fel încât să anestezieze suspiciunile.

Nicio asemănare cu realitatea nu este întâmplătoare. Modelul minciunianului a fost inspirat de C.Ș. din T. (mare om, mare caracter). M-aș fi lipsit bucuroasă de o astfel de experiență, care strică părerea despre oameni în general... dar cum altfel n-aș fi crezut în ruptul capului că așa ceva există... tot răul spre bine.

Related Posts with Thumbnails