micutze aberatzii

4 zile de calătorie prin lumea Alsaciei. Satele Colmar, Ribeauville și Riquewihr, case tradițional vechi darrenovate și colorate pitoresc, totul împodobit pentru Paște. Orașele Strasbourg și Basel, mai mari, dar interesante. Tramvaiul 8 cu care pleci din Basel și ajungi în Germania în Weil am Rhein și de unde poți trece pasarela peste Rin, pasarela celor 3 țări, ca să ajungi în Franța. Oameni de toate națiile și etniile  Apoi în țară, vernisajul Adelinei, cu expoziția Solar - un melanj de întunecat și luminos, că viața, revederi cu foste colege și cu oameni cunoscuți. Apoi asta seară, spectacolul Cabaret, viu, puternic, amestecat. La ieșire, un saxofonist dădea un mic recital în piațeta Odeon.  Din 381, la stația de la biserica italiană, văd oameni cu lumânări aprinse, mulți - unii mergeau pe jos, câțiva au urcat. Paștele catolic - e prima dată când am văzut cum ies catolicii de la Biserică după slujba de înviere. 

În virtutea înșiruirii de întâmplări, vinerea asta (8 martie) am ajuns la premiera unui film. La care dacă nu se înșiruiau lucrurile cumva, n-aș fi ajuns ever. Filmul "Amar". Un film documentar, unde regizoarea e o avocată, despre un caz de-al ei, real, pornind de la viața lui Amar - băiat bine, din mahalalele de pe lângă Obor, meseriaș într-ale furtului din buzunare.  Pornind de la el, povestea se împletește cu a celorlalți din "brigadă" (Ștampilă,  Zorică, Jean Bossul, Mary Capace, Samir etc) și cu a familiilor lor și a lumii din care au venit și a celei în care au ajuns acum. Am fost surprinsă în primul rând că am recunoscut locurile. Locul lor de baștină e la 5 minute de firma la care lucrez. Strada Episcop Radu, care, din ce spuneau ei, când erau ei copii ( după '89, cred) era plină de case dărăpănate în care locuiau familii sărace de țigani. Fără școală, făceau școala vieții - tagma lor era de hoți de buzunare. La tinerețe furau și se drogau. Au făcut cu t