Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta plimbare în pădure

La pădurea Snagov

Din seria plimbărilor pe te miri unde, de o vreme, tot prin FB, prin prietenii umblăreți din Terra, pusesem ochii pe niște evenimente organizate de Fundația Snagov. Sunau tare bine. În esență, de vizitat pădurea Snagov, dar nu așa singur de capul tău, ci cu îndrumarea custodelui asociației, care să îți povestească ce și cum, de ce și în ce fel. Și pe pagina lor de facebook am văzut niște super poze cu insecte, păsări, animale, flori din zonă, așa că îmi propusese să ajung la un moment dat. Inițial sperasem că o să ajung pe-acolo de 1 martie. Habar nu mai am ce-o fi fost, cert e că n-am ajuns. Pe urmă a fost Barcelona, pe urmă a fost weekendul ploios și gripat, și iată, îi venise ceasul. Sigur, tot n-au fost condițiile meteo ireproșabile, dar n-a plouat, a fost ceva soare, a fost absolut rezonabil. Păcat că a fost rece și spre final s-a întețit și vântul de-am degerat așteptând microbuzul spre București. Odată hotărârea luată, am vorbit și cu Nicoleta, fosta mea colegă de la Capital ș...