BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

marți, 30 decembrie 2014

Final de an ca de poveste

Zic final de an că până după revelion nu mai scriu. Oricum am în general o stare de tihnă, din când în când presărată cu nervișori gratuiți. M-am bucurat de zilele de vineri și sâmbătă, de vizita la Maria-Tudor și micul Vlad, de botezul aceluiași mic Vlad, asezonată cu petrecut în Piranha până târziu. Apoi, desigur agitația de pregătiri revelionistice, și ăndesat haleli la greu. Da, din nou, prea multă mâncare. N-are nici cine și nici când s-o mănânce. Și încă bine că am scurtat lista inițială...
Diana mi-a tras clapa duminica, n-a mai sunat ca să antamăm vizita preconizată, dar a fost de bine până la urmă, că nu prea aveam timp și de vizite, timpul iar intrase-n turbincă... Azi mi-au tras clapa și gagicile de la master, de fapt nu știu de ce dar mă așteptam, și, din nou, abia am avut timp să fac ce trebuia musai să fac. Dar deh, nu-mi pot opri un gîng răzleț să nu e streseze și să nu se enerveze că de puii mei mai e și asta, halal parolism. Ei bine, ne-om vedea când ne-om vedea ceafa și asta dacă o să am chef, mă scuzați. Sigur, o să-mi treacă până hăt încolo (doar s-au mai tot întâmplat d-astea), dar chiar și-așa. Chiar poate de data asta o să-mi țin hotărârea să-i las baltă pe cei care nu mai au chef să fim o gașcă și.. pur și simplu să-mi fac alte găști. Dar om vedea.
Așa că pa și pusi, ne-om vedea când ne-om vedea.

În agitațiile mele de azi cu drumuri încolo-ncoace am avut o porțiune sănătoasă de mers pe jos, abia se lăsase seara, ningea în continuare, beculețele sclipeau, străluceau, pe jos zăpadă ca lumea, alb peste tot, clădirile se albiseră, copacii cocoșați sub atâta alb... De vis, da, chiar de vis!

vineri, 26 decembrie 2014

... fără titlu

N-am un titlu. Nici măcar o temă, sau o idee clară... Știu doar că de câteva zile văd niște apusuri minunate, fiecare altfel, colorate ingenios, culori schimbându-se de la un minut la altul... Contemplare?

Am șmotruit zilele astea de mi-au sărit capacele. Nuș'de ce am fost stresată că n-apuc să fac curat în casă ca lumea. Ciudat, că nu le prea am eu de la o vreme încoace cu stresatul pentru astfel de amănunte. Dar se pare că de data asta a fost ceva necesar pentru vreun pitic de pe creier.

Mă bucur că a fost vreme bună, mă bucur că am alergat din nou pe-afară... prima dată luni, cred, era cam nașpa vremea, rece, vânt, bleah... și ieri, când a fost de vis. Parcă era toamnă devreme, incredibil de cald și de luminos, apă în lac, rațe, pescăruși, și mulți oameni ieșiți și ei precum gâzele la soare. Și ciripit de păsări mici.

O senzație de distanțare de lume, cumva greu de explicat. Ca un fel de zoom, care mută focusul de pe ceva pe altceva, restul blurându-se. Mici coșmaruri pe teme de muncă. Semn clar de stres. Un articol interesant pseudo-științific "descoperiri ale fizicii cuantice cu impact major asupra vietii noastre" care aduce fundamentare unei perspective existente legată de puterea gândului... Interesant, spuneam, cu toate că, precum toate științificoșeniile (scuze pentru aparenta lipsă de respect pentru științe, e vorba doar de a le da jos de pe piedestal, adică a nu le ridica la rang de religii) toată argumentația merge doar spre demonstrarea ipotezei, ceea ce pentru mulți echivalează cu Adevărul, uitând că întotdeauna ne scapă ceva, cum ar fi nenumăratele variabile știute și neștiute, sau validarea prin demolare (adică ia să încercăm să demonstrăm că ce s-a demonstrat în ipoteza validată prin experiment nu e așa, sau e invers, în fine, s-o luăm din sens opus... ceva de genul ăsta). Iar bat câmpii încercând să mă lămuresc eu însămi cum e cu chestiile astea.

De Crăciun. toate bune, liniște, frumos, odihnă, n-am exagerat nici cu halitul nici cu băutul... Dar parcă deși am ieșit din priză după agitația de până acum îmi lipsește ceva. Da, agitația naibii dă dependență, e greu să te deconectezi. Și când în fine te relaxezi se termină eventual vacanța și o iei de la capăt. Of, Doamne!

joi, 18 decembrie 2014

Vă rog s-aveți o viață frumoasă...



Da, îmi place melodia. Și versurile. Am auzit-o zilele trecute la finalul unei emisiuni pe tvr2 și mi-a reținut atenția. E cumva în concordanță cu ce cred eu... Să ai o viață frumoasă. Cea mai bună urare.

luni, 15 decembrie 2014

Fulgi de soare

Sclipiri de soare printre rămurele, care le cern mărunt în fulgi de lumină. Un vin bun, într-un pahar, pe o terasă, la o cramă minunată, împreună cu oameni frumoşi. Cât veyi cu ochii, rânduri de vie, dealuri-dealuri cucerite de vie... un apus poetic. Multe zâmbete, mult râs în hohote. Minunat!

Explorator duminical în Jumbo. M-am rătăcit acolo, pe bune, printre atâtea şi atâtea chestii de toate felurile.

Costumaţia pentru pastel party e completed, am tot ce trebuie. Sunt tare curioasa cum va ieşi the great party.

Apoi să vedem cum evoluează seara de sâmbătă, dacă după operă va mai fi danţuiala preconizată...

În rest, gânduri amestecate, fel de fel. crâmpeie. Mai devreme a fost soare, frumos. Acum ceţurile ne-au cotropit iarăşi. Şi tot vin, valuri-valuri. Ceaţa îmi dă un sentiment de izolare, parcă te decupează din lume doar cu o bucăţică de lume, cea vizibilă... Cu cât mai deasă ceaţa, cu atât mai mică lumea înconjurătoare...

Am descoperit cu uimire o noutate prin zona de-acasă: un magazin cu produse ruseşti, Berezka. Ieri l-am şi vizitat şi am luat nişte lapte condensat (amintiri din copilărie!). Interesant, doar că destul de scumpuţe produsele. Personalul foarte amabil şi de treabă.






miercuri, 10 decembrie 2014

All that jazz

Pe acelaşi principiu cu "Moş Crăciun şi prietenii săi", nu cred c-o să aberez mai nimic legat de jazz. Doar ascultam fix acum nişte jazz.

Ca de obicei în ultima vreme, când aberez cu gândul n-am timp să scriu, iar când am timp să scriu, aberările fug mâncând pământul.

Desigur, nişte aberări despre sensul vieţii - ba nu, stai că nu de asta era vorba. Era vorba de cât de isteţi şi deştepţi tindem să ne credem şi cum brusc o chestie dintr-alea din artileria grea a vieţii ne aduce la realitate. Dur şi brutal. Ce am învăţat în cele nu foarte multe situaţii de genul ăsta, dar nasoale rău? Că oricât de logică, fundamentată, înfiptă în pământ e o teorie, sau o percepţie asupra vieţii sau asupra propriei persoane, nimic nu e 100% sigur, neschimbabil, infailibil. De asta să crezi cu tărie în nişte vorbe, teorii (chiar foarte ştiinţifice) ale unor oameni... E failibil. Pentru că ştiinţele tind să devină o nouă religie. Şi chiar fiind preot al acesti religii... e vânare de vânt să crezi că deţii Adevărul pentru că... dovezi&bullshit. Orice adevăr omenesc e parţial. Pentru că, deşi mi-a fost greu să cred, mintea omenească pare a nu putea cuprinde Întregul. Cred că ne lipseşte cumva, ceva, o altă dimensiune a înţelegerii.

Father and Son by Cat Stevens on Grooveshark
Altă aberaţie. Mă uitam cineva, despre care credeam că mi-e oarecum cunoscut ca om, ca persoană, cum pare a-şi trăi acum o adolescenţă-tinereţe, cumva cu delay. Adică ce n-a trăit la vârsta obişnuită trăieşte acum, descoperă, e în culmea efervescenţei. Mda, pare-se că lucrurile netrăite cum trebuie şi când trebuie se răzbună la un moment dat şi îşi cer dreptul. Fuga de viaţă cu diversele sale subterfugii (îngropare în cărţi, sau în alcool, sau în tăceri, cercetarea celorlalţi fără cercetarea sinelui sau cine ştie ce alte eludări ale vieţii...) Naiba ştie. Până la urmă fiecare are propriile sale căutări care-l duc pe cine ştie ce cărări...

vineri, 5 decembrie 2014

Moș Crăciun și prietenii săi

Asta e-o vorbă de pe la noi la serviciu, zisa uneori când o ia careva mai pe arătură... când bate câmpii... mă rog, din când în când. Io zic că puteam să-mi re-botez chiar și blogul așa. Care vine de-aici:


Nu știu exact ce-am de gând să scriu acum, multe și diverse îmi zumzăie prin cap, în orice caz vă garantez că n-are nicio legătură cu Moș Crăciun, asta e singura legătură cu titlul.

Dat fiind că aici oricum îmi expun diverse aberații, e ok.

Boooon... Deci a fost mini-vacanța de 1 decembrie. Loc: Muntele Roșu, cabana Silva. 3 zile. 19 sau 20 de oameni. jumătate gașca mea, jumătate gașca lui Dree. A fost ideea mea să aduc oameni noi la ieșirea asta. A început la nivel micro, adica doar cu Irina și Dree, apoi Dree a vorbit cu ai ei, și încet-ăncet ne-am adunat atâția câți zisei. Am avut emoții, drept să spun, poate fi riscant să mixezi găști, dar a ieșit foarte tare, s-a dovedit că sunt oameni compatibili, cumva din același aluat. Și a fost veselie mare, drumeții, vin, vișinată, țuică, mâncare bună, cabanier super de treabă...

A mai fost și comportamentul de facebook al lui Lusien și neașteptatele sale destăinuiri publice despre chestii complet neașteptate... chestii care m-au pus pe gânduri... Despre influențele psihoterapiilor, despre cum se pot schimba comportamentele și gândurile oamenilor... despre ce poate ascunde un calm și-o înțelepciune aparentă... Și mă gândesc la Mitzi și la ce-o sa facă, cum o să se descurce în situația complicată și ingrată în care a fost pusă...

A mai fost și ieșirea cu grupul găștilor reunite în Iron City la concertul Folk frate!... Atmosferă faină, muzică bună, dor de cântări cu chitări... Unde-s Șox & Dog & Plantă și cântările de altă dată?!

Muncă multă, colegi noi, diverse...

O oarecare diluare în răceală (gripală) a gândirii. Amintiri. Relații destrămate, oameni cu alte stări de normalitate decât cele știute, deznodăminte stranii, gen povestiri cu final neașteptat... și un soi de bătut pasul pe loc.

Ploaie, lapoviță, vânt.

Azi port biju-urile pe care le-am făcut cu mânuțele mele la cursul de biju-uri de la samargelim.ro. Și tare îmi plac. Și ar trebui să mă apuc serios de treaba asta, ca doar mi-am luat toate cele necesare. Tre' să încep de undeva, nu?! De la simplu la complicat... de la fir siliconat la modelare cu sârmă și argint, de la mărgeluțe la piele, lemn și decorațiuni cu dantele etc.

Parcă aș și scrie ceva, altceva decât gânduri răzlețe împrăștiate pe blog, dar nici nu pare a se închega ceva cu o oarecare idee & structură...

Muzică...

O concluzie pasageră: omul nu-și dă seama că greșește decât după ce dă cu capu'. Până atunci ar merge cu argumentația până-n pânzele albe. Omul e cel mai mare meșter în a se păcăli singur. Mai vorbim peste vreo 5 ani. Despre cum să-ți furi singur căciula.

marți, 2 decembrie 2014

aaaa venit... a veeeeeniiiit... iaaaarnaaaaaaa

Şi m-am dus la munte în căutarea iernii. La început am găsit gheţuş, dar peste noapte a venit zăpada. Şi peisajul a devenit de poveste. Şi pe urmă iarna s-a ţinut după noi înapoi...

Dincolo de asta, mi-am redescoperit câteva din chestiile care mă aricesc aiurea-n tramvai, semn că e de lucru...

una e străvechea senzaţie că mereu lumea uită pur şi simplu brusc de mine, d-astea... desigur, nu e nimic de mirare la felul meu de-a fi şi ar trebui să fac ceva în sensul ăsta... sau dacă nu reuşesc să fac nimic, măcar să n-o mai iau ca pe-un ceva nasol. whatever. Cum am zis, drum în lucru

Şi a doua, în unele situaţii mai nasoluţe între prieteni, am tendinţa să nu mă mai bag, ba chiar observ o laşitate care nu mă caracteriza înainte... sau cum să o definesc... uneori mi-e târşă să-mi mai bag nasul să scot pentru alţii castanele din foc, deşi ar fi frumos şi prieteneşte s-o fac. Asta apropo de faza mai veche, din vară, dintre Cristina şi Dana, sau de faza recentă, cu Dominicul beat la cabană, printre oamenii din altă gaşcă, pe care eu i-am adus.

Prima chestie e ceva ce trebuie să rezolv eu cu mine, a doua, e cumva o dilemă morală. În sensul că, dacă e să fiu, din punct de vedere al prieteniei, un om de nădejde, chiar dacă mă trezesc (din cauza altora) într-o situaţie nasoală... ar trebui să-i ajut, chiar dacă n-am deloc chef să mă bag... Sau, dacă e să fie cum mi-e mie bine, când un om, chiar prieten fiind, se face singur de căcat într-un fel sau altul, să-l las naibii să îşi asume tâmpenia şi să tragă singur concluziile...
din păcate niciuna din variante nu mi se pare că ar fi cine ştie ce... ani de zile m-am tot băgat în rahat pentru unii sau alţii, m-am agitat să-i împac, să-i susţin moral, să-i târâi afară din beţii, sau din depresii şi gânduri negre... chestii care m-au făcut ca momentan să mă simt bine că mi-am ajutat aproapele... după care să observ că în 99% din cazuri n-a folosit la nimic. Depresivii s-au adâncit mai departe în depresiile lor, eventual deprimându-mă pe mine... Beţivii şi-au văzut mai departe de beţiile lor ştiind că are cine să-i scoată din căcat... Certaţii nu s-au împăcat cu adevărat... Doar puţini dintre cei care au simţit nevoia să vorbească pur şi simplu şi pe care i-am ascultat s-au redresat, poate şi cu ajutorul meu de 0,001%... Cred că de fapt doar cine se ajută singur se salveză... Pe de altă parte, nici recentele fugi de responsabilitate nu s-au dovedit folositoare, în ultimă instanţă... Adică nimeni nu şi-a asumat vreo greşeală, nimeni nu s-a corijat...

Acum însă, de când am constatat la mine recenta atitudine de a fugi de belelele altora - în care se bagă singuri... mă simt totuşi vinovată când ştiu că aş putea să fac ceva şi n-o fac. Când ştiu că altă dată, dacă Cristina şi Dana începeau să se certe, aş fi intervenit, încercând să conciliez şi reconciliez, să aplanez conflictul... Când ştiu că altă dată aş fi sărit să-l bibilesc pe Dominic şi să-l târâi către cabana lui, suportându-i toate deprimările, sucelile şi autoflagelările lui de om beat şi deprimat, scutindu-i pe ceilalţi din cealaltă gaşcă de refulările lui... Mda. Interesant e că n-am făcut asta. M-am ferit, am fugit, cu riscul de a fi laşă şi naşpa. E oarecum trist, dacă e să mă judec din punct de vedere uman, că am ajuns să mă protejez aşa. Şi nici nu-mi dau seama daca e bine sau nu.

Deci să stăm la gura sobei, să cujetăm, poate poate om descoperi un răspuns câştigător, folositor şi oarecum valabil pentru mine privind toate aceste bullshituleţe.

Hai noroc şi chef de rock, cum ar spune un clasic bărbos în viaţă, Baftă, pre porecla lui.

Related Posts with Thumbnails