Parfum de tei și căldură mare. După atâta mers prin soare mai mult pe lângă bicicletă decât pe ea - mi-e teamă să merg pe ea prin aglomerație, cu atât mai mult prin locuri înguste, că am dificultăți la pornire și la oprire dar și la manevrele fine - sunt obosită, cu limba de-un cot. Am prins o bancă la umbră în părculeț și-mi trag sufletul. Mai o gură de apă, mai un pic de odihnă pur și simplu. Partea mișto a peripeții e mirosul de tei prezent mai peste tot. Și, din loc în loc, țârâit de cicade, confirmare sonoră a căldurii - de fapt a sosirii verii.
Și aici, pe băncuță din ziua de ieri din parcul Floreasca o cicadă făcea muzica. Cicadele și greierii, muzicienii verii.
Mai am destul până acasă, dar acum sunt în zona cunoscută, știu exact pe unde să mă duc, pe unde pot să merg mai mult pe biclă decât pe lângă ea fără emoții că dau din nepricepere peste cineva.
Cum mă simt, de fapt, dincolo de oboseală? Se pare că bine, totuși. Chiar dacă mintea cârcotește - mai bine ngo luai pe asta, mai așteptai să găsești una mai mică, să nu ai atătea dificultăți la pornit și oprit și dat jos de pe ea, acu mai trebuie să o cari și pe scări etc etc. Așa o fi, nu zic nu, dar na, odată și odată tre' să mă obișnuiesc să merg ca lumea pe o biclă normală, nu doar pe d-alea mai de copii. Acu o am, tre' să mă obișnuiesc. Așa mă simțeam și mă gândeam ieri pe la două treimi din drumul către casă.
Am ajuns cu bine, cu mai multe popasuri scurte și zone mai lungi de mers pe biclă neîntrerupt. Mă dureau difuz toate cele, abia după somnul de azi noapte mi-am revenit la o formă normală.
Și azi toate drumurile și plimbările îmi miros a tei. Azi cicadele sunt tăcute, au apărut norii și nu le inspiră. Avem însă mierle și grauri din belșug.
Adaug la weekendul ăsta și o ploaie torențială cu parfum de tei. Lipa-lipa pe străzi.
Și aici, pe băncuță din ziua de ieri din parcul Floreasca o cicadă făcea muzica. Cicadele și greierii, muzicienii verii.
Mai am destul până acasă, dar acum sunt în zona cunoscută, știu exact pe unde să mă duc, pe unde pot să merg mai mult pe biclă decât pe lângă ea fără emoții că dau din nepricepere peste cineva.
Cum mă simt, de fapt, dincolo de oboseală? Se pare că bine, totuși. Chiar dacă mintea cârcotește - mai bine ngo luai pe asta, mai așteptai să găsești una mai mică, să nu ai atătea dificultăți la pornit și oprit și dat jos de pe ea, acu mai trebuie să o cari și pe scări etc etc. Așa o fi, nu zic nu, dar na, odată și odată tre' să mă obișnuiesc să merg ca lumea pe o biclă normală, nu doar pe d-alea mai de copii. Acu o am, tre' să mă obișnuiesc. Așa mă simțeam și mă gândeam ieri pe la două treimi din drumul către casă.
Am ajuns cu bine, cu mai multe popasuri scurte și zone mai lungi de mers pe biclă neîntrerupt. Mă dureau difuz toate cele, abia după somnul de azi noapte mi-am revenit la o formă normală.
Și azi toate drumurile și plimbările îmi miros a tei. Azi cicadele sunt tăcute, au apărut norii și nu le inspiră. Avem însă mierle și grauri din belșug.
Adaug la weekendul ăsta și o ploaie torențială cu parfum de tei. Lipa-lipa pe străzi.
Comentarii