Mergând cu nava clasică am făcut spre 6 ore. Am văzut portul Ismail - ditamai portul, cum ar fi la noi Constanța...
Am plecat din Tulcea pe 25 septembrie, miercuri, către cel mai îndepărtat sat la care se poate ajunge pe brațul Chilia, cu Ucraina pe partea stângă și vărsarea în mare în față. Cu navele de stat în sezon ai un vapor (un fel de feribot) zilnic, iar în extrasezon, unul la două zile. Anul ăsta sezonul s-a lungit pâna la 1 octombrie.
Ne-am plasat pe puntea de sus, ca să vedem pe unde mergem. Jos erau depozitate și diverse mărfuri și alimente, și colete (în satele astea nu vine curierul cu duba, aici vii la vapor și le preiei). Erau oameni și pe puntea de jos, erau și câteva femei nu foarte tinere, și câțiva bărbați tot așa. Toți aveau aspect de oameni din partea locului. Mai era o femeie mai tânără, cu două fetițe de vârste apropiate, una sigur preșcolară. Foarte drăguțe și pline de energie. Mai era și o doamnă cu aspect diferit, dar n-am observat-o din prima.
Vaporul a pornit, noi ne uitam încolo-încoace, spre maluri, curioși. Doamna respectiva se apropie de mine și mă întreaba dacă mergem la Periprava. Spun că da, la care spune: la mine veniți. O clipă n-am înțeles ce zice. Da, era gazda noastră, cu care vorbisem la telefon.
A fost o surpriză grozavă. Am vorbit mult cu toții, am povestit, ne-a povestit o mulțime de lucruri, despre localitățile prin care treceam, am vorbit despre câte în lună și în stele, despre greutăți, despre de-ale vieții.
Când am trecut pe lângă Ismail, am rămas cu gura căscată - nu mă așteptasem sa fie un port atât de mare. Rivaliza ușor cu Constanța. Cum priveam noi, un domn localnic ne arată că uite acolo și acolo și acolo i-au bombardat cu drone - deja majoritatea clădirilor respective erau reparate. Am văzut și vreo două barje arse, dar atât.
În fiecare "stație" urcau și coborau oameni, în unele seveneau oamenii să își ridice coletele. La Chilia Veche, care pare a fi cea mai mare localitate de pe malul nostru a coborât majoritatea călatorilor. Și aici s-a descărcat mult - o grămadă de saci, cutii cu componente pentru mobilă, zeci de colete și colețele și proviziile pentru un întreg magazin cu de toate.
Apoi, în lumina aurie-arămie a după-amiezii, am plutit mai departe printre pomi, stuf pe meandrele brațului Chilia, mai o egreta, mai un stârc, chirie, câte un pește făcea sărituri de seară, câte o rară barcă de pescari. Peisaj liniștitor, care predispune la contemplare.
Fetele noastre se împrieteniseră cu fetițele și cu mama lor și vorbeau cu ea. Fetițele alergau pe toată puntea printre noi și se distrau grozav.
De la Chilia Veche la Periprava parcă timpul a trecut mai încet, culorile se patinau tot mai tare cu nuanțe de aramă, umbrele se lungeau, se adânceau.
Când am ajuns la Periprava soarele mai era la o palmă de linia orizontului, mai înălțată de copaci.
Debarcarea a fost amuzantă, toată lumea căra chestii, provizii, materiale spre diverse mașini sau vehicule.
Gazda ne spusese că o să mergem cu mașina, în care de altfel au fost încărcate provizii pentru pensiune și o butelie.
Asteptând încărcarea, ne-am intersectat din nou cu femeia cu fetițele, acum era cu ele și o maică stareță și ne-au invitat neapărat să venim la mănăstirea aflată în construcție.
Comentarii