Ieri, după o lungă pauză, am redevenit oameni în carne și oase, cu toate defectele și calitățile și prejudecățile și limitările noastre. Cu ocazia zilei Danei, ne-am întâlnit aproape toți la sediu, doar ca să petrecem.
Pre-judecata mea era că o să stăm toți cu măștile pe față, la distanță și că, cel puțin în primă fază o să fie foarte bizar și aiurea. N-a fost chiar așa, adică se putea mult mai rău. A fost aproape ca de obicei.
Oricum, pe parcursul zilei mi-am dat seama că e o tâmpenie să plec cu ideea că o să fie nașpa și că mai bine nu mă aștept la nimic, și, indiferent cum se desfășoară lucrurile să caut și să găsesc o modalitate să mă simt bine eu. Iar dacă la un moment dat nu mai simt că vreau să fiu acolo, să o tai de-acolo fără să mă gândesc că să nu se simtă nuștiucum Dana sau oricine.
Zis și făcut. Personal m-am simțit ok, nu am avut momente din alea în care să mă întreb ce caut eu aici. Însă nu am putut să nu observ că alții se simțeau cam aiurea. Drept care s-a creat mica o enclavă separatistă. Mă întreb oare ce îi face pe unii să nu se poată simți în largul lor, de ce simt nevoia să își creeze singuri mici state separatiste, unde să fie regi, unde să facă ei legea?! Poate prea multele șabloane prin care privesc lumea, condiționări pe care nu pot să le conștientizeze și implicit nici să le depășească. Mda, de fapt asta nu e treaba mea. Doar că am simțit demult cumva treaba asta, dar mi s-a clarificat abia acum, după două luni și ceva de a nu mai fi exact în același context cu toată lumea, chestie care cumva mă făcea să nu văd ce era prea aproape și cumva ca atare. Acum am observat mai clar mișcările de trupe, întâi neînțelegând de ce, apoi întrebându-mă de ce, apoi dându-i seama că mde, asta e realitatea, fiecare e cum e și face doar ce poate. Nici măcar nu poți zice că e ceva greșit. Dacă vrei să fii outsider și să te simți așa, nimic pe lume nu te poate împiedică. Dacă, ca să combați asta îți faci un grupuleț căruia să îi fii motor, e strategia ta. Dacă gândești doar în termenii de "ai noștri" și "ceilalți", nu ai cum să ieși din cușca "alor noștri". Mă întreb doar de ce voiam eu să fac parte din iluzia aia numită "ai noștri". Cred că doar din cauză că părea a fi ceva foarte interesant. Că da, a critica și a bârfi și a face mișto de ceilalți e cool, adică pare cool. Că de fapt nu e, nu ajută la nimic, doar să te facă să pari mai deștept și mai spiritual decât restul. Da, întrebarea e de fapt - DE CE ai nevoie să te simți mai spiritual, mai deștept, mai whatever decât ăilalți?
Cât despre mine, m-am surprins enervându-mă în mod stupid pentru o chestie de care nici nu știu dacă îmi pasă. Care are legătură cu separatismul mai sus pomenit. Și cu faptul că oamenii au tendința de a gândi doar așa cum s-au obișnuit. Doar că pe moment m-am enervat fără să îmi dau seama ce anume mă enervează de fapt. Abia azi pe parcursul zilei, pe măsură ce dispăreau și urmele berilor de ieri, tot încercând să pun degetul pe ce anume m-a deranjat, abia azi am ajuns la concluzia de mai sus. De fapt, ca de obicei, odată ce înțeleg un "de ce", lucrurile se limpezesc și nu mă mai deranjează.
Pre-judecata mea era că o să stăm toți cu măștile pe față, la distanță și că, cel puțin în primă fază o să fie foarte bizar și aiurea. N-a fost chiar așa, adică se putea mult mai rău. A fost aproape ca de obicei.
Oricum, pe parcursul zilei mi-am dat seama că e o tâmpenie să plec cu ideea că o să fie nașpa și că mai bine nu mă aștept la nimic, și, indiferent cum se desfășoară lucrurile să caut și să găsesc o modalitate să mă simt bine eu. Iar dacă la un moment dat nu mai simt că vreau să fiu acolo, să o tai de-acolo fără să mă gândesc că să nu se simtă nuștiucum Dana sau oricine.
Zis și făcut. Personal m-am simțit ok, nu am avut momente din alea în care să mă întreb ce caut eu aici. Însă nu am putut să nu observ că alții se simțeau cam aiurea. Drept care s-a creat mica o enclavă separatistă. Mă întreb oare ce îi face pe unii să nu se poată simți în largul lor, de ce simt nevoia să își creeze singuri mici state separatiste, unde să fie regi, unde să facă ei legea?! Poate prea multele șabloane prin care privesc lumea, condiționări pe care nu pot să le conștientizeze și implicit nici să le depășească. Mda, de fapt asta nu e treaba mea. Doar că am simțit demult cumva treaba asta, dar mi s-a clarificat abia acum, după două luni și ceva de a nu mai fi exact în același context cu toată lumea, chestie care cumva mă făcea să nu văd ce era prea aproape și cumva ca atare. Acum am observat mai clar mișcările de trupe, întâi neînțelegând de ce, apoi întrebându-mă de ce, apoi dându-i seama că mde, asta e realitatea, fiecare e cum e și face doar ce poate. Nici măcar nu poți zice că e ceva greșit. Dacă vrei să fii outsider și să te simți așa, nimic pe lume nu te poate împiedică. Dacă, ca să combați asta îți faci un grupuleț căruia să îi fii motor, e strategia ta. Dacă gândești doar în termenii de "ai noștri" și "ceilalți", nu ai cum să ieși din cușca "alor noștri". Mă întreb doar de ce voiam eu să fac parte din iluzia aia numită "ai noștri". Cred că doar din cauză că părea a fi ceva foarte interesant. Că da, a critica și a bârfi și a face mișto de ceilalți e cool, adică pare cool. Că de fapt nu e, nu ajută la nimic, doar să te facă să pari mai deștept și mai spiritual decât restul. Da, întrebarea e de fapt - DE CE ai nevoie să te simți mai spiritual, mai deștept, mai whatever decât ăilalți?
Cât despre mine, m-am surprins enervându-mă în mod stupid pentru o chestie de care nici nu știu dacă îmi pasă. Care are legătură cu separatismul mai sus pomenit. Și cu faptul că oamenii au tendința de a gândi doar așa cum s-au obișnuit. Doar că pe moment m-am enervat fără să îmi dau seama ce anume mă enervează de fapt. Abia azi pe parcursul zilei, pe măsură ce dispăreau și urmele berilor de ieri, tot încercând să pun degetul pe ce anume m-a deranjat, abia azi am ajuns la concluzia de mai sus. De fapt, ca de obicei, odată ce înțeleg un "de ce", lucrurile se limpezesc și nu mă mai deranjează.
Comentarii