Parcă aveam un ceva ce-mi dădea ghes să scriu, dar habar n-am despre ce. Despre alergatul împotriva rațiunii prin ploicica de dimineață? Despre cum era pustiu Herăstrăul, mirosul de ploaie, de proaspăt, de verdeață? Despre puii de rață care stăteau ghem pe pontonul părăsit băgați unii în alții să-și țină de cald și care n-aveau chef să se trezească? Despre mirările iscate din discuțiile de dimineață? Despre faptul că prin nu știu ce minune, ploaia măruntă s-a oprit, iar apoi chiar s-a înseninat? Despre liniștea profundă pe care o inspira parcul cu lacul și toate ale lui? Despre diversele gânduri care uneori o iau razna?
A, nu. Gata, mi-am dat seama. Altceva. Ieri spre seară tot așa m-a apucat nevoia de a spune ceva colegilor de excursie. Am simțit nevoia să le mulțumesc. Toturor, că fiecare a contribuit la reușită, că fiecare a fost și este important. În timp ce scriam pe grupul de discuții ce simțeam mă bâzâiau diverse neliniști: aoleo, nu vreau să mă trezesc cu o târlă de mulțumiri, nu cerșesc laude, nu vreau să fiu motivațională, nu vreau să mă dau importantă, rahat, ce fac io aici. Totuși, scriam în continuare. Am terminat de scris, cred că era ceva cam siropos nu știu că odată ce mi-am exprimat starea mi-au zburat din minte cuvintele, dar zău că nu mai contează. Am ezitat înainte să dau send. Și fix în clipa aia mi-am dat seama că pot să ies de pe grup și să scap de eventualele penibilități de după. Deci am dat send, iar în următoarele secunde am ieșit de pe grup. Cumva, nu știu de ce, erau niște sentimente care se voiau exprimate, așa penibil sau cum naiba or fi fost. Asta e, nu sunt dintre cei care își exprimă ușor sentimentele, nu mi-e deloc la îndemână și-mi pare că-s penibilă. Doar că ieri, la un timp după ce-am făcut asta m-am simțit foarte ok. Interesant e că inițial am scris cu gândul să fie ceva care să le dea lor încredere în ei, să-i ajute cumva, cât de puțin, și să-i facă să se simtă bine. Apoi mi-am dat seama că de fapt a fost mai important pentru mine decât pentru ei. De fapt, fiecare putea interpreta oricum ce-am zis, și în rău, și în bine, dar pentru mine era important că nu m-am cenzurat ca de obicei la gândul că cine ce-o zice, ce-o crede, cine-o face miștouri sau naiba mai știe ce. Și a fost bine pentru mine.
Comentarii