Treceți la conținutul principal

Arheologia sentimentelor

Când ești hotărât să te lămurești cu tine ajungi, la un moment dat, suficient de departe încât să începi să te înțelegi. 
Și cum te afectează în prezent, în mod recurent, chestii aparent îngropate din trecutul îndepărtat, de prin copilărie. Deși aparent ai trecut demult peste, ai înțeles, ai raționalizat, traumele de atunci nu s-au vindecat și se activează în mod bizar, și aparent fără legătură cu subiectul. Până într-o zi, când brusc îți dai seama că de fapt toate au legătură.

Pare ciudat că o hărțuire din copilărie (clasa a IV-a - a V-a), cu fricile de pe parcurs, cu mecanismele de apărare dezvoltate, cu toate că ce-am gândit și am făcut a avut rezultatul scontat de a scăpa definitiv de hărțuitor, totuși niște traume inconștiente au rămas și m-au marcat și explică anumite lucruri pe care le-am simțit de-a lungul timpului.

Refugiul în lumea poveștilor, în cărți, în ficțiuni... Atitudinea ambiguă și contradictorie (față de băieți) la nivel de relații... Un soi de neîncredere... Și, cel mai ascuns, un fel de vinovăție, de autoînvinovățire inconștientă pentru situația de atunci, dar cumva cu extindere și spre ideea de sex. Foarte bizar, și chiar nu aș fi zis că e așa, dar e. Complicate sunt căile gândului și cum se reflectă chestii vechi în te miri ce.

Toate încep să se lămurească abia când îți dai seama că tot ce te afectează în relațiile cu ceilalți sunt problemele tale, de fapt. Dacă te doare când cineva te jignește, faptul că acela se comportă aiurea e problema lui (demonii săi), dar faptul că tu te simți jignit, furios etc, e o problemă de-a ta. Dacă te întrebi, ca un copil, până în pânzele albe "de ce?" e posibil să ajungi la niște răspunsuri neașteptate. Totul e să înțelegi în fiecare moment CE simți, iar apoi să afli din aproape în aproape DE CE. Numai ușor nu e, dar e surprinzător. Și descoperi ce uman ești, te ierți, începi să te împrietenești cu tine - nu te mai autosabotezi, nu îți mai faci inconștient rău, nu mai ești furios, se întâmplă chestii bune. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş