Speranța. Ultima dintre toate relele și nenorocirile din cutia Pandorei. Ne-am obișnuit să o considerăm o chestie bună. DAR. De fapt speranța este ucigașul acțiunii. Speri să se întâmple ceva iar lucrurile să se schimbe cum ai vrea tu fără să faci tu ceva. Doar că, dacă nu faci nimic, lucrurile ori nu se întâmplă, ori iau cine știe ce direcție nedorită. Și trebuie să trăiești cu asta. Adică, dacă te lași amăgit de speranță, ajungi să fii nevoit să trăiești conform deciziilor altora. A naibii speranță!
A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!
Comentarii